Da da da, Corina, cel mai bun text al meu nu l-am scris încă şi mă întreb tot mai serios dacă s-o fac. Acum astea două personaje pe care mi le-ai numit fug alandala şi nu le mai pot stăpâni. Şi da, o să mai fie, dar mai răruţ că-i mai drăguţ.
e clar că registrul tău poetic este bine conturat. că eu încă nu rezonez la el e mai puțin important. mi-ar fi plăcut un alt titlu și un alt final. de conținut încă nu spun nimic. cu el se poate jongla :) . și cu toate că nu am eu simțământul de empatie, este totuși un poem bun și mi-a făcut plăcere să îl citesc. las acest semn, printre puținele sub textele tale, pentru că te apreciez. mult succes și în acest... domeniu :)
Sebi, a fost o plăcere să trăiesc acest poem acum și aici :)... de aceea rescrierea lui.
Cât despre repetiția „pe horn”, mă refeream la ultima strofă, aici:
„să tragă o țigară cu ochii pe horn
pe horn
dii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod”.
Iar dacă așa ai vrut tu, așa să fie! :) Eu am crezut că e o greșeală, deși am cochetat cu ideea că poate așa ai dorit, mai ales că și în prima strofă apar hornurile.
multumesc pentru citire, Sancho, precum si pentru sensibilitatea cu care te-ai apropiat de poem. e, intr-adevar, putina schiopatare in strofele mentionate de tine, insa la prima sugestie nu pot face nimic, asa e textul original, aflat la Ioan 20: 20, 21 "Niste Greci dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat si au zis: Domnule, am vrea sa vedem pe Isus". la cea de-a doua, ma voi mai gandi!
Un poem profund, mai ales în final, deși scris în cuvinte simple, fără prea mult caz de imagini și metafore. Partea cu bețivul nu mi-a plăcut, dar face parte din scenă. Remarcabile versurile despre "doar o biserică netencuită", poate pentru că și eu cred la fel.
Sapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie
francisc, ați spus în trei rânduri ceea ce un comentator/comentariu prolix ar fi spus în trei pagini. Ați sintetizat în 46 de cuvinte (le-am numărat!) ceea ce poemul spune în 150. Asta zic și eu intuiție critică. Vă mulțumesc! Mircea Florin Sandru
Excelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
Al doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".
am citit de trei ori anume încet, cu răbdare, acest text, din respect pentru autorul său...
nu mi-a plăcut nimic nici prima oară, nici ultima, nici la început, nici la sfârșit
sunt convins că acest autor nu scrie pe bune, el doar se joacă, având impresia că mânuirea cuvintelor înseamnă ceva
dar nu înseamnă mare lucru, sincer
acest poem este varză
dar varza în mod normal are sens, din varză se pot face sarmale sau varza a-la-cluj
din acest poem însă nu se pot face sarmale, darămite varză-a-la-cluj!
acest poem este o varză din care nu se poate face nimic altceva decât altă varză
eu cînd mă supăr mă supăr ca mine. nu știu ce amestec are alma aici. în ce privește mielul te asigur că am intuit la ce ai făcut aluzie deși, mă rog, expresii de genul ”copiii îi fac fericiți cu mâna tinerii se țin de mână și zâmbesc/ bătrânii deschid geamul” mi se par simpluțe. dar desigur, de gustibus
Pai logic ca ti se pare incropit, s-a schimbat registrul, s-a dus si senzualitatea, nici eu nu stiu ce-i cu individa asta, apai tu ce sa mai intelegi, Andule draga.
Adrian, de acord cu tine , textul nu respira si este intr-adevar condensat.
Si daca "baltea" pe vreo 3 pagini plin de neologisme si metafore stridente(asa cum sunt multe) era bun?
Pretiozitati filozofice?- posibil.a fost mai mult o joaca.
multumesc de trecere.
Alma, îmi dai de gândit și îmi prinde tare bine. E intenționat scris în ambele limbi și, după simpla mea estetică poetică, cred pot lăsa așa. Sunt poeți consacrați ce își permit nu doar 2. E un joc anume ales. În ce privește condiționalul, am evitat să îl folosesc din două motive: primul, pentru că ar fi deranjat așa cum a deranjat și în altă poezie la care tot tu ai făcut această remarcă asupra condiționalului prea folosit de mine în poezii; în al doilea rând, fiindcă am preferat viitorul, are sens în acest poem. Mulțumesc pentru citirea prin timpuri. Ela
Da, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
îşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
Senzația pe care o încerc după lectură e fină ca " voalul rătăcit..." și totuși, abundă cuvintele..prea multe cuvinte pentru a descrie ceva" ca acum când trupurile ni se preling peste pânze fără catarg.."
un text ok care îmi amintește de scrierile (și nu de picturile!) lui Salvador Dali...
