Nu prea are cum să meargă la dativ, pentru că are deja un acuzativ imediat după. Ar trebui să folosești forma nearticulată, "grădină botanică..." (lumii, de exemplu). Dacă tu consideri că este un poem de referință, lucrează-l.
Corina, ai tu ceva dreptate acolo la titlu, am să mă mai gândesc deși acum îmi pare că exprimă ideea cel mai bine. În rest ești la fel de amabilă ceea ce mă face să roșesc. Mulțumesc frumos de semn.
Andu, tu trage-te de urechi și zi: usa usa
Vladimir, dacă ți-a plăcut și nu-i rău e toată lumea fericită, nu? Mă bucur că ai rezonat.
ROGVAIV este un acronim provenind de la culorile roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, cu ajutorul căruia se poate reține mai ușor ordinea culorilor din spectrul vizibil.
Roxana, cred că m-ai înțeles parțial. Toți am fost cândva "de 5 zile" pe site-ul Hermeneia și cei mai mulți am publicat aici texte noi, încă de la început. Eu personal nu mi-am permis și cel mai probabil nu voi publica niciodată texte vechi pe acest site. Este părerea mea personală, exigența mea. Tot părerea proprie este că nu am avut ce citi la tine în pagină, pentru că știam textele de mai demult. De aici și întrebarea mea anterioară, care nu are nici o legătură cu respectarea sau nu a Regulamentul site-ului. Îți doresc succes și aștept să citesc texte inedite și în pagina ta de pe Hermeneia.
Desigur un poem cu o simbolistica destul de complexa, cu cat te apleci mai mult spre abisurile gnostice, cam asa se intampla... Ma feresc sa abordez semnificatii pentru ca pe de o parte ar trebui sa ma lungesc, inevitabil, iar pe de alta nu stiu daca as fi capabil sa acopar asa cum trebuie tot ce ar fi de zis. deci ma voi rezuma la estetica textului din punctul meu de vedere ca si cititor de poezie. Primele versuri sunt fermecatoare pana la acel "code red" de care ma impiedic oricat as incerca sa-i acord alte si alte valente. Urmeaza versurile mele preferate "să se fi strâns dragostea noastră ca o maculat/ură sfântă" pentru a scrie asa ceva iti trebui cu adevarat har iar eu sunt invidios pe aceste versuri. Finalul insa nu ma "estetizeaza" in aceeasi masura. Mi se pare rupt de context, fortat pentru a incheia rapid acest poem pe care eu il simt mai degraba epic... daca autoarea l-ar fi scris astfel. Asa, minimalist si usor optzecist mi se pare ca un tablou de familie atarnat pe un perete alb... drag si desuet mirosind a ultima zugraveala. Cu stima, Andu
Foarte mult m-a prins rima aceea sărită. Chiar o senzație de ”poveste fără sfârșit”, rostogolindu-se mereu pe un caldarâm textual dealtfel bine cadențat. Ultimul vers l-aș vedea exclus, iar în loc de sărutul ierbii și al florilor aș căuta ceva mai puțin dulce. Dar autorul rămâne suveran, desigur.
Alexandra, dacă e un text-experiment așa cum precizezi la subtitlu, te rog să îl reîncadrezi la categoria „Experiment”.
Părerea mea e că „absurd” nu suportă lângă el „atât de”:
De asemenea, cred că poemul supralicitează morbiditatea. Dacă ar fi scoase/înlocuite unele cuvinte/expresii, cred că ar fi mai bine. E de preferat sugestia în locul imaginii brute, dure.
Ce e de apreciat este că poemul are o idee și transmite o stare bine definită. Problema e „cum” o face.
poemul este uneori scris fara ca autorul, din modestie sau puditate, sa recunoasca nevoia sa de a intelege, ci, doar de a marturisi ceea ce simte firesc, natural. poemul imi pare a fi scris din tot sufletul si cred, din acest motiv, ca merita penita de aur, numai ca, nu stiu cum trebuie sa o ofer.
