cauze tehnice...

Profetul - un arc pe care încerc mereu să-l aștern peste trăiri uneori divergente, așa cum sunt cele ale fiecărei zile, sub povara stimulilor ce ne sunt potrivnici.

Un poem care doar dă impresia ca ar mai putea fi lucrat. Farmecul său constă tocmai în starea pe care-aş numi-o (poate un pic exagerat) magmatică. Sunt nişte gânduri, nişte imagini, nişte revelaţii/ iluminări reunite oarecum întâmplător, dar armonizându-se prin ceva...îmi e greu sa-mi dau seama, în acest moment, prin ce...E posibi sa fie rodul unei intenţionalităţi, al unei strategii de obţinere a efectului. Dar asta contează mai puţin.

da, o sa fac asta, adriana, cind mai scap de alte obligatiuni. neaparat ma intorc aici. multumesc.

iata cum ies înaintea ta dragoste
subţire ca strigătul
goală şi vie

ce frumos, mi-am zis, citind aceste versuri! si dupa asa inceput eram curios cum se termina. in ultima vreme, obsedat de sfarsituri.
mă cheamă la masă
în farfurie
inima ticăie
alături
pâinea vinul
cuţitul

aleluia, zic!

ce să faci, Adriana, mai citim, mai luăm plasă... viața e dură:)
nu orice poem e o acadea:)

Dincolo de indicatoare cladirile acelea din fundal sunt chiar frumoase... asa este si viata desigur dar nu sare in ochi ;) Mi-aplacut.

"albul hipnotizant" (dacă tot vrei să fie adj.) mi se pare mult mai potrivit; asta, dacă nu te referi la un ins din rasă ariană care este, de meserie, "hipnotizator". " De când mergea, dâra de pași, pe care o urmărea pentru a nu rupe zăpada, se traversa tangențial urma unei vulpi ieșite la vânătoare și o cale ferată electrificată..." cum adică se traversa tangențial ? se traversa ea, singură, pe sine? și atunci, ce este cu tangenta?! iar topica frazei mi se pare puțin suferindă, aici. ce propoziție principală o determină pe cea secundară? nu mi-e limpede. "aceiași femeie bătrân."...ă? "Căuta doar să înțeleagă ce gândise predecesorul său, bănuind că avea de înfruntat aceleași dificultăți." - atenție la modul în care sunt folosite timpurile conjugărilor. "Tasase un mic cerc unde, un foc și mâncase. "...tasase...un foc?? sau ai omis "făcuse"? nu merg mai departe, nu mai am răbdare. cred că trebuie să revezi textul. după corectare, mai vorbim.

la mine, titlurile poemelor, prozelor, etc., ies în decor, spre partea stângă, mă refer la faptul că, aşa cum subtitlul este centrat, aşa ar trebui şi titlul, altfel devine obositor ochiului. de exemplu, ca să dau click la poemul ralucăi care să zicem, este situat în partea dreaptă a paginii, trebuie să intru puţin în spaţiul poemului silviei bitere, aflat pe partea stângă a paginii.

Si eu votez pentru un următor episod, în care să ni se spună secretul scrinului. Şi al cenuşii. Şi de ce a crăpat baba. Şi de ce s-a-ngropat într-un bolovan, şi de ce a băgat bolovanu-n casă. Şi cnp-ul, zodia şi glicemia gazdei-zgripţuroaice.

fiecare poet este profet la masa de scris/în el circulă tot felul de personaje cu mâinile goale/cu legende proprii/iată-mă și pe mine captivă în povestea ta. apropo de nick-ul tau aveam versurile de mai sus scrise de mai mult timp, acum mi le-am amintit. referitor la poem, cel mai mult mi-a placut: în timp ce eu priveam dezbrăcarea ta de mine/ai ajus să semeni cu o zeiță egipteană/rece și mereu din profil. licenta poetica downloatez poezii este originala si reluarea in final a primului vers, ca un laitmotiv, vine sa accetueze zona firewire are esti si in care se intampla chestiuni high-tech la nivel poetic.nanotehnologie si metafore intr-un circuit online. scrijelirea, tatuarea, cioplirea in piele/pe piele cu poezii am mai intalnit-o. mcm

