Thorkild -
țipătul ars violează strident liniștea
acestor ore prea târzii, prea repede încovoiate
sub greutatea mașinii care ne rumegă cenușiu
viețile ca niște insecte omnivore
cineva scormonește în pubela-creier
fiecare gând e o crimă neelucidată
spaima că mâine concasorul de vise se va declanșa
și mai apoi indulgența cu care ne privim în oglindă
nu vor mai face parte din amprenta noastră genetică
în ziua de crom, în noaptea de sulf toți vom trece necondiționat
în stomacul uriaș al mașinii de tocat existențe
privirea de animal hăituit a operatorului
tăișul precis al coasei pe jugulara umflată
Poezie:
Comentarii
Sapphire -
Hmmm... cam încărcată poezia. Cu alte cuvinte, pare artificială, din dorința de subliniere a stării. Am reținut "concasorul de vise", ca și ultima strofă. Nu am înțeles cu cine face acordul verbul la plural in strofa a doua, iar ideea repetată, practic, a concasorului din strofa a doua cu mașina de tocat din strofa a treia nu e prea benefică. Cred că tinzi către un stil ermetic, poate de aici și senzația mea de aglomerare.
Thorkild -
Sapphire, acordul din strofa a doua este "spaima ...și mai apoi indulgența ...nu vor mai face parte din ..." Incerc un nou stil, oarecum experimental, de nuanță cyberpunk, mai puțin ermetic, de ilustrare a trecerii omului contemporan prin starea de teamă în fața mașinii, a reorientării trăirii sub influența fără putință de reprimat a mecanicizării, computerizării și alternativei cam periculoase a cyberspațiului. Deocamdată experimentez.