Dacă ar fi esența cărnii gândul,
Nu m-ar opri distanțele mârșave,
Ci le-aș străbate surâzând ca vântul
Ce-adunce-n portul tău iubit epave;
Nu mi-ar păsa ca între noi pământul
S-a așternut hulpav căci în secunde
Gândurile-mi sprințare,-nconjurându-l,
Te vor găsi oriunde te-ai ascunde.
Dar iată, îmi denunță neputința
Același gând de a-ți urca Olimpul,
Fi'ndcă din lut și apa mi-e ființa
Cum valurile mușcă din faleze,
Iar în clepsidră grabnic se aștern
Minutele, schimbări o să urmeze
Altor schimbări într-un convoi etern.
De când te naști, prin râul de lumină
Înoți și ești încoronat adult
Cu lașități sau glorie divină,
Dar timpul ia, decât a dat, mai mult:
Usucă tot ce-atinge, frumuseții
Pe frunte-i sapă-ncrețituri adânci,
Înșfacă geniul rar și tinereții,
Il est le seul à mener vers l’Ether
Le sillon creusé au pays, dès le foyer.
A les voir s’arc-bouter aux cornes du fer,
Il semble coulé en bronze, les bœufs en rocher.
Le blé, le maïs, le seigle, l’orge, le millet
Aucune graine ne court le risque de se détruire.
La lame de la charrue, quand retournée,
S’attarde un peu sous le soleil pour roussir.
Iubire oarbă, ochii mi-i înveți
Că-i o minciună tot ceea ce văd
În jurul meu – prinos de frumuseți
Sub raza lor se schimbă în prăpăd.
De ce-acostez mereu pe-același dig
Lâng-alte bărci și ochiul meu corupt
Și slab s-a prins de-a pururea-n cârlig,
Iar cugetu-mi de suflet nu s-a rupt?
De ce mai cred că-s singurul stăpân
Și exilat pe-ndepărtatul mal
Și pe-ochii mei minciunile rămân
Comentarii aleatorii