Poate că nu e ușor să citim poezii care ne iau principiile, credințele, tabu-urile și ni le fac fărâme. Și sigur nu este deloc lejer să citim poezie care dezvrăjește lumea. Vroiam de la poezie să adâncească mistere, să scornească frumuseți acolo unde alții nu știu să vadă decât mizerii șamd. Ei bine, a se citi Emilian Pal, atunci când vrem să NU uităm. Iar ceea ce are în plus poezia lui față de tot ceea ce citesc în același aproximativ stil drept poezie contemporană care spune lucrurilor pe nume fără a le poetiza, este că poezia lui este profundă, te obligă să mergi și să cauți similitudinile, ideile, rădăcinile, fără a se folosi de figuri de stil, fără a "poetiza" și cosmetiza textul.Și toate astea fără un limbaj provocator, frapant. Remarcabil, încă o dată, Emilian. Aceeași, singură, observație, făcută și de Virgil, referitor la versurile în plus.

Ela, îți voi răspunde doar la ceea ce, consider, are relevanță, și anume asupra poeziei. Știi de ce consider că e mai diferită? Pentru că ai mai renunțat la balast, și are altă atitudine. Nu mai e atât de centrată pe tine, dacă înțelegi ce vreau să spun, și te "speculezi" mai bine. Cred că este nevoie de mai multă detașare în scriere, în general. Un fel de privire dinafară. La asta m-am referit, nu că ar fi un poem mai mult sau mai puțin hard (pentru că, așa cum spui și tu, nu este). Acolo eram convinsă că era ora trei și degetele altor mâini, dar puteai renunța - pentru că pentru cititor e greu să priceapă semnificația orei aceleia - iar dincolo puteai spune, cu titlu de exemplu, "nu mai pot scrie - am alte degete" etc etc etc... De ce insist acolo, e ceva mai mult presimțit decât explicabil, și vine din faptul că totuși, cât de cât, îți cunosc lirica. Acolo revii la alt stil. Te întorci în tine, te centrezi în interiorul tău, făcând abstracție de exterior. De-asta nu mi s-a părut potrivit aici.

Katya, cîteva observații. Cred că era mai bun titlul precedent. Apoi, personal nu cred că acesta este un experiment vizual. Este o poezie după care ai pus niște copii ale unor tablouri personale. Deci nu se încadrează în conceptul de poezie vizuală. Cred că ar fi mult mai bine dacă ai încadra textul la poezie și eventual ai lăsa imaginile la experiment vizual. Cu rezerva că totuși de vreme ce site-ul Hermeneia nu are o secțiune de prezentare de arte plastice e cam discutabilă prezența de tablouri per se pe Hermeneia. Poate dacă ar exista o cerere sporită să facem și o galerie cu artă plastică, fie desen, fie gravură, fie pictură, fie artă fotografică, fie artă digitală. Poate ne dai tu o idee sau poate coagulezi un interes mai mare pentru așa ceva pe hermeneia și mai mulți ar dori să posteze doar artă grafică. Viitorul o va spune. Dar o poezie vizuala nu este doar un text sub care (sau deasupra căruia am pus o imagine). În secțiunea de poezie se poate pune și imagine la un text (preferabil doar una) care să sugereze ideea că autorul s-a folosit de ea ca inspirație.

de ce ă cu tilda? şi de ce com?

In general nu comentez cand vine vorba de o comparatie de genul, dar aici mi se pare ca este putin fortata comparatia cu Isus. Nu stiu de ce, asa am simtit-o. Apoi, cum ai putea rasturna toate calabalacurile astea care ocupa spatiu degeaba, daca in a doua parte a poemului iti vine sa stai fara sa mai faci nimic, ocrotit de un oarecare simt de auto-conservare impotriva haosului si degradarii? ( fara nicio ironie)

Pentru caracterul universal, dar nu invaziv, pentru perfecta mulare a imaginii pe sens, pentru discursul elegant, echilibrat şi suficient, pentru momentul de meditaţie, pentru scuturarea resemnată de cap, pentru "soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta / începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt" şi pentru că e unul dintre textele pe care mi-ar fi plăcut să le scriu eu.

E puţin diferit de ce şi cum scrii de obicei, din toate pdv. E unul dintre textele tale care mi-au plăcut cel mai mult şi unul dintre cele mai bune citite de curând.

Felicitări!

Izbitor tablou despre lipsa iubirii si golul din sufletele oamenilor... acesi oameni care sunt gata sa ii sacrifice pe cei de aceeasi semintie in numele unor fantasme... Adrian, de cealalta parte se vede la fel, numai ca acolo nu cad proiectile ci rachete de milioane de dolari.

Expresia utilizată "nu este chiar într-atît sărită de pe fix" ci sună rău pe românește. Eu rămân la opinia mea până vei reuși să mă convingi de contrariu. Îți doresc succes și lectură susținută!

Multă prospețime în această proză! " lăsând să cadă fuioare de ploaie nevăzută... ne-am așezat toți așteptând să plecăm într-o poveste...", scriere curată în care amintirile sunt pe jumătate fluturi, pe jumătate corăbii! Nu am înțeles de ce ai preferat litera mică la începutul propozițiilor!

un poem remarcabil. pentru mine acest poem este cel mai frumos dintre toate poemele scrise de tine până acum. găsesc atâta emoţie în el, atâta blândeţe încât nu are cum să nu placă. fiecare vers este pus la locul lui, bine strunit, se simte izul uşor al acceptării unei pierderi, de altfel nici nu avea cum să fie hrănit veşnic acel suflet, de aceea îl şi iubim. tot ce e frumos este şi tragic, mă refer în sensul de frumuseţe eternă. am să revin pe text în momentul în care se vor putea acorda peniţe. este un poem tare frumos... şi, ca să fiu dreaptă, în ultimul timp, ici colo dacă am mai citit asa ceva, plin de candoare sufletească. te felicit!

gradinărit, Îmi perimteți să , dimplomatul, Niciodată nu vorbi același timp cu clientul., lacrmile le curgeau . Sunt conștientă că am aruncat buzduganul și-am plecat, dar de atâtea ori îmi spun că notey direct tzpos când citesc, pentru că la a doua lectură nu le mai văd nici eu :-) În fine, asta este ce am observat acum. Data viitoare vei fi, probabil, și tu mult mai atentă ;-)

Tincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.

Bianca, mulțumesc de sugestii, voi ține seama de ele. Nu știu dacă mai merge acum poza în sepia, dar mă voi gândi la acest aspect. Acteoane, tocmai pentru asta manifest și eu aici: "fără sepia". Dacă citești atent, nu e "sepia, e "fără sepia". Merci bien.

Nu-i rau textul... se simte cumva faptul ca textul s-a nascut dintr-o framantare launtrica... e greu sa cauti sensuri si sa nu te intrebi la ce bun.