nu ar fi putut să-i spună unde e țara pe care o căuta
o chema georgia și era doar un copil
care mergea în fiecare zi pe un drum nestrăbătut de alții
seara scria în caiet cum îi fusese ziua și obișnuia să le dea nume
de animale după cum se simțise privită, atinsă, mângâiată
ar fi trebuit să se întoarcă mereu pe același drum acasă
dar se oprea de fiecare dată în fața unui perete de lut surpat
de unde luau și ceilalți pământul
o da căluții ei preferați se opriseră demult apoi
se uita după urmele roților de mașină pe câmp
prin solul noroios, cu vântul izbindu-i fața
și umbrele soarelui roșu prin ochelarii imenși
întotdeauna mergea încet apoi se oprea în fața mașinilor
mașini mari, mașini mici
mașini argintii
vedea restul norii gardurile soarele și pe celălalt copil care s-a sinucis cu pensula în mână
singur cuminte, îmbrăcat într-un tricou alb, pantaloni de trening și bocanci
care i-au rămas mici
îl chema george el știa să deseneze elefanți albi pentru grădini zoologice imaginare
el vedea luna izbindu-se de geamurile caselor
de pereții imaginari și razele ei lungi trecând prin cuburile de gheață din paharele de pe masă
întinzându-se mai departe până la locul unde amândoi se opreau

george îi desena un mormânt georgiei
pentru că o iubea îi spunea să scrie și despre el într-o zi, să scrie despre elefanții
lui albi apoi își ștergea degetele murdare de ulei de tricoul alb și mergeau amândoi
înapoi la casele lor imaginare împrejmuite de garduri mari mici
garduri argintii așa cum și georgia și george știau că trebuie să împrejmuiești
o țară frumoasă cu mii de drumuri neumblate și un soare roșu strălucitor imaginar