sunt atât de obosit nu mai știu să iubesc
socotesc pe degete ca la școală
numărul zilelor
se prind în memorie
spaimele acelea de care fug din copilărie
trecutul mamei
mi-a chemat niște umbre rostind formula apei
când se umple de pești

alunec printre ceilalți
recunosc vântul pus la uscat
pe vârful unui munte pribeag învăț
să răspund prin focuri
conștiința hotărăște ce imagini trebuie să privesc
cu partea dreaptă a minții înțeleg
frecvența
pe care mulți o consideră sunet

tu ştii
nu am mai cântat niciodată aşa
da, şi eu aud flutureii când se prind de gleznele îngerilor
şi eu ascult cum danseaz-o
luminiţă
în aer
mă simt atât de sfioasă acum/te rog nu mă mai ţine cu totul
captivă
e prea multa blândeţe/ca un fel de zăpadă fulguindu-se pe
crizantemele palide ale acestui septembre