Ma incanta profunzimea din acest poem. Sfasierea atinge cote acute: "nu era vocea mea,/ eu strig intotdeauna in maduva,/ urlu limfatic". Si finalul eu l-am receptat ca o metamorfoza a trecerii timpului in eteric. Si da, e si dupa cum spune si Marina "asociatia timp-anaconda... imagine biblica a pacatului". E intr-adevar "un poem de re-citit". "eu strig intotdeauna in maduva" e colosal, am vibrat la acest vers ca si cum m-as fi aflat in fata Tipatului lui Munch.
Acest text are o idee de remarcat, dar care se încâlcește în reprezentarea sa poetică. Mai trebuie lucrat la "povești de verdeață", "Creștea necontenit oarecând", "din punctul cel din". Ce rost au liniile?
Stefan, pana a incepe sa analizam valoarea literara a acestui text, el nu se incadreaza in regulament; regulament pe care toti cei care sunt membri ai hermeneia ar trebui sa il cunoasca si sa il respecte. Poezia ta incalca punctul 16.4. din regulament, drept pentru care te voi ruga ca, in termenul prevazut in acelasi regulament, sa remediezi aceasta abatere dupa cum consideri, in caz contrar vom fi nevoiti sa aplicam noi prevederile punctului 19. Andu, poti considera ca am aruncat o piatra sau nu, dar, asa cum am mai spus, aici nu este o instanta, noi nu judecam de ce scrie cineva ceva, ce ne "mana" pe fiecare sa scriem ceea ce scriem. Este insa simplu: atata vreme cat suntem membri de buna voie ai acestui site si el are un regulament, il respectam sau suportam consecintele. Limbajul tau din comentariu nu este nici el corespunzator regulamentului; te voi ruga sa te abtii pe viitor de la a folosi astfel de limbaj pe hermeneia.
cristina, daca raman coloanele fara articol, precum spui, va trebui sa scot respiratia sprijinita de ele. daca scot respiratia, coloanele vor pluti in nerost:) daca schimb cu „sprijinind respirația”, sprijinind se va lua in coarne cu lovind. sau nu?
Cat de frumos ai putut spune aici: "ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima la atingerea cerului văzut de sus" Complicat si frumos, si trist poem. Mereu am lacrimi in gat cand citesc poeme scrise de tine, mereu. Insa nu ma impac deloc cu naveta aceea in poezie. Si nici cu apartamentul, parca e zestre insirata, ei, bine, nu, domnule. Scoate apartamentul, lasa casa. Si nici cu abonamentul nu ma impac, insa aici chiar nu stiu ce sa asezi in loc. "te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara și să te întrebe ai verde la tine?" Nu m-am gandit niciodata, insa mereu am verde la mine. Pe inima. Acest poem si inca vreo cateva scrise de autori de pe H (si ma refer la poemul lui Virgil, "Atit imi doream", la un poem al lui Emil, stie el care, mai sunt si altii, si am sa fac ulterior un soi de lista, sper sa am timp), asadar, acest poem merita sa fie studiat in cadrul orelor de literatura din scoala, din facultate. Nu exagerez, ma abtin sa nu spun tot ce am de spus referitor la chestiune. Astept ca Domnia sa Aalizeei sa trimita volumul la concurs. Am o idee. Deocamdata, penita aici si revin.
subscriu si eu observatiilor facute de sapphire, asteptand cu interes "discutia", in subsolul careia cu siguranta voi interveni. m ar interesa de asemenea sa citesc si un eseu despre conceptul de "li", daca acceptati o sugestie...
Paul, cred că textul de faţă de aici trebuie să pornească: "latră bondy caniche-ul alintat mai trece câte o mașină rar
iar în longitudinea acestor clipe un dor mă împinge spre fereastră
de fiecare dată când ne împăcăm undeva se întâmplă ceva bun
te acopăr și îmi pun brațul sub cap mulțumit că nu te-am trezit
chestiile mele metafizice adorm iar mâine le voi numi tabieturi"
Brodează mai mult la manşetă pentru că ai o cămaşă simplă şi frumoasă, nu trebuie prea multă încărcătură.
