sincer vorbind mă aşteptam la ceva mai mult. nu ştiu de ce. poate pentru că titlul promitea atît de mult. şi chiar o anumită parte a textului promite.
dar mi se pare prea facil şi poate prea "reportericeşte" continuată în partea a doua. adică, să mă explic... imaginea cu "tatăl ei neglijent/ obișnuia să apese un pic prea tare/ creionul pe hârtie" este remarcabilă. este poetică. te lasă aşa atîrnat în inefabilul acela pe care eu îl identific cu poezia. dar partea cu "firicelul de sînge" sau cu "lungul şir de violuri", sau cu "pentru ultima oară sălbatic/ doar în gură" mi se par, aşa cum spuneam, reportericeşti cam "a la Evenimentul Zilei" pe vremea cînd trăiam eu in România. Şi e riscant, devii vulnerabil, dacă nu ştii să te joci cu focul acesta al şocantului reportericesc. Iar chestia asta este validă (în opinia mea) cu privire la orice chestiune încărcată emoţional. Fie că este vorba de religios, erotic, scabros, macabru, etc. E foarte greu să faci poezie cu aşa ceva fără să fii înghiţit de cîmpul electromagnetic al elementului "încărcat". Din păcate foarte puţină lume pricepe chestia asta. Tocmai de aceea există atîţia sudo-douămiişti sau sudo-realişti şi atît de multe texte sudo-religioase care chiar cad în penibil. Dar asta e o altă poveste.
Încă aştept. Mai multă exigenţă.