esențialul e să nu știi cum se termină filmul cu octombrie
doar un travelling pe străzi în reparații
cu motani gripați & vântul nujazz
înaintând spre iubire
apoi două cafele pe terasa cu bănci negeluite
stop cadru pe strada ulmilor ce chelesc
domnule pizzaman
luați expresia aceea de scărpinat în cap
ca și cum toată lumea ar ști că tuia este arborele-vieții
acum dansul pe bonheur du vivre
în parcul cu copii chiulind de la ore
vreau acel vernil de mesteceni profilat pe ceruleu
cei doi câini ce scot aburi vă rog mai la dreapta
aduceți băncile scrijelite și masa cu băltoace de frunze
zoom pe lacul cu păianjeni-de-apă clipocind
mai lipsește un sărut sub arțarul din fundal
când fiecare piatră va fi o epifanie
vom avea momentul perfect
ca lumina technicolor pe iarba udă
acum l’odeur de la folie motor!
Poezie:
Comentarii
Aranca -
Un text cu inserții "postmoderniste" ce colorează peisajul anotimpului. Amprenta asta, din păcate caracterizantă a orașului, mâncat de cariile șantierelor, se regăsește peste tot, mă stresează și pe mine câteodată: "esențialul e să nu știi cum se termină filmul cu octombrie doar un travelling pe străzi în reparații" Îmi place finalul: "când fiecare piatră va fi o epifanie vom avea momentul perfect ca lumina technicolor pe iarba udă acum l’odeur de la folie motor!" Zoom pe poezie!
Doru Lubov -
Mersi, Marina. Am încercat să mă joc puțin pe tema vieții ca film, a regizorului ascuns. Nu știu cât mi-a ieșit. Mie textul mi se pare amuzant la recitire... Să ne citim cu bine!