Felicit ideea de ,,masă rotundă”!
Acum, vreau să mă conving că am înţeles bine ce am de făcut :)
Avem în faţă o întrebare ,, ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia?” cu trei răspunsuri implicite, iar fiecarea dintre acestea are două variante, adevărat sau fals. Sarcina noastră e să argumentăm acordul sau dezacordul faţă de acestea.
Prin disjuncţia ,,ce este sau ce ar trebuie să fie” înţeleg că se sugerează existenţa unui maxim, a unui ideal în ceea ce priveşte poezia definită prin unul dintre cele trei răspunsuri implicite.
Deci, avem ,,poezia” în raport cu autorul, cu arta şi cu cititorul. Cuvântul de legătură este ,,aşteptări”, iar acestea sunt nişte variabile independente.
Să le iau pe rând:
1. ,,ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia? Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei,
ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
În prima fază aşa e , ceva care ar trebui să îmi placă mie, şi în acest moment suntem noi înşine, la o anume distanţă, undeva între infimă şi colosală, faţă de aşteptările ,,artei” sau ale cititorului.
2. Dacă doresc perfecţionarea, înscrierea într-un anume curent literar, estetic etc., fac acele
,,renunţări”, dar cred că pe undeva tot plăcerea autorului este satisfăcută.
3. Dacă doresc musai împlinirea aşteptărilor cititorului, risc să scriu o poezie ,,comercială” care să
nu mă reprezinte. Mie, ca cititor, nu ştiu dacă mi-ar plăcea ca oricare dintre poeţi să scrie despre Dumnezeu ştiind că asta mă bucură pe mine. Mi-ar plăcea să mă surprindă, să ne suprindem în aceeaşi stare, el scriid, eu citind, descoperind asemănarea...
Pe de altă parte, ca autor, mi-ar plăcea ca textul meu să fie o bucurie pentru cititor, să fie acel fluid prin care noi putem comunica dincolo de cuvinte, să intrăm în aceeaşi stare.
Ok. Am roşit recitind ce am scris ( cuvântul ,,cheie” e ,,mi-ar plăcea” :) )
Aş îndrăzni să unesc cele trei răspunsuri implicite din întrebare şi să spun că poezia ar trebui să fie acea ,,bucurie în cerc” despre care am tot amintit de o vreme, stare în care toate aşteptările celor ,,trei” au acelaşi standard şi se regăsesc pe o culme taborică.
Un eseu interesant, foarte bine conturat si care nu are un exces de amanunte din care nu esti capabil sa retii multe lucruri. Personal eu nu am auzit de el pana acum, de aceea as vrea sa revin cu intrebarea din titlu "Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner?" (am citit cand a murit, dar ce s-a intamplat cu el de zace intr-o oarecare uitare, sunt convins ca foarte multi oameni nu au auzit de el...) Ialin
Multe dintre ceea cele ce se scriu acum sunt, în general, poeme-proză, prozo-poeme sau, uneori, (pseudo)eseuri în care se amestecă toate cele. Și acest lucru se întâmpla nu numai în literatură ci și în știință, filosofie, etc.. Și e bine. Prea ne-am obișnuit cu ideea că trebuie să ne "fragmentăm" (cartezian). Ca și când "personalitatea" ar putea fi ruptă în bucățile "specializate" care să emită idei "clare și distincte". Cel mult pot exista în una și aceiai "persoană" mai multe "personalități". Dar, pe unde undeva, în adânc, și ele se interpătrund și se aglutinează. Chiar dacă, uneori, intră în conflicte aparent drastice, la limită frizând patologicul. Toată problema este ca această dizarmonie, când apare, să decină "armonică" pentru a putea fi comunicată. "Scăpând" astfel de ea. Dar, punct. "Proza" de față (ca și altele ale aceluiași autor) este un "prozo-poem". Reușit (după opinia mea). Micile imperfecțiuni (unele semnalate de Solomon) pot fi ușor îndreptate. În plus, textul mai îndeplinește încă o condiție cerută de publicarea "on-line": este scurt (nimeini nu citește pe display romane fluviu). Dar consitent.