Ambițios, incisiv, tentant, pe alocuri insidios, textul curge frumos către un final nu neapărat reușit, mai degrabă izbutit.
Mi-a plăcut sexualitatea ascunsă a textului, îi dă forță fără vulgaritate.
Pentru asta dau peniță.
Minusurile sunt multe mai ales dpdv al exprimării și textul merită rescris pentru a elimina bâlbele cu care obosește cititorul.
Încă nu e poezie în textul ăsta
Dar comparativ cu ce citesc lately, e totuși ceva care îmi amintește de poezie
al doilea vers nu se potriveste cam deloc in text, e o formulare anosta, nu stiu, altfel poate ar da mai bine. spre final ai niste idei mai tari, dar mereu am impresia ca bati pasul pe loc. poti mai mult si mai bine! queen ella
Dragostea poate reînvia precum pasărea Phoenix dacă undeva în noi există un greiere care se roagă. Poem simplu construit în care se împletește tristețea și optimismul. Simplu și frumos.
profetul - nu lipsit de imaginația zâmbetul sau textul ? :) hecatonir - să zic "critică de rigolă"...? Nu zic, pentru că indiferent de cuvintele pe care le-ai folosit, e adevărat ce spui. Și asta-i cel mai important, nu ?
Aranca, o să spun despre textul tău că este unul bun. Imaginile transmit. Cel mai mult mi-a plăcut 'incestul dintre viață și moarte'..o chestie extraordinar de mișto, originală și mă enervez că nu mi-a venit mie întâi ideea. :) O singură chestie: mi se pare cam aglomerat textul în sensul că toate cuvintele sunt pline de consoane, iar repeziciunea care ți-o impune poezia în citire, accentuează aceste consoane, iar lectorul tinde să se încurce între ele. Remarc un subiectivism pesimist, dar evident este vorba doar de textul acesta. De asemenea, primele versuri descifrează o rememorare a unui timp ce a trecut în amintiri. Revin.
subscriu la observatia lui Sapphire. de asemeni adaosul "in greutate" mi se pare relativ inutil sau cel putin neexploatat. de fapt ideea insasi, foarte interesanta de altfel, pare sa se dilueze in ultima strofa
În altă parte cineva se plângea de al treilea haiku, cel cu umbrele, că vara umbrele nu sunt "reci". Însă eu, la mine în sat am avut frecvent veri în care am umblat tot timpul cu pulovăr din cauza frigului... "Aceleași", la broaștele din primul haiku, se referă la faptul ca-s aceleași broaște cu cele de ieri. Cel de al doilea, cu ceaiul, arată că greierii cântă sus (iar eu savurez jos, sub ramuri, ceaiul cu lună). Dacă greierii cântă și eu stau sub ramuri mute, e cumva o contradicție, pentru că dintre ramuri se aud greierii, nu apare nici o impresie că ramurile ar fi mute... Cel puțin asta e părerea mea. Cred că voi ajunge ca Nastratin Hogea. În una din poeziile lui Anton Pann despre el, Nastratin își făcuse un cuptor. Și vine un amic și-i spune: mai bine îl puneai dincolo. Îl strică și-l reconstruiește Nastratin și alt prieten îi spune că ar fi fost mai bine dincolo. Și tot așa, până când în final își face unul pe rotile și îl muta de câte ori unul din prietenii lui venea și nu era mulțumit de poziția lui. În final, cugetând, Nastratin a tras concluzia: "Am făcut un cuptor pe placul tuturor, dar nu și pe placul meu". Mulțumesc mult de critică și comentarii, o să mă gândesc la posibile schimbări, dar nu promit nimic, hehehe.
lalin, cred ca cel mai interesant este sa scrii "banalitati" si sa iasa poezie. nu neaparat din fuga dupa imagini socante cum fac altii. si uite ca lui Djamal chiar ii iese "poezie" scriind simplu si nu simplist. Este doar o parere.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da da da, Corina, cel mai bun text al meu nu l-am scris încă şi mă întreb tot mai serios dacă s-o fac. Acum astea două personaje pe care mi le-ai numit fug alandala şi nu le mai pot stăpâni. Şi da, o să mai fie, dar mai răruţ că-i mai drăguţ.
