Ca niște icoane ale copilăriei stau părinții și ne privesc din poartă.
Ochii lor nu regretă puținul ce îl mai au de trăit și nici neputința.
Ne privesc doar fără să înțeleagă ce ne-a dezbinat și ne-a biruit,
De nu mai știm să ne bucurăm de timpul în care am viețuit.
Stau bătrânii în poartă ca niște stele pe cer fără să lumineze,
Fac doar act de prezență. Câte unii alcătuiesc constelații.
Sprijiniți în baston, răzimați de un stâlp într-o zi de primăvară,
Ies strămoșii la soare ca niște ghiocei cu plete albe privind.
Tremură încă la gândul iernii și al salutului nostru perfid.
Aerul tot arde și se preface în catedrală când îi întâlnim și zidim
Cărămizile trecutului cu fiecare chip petrecut ce-l întâlnim.
Curge o cascadă de vieți în felul în care împreună murim.
Comentarii
hialin -
Cu tot respectul cred ca acest text este slab. Ideea, imaginile sunt toate foarte uzitate, cantate si intalnite peste tot. Constructie deficitara, se incearca muzicalitate prin rime aleatoare. Utilizarea unor adverbe spre a potenta suferinta parintilor "doar", "inca", "tot"... "Cate unii (?) alcatuiesc constelatii..." mi se pare eronat. Ialin
lucian -
multumesc, hialin! as incerca sa revin asupra textului daca mi/ai da si cateva indrumari, idei din care sa invat sa scriu "mai bine" poemul. cu toata sinceritatatea, iti marturisesc ca vreau sa invat sa scriu poezie, insa ceea ce mi-ai spus nu ma ajuta deloc in acest sens. nu caut sa scriu texte extraordinare, ci exersez. de aceea, ti-as ramane indatorat, daca mi-ai intinde o mana de ajutor.
a.a.a. -
...Mircea, că tot ceri sugestii... uan ar fi să scapi de expresiile ușor sau total tautologice cum ar fi "stele pe cer", "sprijiniți în baston", "curge o cascadă". Adevărat, înainte de-a fi ușor sau total tautologice, ele sunt adevărate, însă tot nu sunt scuzabile. A le evita înseamnă, practic, a și trece din forma denotativă la una conotativa, ceea ce, pentru un poet, ar trebui să fie o prioritate. ...În acest text, mie mi-a plăcut, strict subiectiv, impresia finală - una a mișcării continue a spiritului mereu în căutare. Cu stimă! A.A.A
lucian -
o bucurie pe care nu o pot cuprinde în cuvinte m-a copleșit în acest târziu al nopții. o bucurie dăruită de faptul că pot să accesez iară siteul hermenia.com. nu știu cui trebuie să mulțumesc, însă am să vă pomenesc pe toți în rugăciunile mele. A.A.A. îți apreciez explicațiile și felul didactic în care te-ai aplecat aspura poemului meu. vă mulțumesc!
bobadil -
Eu cred ca Mircea este un poet adevarat si ma bucur ca a revenit, nu stiu de ce a lipsit atat, pe Hermeneia. Pentruca poezia nu este intotdeauna alcatuita dintr-o suma de cuvinte, iar lucian este un poet sincer si credincios. Imi place sa citesc ce scrie el cand mi-e mai greu. Andu