Textul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...
textul este bun dar nu cred ca foarte bun. si sub nicio forma nu este cel mai bun text al tau. iar ca justificare voi oferi exemplul expresiilor "ca şi cum ai", "de care se", "ajunge la tine ca un", formule care chiar daca sint acceptabile totusi sint inamicii excelentei in poezie. dar asta este parerea mea. arta este precum diferenta dintre sticla si cristal.
nu ma asteptam sa impresioneze pe cineva... sunt mult eu in poemul asta, si sunt eu f aproape de mine, nu stiu cum pot sa spun asta in alte cuvinte, e ciudat asa.
mmmm, este posibil să cadă greu, nu prea reușesc să-mi dau seama. totuși, varianta ta mi se pare o construcție mult prea complicată pentru cât de simplu este textul în rest
Ioana, sa spun drept mi-a placut vocativul acestui poem un pic prea paros :-) Vorba lui Figaro: barba de sus, barba de jos, Figaro tunde si rade frumos. Astept sa mai scrii, te-ai cam lasat pe tanjeala? asta nu face bine, dauneaza grav sanatatii carevasazica. Bobadil P.S. Vad ca dalailama Dorin a trecut intr-o noua etapa a exprimarii sale filozofico-poetice, ac a presc. Imi place ac nou demers desi nu-i pric rost
și până la urmă scrisul ce-are? reîntregirea cuvântului, silaba care așteaptă să fie alipită... un motiv bun pentru o poezie. dorința de a face parte din viața ei, din ea. să-i aparții. da, chiar îmi place. sper să nu folosești cratimă ci să găsești o altă posibilitate, iubirea veșnică de exemplu...
Titlul e una dintre replicile mele favorite din "The Hours". Nu văd textul apropiindu-se de atmosfera Virginiei Woolf, dar cred că nici n-a fost intenţia. Mi s-a părut un pic "low", un zbor la prea joasă înălţime totuşi.
Mie mi-a plăcut povestea asta de tristă amintire. Aici îl recunosc pe cel cu cizme şi şubă de oaie pe fostul inginer stagiar Virgil Titarenco, care n-a fost membru de partid şi care s-a luptat şi el cu demonii vremii ca noi toţi ăştia puţin mai în vârstă. Şi alţi demoni vin şi altă luptă trebuie să ducem.
Călin, m-a găsit cumva aproape imaginea poemului tău, chiar dureros de familară aș spune, dar nu știu ce să spun de formă... Îmi dau seama că e elaborată, sunt legăturile aproape invizibile pe care și le țes ele singur lucrurile, și totuși, nu mă pot împaca deloc cu, de exemplu, repetiția ideii în versurile "umbre prelungi pe perete, ca privirile lor înzidite", greutatea expresiei în "Poiana unui gând despre tine înecat sub oceane de apă" (aici aș fi văzut mai degrabă poiana înecată, cu inversiunea în oglindă necesară), și oarecum lipsa de originalitate a expresiei "înfioară înserarea / cu-ntrebări". Ai să-mi spui, probabil, că am "spart" toată poezia, iar eu te voi întreba dacă nu crezi că ideea este suficient de puternică pentru a o lua de la capăt. Pentru că eu așa simt aici.
Uneori poveștile se tranasformă în realitatea matură văzută prin ochi de copil. Tocmai cȃnd trebuie. Nici mai devreme, nici mai tȃrziu. Sunt gȃnduri (mai bine zis sentimente) care mi le-a trezit textul (cu toate imperfecțiunile sale posibile). Pentru că eu „percep” un text în mod „gestaltic”. Nu mai am (nici nu am avut niciodată) răbdare și timp să fiu analitic. Las plăcerea asta altora.
Ioana,
eu am această idee -portrete de autor h -de vreo doi ani însă am avut reţineri pentru că:
- am luat în calcul reacţiile împricinaţilor;
- dată fiind structura site-ului am considerat că e corect să nu-l încarc cu prea multe elemente grafice;
- sursele –imaginile autorilor adică- nu se încadrează întotdeauna în scenele gîndite de mine. mă refer la rezoluţia pozelor şi atitudinea personajelor.
dar se pare că se doreşte. uite începem cu tine dar nu cu poza din profilul de membru h din motivele menţionate mai sus.