Tea or coffee?
pentru textul : Lângă dee clar că registrul tău poetic este bine conturat. că eu încă nu rezonez la el e mai puțin important. mi-ar fi plăcut un alt titlu și un alt final. de conținut încă nu spun nimic. cu el se poate jongla :) . și cu toate că nu am eu simțământul de empatie, este totuși un poem bun și mi-a făcut plăcere să îl citesc. las acest semn, printre puținele sub textele tale, pentru că te apreciez. mult succes și în acest... domeniu :)
pentru textul : clivaj deSebi, a fost o plăcere să trăiesc acest poem acum și aici :)... de aceea rescrierea lui.
Cât despre repetiția „pe horn”, mă refeream la ultima strofă, aici:
„să tragă o țigară cu ochii pe horn
pe horn
dii câine-căluț
mai plimbă-mă pe sub pod”.
Iar dacă așa ai vrut tu, așa să fie! :) Eu am crezut că e o greșeală, deși am cochetat cu ideea că poate așa ai dorit, mai ales că și în prima strofă apar hornurile.
Din nou și cu drag, „La mulți ani!”
pentru textul : iarna întârzie la un film demultumesc pentru citire, Sancho, precum si pentru sensibilitatea cu care te-ai apropiat de poem. e, intr-adevar, putina schiopatare in strofele mentionate de tine, insa la prima sugestie nu pot face nimic, asa e textul original, aflat la Ioan 20: 20, 21 "Niste Greci dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat si au zis: Domnule, am vrea sa vedem pe Isus". la cea de-a doua, ma voi mai gandi!
pentru textul : Am vrea să vedem pe Isus deUn poem profund, mai ales în final, deși scris în cuvinte simple, fără prea mult caz de imagini și metafore. Partea cu bețivul nu mi-a plăcut, dar face parte din scenă. Remarcabile versurile despre "doar o biserică netencuită", poate pentru că și eu cred la fel.
pentru textul : mijlocul cerului deSapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie
pentru textul : Umbra păsărilor deLuminița, Alina, vă mulțumesc pentru semne și opinii. Semnele rămân, opiniile trec, probabil.
pentru textul : și mă ofer ca un cec în alb de[Alina, arămiu e o culoare:)...]
gând bun!
francisc, ați spus în trei rânduri ceea ce un comentator/comentariu prolix ar fi spus în trei pagini. Ați sintetizat în 46 de cuvinte (le-am numărat!) ceea ce poemul spune în 150. Asta zic și eu intuiție critică. Vă mulțumesc! Mircea Florin Sandru
pentru textul : Lucrurile ne privesc cu o ură infinită deMultumesc, ma voi gandi la ce mi-ai spus. Ce zici de "Scrum II"? Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Scrum deExcelent text, savuros, plin de o ironie amară foarte bine dozată. Îl gust, cu atât mai mult cu cât şi pe mine "zeloţii" lui Iliescu, pe vremea când conducea el "destinele tineretului român", m-au determinat să-mi tund admirabila chică de poet. Rememorez, legat de aceasta, două episoade, precizând că faptele se petreceau în 1969, scopul fiind acela de a înăbuşi în faşă influenţa evenimentelor din 68, din Franţa. Pe străzi umblau comandouri alcătuite, chipurile, din muncitori, care acostau tinerii cu plete şi-i duceau în frizerii, unde erau tunşi extrem de sever. Tot aşa, tipii cu barbă erau raşi. Un asemenea grup a intrat în holul Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi, la un moment dat, cum pe scări cobora profesorul de lingvistică Emanuel Vasiliu, pe care nu l-am văzut niciodată altfel decât cu o simpatică bărbuţă, cerberii l-au apucat, ca odinioară oamenii lui Brâncoveanu pe cuviosul (dar oarecum culpabilul) Antim, cu scopul de a-l duce să-i taie barba. În zadar protesta omul că are poza în buletin cu barbă. Au sărit câţiva studenţi şi l-au salvat.
