La un asemenea text comurile se cer a fi facute pe un ton de confesiune, de catedrala. O scriere atragatoare, imagini veridice ale lumii de odinioara transpusa cu meritorii mijloace artistice. Imi place tot poemul, insa ma opresc asupra finalului. Il vad ca pe un inceput la un alt inceput. Drumul spre Okinawa este un drum al fagaduintei sau de ce nu, un drum al implinirii- o iarna urmata de primavara in care vor scanteia ciresii. Precis sunt cu floare roz intens!

a fost un comentariu simbolic. Îmi pare rău că nu m-am făcut înţeleasă, dar mesajul era că poezia trebuie trimisă în şantier pentru refacere sau "facere".

cred că ai talent. pe ici pe colo foloseşti predicatele şi subiectele puţin confuz. sau poate aşa mi se pare mie datorită dinamicii textului. dar e reuşit ca dramă situaţională. poate aş fi vrut ceva mai multă intrigă şi nu doar ceva existenţialist. dar poate fi un crochiu pe care să îl foloseşti într-un roman sau o nuvelă. sau, cine ştie, într-o idee de film. că tot a făcut vîlvă "moartea domnului lăzărescu". oricum tu ai scris asta înainte ca să apară filmul. aşa că felicitări.

Ioana, ai început destul de sobru, cu o definiție, dar interesantă a amintirii ca film cu final "incert", sigur, nu știi niciodată până unde-l vei desfășura, continui cu o imagine delicată:" între două iluzii de înger"și termini prima secvență descendent, cu o imagine mai puțin inspirată:"și cealaltă față a materiei îmbrăcând fantome" care mi se pare forțată puțin.Apoi portretul Anei, expresiv, fascinant "mergând încet printre morții din tablouri", la fel și-n ultima secvență în care prinde rădăcini, se leagă de materie ca-ntr- un desen suprarealist

le-am șters pe ultimele două. nici mie nu îmi plăceau. mulțumesc pentru opinie.

Ela, in stilul meu laconic uneori, daca iti spun ca asta ar iesi o proza excelenta, intelegi ce vreau sa spun? :-) Sau cel putin strafulgerarea asta am avut-o eu. este aici mai mult decat suficient fir epic (iar titlul este excelent) pentru o proza. Mi-e dor, sincer, de poemele tale in proza.

/când eram copii ne puneau să desenăm o stradă închipuită până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt a-nceput să zboare împărțindu-și aripile precum cele cinci pâini și doi pești ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet/ *metafora fluturelui -inger ce imparte aripi (adica speranta)asemeni celor cinci paini si doi pesti biblici mi se pare extrem de gratioasa si puternica. se asemeni, aripile cu care cei doi isi indeasa buzunarele in drum spre casa aminteste de povestea lui hansel si gretel. iata ce condensare a subtextului /mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre un tunel sfârtecând deodată lumina răni florescente au început să contureze un chip ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist însă ce șoc am avut să te revăd într-un balcon florentin apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate ca un satyr de propriile-i labirinturi!/ *imaginea alter egoului la fereastra trenului ca un tipar aprioric in noi, balconul semn shakesperian , loja -simbol al dramei-poate facand trimitere spre la traviata lui verdi ...si mastile actorului urmarindu-l ca un minotaur prin labirint *poate miezul poemului stă aici: /într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru până la ea suntem la genul indiferenței cu sine tu m-ai învățat să nu-mi înghit nicio privire/ *pentru acest vers: suntem la genul indifierentei cu sine as da penita adica un fel de neutru ca atmosfera a spiritului...sa fii feminin sau masculin si totusi ca spirit la genul neutru adica apatic, latent. eu decriptez versul prin aceea ca iubirea scoate fiinta din matricea terna a banalului, o scoate din cotidian. secvente cinematografice: perioada franceza (roz) si americana(bleu) remarc: uneori când merg cu metroul în flashurile de graffitti recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi *ultima secventa-suprarealista-are ceva din filmul lui benigni... poemul se incheie la fel de gratios cum a inceput. Mie domnul Laurentiu Belizan mi se pare un POET a carui nume nu trebuie manjit de comurile lipsite de decenta ale lui Bombănici-Bobadil. pe langa talent (autentic) mai are si puterea discursului coerent in polemica si spiritul elegantei pe care mata, Andu MOldOvan nu-l vei avea niciodata si care te-a facut invidios.