Marga,
aşa sînt artiştii cu o personalitate complexă ba ştiu tot ba nu ştiu nimic. eu fiind genial am rămas la nu ştiu nimic şi îmi ajunge şi ce nu am. mulţumesc doamnă muză.
Silvia,
vrei o poză cu mazăre? de ce mă ispiteşti?
lungita pentru un final remarcabil: "și pretindem că data viitoare vom avea curajul să nu închidem sicriul pe dinăuntru" Ma repet. Prea multa "demonstratie". Pacat.
Adriana, mulțumesc pentru lectură și observație. Am modificat "cu cânturi" - aveai dreptate. Poemul, în forma inițială, cuprindea câteva regionalisme(din Banat) așa că am făcut unele concesii limbii literare, nu prozodiei, de unde, poate, senzația de rupere. Am urmărit doar un ritm mai săltăreț, o spunere dintr-o suflare. Am păstrat dedicația inițială, deși "adrisantul" se mișcă, azi, în alt univers, sub alte zodii. Cu simpatie,
este de un realism dureros poezia aceasta, si de neiertat usurinta cu care trecem peste moartea celor care ne-au asezat sperantele la loc de cinste... datorita prostiei sau curajului lor, ce importanta mai are acum, atunci trebuia actionat nu era timp de cumpanit, noi am reusit sa gustam mult ravnitele fructe exotice si nu numai ... m-au rascolit versurile acestea, s-a intors in mine vremea aceea de care imi amintesc atat de bine, ca o rana in cutit... sunt lucruri de care aproape uitasem printre cozonaci si sarmale... ei sunt SFINTII nostri, sa le aseze Dumnezeu sufletul, la loc de cinste!
Nu cred ca am citit o mai frumoasa caracterizare a mainilor unui batran sau a mainilor in general:"orice sîn ar fi secat/ la atingerea lor/ orice buză ar fi crăpat/ s-ar fi pietrificat filele cărților/ între ele". Ma bucur ca am nimerit pe acest site, gasesc multa poezie de calitate."printre cutele / adînci/ ale îmbrăcăminții/ îi atîrnau rămășiță de viață". O viata de om traita demn este descrisa amanuntit in doar cateva strofe. Imi place ca gasesc metafore originale, nemaintalnite si nemaibatatorite."Ramasitele vietii" alaturi de "filele cartilor pietrificate" alaturi de Dumnezeul batranilor alaturi de realizarea perfecta a portretului batranului. Eu il am in fata in toata splendoarea sa si a poeziei tale.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Felicit ideea de ,,masă rotundă”!
Acum, vreau să mă conving că am înţeles bine ce am de făcut :)
Avem în faţă o întrebare ,, ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia?” cu trei răspunsuri implicite, iar fiecarea dintre acestea are două variante, adevărat sau fals. Sarcina noastră e să argumentăm acordul sau dezacordul faţă de acestea.
Prin disjuncţia ,,ce este sau ce ar trebuie să fie” înţeleg că se sugerează existenţa unui maxim, a unui ideal în ceea ce priveşte poezia definită prin unul dintre cele trei răspunsuri implicite.
Deci, avem ,,poezia” în raport cu autorul, cu arta şi cu cititorul. Cuvântul de legătură este ,,aşteptări”, iar acestea sunt nişte variabile independente.
Să le iau pe rând:
1. ,,ce este (sau ce ar trebui să fie) poezia? Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei,
ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
În prima fază aşa e , ceva care ar trebui să îmi placă mie, şi în acest moment suntem noi înşine, la o anume distanţă, undeva între infimă şi colosală, faţă de aşteptările ,,artei” sau ale cititorului.
2. Dacă doresc perfecţionarea, înscrierea într-un anume curent literar, estetic etc., fac acele
,,renunţări”, dar cred că pe undeva tot plăcerea autorului este satisfăcută.