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. deAl doile episod e legat de tânărul, pe atunci, poet Adrian Păunescu. La Facultatea de Română funcţiona cenaclul Junimea (condus de George Ivaşcu), în care Păunescu era lider de opinie. Se impunea nu doar prin fermitatea intervenţiilor, dar şi prin vocea tunătoare (utilizată, mai apoi, la Cenaclul Flacăra), ca şi prin chica enormă. Deodată, la şedinţa desfăşurată în luna dedicată de Partid (re)educării tinerilor cu tendinţe suspecte, Păunescu a apărut tuns frumos, stârnind, la intrarea în amfiteatrul Odobescu (şedinţa începuse), râsete semnificative. "Trebuie să ne conformăm...", a zâmbit confuz şi cu jenă autorul "Mieilor primi". Adevărul era că mai bine te duceai singur la frizerie, ca să te tunzi acceptabil (ceea ce am făcut, cu durere, şi eu). Dacă te prindeau ăia, erai tuns aproape zero. Acţiunea punitivă a durat cam vreo lună, apoi s-a renunţat.
Am şi alte amintiri, mai dureroase. Inclusiv trecerea tatălui meu pe la Canal. Dar eu am rămas aici, în România. Fiul meu, însă, nu. Se află în Quebec, unde scoate un mensual pentru imigranţi: "Les imigrants de la Capitale".
am citit de trei ori anume încet, cu răbdare, acest text, din respect pentru autorul său...
pentru textul : îndrăgostitul cuvintelor denu mi-a plăcut nimic nici prima oară, nici ultima, nici la început, nici la sfârșit
sunt convins că acest autor nu scrie pe bune, el doar se joacă, având impresia că mânuirea cuvintelor înseamnă ceva
dar nu înseamnă mare lucru, sincer
acest poem este varză
dar varza în mod normal are sens, din varză se pot face sarmale sau varza a-la-cluj
din acest poem însă nu se pot face sarmale, darămite varză-a-la-cluj!
acest poem este o varză din care nu se poate face nimic altceva decât altă varză
eu cînd mă supăr mă supăr ca mine. nu știu ce amestec are alma aici. în ce privește mielul te asigur că am intuit la ce ai făcut aluzie deși, mă rog, expresii de genul ”copiii îi fac fericiți cu mâna tinerii se țin de mână și zâmbesc/ bătrânii deschid geamul” mi se par simpluțe. dar desigur, de gustibus
pentru textul : despre dumnezeul meu vreau să-ți vorbesc azi dePai logic ca ti se pare incropit, s-a schimbat registrul, s-a dus si senzualitatea, nici eu nu stiu ce-i cu individa asta, apai tu ce sa mai intelegi, Andule draga.
pentru textul : Punct și de la capăt deAdrian, de acord cu tine , textul nu respira si este intr-adevar condensat.
pentru textul : Geometrie existenţială deSi daca "baltea" pe vreo 3 pagini plin de neologisme si metafore stridente(asa cum sunt multe) era bun?
Pretiozitati filozofice?- posibil.a fost mai mult o joaca.
multumesc de trecere.
Alma, îmi dai de gândit și îmi prinde tare bine. E intenționat scris în ambele limbi și, după simpla mea estetică poetică, cred pot lăsa așa. Sunt poeți consacrați ce își permit nu doar 2. E un joc anume ales. În ce privește condiționalul, am evitat să îl folosesc din două motive: primul, pentru că ar fi deranjat așa cum a deranjat și în altă poezie la care tot tu ai făcut această remarcă asupra condiționalului prea folosit de mine în poezii; în al doilea rând, fiindcă am preferat viitorul, are sens în acest poem. Mulțumesc pentru citirea prin timpuri. Ela
pentru textul : secret revelation deDa, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
pentru textul : Midnight taboo deîşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
Vă mulţumesc pentru observaţii.Am corectat textul.
pentru textul : Verde de Dumnezeu deIuri,
dca as fi in locul tau, as renunta la "uitat în ochii ştirbi ai lumii" si la lacrimile din batista. cred ca nu mai trebuie sa spun de ce...:)
si corecteaza, te rog, "mormanul".
pentru textul : Dureri deSenzația pe care o încerc după lectură e fină ca " voalul rătăcit..." și totuși, abundă cuvintele..prea multe cuvinte pentru a descrie ceva" ca acum când trupurile ni se preling peste pânze fără catarg.."
pentru textul : scaranoastradebloc deun text ok care îmi amintește de scrierile (și nu de picturile!) lui Salvador Dali...
pentru textul : se ia prin copy-paste deAmbițios, incisiv, tentant, pe alocuri insidios, textul curge frumos către un final nu neapărat reușit, mai degrabă izbutit.
Mi-a plăcut sexualitatea ascunsă a textului, îi dă forță fără vulgaritate.
