uneori totul pare
absolut inutil.
nu îndrăznesc să îmi întorc privirea.
mai bine să nu știu
mai bine să nu văd
cum timpul își crește copiii hrănindu-i
cu felii sângerânde din cuvintele mele.
reiau aici seria constrîngerilor poetice de luni
vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.
- Mă gândesc că totul a început cu o frustrare, el nu era el... dormea sau cum... ce zici?
- Să fie luna roz de vină pentru șamponul său ultraoxidat?
- Și totuși norii păreau de carton mulat pe corp, tu ai văzut culorile, erau roz, tu zici că mov?
- Să fie îndoială că cineva folosea norii pe post de batiste, așa cum am învățat din nepoți-strănepoți?
Comentarii aleatorii