Younger Sister, nu știu, nu am vrut să fie poem, nu am vrut să fie nimic altceva decât un urlet. Dacă e cumva zguduitor, chiar o fărâmă, ceva tot se cheamă c-am făcut, decât să tac. Nu știu, Virgil, ai dreptate, cum să fie poezie, cum poți să faci poezie, e un fel de colaj, poate poetic nu e bine spus, ai dreptate. Ce legătură să aibă însă desenele de copii cu ce se întâmplă în Myanmar acum și în China? Ceva trăznit vroiai în loc? Poate că glumești. Că vrei sau nu să accepți ca idee, eu am vrut un colaj între poezie și știre, nici măcar între poezie și fotografie. Pentru că, la un moment dat, știrea în sine poate și trebuie să zguduie, să producă un catarsis... Dacă e profund apoetic, so be it. Poate, cum spunea, e cazul să schimb încadrarea. Deși nu am pus la poezie... gândește-te de ce nu am ales să introduc nimic măcar simple fotografii cu ce se întâmplă în acele locuri. Și desigur, toate sunt fumate și spuse, și dumnezeul și placenta. chiar și oamenii care sunt icoana lui dumnezeu uneori, dacă sunt, nu invers. Eu mă gândeam că poate am reușit să spun ceva nou despre toate acestea împreună. Dar nu-i așa, nu-i nimic nou să moară sute de mii de oameni dintr-o dată și unii să vândă apa potabilă cu simbolul crucii roșii în piețe. Nu-i nimic nou dacă, din cauza asta, mâine pot muri 2 milioane jumătate. Poate e bine că pur și simplu ai dat click pe link și ai citit știrea. Chiar dacă o mai citisei. La urma urmelor, uneori literatura poate să aibă și funcție socială. Și nu, nu vorbi de limitări că nu te cred.

ori poate e cu înţelesul "timp de un somn"

Domnule Cristea, bun venit pe pagina mea. Daca as fi dupa mine, chiar si eu mi-as imbunatati unele texte scrise cu ceva timp in urma. Timpul trece peste noi si altfel analizam niste lucruri. Dar, daca as sta sa imi imbunatatesc toate textele, m-as minti pe mine. Nu as mai fi eu acela care a scris acel text atunci. Este bine insa ca fiecare cititor gaseste o alta avrianta, o alta viziune, inseamna ca textul trezeste, cel putin, curiozitatea. Cu toate ca textul pe mine m-a rupt din doua, atat de tulburat am fost in acele momente. Acuma, nu mai am aceeasi inspiratie. Deunazi, chiar credeam ca renunt definitiv. Scriu rar si incerc sa nu-mi bat joc de cuvinte. Astept sa se intample ceva cu mine, ceva autentic.

I-am ramas dator si lui margas pentru comentariu. Margas, daca ti-a placut macar un pic textul, multumesc. Nu trebuia sa te iei de Virgil, este o chestie intre noi care, spun eu, este pe cale de a se rezolva. Sper ca va fi in avantajul lui, sa fie mult mai apreciat si respectat pe sit. In rest, sanatate tuturor si sa aveti succese in viata si inspiratie autentica in poezie.

parerea mea ramane aceeasi. imaginile nu se leaga. daca ai vrut un aer suprarealist, nu ti-a iesit.

Alma, am corectat si am modificat. Multumesc de atentionare. :) Da, a patra dimensiune ar putea fi ideea de timp.

hai, va iert, il mai felicit o data pe paul blaj, si va urez o seara placuta. ca asa-s eu bun si drept

mie mi-a placut textul, l-as fi votat fara ezitare daca participa la vot, am gasit versuri pentru mine, memorabile:

"mă trezesc în fiecare zi când soarele-și scapără primele boabe de tămâie peste jarul nocturn"

"cine spune că artiștii sunt gigantici se înșeală
artiștii sunt ultimi liliputani exilați pe-o planetă mirosind a pustiu"- aici mi-ar fi placut simplu: "planeta pustie"

"eu? cine mai sunt în acest început de primăvară?
o boabă de mazăre într-un bol decorativ"

si multe altele, nu le pot reda pe toate dar recunosc ca fiecare imagine imi deschidea o intrebare si-o uimire si asta ma incita sa citesc mai departe cu toate simturile la panda...
textul nu e rau, nu e nici mai alambicat decat altele, mai elaborat poate... ce nu mi-a placut a fost ultimul vers, care parca nu s-a inchis destul de bine peste imaginea pe care o aveam eu in minte citind textul:

"mi-e dor să mă trag cu sania pe colina unui crin în paradis"

desi sa recunoastem ca dincolo de acel "ma trag cu sania", care nu suna prea bine, iarna se lipeste bine de paradisul in care te refugiezi ca sa mai dormi putin, atunci cand martie bate la usa.