tu ştii
nu am mai cântat niciodată aşa
da, şi eu aud flutureii când se prind de gleznele îngerilor
şi eu ascult cum danseaz-o
luminiţă
în aer
mă simt atât de sfioasă acum/te rog nu mă mai ţine cu totul
captivă
e prea multa blândeţe/ca un fel de zăpadă fulguindu-se pe
crizantemele palide ale acestui septembre
cum să te împac suflete zbârlit de viaţă maşteră
hai să-ţi trec pieptănul otrăvit în răspăr
vezi firele tale albe-negre/ te-ai covăsit surioară
începe să-ţi miroasă transpiraţia acru înghiţi cu noduri
câte un bulgăraş de soare/ dejavu din zdreanţa tinereţii
cu zăpezile bărbatului care te trăgea pe sanie şi spunea
că ninge dacă el vrea
amară viaţa ca o dulceaţă de nucă verde
aurii se prind sunetele de mâini
formând cercuri în memorie.
atât de ostenit sunt încât
nu mai pot să număr valurile
ce mi se izbesc de tălpi.
amintirile se desprind de mine
străpungând distanțele
dintre spumă și zbor
când rana mi se așează ca o insulă
în apa ta
în așteptarea pescărușilor obosiți
de atâtea țipăte.
sub pliscuri
închid ochii precum un miez de pâine
destul de umed
închid ochii și tac...
acum sunt bine așa cum mi-am dorit
toate sunt pline
părul de frunze pantofii de nisip buzunarele de crabi
gura de alge ochii de soare
tu zi-le să nu mai caute în larg
spune-mi ce există înaintea durerii
cruce de-a-ndoaselea între inimă ficat şi stomac
ceea ce este mai jos se umflă ca biscuitul în lapte
iar ceea ce e deasupra strigă
cum o fi strigat sfântul petru
cruce întoarsă la temelia bisericii
oare ce dăinuie mai mult în cele patru puncte cardinale
din carne vie şi sânge albăstriu
Comentarii aleatorii