Un text pe placul meu in care ideile nu se vor pretioase, se alterneaza in mod fericit tehnica detaliului cu nevoia de perspectiva si care degaja atmosfera aceea tragica specifica marilor iubiri... aici "ridica-te si ramai/eu tocmai zbor" cred ca se atinge fericirea si non-fericirea... din acel punct orice este posibil, chestiune de clipa sau de timp :) P.S. "ar fi trebuit"... asta ma enerveaza mereu... n-a facut asta si basta... de asta exista ratare.

E un poem la care am rezonat. Este cursiv, am reușit să iau pulsul ideii, care, ca un fir roșu străbate poemul.
Aș veni cu sugestii în legătură cu anumite expresii: înțeleg necesitatea utilizării sintagmei „liniște albastră”, dar aș încerca să abordez ideea firmamentului altfel. Apoi, nu știu dacă era nevoie de acea precizare „toate geamurile”, cred că se poate renunța la „toate”. Dacă mi-e permis, voi lăsa varianta mea în subsolul acestui text:

mă avânt de pe o filă spre cer
dă-mi drumul încet să nu cad
pentru că nu mai am unde
albastrul îmi va judeca durerile

firele s-au rupt în bătaia pulsului
acolo unde cândva se juca viaţa
doar degetele amorţite
nu le atinge
nu trebuie

lasă-mă
deschide-ți geamurile
şi dă-mi drumul încet
eu voi pleca printre strigăte ca o umbră

Și încă ceva,(abia acum am sesizat), deși se justifică în context acel „încet” din prima și ultima strofă, poate totuși reușești să găsești ceva și să-l înlocuiești pe unul din ele(adverb).

Citit cu interes,
Eugen.

Poem valoros. Pentru mine. Domnule "autor", aici am puterea să recunosc hermeneutica potrivită simțirilor mele. Desigur, antevorbitorul meu reclamă câteva expresii. Eu nu. Putem găsi "nod în papură" la Eminescu, la N.Stanescu și la Bacovia. Este doar cârcoteală. Un text care mi-a mers la suflet și pentru asta acord o peniță de aur. Cristi

daca am vreo vina, sa-mi fie iertat. faceti asa cum considerati de cuviinta, dar daca aveti de gind sa ma coboriti la novice, o sa injur toti membrii in stinga si in dreapta pina imi suspendati contul definitiv, fiindca oricum nu o sa mai am dorinta sa activez aici. sunt o persoana educata si, eventual, nu o sa injur pe nimeni, dar o sa va rog politicos sa imi suspendati contul pe termen nedeterminat, lucru pe care il puteti pune in functiune de pe acum, daca hotariti sa ma degradati. si, vedeti, adriana lisandru cu pseudonimul sancho panza, membrul care mi-a acordat penita, este unicul moderator de pe site, si nicidecum nu eu i-am dat aceasta functie destul de importanta. mai amintiti-va ca am avut si texte pe care le-ati apreciat la timpul lor, desi intr-un procent mic, si ca penitele pe care le-am acordat au fost intotdeauna agumentate dupa regulament, si ca nu am jignit pe nimeni. sper ca nu e vorba de faptul cum ca am zis la un text care va apartine ca ar fi prost. nu cred ca e astra, nu va cred in stare. per ansamblu mi/am suportat pedeapsa cu suspendare si nu am incalcat regulamentul pina acum, adica, dupa suspendare, nu am mai primit avertizari. am inceput sa scriu fara abrevieri. pot sa promit sa nu comentez textele care nu/mi plac, sa/mi imbunatatesc calitatea textelor in limita posibilului, si sa renunt la a acorda penite. astea mi le ofera si notiunea de novice, dar nu vreau. dati-mi un termen de incercare, in care eu sa ma straduiesc sa schimb ceva viyibil in activitatea mea literara pe hermneia. ce ziceti? ecaterina

alma, mi-a plăcut poezia dar nu titlul. Argument: e banal, un truism! Fă-l pe măsura poeziei:)))! sunt obiectiv, Observi. cu sympatheia, yester p.s. autor, vreau să ajung maestru și de aceea sfaturile tale mi-ar prinde bine... să nu ajung novice:))!

Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!

dom'le eu as putea spune ca textul in intregime e de o mediocritate debordanta dar nu am sa ma leg de asta am sa ma leg de repetitia deranjanta de-a dreptul a imaginii "praful stelelor" - apare de trei ori. de asemeni exprimarea "când zborul e plutire și nu zbor" suna total aiurea. finalul "decor cu ingeri", care probabil ca ar putea functiona si ca titlu e de-o induiosatoare si siropoasa platitudine

Poemul este chiar bun, si intra pe taramul "denumirii", "ingerul meu"... "a strigat" imi vine sa zic. Ei bine, nu sunt cel care zice sa renuntam la tot ce s-a scris inaintea noastra, dar nici sa petrecem prea mult timp in acele camere pline cu stafii fara sa inovam, sa nu ne ascundem deci dupa degete. "ingerul meu a strigat" Apoi vine "cu aripi de fier lipite cu foi de ziar", care elimina similitudinea. La final, e de scapat de acel "doar"... e inutil ca o clanta pe o usa deschisa mereu "acele pendulei oprite în urmă cu un secol si îmi spune că oricum ziarele erau ---doar--- o solutie temporară" ("sunt o solutie temporara" mi se pare cel mai potrivit in context) Ma rog, parerea mea. Andu P.S. La fel cum as renunta si la "frivole" cred ca "reclame" e destul ca altfel pari ca dai lectii de moralitate fumate.

Ioane. Cand un text se loveste de un cap si suna a gol, nu intotdeauna textul este de vina. Bineinteles ca se poate si invers. Ciao.

Un grand merci, Nicole, pour tes mots. ioana

Cristina, poate ma repet: je m'en fiche, refiche et contrefiche, ca sa citez din cineva cunoscut...poti spune orice...acelasi efect. Ilarius, tu intelegi ce vrei din text, depinde de buna dispozitie....puteam sa pun la fiecare rind o fotografie din Venetia (sau altundeva)...nu ai inteles nimic, din punctul meu de vedere, dar nu strica sa lipesti fotografii sa pricep ca ai vazut si tu Canal Grande. Francisc, grupul nostru e si asa restrins....zimbesc, precum spunea Poetul.

Întotdeauna când citesc un poem de al tău, mă aștept ca versul următor să mă surprindă și chiar așa se întâmplă: ori printr-o construcție inedită, ori printr-o idee, ori prin empatia pe care o transmiți față de oameni aflați în diferite stări, ori prin anumite doze de vulnerabilitate.
Asta s-a întâmplat și cu acest poem.
Remarc:
„omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
ascultă cum ies ghimpii în trandafiri
și schimbă numele zilelor în cifre” (mi-a plăcut repetarea primului vers)

„omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
e tot mai mult precum prunele spre iarnă
nu mai poate vorbi doar amestecă sunete
care spre dimineață par miere”

„omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
știe să iubească atât de frumos frica”

Este și ceva care nu mi-a plăcut, știi tu ce :)
Titlul este foarte sugestiv; totuși, parcă aș scrie „Patul ca o gondolă”

O primăvară veselă fără game minore! (apropo de clapa neagră :) )

Am corectat.Multumesc pentru comentarii.Va doresc tuturor " O primavara linistita!

M-ar ajuta si un comentariu legat de text dar am citit recitit regulamentul si am constatat ca nu aveti "nicio obligatie".