Notă : textul a fost publicat în Dilema Veche
 
Povestea spune şi fiecare poveste are un sâmbure de adevăr, că la Toyota lucrurile se petrec cam aşa: fiecare "human being" (robot "uman" cum ne place cu atâta satisfacţie bleagă să îl numim) de pe linia de montaj, în momentul în care observă un defect la produsul primit de la predecesor, spune "Stop!" procesului. Linia se opreşte. Se caută defectul, din aproape în aproape, uneori până la proiectare. Şi până când defectul nu este înlăturat, nu se trece mai departe. Şi asta, deoarece fiecare "co-worker" (denumire din ce în ce mai utilizată azi şi în Occident, dar fără acoperirea necesară pe acolo) consideră pe cel căruia îi predă ce a făcut el - drept client. Care trebuie servit exemplar.
            Ăsta, cred, este unul dintre exemplele cele mai sugestive care dezvăluie - măcar şi parţial - secretele managementului "KayZen" japonez. De ce "Kay" şi "Zen" ? - cu altă ocazie (pentru cei care nu mai au răbdare până atunci, îi trimit la 'Ky'zen - The Key to Japan's Competitive Succes' a lui Masaki Imai, McGraw-Hill Publishing Company, 1986 - carte "clasică" în domeniu). De aici a derivat "Managementul Total al Calităţii", precum şi "Managementul clienţilor" de care se face atâta caz acum peste tot, prin spaţiul nostru cultural. Şi dacă sloganul "Let's make better thnings" al brendu-lui Philips şi-a mai adus aminte şi de 'Tratalul lucrului bine făcut' al polonezului T. Kotarbinsky, cu o floare nu se face primăvară. Deoarece aceasta s-a cam ofilit, fiind "integrată" în agresivitatea noastră (nu a românilor - vai de viaţa lor, că ăştia sunt mici copii în domeniu, ci a "marelui" Occident; ('om vedea noi ce se întâmplă când, de voie, de nevoie, ne va adopta, mai cu binele, mai cu răul, mama Euro-Atlantica! Dacă o va face că, se pare, nici ea nu se simte prea bine). Şi
aceasta, pentru că…

*
            "Proşti sunt pe toate drumurile !" (o formulare mai frustă dar mai apropriată de realitate decât cea pe care am folosit-o în altă parte). Asta e premisa de la care pleacă marketingul nostru de toate zilele. Iar ăsta (marketingul) e "Arta de a-i găsi!". Cu TQM-ul mai e ce mai e pe aici, prin Occident. Pentru că, măcar lecţia asta am învăţat-o (cam cu greu) de la asiatici. Şi anume că, în loc să se propună "maximizarea profitului" mai bine e să se aplice "calitate maximă cu preţ minim", că profitul curge, apoi, de la sine. În schimb, când e vorba de clienţi, lucrurile se schimbă. Ăştia nu trebuie serviţi (exemplar). Ci trebuie manipulaţi. Prin reclame. De o agresivitate din ce în ce mai subtilă şi virulentă. Cum, de exemplu, una (mare manageră de marketing) de la anumită revistă internaţională, care s-a infiltrat şi la noi în spaţiul carpato-dunărean (nu ea, revista), l-a făcut şi pe subsemnatul să devină destul de prost ca să se prindă în plasa oferirii unor premii de miliarde (lei vechi) apucând să se aboneze, pe şase luni, la publicaţia lor de-a dreptul din undregraund-ul cultural ducându-se dracu'  TQM-ul.
            Dar să revin la "cestiune". După ce respectiva (de care vorbeam) a reuşit ca pe şase luni să mă facă să arunc, metodic, gunoiul care mi-l trimitea, nu mă mai scapă din mână. Şi, mai zilele trecute, am aflat, plin de "surprize, surprize", că, nedormind toată noaptea, a găsit totuşi timp să viseze (transcedental). Iar dimineaţa, plină de o intuiţie iluminatoare, s-a şi repezit, direct din aşternut, şi l-a "extras" tocmai pe domnia mea din "baza de date", făcându-mă fericit că am ajuns aproape de potou. Intrând astfel în finala (sau semifinala) câştigării premiului cel mare. Dar, cu o singură condiţie: să cumpăr ultima producţie intitulată "Influenţa razelor de lună asupra galoşilor de gumă" pe care tocmai a fătat-o geniala revistă pe care, cu succes, o reprezintă. Şi asta, în ciuda faptului că, agasat, am mai aruncat cu leişori dând nu ştiu câte telefoane ca să fiu scos odată din nenorocita aia a lor de "bază de date". Dar, nu contează. Că doar şi telefonia trebuie să câştige (împreună cu revista respectivă, că şi ea ia, indirect, procent din telefoanele date de fraieri ca mine). Şi uite-aşa bussines-ul merge ca pe roate şi se dezvoltă ca o pecingine.
             Şi, dacă mai suportaţi, iată încă o "manipulare". Învăţată dintr-un 'Tratat de manipulare' pe care scria, ca subtitlu: "Ia-mă!”. Şi chiar l-am luat ! Prin urmare, cere cuiva, pe stradă, o sută de mii (lei vechi) inventând o poveste lacrimogena cum că, dintr-o nefericită întâmplare, deşi bine înţolit, ai rămas în Bucureşti fără nici un chior în buzunar şi nu te poţi întoarce la dracu-n praznic de unde-ai venit. Dacă nu te va înjura, în cel mai bun caz îţi va întoarce spatele sau se va face că nu te-aude. Nu-i nimic! Ţine-te de el scai. Şi cere-i măcar o ţigară. Sută la sută ţi-o va da. Ca să scape de tine. De
fapt, asta şi voiai: o ţigară !     
            Data viitoare, vă voi cere un milion (tot în lei vechi). Şi-mi veţi acorda, sigur, în schimb timpul vostru de a mă citi. Că şi "The time is money". Şi pentru că proşti sunt pe toate drumurile.