Eşti unul dintre poeţii pe care îi citesc cu mare plăcere şi constant.
am citit poemul mai demult dar nu am apucat să las un semn. e fain de la un capat la altul dar mai ales finalul îmi place, este foarte sugestiv. si m-a dus putin cu gandul la ”Adio,arme” al lui Hemingway :D
Andreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.
Nous voici dans un règne minéral, aux contours bien polis par le temps qui mène à l’oubli. Chant intérieur de l’origine du monde, mémoire occultée dont les pierres sont des signes de fracture, et qui s’engloutissent dans les abysses de cet espace émotionnel particulier : l’autre rive abrupte et sauvage dans notre être… en seul « contre-jour »: dans l’embrasure de la luminosité, sans achèvement d’un espace déterminé.
Am citit cu reală plăcere acest poem.
Are o construcție ritmică, un fel de du-te vino al metaforelor, ca o bătaie de inimă, ca o opțiune riscantă, pe muchie de cuțit, pentru viață. Pe final mărturisesc că aș fi vrut să mai citesc, să mai dau din coate pentru această viață dubitabilă dar inexorabilă (ca să mă exprim un pic pretențios, oarecum aiurea, recunosc) însă Paul a decis să rupă discursul puțin cam brusc.
Unul dintre poemele foarte închegate dpdv literar de pe site.
Merită recomandat, părerea mea.
am picat într-un acord citind acest text, așa sec cum este el însă ignorînd cele două paranteze împodobite cu zorzon
pentru că așa-i, ceea ce ne lipsește nouă este chiar nodul de la ștreang
cred că un pic pieptănat pe un ton ceva mai de luat în serios, poemul ar fi solid
nici așa nu e rău cu excepția celor două paranteze 'fițoase'... sper să nu fiu greșit înțeles
interesant text și mărturisesc că îl așteptam. în același timp m-aș fi așteptat să fie mai „literar”. îmi pare relativ nelucrat. dar îți poartă amprenta. și îmi va face întotdeauna plăcere să îți citesc textele în ciuda antipatiei pe care mi-o porți. una din încercările mele de a separa opera de autor.
Întrepătrunderea și amestecul fragmentelor temporale m-a trimis cu gândul la un anumit fragment, citit de foarte curând, sper să nu te deranjeze că fac această trimitere: "Mă zăpăcesc rău de tot din cauza timpului. Dacă nu-ți controlezi emoțiile - se opri, se luptă din greu și continuă cu o voce răgușită - asta se întâmplă. Eonii - fracțiunile de secundă - fac schimb de locuri. Și nu mai știi să numeri cum trebuie." (Rosamond Lehmann, Crângul ecourilor"). Bună "construcție", reușind să faci să dispară limita între cel care își stăpânește și același care nu-și stăpânește fluxul emoțiilor. Și parcă e și o formă mai altfel, care te prinde (nu că aceea în care scrii de obicei nu ar fi, dar e plăcut să văd că nu te-ai oprit la un singur drum). Mi-a plăcut foarte mult.
Ştiu să fac nişte murături delicioase, dle Agheorghesei, dar nu cred că sunt de preferat în clipe de maximă intensitate...De ce , mă întreb, ar trebui să fim cu toţii nişte acrituri?!
o poezie ce m-a incantat mai ales prin repetitia aceasta ca un alint nostalgic: "ma duc si ma duc"; frumoase imagini create prin cuvinte simple dar cu putere de elixir... da lucian, iubirea e cea care ramane in urma noastra umpland locul ramas gol, atunci cand ne ducem, ne tot ducem...
