- Mă gândesc că totul a început cu o frustrare, el nu era el... dormea sau cum... ce zici?
- Să fie luna roz de vină pentru șamponul său ultraoxidat?
- Și totuși norii păreau de carton mulat pe corp, tu ai văzut culorile, erau roz, tu zici că mov?
- Să fie îndoială că cineva folosea norii pe post de batiste, așa cum am învățat din nepoți-strănepoți?
pictorul desenează cu minuţiozitate
cadrul ferestrei în ochii cardinalului
înfipt drept în fotoliu. lumina aceea sclipind
lângă pupilă este totul. o rază cade pe gaura
cheii unei uşi închise. un fluture alb tremură
pe toca voalată a văduvei. în târg păpuşile
din turnul medieval cu ceas se învârt
şi moartea printre ele. un copil râde
muşcând din vata de zahăr.
Unde sunt cele dinaintea ceasului în care păcătoşii au împărţit mărul între ei?
Despre Irina, vă pot spune că are șolduri de amforă, o aluniță pe omoplatul drept și o cicatrice ca o sfoară subțire, acolo pe unde au ieșit copiii din pântecul ei, unul câte unul. Copiii ei au crescut acum suficient de mari încât să nu-ți mai vină a crede că au încăput vreodată în hamacul șoldurilor ei.
Comentarii aleatorii