bobadil -
obișnuința moare greu querida
iar la morgă se disecă
mereu de două ori
prima dată la masa de seară
cu lumânări pișcoturi șampanie și ce vrei tu
o frumusețe goală și adorabilă întinsă pe masă
timpul și epifaniile lui
a doua oară se întâmplă mai în liniște
la masa de scris o lumină mică în colț abia
născută din apă
aburul feminin al plantelor
se ridică de parcă eu și dublul meu am fi egali
unul și același, exilați în pământ fiind pământ
de parcă ar fi penurie de morți pe lumea asta querida
de parcă ar fi numai moartea
care nu ajută la nimic
fiindcă vorbește de una singură
Poezie:
Comentarii
yester -
...puțin inegal în părțile unde are "burtă" însă aproape excelent bobadilic. astfel filosofia se împletește cu arta cinematografică reușind a da un scurt metraj frumos în interesantul imediat. ironia plutește pe deasupra apelor și contribuie la energizarea cuvintelor. a doua oară se întâmplă mai în liniște la masa de scris o lumină mică în colț abia născută din apă iar mai apoi aburul feminin al plantelor se ridică de parcă eu și dublul meu am fi egali unul și același, exilați în pământ fiind pământ și acel querida, doamne ce drag îmi e:) deci să lăsăm moartea să vorbească de una singură. jur că dacă nu îmi plăcea în limitele de rigoare nu lăsam nici un semn.:)!
bobadil -
Paul, cu adevarat interesanta observatia ta referitoare la "inegalitatea burtii (con)textuale"... Uite cum chiar si la un text pe care ziceam ca il cunosc bine, mai gasesc aspecte surprinzatoare datorate unor alte lecturi. Multumesc pentru incondeiere. Bobadil. P.S. Cat despre "dublul" nostru, numai de bine, cum altfel? :-) Ne mai citim pe aici.
Blacksong -
...când să-i fie mai adancă profunzimea prima sau a doua oară... :) '' aburul feminin al plantelor se ridică de parcă eu și dublul meu am fi egali unul și același, exilați în pământ fiind pământ '', strofa care-mi place cel mai mult, din care primul vers '' aburul feminin al plantelor '' îmi sună nou având în același timp un miros cunoscut. Îmi place poezia, fabius
rafael -
Un text complet care in afara unor bucati pentru care nu ai avut destul liant destul da aparenta unei structuri inchegate si logice. Cu o mentiune pentru sfarsit, care este remarcabil.
bobadil -
Fabius, Rafael, va multumesc pentru lectura si semn. Textul acesta are deja se pare viata lui proprie si nu pot decat sa ma bucur vazandu-l atarnat aici, chiar ma uit si eu la el ca la alte alea :-) Bobadil.
Virgil -
da, pentru un text in care Andu este poet. poate finalul e putin in plus dar textul e excelent si elegant. se vede ca autorul a fost exigent cu cuvintele, poate chiar zgircit. la mai multe.
bobadil -
Chiar ca-mi vine sa spun acum ca 'lectura e mama invataturii", uite cum ajunge omul la idei si la concluzii atat de diferite de punctul originar prin lecturi diferite. Unghiuri, raze, refractii, cam asa e Virgile, nu-i asa? Multumesc de incondeiere, orice lucru pe lumea asta are un punct, eu ii zic mereu "de plecare". Bobadil.
lucian -
un poem ce constata in cuvinte si idei putine o stare cotitdiana: obisnuinta. de fapt, imi pare ca acesta este motivul pentru care este scris si in acest context nu inteleg revoltata de tip repros din sfarsitul scrierii, cea a penuriei de mortii. sau poate obisnuinta singuratica se impune indiferent de ceea ce si cum scriem!?! a! sa capate valoare poemul prin tema abordata si prin zgarcenia de cuvinte? mă intreb constatand acele penite galbene...
bobadil -
Mircea, tu stii cat e de greu macar sa "incerci" a explica un poem, o stare poetica. Daca as incerca insa sa fac acest lucru, ti-as spune ca "obisnuinta" este ea, insasi "moartea" iar "penuria de morti" este "de parca" deci sunt destui astfel de morti pe lumea asta si poate chiar ea, obisnuinta, adica moartea, se plictiseste vorbind de una singura... Desigur asta e o explicatie la cererea ta, un om pe care il respect. Bobadil.