3. Dacă doresc musai împlinirea aşteptărilor cititorului, risc să scriu o poezie ,,comercială” care să
nu mă reprezinte. Mie, ca cititor, nu ştiu dacă mi-ar plăcea ca oricare dintre poeţi să scrie despre Dumnezeu ştiind că asta mă bucură pe mine. Mi-ar plăcea să mă surprindă, să ne suprindem în aceeaşi stare, el scriid, eu citind, descoperind asemănarea...
Pe de altă parte, ca autor, mi-ar plăcea ca textul meu să fie o bucurie pentru cititor, să fie acel fluid prin care noi putem comunica dincolo de cuvinte, să intrăm în aceeaşi stare.
Ok. Am roşit recitind ce am scris ( cuvântul ,,cheie” e ,,mi-ar plăcea” :) )
Aş îndrăzni să unesc cele trei răspunsuri implicite din întrebare şi să spun că poezia ar trebui să fie acea ,,bucurie în cerc” despre care am tot amintit de o vreme, stare în care toate aşteptările celor ,,trei” au acelaşi standard şi se regăsesc pe o culme taborică.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deAdriana,
îţi doresc o lansare frumoasă pe orbita consacrării. O meriţi cu prisosinţă.
Cu preţuire
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" de"Lucrările care au mai fost publicate au fost depunctate." as vrea sa stiu si eu unde anume, in regulament, este specificat acest lucru? :)
pentru textul : Premiile Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil - 2012 dema tem ca poezia asta e doar foarte frumoasa.
pentru textul : memory house deapreciez efortul tău explicativ. Doresc totuşi să aflu concret care este motivul pentru care textul meu a fost însemnat cu roşu.
Blezniuc, stai calmă. La bătut câmpii rămâi neîntrecută. Aşadar, te afli în afara competiţiei.
Eugen.
pentru textul : Amurgul negru de dinaintea unei nopţi albe deUn eseu interesant, foarte bine conturat si care nu are un exces de amanunte din care nu esti capabil sa retii multe lucruri. Personal eu nu am auzit de el pana acum, de aceea as vrea sa revin cu intrebarea din titlu "Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner?" (am citit cand a murit, dar ce s-a intamplat cu el de zace intr-o oarecare uitare, sunt convins ca foarte multi oameni nu au auzit de el...) Ialin
pentru textul : Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner? deOk, din perspectiva mea, e mult mai bine.
pentru textul : chipul de umbră deMulte dintre ceea cele ce se scriu acum sunt, în general, poeme-proză, prozo-poeme sau, uneori, (pseudo)eseuri în care se amestecă toate cele. Și acest lucru se întâmpla nu numai în literatură ci și în știință, filosofie, etc.. Și e bine. Prea ne-am obișnuit cu ideea că trebuie să ne "fragmentăm" (cartezian). Ca și când "personalitatea" ar putea fi ruptă în bucățile "specializate" care să emită idei "clare și distincte". Cel mult pot exista în una și aceiai "persoană" mai multe "personalități". Dar, pe unde undeva, în adânc, și ele se interpătrund și se aglutinează. Chiar dacă, uneori, intră în conflicte aparent drastice, la limită frizând patologicul. Toată problema este ca această dizarmonie, când apare, să decină "armonică" pentru a putea fi comunicată. "Scăpând" astfel de ea. Dar, punct. "Proza" de față (ca și altele ale aceluiași autor) este un "prozo-poem". Reușit (după opinia mea). Micile imperfecțiuni (unele semnalate de Solomon) pot fi ușor îndreptate. În plus, textul mai îndeplinește încă o condiție cerută de publicarea "on-line": este scurt (nimeini nu citește pe display romane fluviu). Dar consitent.
pentru textul : at least we tried deIata un text interesant, un amestec, aproape un conglomerat de stiluri p.s. incearca sa iti completezi profilul personal
pentru textul : Acoladă de„la un concurs de reciclat metafore”...
pentru textul : ultima filă din jurnalul unei octogenare romantice deexact la asta te invită, Margas.:) a se citi (cu atenție) titlui.
