Cu un râs neîmblânzit,
după colţ
m-aştepta singurătatea,
pozând
între victima publică a nopţii
şi stăpâna umbrelor
dintre noi şi cer.
Privindu-mi atent ochii,
întinzându-se la picioarele mele,
îmi şoptea cu ecouri lungi
de catedrală părăsită.
Sub invazia singurătăţii,
mă vedeam stând cu o tâmplă
pe genunchii tăi.
Eu mă ştiu sub diverse nume,
obişnuind să le schimb periodic...
fizic ori mental eram tot eu:
un lunatic şi jumătate.

azi sunt mândră de cuşca în care m-au închis
e înaltă şi prinsă de cârligul lunii în caz că vreau să zbor
am toată libertatea
gândurile celorlalţi sâsâie în jurul meu ca un cârd de gâşte
furioase că nu mă pot atinge
ţin post de cuvinte rar înghit vreo vorbă emancipată
ca pe-o găluşcă fierbinte
peticul de praf de sub tălpi e mereu altul
slavă ţie viaţă
calc apăsat ca un stetoscop prezic furtuna din rănile pământului
sunt fata în albastru a lui mişu popp poţi citi pe chipul meu calm fericirea