și au venit marile călduri. peste care nu știu cum vom putea trece. poate îmbrăcați cu șorțuri de azbest sau plumb ca într-o secție de radiologie. acolo am văzut pentru prima dată ce se află în mine. priveam pe un monitor la plămânii mei. aveam gura căscată ca un copil care are polipi.
plămânii mei erau ciudați ca niște vălătuci de sârmă ghimpată.

tăcerea e un fel de liniște.
noaptea e un fel de liniște.
berea e un fel de liniște.
dulapul e un fel de liniște.
lumina e un fel de liniște.
liniștea e un fel de liniște.

dimineața soarele bâzâie ca un aparat enervant cu denumire ciudată. îți era frică de el ca de un ciclop mâncător de oameni. trei asistente te imobilizau îți înfundai nările cu pâine să nu simți mirosul. la fiecare pas pierdeai câte un simț. până la urmă ai început să iubești aparatele. închideai ochii visai un bărbat care te penetrează până la oase. când era totul gata aveai patru straturi de piele cu zeci de orificii tu spuneai că e bine. câte un orificiu pentru fiecare bărbat care te dorește.

visez tot mai des că-mi cad dinții. toți îmi spun că e semn rău. în vis iau dinții îi ascund sub pernă. poate dimineața în locul lor vor crește mai multe locuri comune.

brânză mucegăită.
bere neagră dimineața.
omletă cu scorțișoară și mazăre cu zahăr.
heidegger.
stadionul unde am uitat aparatul foto.
liniștea e un fel de liniște.

de multe ori îmi place să cred că suntem într-un desen animat. avem brațe lungi și elastice. brațele noastre se întind de-a lungul orașelor. brațele noastre au sute kilometri. brațele noastre se întîlnesc atunci facem dragoste.

patru milioane pentru bijuteriile de la amanet.
un milion pentru mâncare.
piatra craiului.
rochia portocalie și rochia albă.
francois.
șorțuri de azbest.

hai să dansăm. încolăcește-te în jurul meu. și ce dacă ne văd toți.

dimineața soarele gâfâie ca un bărbat care te penetrează până la oase.