să răspund cu aceeași seriozitate și bună credință care cred că mă caracterizează, dar ce să spun când tu, Emilian, te contrazici la trei rânduri distanță. spui "ar trebui fiecare să ne întrebăm ce vrem: un feedback onest sau ca cineva să rezoneze pur și simplu cu ceea ce scriem noi. Eu am ales rezonanța.(...) Nu-mi pare rău pentru timpul pe care tocmai mi-ai demonstrat că l-am pierdut în încercarea de a-ți oferi un feedback onest..." eu cred că ar trebui să te hotărăști tu ce vrei să oferi înainte de a mă întreba eu ce vreau... pentru că, după cum bine cred că se vede, tu pozezi în același tip de : eu nu sunt poet, tra la la, îmi scriu doar jurnalul și îmi ofer însă părerea mea avizată pentru că vreau să ajut, să sfătuiesc, să (și aici poți trece ori ce vrei tu). Și apoi anunți foarte matur, ca atunci când afirmi că citești detașat un text, că îți iei jucăriile și pleci, acesta fiind ultimul semn de sub textele mele. Și mă întreb retoric cumva. Unde este onestitatea, dacă tu nu poți primi un refuz enunțat decent la un comentariu de-al tău? Eu ce să mai cred când te contrazici și jignești. Nu sunt un om vanitos, sunt un om care spune ceea ce crede oricui. Crezi că ești o excepție? Ei, nu! Și mă întreb: desconsiderarea vine din faptul că nu îți accept părerea? Simpla? Altfel de unde oare? Știu, nu te-am înțeles și sunt un îngâmfat, orgolios, etcaetera. Dar eu cred într-un text! Tu crezi într-o opinie. E cuvântul meu contra cuvântului tău. E atât de deranjant? Repet, mă pregăteam să răspund cu obișnuita seriozitate pe care ți-am dedicat-o, dar de ce? Tot retoric, deh!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu prea are cum să meargă la dativ, pentru că are deja un acuzativ imediat după. Ar trebui să folosești forma nearticulată, "grădină botanică..." (lumii, de exemplu). Dacă tu consideri că este un poem de referință, lucrează-l.
pentru textul : Ursul panda din grădina de bambus deCorina, ai tu ceva dreptate acolo la titlu, am să mă mai gândesc deși acum îmi pare că exprimă ideea cel mai bine. În rest ești la fel de amabilă ceea ce mă face să roșesc. Mulțumesc frumos de semn.
pentru textul : doar o zi în veșnicie deAndu, tu trage-te de urechi și zi: usa usa
Vladimir, dacă ți-a plăcut și nu-i rău e toată lumea fericită, nu? Mă bucur că ai rezonat.
ROGVAIV este un acronim provenind de la culorile roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet, cu ajutorul căruia se poate reține mai ușor ordinea culorilor din spectrul vizibil.
dar rorgvaiv?
apoi aș elimina eliberându-l. doar o opinie.
pentru textul : rogvaiv deRoxana, cred că m-ai înțeles parțial. Toți am fost cândva "de 5 zile" pe site-ul Hermeneia și cei mai mulți am publicat aici texte noi, încă de la început. Eu personal nu mi-am permis și cel mai probabil nu voi publica niciodată texte vechi pe acest site. Este părerea mea personală, exigența mea. Tot părerea proprie este că nu am avut ce citi la tine în pagină, pentru că știam textele de mai demult. De aici și întrebarea mea anterioară, care nu are nici o legătură cu respectarea sau nu a Regulamentul site-ului. Îți doresc succes și aștept să citesc texte inedite și în pagina ta de pe Hermeneia.
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? deDesigur un poem cu o simbolistica destul de complexa, cu cat te apleci mai mult spre abisurile gnostice, cam asa se intampla... Ma feresc sa abordez semnificatii pentru ca pe de o parte ar trebui sa ma lungesc, inevitabil, iar pe de alta nu stiu daca as fi capabil sa acopar asa cum trebuie tot ce ar fi de zis. deci ma voi rezuma la estetica textului din punctul meu de vedere ca si cititor de poezie. Primele versuri sunt fermecatoare pana la acel "code red" de care ma impiedic oricat as incerca sa-i acord alte si alte valente. Urmeaza versurile mele preferate "să se fi strâns dragostea noastră ca o maculat/ură sfântă" pentru a scrie asa ceva iti trebui cu adevarat har iar eu sunt invidios pe aceste versuri. Finalul insa nu ma "estetizeaza" in aceeasi masura. Mi se pare rupt de context, fortat pentru a incheia rapid acest poem pe care eu il simt mai degraba epic... daca autoarea l-ar fi scris astfel. Asa, minimalist si usor optzecist mi se pare ca un tablou de familie atarnat pe un perete alb... drag si desuet mirosind a ultima zugraveala. Cu stima, Andu
pentru textul : Forța majoră deFoarte mult m-a prins rima aceea sărită. Chiar o senzație de ”poveste fără sfârșit”, rostogolindu-se mereu pe un caldarâm textual dealtfel bine cadențat. Ultimul vers l-aș vedea exclus, iar în loc de sărutul ierbii și al florilor aș căuta ceva mai puțin dulce. Dar autorul rămâne suveran, desigur.