Nu-mi pot da seama care e relația ta cu Orson Scott Card, dar în ultima strofă (plus două versuri dinainte) reușești să prinzi ceva din stilul lui, din atmosfera, din orizontul de receptare. Probabil acesta este și motivul pentru care ai fost acuzat de antevorbitori că aici e mai degrabă o proză. Mai ales acel "foarte mult" e departe de tărâmul poetic, zi și tu, nu-i așa? Dar Card are totuși multă poezie în proza lui, deci confuzia mea continuă. Oona e un nume foarte reușit, poate ne dezvălui și cum ai ajuns la el. Pe mine unul m-ar interesa și asta. "Scrâșnitorul", expresia ca atare, sună a Scott Card, iar conturarea personajului, mai ales din ultimele trei versuri, are o forță de sugestie fantastică și nu dovedește decât că ciclul Ender ți-e foarte drag, mai mult, se pare că trăiește în tine la nivel creativ, de compoziție. Asta e un mare merit totuși. Reușești în astea trei ultime versuri să pui în Săvârșitor ceea ce Card pune în Sfârșitorul lui de-a lungul romanelor, și te asigur de toată admirația mea pentru asta. E incredibil cum faci asta în numai trei versuri. Pe de altă parte te situezi mereu în "umbra" acestei capodopere în serie, iar aici există și mari riscuri. Riscul de a fi, deci, mereu în umbră, chiar dacă îți reușesc multe imagini, chiar dacă redai atmosfera. Și mai există și riscul de a te autoplafona. Sfatul meu ar fi să încerci să te desprinzi de model. Nu garantez că e un sfat bun. Alt sfat: ce-ar fi să încerci să schițezi puțină proză? S-ar putea să fii surprins de ceea ce iese.

of, Doamne, tu chiar nu poţi înţelege că e vb. de modul de scriere ? de limbă ? ia vezi aici ! http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_ora%C8%99elor_Germaniei_dup%C4%83_m%C...
este total lipsit de relevanţă, dar tu, ca să te dai deştept şi să faci pe altul ignorant ( cum ai făcut la primul meu text postat pe H, era vb atunci de hagiografi), te agăţi cu o încăpăţînare penibilă de acest lucru.

da, Virgil, eu sunt un păcătos,cel mai mare păcătos posibil. aşa e. recunosc.

n-am nici eu ce s-o mai lungesc. pace ţie, frate virgil şi mă iartă, că tot suntem la început de săptămînă a Patimilor (adică în credinţa mea cel puţin), dacă te-am tulburat.
Îţi doresc să ne întâlnim la umbra unui crin în Paradis, vorba lui Eliade.

Mi-a plăcut mult ultimul. Oferă, mai întâi, o imagine de ansamblu, ,,vechiul heleşteu", în care epitetul ,,vechi" este punct de sprijin foarte bun pentru ,,copilăria" din final, apoi acesta devine doar fond al percepţiei, în timp ce se face focalizare pe stuf şi pe ceea ce se poate întrezări prin desişul lui. Versul al doilea ,,adânc ascunsă în stuf" sugerează foarte bine puterea memoriei afective de lungă durată. Factorul declanşator al amintirilor este acest cadru bine înrămat de cuvinte pe care un aparat foto sau un pictor l-ar putea pune pe hârtie. În ultimele două versuri avem de a face cu genul de metaforă acceptată de haiku, fiindcă nu e din acelea care schimbă percepţia. Desigur, nu poţi reprezenta copilăriei ca orice alt obiect. Eu aş picta doar nişte mici străluciri ale apei care clipoceşte printre tulpinile de stuf. Ar fi ca o complicitate între noi ( eu şi apa, stuful, adâncurile...), doar noi ştim amintirle copilăriei...Au devenit un bun comun.
Iniţial lectorul este tentat să îşi imagineze copilăria autorului, apoi este ..furat" de nostalgii, de amintirea propriei copilării preţ de multe minute.
Din punctul meu de vedere, este un haiku de nota 10.

PS. Nu ştiu dacă nu ar fi mai bine să fie postat doar câte un haiku...mă gândesc că fiecare dintre ele are nevoie de spaţiu aşa cum are nevoie şi un tablou. Recent am primit un volum de haiku cât palma şi fiecare haiku are pagina lui. Pe de altă parte, fiecare cititor ar trebui să facă abstracţie de ce e în jur. Totuşi, având în vedere că un haiku bun provoacă la meditaţii, reflecţii, reverii, analize profunde, şi asta implică timp, cred că e mai bine să fie postat câte unul. E doar o părere.
Şi ar mai fi un motiv, acela că riscăm ,,păcatul" evaluării prin comparaţie, fenomen semnalat şi de pedagogia şi psihologia evaluarii. Eu am postat şi câte unul, dar şi în grupaje de câte trei sau patru.