Mulţumesc, Adrian. E important să văd cum se vede de partea celaltă a textului :)
Având în vedere că în senryū se realizează un fel de prezentare cinică, condimentată adesea cu umor acid, a unor cusururi ale omului, am gândit cele trei ipostaze de mai sus. La primul, un indiciu :): nepoţei. La ultimul, da e prea evident ,,somnul". Seamănă cu o epigramă. Un alt argument pentru mediocritatea lui ar fi că e intraductibil :) Încerc să văd ce pot face să-l îmbunătăţesc.

poemul pare că brodează doar pe probleme feminine iar până la suprarealismul romantic îi trebuie neapărat ceva gen tampax... mai ales pe final!

Virgil, simpla ta prezență aici la textul meu mă bucură, pentru că eu aștept de mult părerile tale. Îți mulțumesc pentru bunăvoința de a scrie câteva cuvinte aici și nu cred că ești un cititor prea simplu, dimpotrivă. Cami

sunt si destule inadvertente in text, si o graba a ideilor retezate, cumva, inainte de a se desprinde frumos (ex: "pentru fiecare om care caută/există un om care așteaptă" - ce asteapta?), dar procesul functioneaza, se aud capetele lovite de pereti, se vad si crapaturile si haul care se casca. mereu surprinzator.

ma intreb, daca ar trebui sa comentezi tu un text ca asta, ce ai scrie...

si inca ceva. esti o persoana prea isteata ca sa dai numai raspunsuri in dodii. avem un bobadil. ne trebuie doi? Daca ajungem acolo mai bine deschideti Bobadilopaedia dot com. adica locul in care se spune nimic despre tot.

Mulţumesc Virgil, Cristina şi bobadil, desigur :D E greu să fii exigent cu ceea ce scrii, mai ales când încerci să transmiţi emoţii adevărate, autentice. Te cam laşi dus de val. Oricum, mă bucur că printre poticniri există poezie adevărată. Asta contează cel mai mult.

Uneori nu strică să fii mai cârcotaş, bobadil. Am corectat acolo sus şi am mai scos din "şi-uri" and stuff. La partea cu " un poem foarte slab, o lectură îmbâcsită", mna, părerea ta. Dacă ai putea trece peste obsesia asta cu hipercorectitudinea din punct de vedere stilistic sau mai ştiu eu ce, ai putea să vezi şi tu că nu e un poem deloc slab. Doar o mică sugestie , desigur ;)

Alina, mulţumesc de trecere şi cuvinte. Poate nu scriam textul, sau nu îl scriam astfel, dar, în patul de moarte, poetul era înjurat de nişte pitici. Şi asta m-a deranjat mult.

Din context am inteles ca ai fi cruda insa nu am stiut ca esti si pisaloaga :) E numai treaba mea ce fac acolo Catherino.

Ai citit cu atenție poemul și ai înțeles ceea ce am vrut sa transmit cititorului de poezie, nu mă îndoiesc ca ești un cititor foarte avizat, întrucât unele poeme nu-mi sunt înțelese. Felicitările tale mă onorează, Să auzim de bine,

dai un click click pe "atentie editor"! tot graba:)

"se jupuiește", nu? Imaginea asta trimite dedeparte. Nu-mi place să mă gândesc la ea... Frumusețea lor, poate, e unul dintre motivele care ne mai ține pe aici. Nu știu cum e să tragi din țigară, dar uneori simțim cu toții nevoia de a inspira adânc din paradis (cred că asocierea e sugestivă pentru fumători). Cosașul cel fur, sau cosașa cea hoață deschide generos poezia, iar dansul de deasupra copacilor e ceva ce trebuie văzut. Fericitule! Vladimir traduce întotdeauna într-un limbaj secund.

mi se pare cam aglomerata strofa a doua: "acul ecoul sirenele iar farul" daca ai zis "semănăm .... cu doua" (e clar sunteti doi, corul este neutru - deci n-are nicio treaba), apoi "se dărâmă-ntre noi" plus "rupem tăcerea în două" nu inteleg de ce l-ai mai pus pe "noi" cred ca era mai bine "sub clopot rupem tăcerea în două" cu respect Ion Nimerencu

Ma bucur ca tineti in mana romanul lui Serban.
Datorita furtunilor din ultimele zile, n-am putut utiliza internetul. In perioada verii, locuiesc în casa mea de la tara, cu o curte largă şi cu o livadă frumoasă (dar şi cu nucul dintr-o tableta postata, mi se pare, si aici), unde am jumatate din cele vreo cinci mii de volume ale bibliotecii mele, un superb motan galben si doi caini (unul foarte batran, care, probabil, va muri peste cateva luni). Fulgerele teribile au provocat fluctuaţii de tensiune si mi-au afectat calculatorul, asa ca abia azi, dupa vreo sase zile fara internet, reusesc, cu bucurie, sa va regasesc pe site.
E un mic roman în ceea ce va spun. Casa in care ma aflu a fost construita de bunicul sotiei mele, care a fost logofat boieresc. In 1967, cand americanii coborau pe luna, am urmnarit evenimentul la televizor, intr-un sat invecinat, deoarece aici, unde ma aflu, nu se introdusese curentul electric (se va intampla asta in 1968). Acum am cablu tv si internet. Dincolo de toate nenorocirile care ni se intampla (inclusiv incriminarea presei ca element de vulnerabilizare a sigurantei nationale), e bine.
Sper sa va placa romanul lui Serban. Astept cu interes ce veti scrie despre el.