Textul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...
pentru textul : În burta balenei dePaul, deja mă înroșesc. mă ascund sub perne! :)
pentru textul : vals pentru masha detextul este bun dar nu cred ca foarte bun. si sub nicio forma nu este cel mai bun text al tau. iar ca justificare voi oferi exemplul expresiilor "ca şi cum ai", "de care se", "ajunge la tine ca un", formule care chiar daca sint acceptabile totusi sint inamicii excelentei in poezie. dar asta este parerea mea. arta este precum diferenta dintre sticla si cristal.
pentru textul : oniromahie denu ma asteptam sa impresioneze pe cineva... sunt mult eu in poemul asta, si sunt eu f aproape de mine, nu stiu cum pot sa spun asta in alte cuvinte, e ciudat asa.
pentru textul : rev pren demmmm, este posibil să cadă greu, nu prea reușesc să-mi dau seama. totuși, varianta ta mi se pare o construcție mult prea complicată pentru cât de simplu este textul în rest
pentru textul : cu ochii mă strângeai deIoana, sa spun drept mi-a placut vocativul acestui poem un pic prea paros :-) Vorba lui Figaro: barba de sus, barba de jos, Figaro tunde si rade frumos. Astept sa mai scrii, te-ai cam lasat pe tanjeala? asta nu face bine, dauneaza grav sanatatii carevasazica. Bobadil P.S. Vad ca dalailama Dorin a trecut intr-o noua etapa a exprimarii sale filozofico-poetice, ac a presc. Imi place ac nou demers desi nu-i pric rost
pentru textul : barba iubitului meu deși până la urmă scrisul ce-are? reîntregirea cuvântului, silaba care așteaptă să fie alipită... un motiv bun pentru o poezie. dorința de a face parte din viața ei, din ea. să-i aparții. da, chiar îmi place. sper să nu folosești cratimă ci să găsești o altă posibilitate, iubirea veșnică de exemplu...
pentru textul : Am rămas să te scriu deTitlul e una dintre replicile mele favorite din "The Hours". Nu văd textul apropiindu-se de atmosfera Virginiei Woolf, dar cred că nici n-a fost intenţia. Mi s-a părut un pic "low", un zbor la prea joasă înălţime totuşi.
pentru textul : It is possible to die decred ca trivialitatea si neologismul stau sa se intreaca in a exprima originalitatea poemului.
pentru textul : Singurătăți și absint deMie mi-a plăcut povestea asta de tristă amintire. Aici îl recunosc pe cel cu cizme şi şubă de oaie pe fostul inginer stagiar Virgil Titarenco, care n-a fost membru de partid şi care s-a luptat şi el cu demonii vremii ca noi toţi ăştia puţin mai în vârstă. Şi alţi demoni vin şi altă luptă trebuie să ducem.
pentru textul : Spoiler 2 deCălin, m-a găsit cumva aproape imaginea poemului tău, chiar dureros de familară aș spune, dar nu știu ce să spun de formă... Îmi dau seama că e elaborată, sunt legăturile aproape invizibile pe care și le țes ele singur lucrurile, și totuși, nu mă pot împaca deloc cu, de exemplu, repetiția ideii în versurile "umbre prelungi pe perete, ca privirile lor înzidite", greutatea expresiei în "Poiana unui gând despre tine înecat sub oceane de apă" (aici aș fi văzut mai degrabă poiana înecată, cu inversiunea în oglindă necesară), și oarecum lipsa de originalitate a expresiei "înfioară înserarea / cu-ntrebări". Ai să-mi spui, probabil, că am "spart" toată poezia, iar eu te voi întreba dacă nu crezi că ideea este suficient de puternică pentru a o lua de la capăt. Pentru că eu așa simt aici.
pentru textul : Atâta abis deMult prea multe locuri comune în textul tău; formulări impersonale şi destul de multă poetizare.
"cu unghiile ascuţite sfredelesc noi încercări" - "ascuţite" e balast.
"crengi de copac" - pleonasm.
"(z)bucium de doruri/verde crud/potecile cărunte/porţile ruginite - stereotipii
Ultima unitate, dacă ar fi puţin reformulată, ar putea fi de reţinut.
pentru textul : septembrie turbat apune între frunze deUneori poveștile se tranasformă în realitatea matură văzută prin ochi de copil. Tocmai cȃnd trebuie. Nici mai devreme, nici mai tȃrziu. Sunt gȃnduri (mai bine zis sentimente) care mi le-a trezit textul (cu toate imperfecțiunile sale posibile). Pentru că eu „percep” un text în mod „gestaltic”. Nu mai am (nici nu am avut niciodată) răbdare și timp să fiu analitic. Las plăcerea asta altora.
pentru textul : anima mundi deAdrian,
dacă tai “aproape” fac cinste.
