Iubirea mea dospind nu-i mai plăpândă.
Nu m-am răcit chiar dacă buza-ngheață.
(Iubirea scade căutând izbandă
În gura mare, ca o precupeață.)
Cândva și mie, dragostea ne'nfrântă
A tinereții-n mugur, primavara,
Îmi glăsuia, cum filomela cântă
Cu vocea-i tandră, când se lasă seara.
Nici toamna nu-i mai rece sau mai acră,
Decât atunci când ea cânta în noapte,
În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerșește prin desert cel drept din fire,
Cel laș primește laurii dobandă,
Credința pură - doar nefericire,
Onoarea se hrănește cu rușine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecțiunea zace în ruine,
Iar Forța nu se ține pe picioare,
Își face cuib corupția în Artă,
Nebunu-i șef peste-nțelepți o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
aveam peştişori aurii şi ei circulau de jur împrejur
într-un bol pe masă lîngă draperiile grele
care acopereau priveliştea ferestrei şi
mama, zîmbind întotdeauna, dorindu-ne pe toţi
cît mai fericiţi, mi-a spus, „fii fericit Henry!”
şi ea avea dreptate: e mai bine să fi fericit
dacă poţi
dar tata continua să o bată ca şi pe mine
de cîteva ori pe săptămînă în vreme ce
Comentarii aleatorii