Despre Irina, vă pot spune că are șolduri de amforă, o aluniță pe omoplatul drept și o cicatrice ca o sfoară subțire, acolo pe unde au ieșit copiii din pântecul ei, unul câte unul. Copiii ei au crescut acum suficient de mari încât să nu-ți mai vină a crede că au încăput vreodată în hamacul șoldurilor ei.
- Mă gândesc că totul a început cu o frustrare, el nu era el... dormea sau cum... ce zici?
- Să fie luna roz de vină pentru șamponul său ultraoxidat?
- Și totuși norii păreau de carton mulat pe corp, tu ai văzut culorile, erau roz, tu zici că mov?
- Să fie îndoială că cineva folosea norii pe post de batiste, așa cum am învățat din nepoți-strănepoți?
Ce simt eu pentru tine
Nu e talaz vorbit de oceane malurilor leneşe,
Nu e ţipăt de ceruri spintecate,
Nu e miros de roză aninat ȋn plete de copilă.
Ce simt eu pentru tine
E cursă de melci pe o carcasă de dud,
E glas de pensulă captivă ȋntre două margini de pânză,
E fir ȋncâlcit de nisip ȋn clepsidră.
Timpul curge…
viaţa m-a luat ȋn braţe, trăgându-mi două palme cât să-mi ajungă
şi primul lucru pe care l-am văzut, a fost un sân generos răsărit dintre faldurile zilei
al cărui sfârc l-am muşcat cu sălbăticie
am urmărit nenumărate zile ce-şi dezbrăcau răsăritul la uşă
abandonându-se ȋn braţele dependenţilor nesătui
ghicindu-mi prezenţa,
ignorându-mă ȋnsă,
până când, ostenite de joacă,
ȋşi luau ȋnserările târându-se afară din viaţă
Comentarii aleatorii