pentru textul : Poveste fără sfîrşit deAlexandra, dacă e un text-experiment așa cum precizezi la subtitlu, te rog să îl reîncadrezi la categoria „Experiment”.
pentru textul : atât de absurd dePărerea mea e că „absurd” nu suportă lângă el „atât de”:
De asemenea, cred că poemul supralicitează morbiditatea. Dacă ar fi scoase/înlocuite unele cuvinte/expresii, cred că ar fi mai bine. E de preferat sugestia în locul imaginii brute, dure.
Ce e de apreciat este că poemul are o idee și transmite o stare bine definită. Problema e „cum” o face.
poemul este uneori scris fara ca autorul, din modestie sau puditate, sa recunoasca nevoia sa de a intelege, ci, doar de a marturisi ceea ce simte firesc, natural. poemul imi pare a fi scris din tot sufletul si cred, din acest motiv, ca merita penita de aur, numai ca, nu stiu cum trebuie sa o ofer.
pentru textul : uneori femeia deMa incanta profunzimea din acest poem. Sfasierea atinge cote acute: "nu era vocea mea,/ eu strig intotdeauna in maduva,/ urlu limfatic". Si finalul eu l-am receptat ca o metamorfoza a trecerii timpului in eteric. Si da, e si dupa cum spune si Marina "asociatia timp-anaconda... imagine biblica a pacatului". E intr-adevar "un poem de re-citit". "eu strig intotdeauna in maduva" e colosal, am vibrat la acest vers ca si cum m-as fi aflat in fata Tipatului lui Munch.
pentru textul : Spasm nocturn deAcest text are o idee de remarcat, dar care se încâlcește în reprezentarea sa poetică. Mai trebuie lucrat la "povești de verdeață", "Creștea necontenit oarecând", "din punctul cel din". Ce rost au liniile?
pentru textul : Despre pom deStefan, pana a incepe sa analizam valoarea literara a acestui text, el nu se incadreaza in regulament; regulament pe care toti cei care sunt membri ai hermeneia ar trebui sa il cunoasca si sa il respecte. Poezia ta incalca punctul 16.4. din regulament, drept pentru care te voi ruga ca, in termenul prevazut in acelasi regulament, sa remediezi aceasta abatere dupa cum consideri, in caz contrar vom fi nevoiti sa aplicam noi prevederile punctului 19. Andu, poti considera ca am aruncat o piatra sau nu, dar, asa cum am mai spus, aici nu este o instanta, noi nu judecam de ce scrie cineva ceva, ce ne "mana" pe fiecare sa scriem ceea ce scriem. Este insa simplu: atata vreme cat suntem membri de buna voie ai acestui site si el are un regulament, il respectam sau suportam consecintele. Limbajul tau din comentariu nu este nici el corespunzator regulamentului; te voi ruga sa te abtii pe viitor de la a folosi astfel de limbaj pe hermeneia.
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș denu metrica m/a interesat, emiemi. multumesc de trecere!
pentru textul : Despre ale mele zile decristina, daca raman coloanele fara articol, precum spui, va trebui sa scot respiratia sprijinita de ele. daca scot respiratia, coloanele vor pluti in nerost:) daca schimb cu „sprijinind respirația”, sprijinind se va lua in coarne cu lovind. sau nu?
