Avem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.
dorința de a ne aminti de jertfa prin care putem fi altfel, altundeva, aerul răcoros al poemului care are mănuși triste cu care simt, acum la oră de seară, operația pe cord, confruntarea cu gustul acestei lumi și imposibilitatea de a fi perfecți, de a relaționa după regulile altei lumi... toate acestea și încă multe altele care ar plictisi mai mult cititorii acestui comentariu, mă determină să spun că îmi place poemul din toate punctele de vedere. desigur, sunt persoane mai exigente. e dreptul lor să lase un comentariu.
am poposit aici cu drag și aș vrea să am salcâmi înfloriți la fereastră... cu drag, semnul meu de apreciere.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Avem un ochi ce pătrunde în coaja de ou. Oul este, de fapt, un mic totem, acolo sălășluiește un (viitor) spirit. Acolo e punctul de început al nașterii. Nu prea înțelegem noi asta, și cum redă autoarea această puțină înțelegere a noastră, această micime, de parcă nici nu am fi întregi? Se simte - atenție - de parcă "ar avea jumătate dintr-un părinte". Dar viziunea poetică nu se oprește aici. Urmează relaționarea "figurine" - totem - "spirite", și opunerea a două stări contradictorii: pe de o parte "strâng în brațe" ca pe ceva drag, pe de alta "tristețea mă încovoaie". Dilemă în fața necunoașterii: ce a fost întâi, oul sau coaja? Fără coajă, aceste "figurine" nu vor fi decât "niște morți mici", niște pui contorsionați acolo, fără suflare. Ochiul autoarei pătrunde acolo într-o pre-simțire, o simțire de dinainte de/despre naștere. Așadar, "să nu clintim clipa nașterii", e clipa de dinaintea simțirii.
pentru textul : pre-simțire deionut, nu vrei sa fii prietenul nostru.... astept raspuns la textul tau. zambesc laaarg.
pentru textul : pietrele umbrei dedorința de a ne aminti de jertfa prin care putem fi altfel, altundeva, aerul răcoros al poemului care are mănuși triste cu care simt, acum la oră de seară, operația pe cord, confruntarea cu gustul acestei lumi și imposibilitatea de a fi perfecți, de a relaționa după regulile altei lumi... toate acestea și încă multe altele care ar plictisi mai mult cititorii acestui comentariu, mă determină să spun că îmi place poemul din toate punctele de vedere. desigur, sunt persoane mai exigente. e dreptul lor să lase un comentariu.
am poposit aici cu drag și aș vrea să am salcâmi înfloriți la fereastră... cu drag, semnul meu de apreciere.
pentru textul : pe aceeaşi parte a drumului deprins tot ce trebuie în ochi (de năvod) :).
pentru textul : flash deun instantaneu care se vede într-o lumină plăcută.
:) mi-a plăcut alala din " cealalaltă" - bună treabă.
pentru textul : alala deRubbish?
pentru textul : Fie deOK!
...viciile ca pietre ce se vor ( sau nu ) dezlegate din zale...
pentru textul : Stăviliri desi revin. am mai dat o data peste poema si nu ma pot abtine. merita o penita, aleenuțo
pentru textul : Atât de mici dePagini