viaţa m-a luat ȋn braţe, trăgându-mi două palme cât să-mi ajungă
şi primul lucru pe care l-am văzut, a fost un sân generos răsărit dintre faldurile zilei
al cărui sfârc l-am muşcat cu sălbăticie
am urmărit nenumărate zile ce-şi dezbrăcau răsăritul la uşă
abandonându-se ȋn braţele dependenţilor nesătui
ghicindu-mi prezenţa,
ignorându-mă ȋnsă,
până când, ostenite de joacă,
ȋşi luau ȋnserările târându-se afară din viaţă

curiozitatea ȋmi ciuguleşte din palmă, recunoscându-şi stăpânul
iar nopţile, multe dintre ele, cad victime
lăsându-şi nuditatea pe altarul ei

ȋn pândele mele am zărit norocul strecurându-se ȋn alcovuri şi budoare
un Eros generos, sărit de pragul infantilităţii
ȋnsoţindu-şi vizitele cu râsetele, ţipetele sau tânguirile aleşilor,
ȋn conformitate cu realitatea
dar ȋn acelaşi timp, misterios şi intangibil ȋn deciziile sale
chiar şi-n patul meu se mai strecoară câte o Fortuna mică
Lolită pudică şi insuficient dezvoltată
ce mai mult ȋmi aţâţă simţurile

moartea am zărit-o mai mult ȋn fugă. nu avea timp de mine
şi nici nu mă băga ȋn seamă ori de cate ori ȋşi făcea intrarea maiestuoasă
sau se furişa ca o umbră ȋn noapte…

uneori, recunosc, mă trezesc ȋntrebându-mă
cum aş reacţiona dacă norocul mi s-ar strecura ȋn aşternut
luăndu-mă-n braţe?

problema nu e cât de buni sau de răi suntem ci cât frumos ne-a mai rămas...