uneori sunt podul de unde faci bungee jumping
atingi cerul o clipă și te sperii de cercurile stând să te înghită
alteori apari ca un abur în fotografiile turiștilor japonezi
plouă
adînc în mine cuvintele tale
se cuibăresc și mor după o vreme
ca niște clădiri vechi
ucigător de singure
plouă de cîțiva ani neîntrerupt
și e nedrept să trăiești într-un secol
în care vei muri
fără să te fi născut
plouă ca și atunci cînd făceam
dragoste origami
și era frig în caleștile de hîrtie
cu care plecai de fiecare dată
fericită din ce în ce mai puțin
plouă ca la început
din când în când ceasul meu roşu de pe birou rămâne
cu vreun sfert de oră în urmă prin ce miracol electrostatic nu ştiu
mă trezesc înaintea timpului meu trag minutarul la ora celorlalţi
împing laba piciorului pas cu pas până la baia cu oglindă murdară
mă spăl pe ochi ridic bărbia mulţumind lui dumnezeu că încă pot vedea
lumea în atâtea culori
femeie muzicală sunt
îmi dansează nebunii pe oasele dezvelite în iarnă
stau ascunsă în colţul lumii şi privesc liniştită
cum oamenii cad
şi explodează
unii orbitor
alţii abia sesizabil
şi nu mişcă nimic în mine
toate stau neclintite
ca icoanele bătute bine în cuie, ca privirile insistente
ale unui bărbat pe trupul unei femei încâlcite
numai fetele cu imunitate puternică fac dragoste
oricum nu cele ca mine însemnate mereu
cu scuipat în frunte
să nu se deoache între alţi copii
după ani curăţam amintirea petei
cu frunză fragedă de nuc
să treacă mirosul acela dulceag
şi sărutul plictisit al unui bărbat
drept în mijlocul frunţii
de parcă ar fi înţeles
că nu mai îmi plăcea să port roşu demult
aveam amândouă mâinile în buzunar
nu ştiam ce aş putea face de frig şi ruşine
dar lasă că trece
după ce suflă vântul nu mai doare
Comentarii aleatorii