Motto : Pierre Parat’s painting is that of a great art lover, attached to such important figures as Soulages, Schneider, Poliakoff and Zao Wou-ki, whom he frequently mentions, and also an enlightened connoisseur of Paul Rebeyrolle, thereby proving his diversity as well as the fact that he does not apply their teachings, like so many others. He explains that if abstraction is the very essence of our art, he would rather respect it, in order to maintain a better, uncompromising, relationship. It is also clear that he must make his way beyond architecture, remove himself from it, set it aside.
Patrick-Gilles Persin
<<Misterul, maliția, sugestiile sexuale, compoziția rafinată și stilizarea "primitivistă" a figurilor bizare ce "ies" din umbră (din negrul catifelat și profund al fondurilor lui, ca la Odilon Redon), sobrietatea coloristică, fac din Perahim un suprarealist rafinat, gravurile lui (linogravruri, litografii) realizând cu un minimum de mijloace un maximum de efect vizual.>> IVD
La numai 16 ani tânărul Perahim publică în revista de avangardă UNU un prim desen. Apoi desenează
intens pentru revistele Alge, Viața imediată (1933) și reviste politice de stânga: Cuvântul Liber, Era Nouă (1936) In 1933 ilustrează prima carte a lui Gherasim Luca: "Roman de Dragoste".
mă învelești în pielea tapisată cu apa tulbure
pe care n-ai de unde să o știi
închid ușa și arunc zarurile șterse
în chivotul ruginit de pe noptieră
cred în coincidențe. în hazardul singurătății
uneori Dunărea e mai tulbure decât nopțile de război
și e singurul lucru pe care-l mai văd cu ochiul liber
din trupul tău pornește iarna pentru rănile deschise
ninsoarea care acoperă turnul din Niš
craniile aliniate. icoanele uscate pe zidul alb
copiii își aranjează câmpuri minate în vârful degetelor
cântă și defilează cu ochii acoperiți
până la urmă rămân descoperit
mă gândesc că ești deja prea departe
ca să-mi dau seama dacă te-am pierdut
îmi privesc genunchiul tapisat cu apa tulbure
De multe ori când scriu, nu eu scriu.Ma găsesc traversând lucruri și stări care nu îmi aparțin.
Undeva, la un capăt al curiozitații mele există Șoșana, o femeie ciudată egală cu ea însăși, îmbrăcată în negru. Justificarea Șosanei este percepția imediată a realitații . Revelația începe în sala modestă a
galeriei de sculptură Shoeva, inundată de stânci de hârtie și reptile de carton.
Lumea Șoșanei e populată de crocodili și de aceea ea se balansează perpetuu în căruciorul de peste
Artistă, filozof, sculptor, s-a născut în Moldova (Chișinău) fata maestrului moldovean, pictorul Moisei Gamburd. Graduata Academiei de Arte Monumentale din Sant Peterburg in 1970. Din 1977 trăiește în
Israel luând parte la numeroase expoziții în Israel și Europa.
Comentarii aleatorii