pentru textul : de ce-mi doresc să văd pământul deCat de frumos ai putut spune aici: "ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima la atingerea cerului văzut de sus" Complicat si frumos, si trist poem. Mereu am lacrimi in gat cand citesc poeme scrise de tine, mereu. Insa nu ma impac deloc cu naveta aceea in poezie. Si nici cu apartamentul, parca e zestre insirata, ei, bine, nu, domnule. Scoate apartamentul, lasa casa. Si nici cu abonamentul nu ma impac, insa aici chiar nu stiu ce sa asezi in loc. "te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara și să te întrebe ai verde la tine?" Nu m-am gandit niciodata, insa mereu am verde la mine. Pe inima. Acest poem si inca vreo cateva scrise de autori de pe H (si ma refer la poemul lui Virgil, "Atit imi doream", la un poem al lui Emil, stie el care, mai sunt si altii, si am sa fac ulterior un soi de lista, sper sa am timp), asadar, acest poem merita sa fie studiat in cadrul orelor de literatura din scoala, din facultate. Nu exagerez, ma abtin sa nu spun tot ce am de spus referitor la chestiune. Astept ca Domnia sa Aalizeei sa trimita volumul la concurs. Am o idee. Deocamdata, penita aici si revin.
pentru textul : dare de seamă deAm explicat mai sus ce eroare da la Editeaza. Acum am incercat de la alt computer si aceeasi eroare: Error: SQL Failed. [email protected]
pentru textul : femeia domnului Pa deP.S. Si scuze Arancai pentru ca i-am alterat numele, e Marina Nicolaev, voi tine minte de acum incolo Andu
pentru textul : excalibur desubscriu si eu observatiilor facute de sapphire, asteptand cu interes "discutia", in subsolul careia cu siguranta voi interveni. m ar interesa de asemenea sa citesc si un eseu despre conceptul de "li", daca acceptati o sugestie...
pentru textul : Brainstorming torpilă – Prolog la o eventuală discuție (virtuală) despre Zen dePaul, cred că textul de faţă de aici trebuie să pornească: "latră bondy caniche-ul alintat mai trece câte o mașină rar
iar în longitudinea acestor clipe un dor mă împinge spre fereastră
de fiecare dată când ne împăcăm undeva se întâmplă ceva bun
te acopăr și îmi pun brațul sub cap mulțumit că nu te-am trezit
chestiile mele metafizice adorm iar mâine le voi numi tabieturi"
Brodează mai mult la manşetă pentru că ai o cămaşă simplă şi frumoasă, nu trebuie prea multă încărcătură.
pentru textul : jurnal de bord deEşti unul dintre poeţii pe care îi citesc cu mare plăcere şi constant.
am citit poemul mai demult dar nu am apucat să las un semn. e fain de la un capat la altul dar mai ales finalul îmi place, este foarte sugestiv. si m-a dus putin cu gandul la ”Adio,arme” al lui Hemingway :D
pentru textul : fleacurile din care mai trăim puțin deAndreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.
pentru textul : Piața norilor devoia vea - voi avea
pentru textul : Protocolar deNous voici dans un règne minéral, aux contours bien polis par le temps qui mène à l’oubli. Chant intérieur de l’origine du monde, mémoire occultée dont les pierres sont des signes de fracture, et qui s’engloutissent dans les abysses de cet espace émotionnel particulier : l’autre rive abrupte et sauvage dans notre être… en seul « contre-jour »: dans l’embrasure de la luminosité, sans achèvement d’un espace déterminé.
pentru textul : Contre-jour deAm citit cu reală plăcere acest poem.
pentru textul : baladă pentru coatele mele deAre o construcție ritmică, un fel de du-te vino al metaforelor, ca o bătaie de inimă, ca o opțiune riscantă, pe muchie de cuțit, pentru viață. Pe final mărturisesc că aș fi vrut să mai citesc, să mai dau din coate pentru această viață dubitabilă dar inexorabilă (ca să mă exprim un pic pretențios, oarecum aiurea, recunosc) însă Paul a decis să rupă discursul puțin cam brusc.
Unul dintre poemele foarte închegate dpdv literar de pe site.
