uneori deschidem fereasta
ca niște oameni plictisiți de rutină
nimeni nu mai citește scrisori
îmbătrânim pe treptele caselor așteptările
umbrele se mișcă mai încet decât la oraș
în ce direcție cade apusul
cu ochii încercuim vrăbii strânse între aripi
apoi privim în gol tinerii cu inimile întredeschise
care nu au nevoie de cuvinte la prima întălnire
acolo unde mi-e inima încurcată cu întunericul
mi se zbate o pleoapă
pe dinafară e-o lume pentru care am ales să fiu liber
copacul împinge rădăcinile sub ziduri
tot mai aproape de umbră
în freamăt de scrisoare întârziată
iubirea
nu s-a trezit din vis
îmi tulbură somnul cu picioarele
cautându-mă
Comentarii aleatorii