o palmă uriașă aspră și caldă
îmi acoperă ceafa tremur încerc să glumesc
dar mă prind repede că lumea a devenit prea îngustă
genunchii și-au pierdut elasticitatea tușesc
văd casa întâi o parte a acoperișului recunosc până și ploaia
e aceeași de acum treișdoi de ani deschid fereastra
oblonul verde reușesc cu greu să strecor
coada de la mătură între partea de sus a cuibului și streașină
trag cu putere cuibul se desprinde în stradă
fără să-i pese de ploaie țăranca a dat drumul umbrelei
de fapt îmi ascund cuvintele
așa cum ascundeau bunicii cartofii
și fetele
de teama rușilor
îmi ascund cuvintele de scîr
uneori măcar o literă icnită
scuip
de fapt azi am descoperit
de ce este dumnezeu invizibil
de silă
zgomot
de multe ori de jenă
dar mai ales de silă
și milă
de fapt nu mai este aer
doar rece mîna lui virgil îmi atinge fruntea Nel mezzo del cammin di nostra vita
în prima zi din an
dragostea m-a găsit cu toate aşteptările la cap
probabil şi-a făcut o regulă
din vreme ce n-a ştiut cât de scurt este firul
avea nişte noduri
în sânge
eu m-am îndepărtat cu grijă de coajă
fără nicio urmă de inimă rea
spre deosebire de alte timpuri
nu mi-a fost uşor
s-o iau de la capăt
s-a aşezat lângă mine în cursa
pentru lucruri frumos ticluite
maşina e veche de când lumea
singura cu autosugestie
fiecare a urcat măcar o dată
pentru cel mai scurt itinerar de
viaţă a împărţit priviri aerul
tras pe nări până la halucinare
cuvinte în atâtea tonalităţi
citite în expresii virile
poveste lângă poveste
în pătrăţica lui nimic nu-i mai aparţine
gândurile tuturor ca nişte seringi
hrănite cu sânge şi istorii de carne
călătoresc fără să coboare dinlăuntru
prin geamul meu trec tot felul de chestii nici nu gândiţi
am fost la fel de singură ca un inel cu diamante
în vitrina unui magazin de lux din lume venea o senzaţie de nelinişte
pe care o îndepărtam cu o cârpă din când în când abuream şi eu sticla cu urme de
praf prietenul meu de o viaţă fiindcă îl îndepărtez şi el tot aici se întoarce
îmi umple casa aşa cum lumina de sus taie copacii de pe alee până
într-o zi în care ne trezim cu toţii că nu avem niciun rost
ne pare rău de viaţă dar nici cu moartea nu facem pact
Comentarii aleatorii