Pentru asta dau peniță.
Minusurile sunt multe mai ales dpdv al exprimării și textul merită rescris pentru a elimina bâlbele cu care obosește cititorul.
Încă nu e poezie în textul ăsta
Dar comparativ cu ce citesc lately, e totuși ceva care îmi amintește de poezie
al doilea vers nu se potriveste cam deloc in text, e o formulare anosta, nu stiu, altfel poate ar da mai bine. spre final ai niste idei mai tari, dar mereu am impresia ca bati pasul pe loc. poti mai mult si mai bine! queen ella
pentru textul : plânsul crucii deDragostea poate reînvia precum pasărea Phoenix dacă undeva în noi există un greiere care se roagă. Poem simplu construit în care se împletește tristețea și optimismul. Simplu și frumos.
pentru textul : Golgotă deprofetul - nu lipsit de imaginația zâmbetul sau textul ? :) hecatonir - să zic "critică de rigolă"...? Nu zic, pentru că indiferent de cuvintele pe care le-ai folosit, e adevărat ce spui. Și asta-i cel mai important, nu ?
pentru textul : mi-e frică să dorm deAranca, o să spun despre textul tău că este unul bun. Imaginile transmit. Cel mai mult mi-a plăcut 'incestul dintre viață și moarte'..o chestie extraordinar de mișto, originală și mă enervez că nu mi-a venit mie întâi ideea. :) O singură chestie: mi se pare cam aglomerat textul în sensul că toate cuvintele sunt pline de consoane, iar repeziciunea care ți-o impune poezia în citire, accentuează aceste consoane, iar lectorul tinde să se încurce între ele. Remarc un subiectivism pesimist, dar evident este vorba doar de textul acesta. De asemenea, primele versuri descifrează o rememorare a unui timp ce a trecut în amintiri. Revin.
pentru textul : Clișee deuau...asta e extraordinar!
pentru textul : Tragedie & transcendență desubscriu la observatia lui Sapphire. de asemeni adaosul "in greutate" mi se pare relativ inutil sau cel putin neexploatat. de fapt ideea insasi, foarte interesanta de altfel, pare sa se dilueze in ultima strofa
pentru textul : nu despre penibil deÎn altă parte cineva se plângea de al treilea haiku, cel cu umbrele, că vara umbrele nu sunt "reci". Însă eu, la mine în sat am avut frecvent veri în care am umblat tot timpul cu pulovăr din cauza frigului... "Aceleași", la broaștele din primul haiku, se referă la faptul ca-s aceleași broaște cu cele de ieri. Cel de al doilea, cu ceaiul, arată că greierii cântă sus (iar eu savurez jos, sub ramuri, ceaiul cu lună). Dacă greierii cântă și eu stau sub ramuri mute, e cumva o contradicție, pentru că dintre ramuri se aud greierii, nu apare nici o impresie că ramurile ar fi mute... Cel puțin asta e părerea mea. Cred că voi ajunge ca Nastratin Hogea. În una din poeziile lui Anton Pann despre el, Nastratin își făcuse un cuptor. Și vine un amic și-i spune: mai bine îl puneai dincolo. Îl strică și-l reconstruiește Nastratin și alt prieten îi spune că ar fi fost mai bine dincolo. Și tot așa, până când în final își face unul pe rotile și îl muta de câte ori unul din prietenii lui venea și nu era mulțumit de poziția lui. În final, cugetând, Nastratin a tras concluzia: "Am făcut un cuptor pe placul tuturor, dar nu și pe placul meu". Mulțumesc mult de critică și comentarii, o să mă gândesc la posibile schimbări, dar nu promit nimic, hehehe.
pentru textul : Trei haikuri în limba română deAm corectat, mulţumesc. Cred pur şi simplu că în acest text aşa am vrut eu să pun sau să nu pun virgulele. Aşa le simt, cred că mă înţelegi :)
pentru textul : Gâscă, găină şi chiar capră decatrene pline de patima, cu intelesuri dincolo de cuvinte: "e prea târziu s-adorm acum,/ mormintele sunt pline". frumos.
pentru textul : E prea târziu delalin, cred ca cel mai interesant este sa scrii "banalitati" si sa iasa poezie. nu neaparat din fuga dupa imagini socante cum fac altii. si uite ca lui Djamal chiar ii iese "poezie" scriind simplu si nu simplist. Este doar o parere.
pentru textul : Nada dePagini