Virgil,
mulţumesc pentru îndemn/ofertă.
Cristina,
mai avem.
Ioana,
eu am această idee -portrete de autor h -de vreo doi ani însă am avut reţineri pentru că:
- am luat în calcul reacţiile împricinaţilor;
- dată fiind structura site-ului am considerat că e corect să nu-l încarc cu prea multe elemente grafice;
- sursele –imaginile autorilor adică- nu se încadrează întotdeauna în scenele gîndite de mine. mă refer la rezoluţia pozelor şi atitudinea personajelor.
dar se pare că se doreşte. uite începem cu tine dar nu cu poza din profilul de membru h din motivele menţionate mai sus.
Marga,
aşa sînt artiştii cu o personalitate complexă ba ştiu tot ba nu ştiu nimic. eu fiind genial am rămas la nu ştiu nimic şi îmi ajunge şi ce nu am. mulţumesc doamnă muză.
Silvia,
pentru textul : poetesei cu dragoste şi margarete devrei o poză cu mazăre? de ce mă ispiteşti?
Te invit sa trimiti cateva texte si o scurta biografie literara, pentru antologia Virtualia 7 din acest an.
pentru textul : Economie poetică de"părăsitul nimic
pentru textul : niciodată aripă denu renunță
să creadă
că poate să zboare" - aş reformula aici, din cauza ambiguităţii excesive.
lungita pentru un final remarcabil: "și pretindem că data viitoare vom avea curajul să nu închidem sicriul pe dinăuntru" Ma repet. Prea multa "demonstratie". Pacat.
pentru textul : egoisme I - trecutul fără mîner deAdriana, mulțumesc pentru lectură și observație. Am modificat "cu cânturi" - aveai dreptate. Poemul, în forma inițială, cuprindea câteva regionalisme(din Banat) așa că am făcut unele concesii limbii literare, nu prozodiei, de unde, poate, senzația de rupere. Am urmărit doar un ritm mai săltăreț, o spunere dintr-o suflare. Am păstrat dedicația inițială, deși "adrisantul" se mișcă, azi, în alt univers, sub alte zodii. Cu simpatie,
pentru textul : doină pe potriva sorții deeste de un realism dureros poezia aceasta, si de neiertat usurinta cu care trecem peste moartea celor care ne-au asezat sperantele la loc de cinste... datorita prostiei sau curajului lor, ce importanta mai are acum, atunci trebuia actionat nu era timp de cumpanit, noi am reusit sa gustam mult ravnitele fructe exotice si nu numai ... m-au rascolit versurile acestea, s-a intors in mine vremea aceea de care imi amintesc atat de bine, ca o rana in cutit... sunt lucruri de care aproape uitasem printre cozonaci si sarmale... ei sunt SFINTII nostri, sa le aseze Dumnezeu sufletul, la loc de cinste!
pentru textul : cu Nimănui deNu cred ca am citit o mai frumoasa caracterizare a mainilor unui batran sau a mainilor in general:"orice sîn ar fi secat/ la atingerea lor/ orice buză ar fi crăpat/ s-ar fi pietrificat filele cărților/ între ele". Ma bucur ca am nimerit pe acest site, gasesc multa poezie de calitate."printre cutele / adînci/ ale îmbrăcăminții/ îi atîrnau rămășiță de viață". O viata de om traita demn este descrisa amanuntit in doar cateva strofe. Imi place ca gasesc metafore originale, nemaintalnite si nemaibatatorite."Ramasitele vietii" alaturi de "filele cartilor pietrificate" alaturi de Dumnezeul batranilor alaturi de realizarea perfecta a portretului batranului. Eu il am in fata in toata splendoarea sa si a poeziei tale.
pentru textul : palmele bătrînului dePagini