uneori totul pare
absolut inutil.
nu îndrăznesc să îmi întorc privirea.
mai bine să nu știu
mai bine să nu văd
cum timpul își crește copiii hrănindu-i
cu felii sângerânde din cuvintele mele.
Prin muzica ta divină înteleg extensii virtuale ale propriei mele ființe,
alerg după ceea ce acordul tău nu a mișcat,
mă leg de gama ta haotică în absolutul alb-negru
țintuit cu fumuri roșii extrase din venele pecetluite la tăcere.
Încerc să mă adun în armonii serafice negând
calea ce a fost scrisă să ghideze în știința
acidă de a manipula entitați spirituale naive
Comentarii aleatorii