“unde se duce iubirea când mori” – nicăieri; rămâne cu tine. “sperând să-mi zâmbești în fiecare femeie ce mă va ascunde sub piele șoptindu-mi că-s viu” – așa va fi. “viața asta parcă-i un gâde sătul să-și ascută securea așteptându-mă cu sufletu-n palmă ca un sfânt dezgustat de lumină” – nu mai contează din moment ce trebuie s-o trăiești murind în fiece clipă iar iubirea te va ascunde în fiecare femeie șoptindu-ți “că-s viu”. Prozodie înfășurând-desfășurându-se ca, în final, să se înfășoare iar. Ar mai fi multe de spus. Mă opresc aici cu o “peniță”