Merită recomandat, părerea mea.
am picat într-un acord citind acest text, așa sec cum este el însă ignorînd cele două paranteze împodobite cu zorzon
pentru textul : mă uit la oamenii care scriu poezii depentru că așa-i, ceea ce ne lipsește nouă este chiar nodul de la ștreang
cred că un pic pieptănat pe un ton ceva mai de luat în serios, poemul ar fi solid
nici așa nu e rău cu excepția celor două paranteze 'fițoase'... sper să nu fiu greșit înțeles
interesant text și mărturisesc că îl așteptam. în același timp m-aș fi așteptat să fie mai „literar”. îmi pare relativ nelucrat. dar îți poartă amprenta. și îmi va face întotdeauna plăcere să îți citesc textele în ciuda antipatiei pe care mi-o porți. una din încercările mele de a separa opera de autor.
pentru textul : london here i come deÎntrepătrunderea și amestecul fragmentelor temporale m-a trimis cu gândul la un anumit fragment, citit de foarte curând, sper să nu te deranjeze că fac această trimitere: "Mă zăpăcesc rău de tot din cauza timpului. Dacă nu-ți controlezi emoțiile - se opri, se luptă din greu și continuă cu o voce răgușită - asta se întâmplă. Eonii - fracțiunile de secundă - fac schimb de locuri. Și nu mai știi să numeri cum trebuie." (Rosamond Lehmann, Crângul ecourilor"). Bună "construcție", reușind să faci să dispară limita între cel care își stăpânește și același care nu-și stăpânește fluxul emoțiilor. Și parcă e și o formă mai altfel, care te prinde (nu că aceea în care scrii de obicei nu ar fi, dar e plăcut să văd că nu te-ai oprit la un singur drum). Mi-a plăcut foarte mult.
pentru textul : dorina deŞtiu să fac nişte murături delicioase, dle Agheorghesei, dar nu cred că sunt de preferat în clipe de maximă intensitate...De ce , mă întreb, ar trebui să fim cu toţii nişte acrituri?!
pentru textul : alb gustul de miere al ierbii dede acord (mai e loc la subsol)! nu mi-ai zis unde este poemul cu fluviul...
pentru textul : Tot Ce Am Adus deo poezie ce m-a incantat mai ales prin repetitia aceasta ca un alint nostalgic: "ma duc si ma duc"; frumoase imagini create prin cuvinte simple dar cu putere de elixir... da lucian, iubirea e cea care ramane in urma noastra umpland locul ramas gol, atunci cand ne ducem, ne tot ducem...
pentru textul : Mă duc și mă duc desă răspund cu aceeași seriozitate și bună credință care cred că mă caracterizează, dar ce să spun când tu, Emilian, te contrazici la trei rânduri distanță. spui "ar trebui fiecare să ne întrebăm ce vrem: un feedback onest sau ca cineva să rezoneze pur și simplu cu ceea ce scriem noi. Eu am ales rezonanța.(...) Nu-mi pare rău pentru timpul pe care tocmai mi-ai demonstrat că l-am pierdut în încercarea de a-ți oferi un feedback onest..." eu cred că ar trebui să te hotărăști tu ce vrei să oferi înainte de a mă întreba eu ce vreau... pentru că, după cum bine cred că se vede, tu pozezi în același tip de : eu nu sunt poet, tra la la, îmi scriu doar jurnalul și îmi ofer însă părerea mea avizată pentru că vreau să ajut, să sfătuiesc, să (și aici poți trece ori ce vrei tu). Și apoi anunți foarte matur, ca atunci când afirmi că citești detașat un text, că îți iei jucăriile și pleci, acesta fiind ultimul semn de sub textele mele. Și mă întreb retoric cumva. Unde este onestitatea, dacă tu nu poți primi un refuz enunțat decent la un comentariu de-al tău? Eu ce să mai cred când te contrazici și jignești. Nu sunt un om vanitos, sunt un om care spune ceea ce crede oricui. Crezi că ești o excepție? Ei, nu! Și mă întreb: desconsiderarea vine din faptul că nu îți accept părerea? Simpla? Altfel de unde oare? Știu, nu te-am înțeles și sunt un îngâmfat, orgolios, etcaetera. Dar eu cred într-un text! Tu crezi într-o opinie. E cuvântul meu contra cuvântului tău. E atât de deranjant? Repet, mă pregăteam să răspund cu obișnuita seriozitate pe care ți-am dedicat-o, dar de ce? Tot retoric, deh!
pentru textul : patul în formă de gondolă dePagini