Ana va avea douăzeci
de inele pe deget.
cel dintâi i-a fost pus când avea vreo trei luni
lumea era pe atunci lapte dulce
şi-ncăpea într-un sân.
de spitalul cel mare îşi aduce aminte şi-acum
i-au dat voie să hrănească o pasăre
îi punea firmituri pe pervaz
dimineaţa i se recolta sânge îi spuneau că-l vor da fluturilor
Ana fluturii sunt plăpânzi şi prea albi
au nevoie de roşu pe aripi
era vară toţi îi aduceau îngheţată
numai mama se făcuse deodată
mai tăcută decât păpuşile ei
pe urmă a învăţat să-şi facă singură ceaiul
să spună o rugăciune înainte de somn
să strângă masa să scrie compuneri
să nu uite că ziua cuprinde o noapte o dimineaţă amiaza
şi tabletele din cutia de plastic
la paisprezece ani i s-a spus o poveste
despre stelele care curg în fântâni
să se scalde puţin
doar puţin
în noaptea aceea mama ei a ridicat o biserică s-a închis între ziduri apoi i-a dat foc.
Ana n-a aflat niciodată.
mama Anei coase rochii de mireasă
voaluri atlazuri organza şi perle
în fiecare zi îşi coase câte una pe inimă
rupe capătul aţei cu dinţii şi-l înghite
stomacul ei e un ghem
pe care-şi ascut pisicile ghearele
astăzi mama o să-i cumpere tort
douăzeci de garoafe
şi pantofii roşii pe care i-au văzut în vitrină
îi va cânta la mulţi ani va deschide o sticlă cu vin
la noapte va strânge paharele
şi se va preface-n lupoaică
să strivească iar cerul în colţi
Comentarii
emiemi -
Din punctul meu de vedere, un text foarte reusit. Ai citeva imagini care mie mi se par cam nelalocul lor(gen stelele care curg in fintini), dar e un text care are imagini extrem de bune: lumea area lapte dulce si incapea intr-un sin, plus atmosfera. Nu stiu daca e atmosfera de reportaj, din punctul meu de vedere e mai mult o poveste putin impresionista pe alocuri. Strofa cu primul spital mi se pare reusita in totalitate, la fel ca si ultima, desi am ceva reticente la strivirea cerului in colti. Din punctul meu de vedere, cerul inmoaie imaginea de final, dar nu ma deranjeaza prea tare. Nu e o penita de reciprocitate, pur si simplu, din punctul meu de vedere un text bine construit si simtit.
moi -
am trecut pe aici ca sa las o penita. e o poveste care te prinde ca cititor si iti tot da senzatia ca ar mai fi atatea lucruri de spus despre Ana sau mama ei.cinematica, vie,fantastica. m-a fascinat.
moi -
uite si penita. :)
Virgil -
mie dimpotrivă, mi s-a părut melodramatică și previzibilă chestia cu „lumea era pe atunci lapte dulce și-ncăpea într-un sân.”. La urma urmei la ce lume să te gîndești la trei luni? În schimb m-a fascinat încă de cînd am citit ”despre stelele care curg în fântâni” precum și ”a ridicat o biserică s-a închis între ziduri apoi i-a dat foc” dar mai ales întregul fantastic al nopții de douăzeci de ani cînd ” va strânge paharele și se va preface-n lupoaică să strivească iar cerul în colți” după ce în prealabil „o să-i cumpere tort douăzeci de garoafe și pantofii roșii pe care i-au văzut în vitrină”. Textul are aproape forța unui film de Guillermo del Toro. Felicitări.
Sancho Panza -
nici nu stiu cum sa va multumesc. pentru ca Ana si mama ei chiar exista. pentru ca ele asa isi traiesc povestea. cred ca m-as fi simtit vinovata daca n-as fi reusit sa o redau asa cum e ea.
bobadil -
Imi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
Sancho Panza -
Andule, pot sa-mi tremur genele sagalnic si sa iau din comentariul tau doar partea care imi place? :) ah, cat as vrea sa pot! dar nu reusesc! acum, vorbind la modul serios: ce vina am eu ca din suferinta reala massmedia si cinematografia a facut un "bun de larg consum" de calitate indoilenica? ca moartea si a ajuns un kitsch? ca am ajuns sa ne astupam ochii si urechile sa nu le mai vedem? textul nu s-a vrut patetic - sincer, speram ca nu-mi va aluneca piciorul pe panta acea. si, te rog, nu-mi invoca telenovela numai din cauza subiectului. daca e din pricina realizarii, atunci e altceva. oricum, uite ce folositoare a fost publicarea lui! altfel, cine stie cand aflam ce gandesti despre "lirica" mea? :) acum trebuie sa-mi arunc niste apa rece peste fatza si sa-mi regasesc modestia (caracteristica). sa nu mai faci asa ceva!
Sancho Panza -
erata: "sa nu mai vedem si sa nu mai auzim" scuzati. eram coplesita.
vladimir -
Foarte bun text...poate ca finalul prea altfel decat restul poeziei. Mi-a placut.