A fost să fie şi s-a produs apariţia cărţii mele Fragmentarium: ficţionale, la editura „frACTalia”. Ea urmează a fi lansată în noiembrie a.c. la una dintre librăriile Cărtureşti (în octombrie nu voi fi disponibil).
De ce fragmentarium?
Gândirea conceptuală este denotativă. Cea fragmentară – conotativă.
Gândirea fragmentară caută să propună un sens al întregului. Dar un asemenea sens aparţine fiecărui receptor. Prin urmare, întregul unui text propune o conotaţie probabil infinită. Iar matricea care-l conţine devine o metaforă trans-semnificativă [1]. Problema este ca cititorul să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului. Inclusiv cel al tuturor textelor unui autor.
Cred că fragmentarismul, prin natura sa, se aproprie de fluxul gândirii. Care nu are nevoie de punctuaţie. Şi atunci fragmentaristul este liber s-o folosească cum vrea, dacă doreşte acest lucru. Inclusiv formatarea textului. Mai puţin însă eludarea celorlalte reguli gramaticale care ar face orice mesaj nereceptabil.
Mulţumesc H. şi cititorilor ei care au avut răbdarea să suporte postarea câtorva dintre textele cărţii şi să le şi acceseze  în număr suficient - comentându-le uneori - pentru a mă încuraja.
------
[1] Sintagma metaforă trans-semnificativă a fost propusă de Cătălin Ioniţă în „Marele Anonim şi metafora trans-semnificativă”, din cartea regretatului G.G. Constandache (coordonator), Destinul. Pluralitate, complexitate şi transdisciplinaritate, Craiova: Alma 2015. Conform autorului, „numim metafore trans-semnificative acele metafore care introduc un cadru în care se pot pune semnificaţii. Metafora trans-semnificativă rămâne metaforă, nu devine mit, dar se sprijină pe sarcina mitică a cuvântului.” Căci spune Blaga: „Întocmai cum diferitele obiecte poartă, fiecare în diversă măsură, o sarcină electrică, tot aşa, şi cuvintele noastre poartă, în diversă măsură, o sarcină mitică”.