Inscripțiile pe piatră, cu cât mai vechi sunt cu atât mai greu lizibile, încât te înverșunezi împotriva timpului ce le șterge, și ne șterge. Împreună la bine și la greu, dar mai ales la greu, după dispariția, deocamdată rămasă fără explicație, a unui mare și sensibil autor de aici, Dana Ștefan, "experimentul" Hermeneii șchipătând de un picior, merge mai departe. Daniela Luca, al doilea picior, simte greutatea acestei secțiuni. Vorbeam mai demult, mi se pare că tot la un text al Elei, că se naște aici o nouă artă. A împletirii imaginii cu cuvântul. Deocamdată la nivel de experiment, cum bine zice Hermeneia noastră, probabil că în timp va căpăta un nume. Așa cum sculpturii îi zice sculptură și picturii așijderi, așa cum poeziei îi spune "poesie", aș cum artei fotografice îi spune artă. Nu știu cît suntem de obișnuiți să asociem cuvântul vizualului și viceversa. Când citești poezie, gândul își are reprezentările lui, imaginația ajunge la orice poartă; când privești, cuvintele minții tale îți vorbesc doar ție. Aici, la mijlocul interstiției acestei împletiri, (cu rădăcini totuși ceva mai adânci, dar deocamdată nu insistăm) se petrece ceva. Vizionarul (Poetul) împletit cu vizualistul (sculptorul, pictorul, fotograful) ne propune o reprezentare mai completă, căci ți se oferă ție, ca admirator, atât ca imagine, cât și ca text. Ce-ți mai râmăne, atunci, de făcut? Ce altceva, decât să mergi MAI departe! Pe cântul pietrei albastre a Elei, asemeni în fața unei pietre dace, te războiești cu timpul care a șters insemnele unui alt ... timp. Da. Pietrarul însuși, "desfigurat de timp" devine nălucă. Dar piatra vorbește ca rod al fostelor sale mâini. Fără el, fără pietrar, totuși, nu poți "traversa", "nici munte", "nici întuneric". Dar piatra lui, "cu urmele mele în ea" - Ela închide prin aceasta cercul de timp -, vorbește despre "aurora" lumii aceleia, "pierdute". La fel de bine este o provocare și comentarea unui astfel de experiment, întrucât trebuie să ai mai multe în vedere decât la un simplu text, ori o fotografie. Să găsești liantul. Acest liant există la Ela. Dacă v-ați apropiat vreodată de o stâncă (dar de o stâncă albastră?) atât de aproape cum vedem aici, dacă ați pipăit-o, dacă ați adulmecat-o, poate ați și gustat din ea, căci nu reziști ispitei, atunci știți. Dacă nu, rămâne doar vizionarismul Elei, și tot este de-ajuns.

Ela, nu vreau sa fiu rau, dar exista posibilitati in grafica digitala (filtre, layers, etc) in Photoshop, Painter, etc, care pot genera efecte pe care probabil le urmaresti tu dar pe care insa deocamdata nu le folosesti

Ela, nu știu ce să spun... nu se văd deloc, dar deloc, decât de ghicesc începuturile cuvintelor în primele trei versuri, "fără" în versul 5... Până să încerci ce-ți sugera Virgil, poți încerca să "culegi culorile mai închise chiar din poză și să le folosești la culoarea fontului. Eu am încercat cu un fel de gri-verde luat din poză, și pare a se vedea mai bine. Sau pune versurile și sub poză, încă o dată. E păcat, ideea e chiar frumoasă, și completează bine poza.

ela, incearca sa pui textul pe emboss sau shadow (blending options din leyer style)

...iar inainte, pune caracterele bold si mai trage putin de ele lateral (arialul, ca si courierul, nu sunt ofertante si trebuie sa le mai "umfli")

nu reusesc sa te prind on. lasa-mi semn daca mai stai ceva timp...

faptul ca incerc sa o ajut pe ela la colaj este un proces constructiv. daca eram vecine de ym nu intram sa ii las mesajul aici. altfel, nu vad cum... chiar nu am pofta, la ora asta, de procese de intentie si justificari, mai ales ca fac parte din categoria haoticilor care respecta macar regulile daca nu si legile... :(

Draga Ela, "stanca noptii / are urmele mele in ea" - pana aici e bioglifa. Dar daca urmele sunt "daltuite de un pietrar" atunci stanca ta devine petroglifa. In fine, daca are norocul singular de a fi cizelata de un artist, atunci define anaglifa. Pe unde te afli in aceasta clasificare? PS Sper ca nu sunt cristale de piatra vanata ce vad pe stanca din imagine.