poezie generală

imaginea utilizatorului a.a.a.

Supraportret

- sonet -

Mai ninge gros pe şinele de munte,
pe străzi, cu gri subţire încă ninge,
oraşul, o statuie care stinge
ţigări mentol în umbrele mărunte,

iar omul, un convoi de amănunte,
le-ngână trivial, geamul împinge,
albumul plumburiu tâmpla i-o linge,
tăcerile încep să se încrunte.

Pierdut prin el – surpată catedrală –
îşi toarnă dintre umerii pătraţi
cafea-inox, hartă din bronz, ovală.

În lumea lui de muţi reanimaţi,
tot ninge ca-ntr-o orgă colosală
cu fii, iubite, mame şi cu taţi.

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

X pe geamul aburit

în saboţii mei de lemn crescuse un răsad de pom/ copilărisem în livada cu vişini şi nu voiam să mă plâng nimănui că am numele prea lung/ credeam că pentru cei care nu se mint nici pe sine cortina nu cade/ credeam că viaţa e o fereastră fără păsări lună sau soare/ o fereastră întrutotul deschisă

primăvara îmi ascund părul sub basca croşetată/ e o primăvară cu urzici încă moi cu frunzele de vişin cât degetul mic cu farfuria cu dulceaţă aşezată pe abecedarul îmbrăcat în hârtie mov/ cu etichetele lipite drept şi numele scris de alţii

imaginea utilizatorului yester

felul meu de îngropat în aer

ai ascultat vreodată marea de pe balcon
încât să vrei o țigară
sau ai văzut cum
soarele se ridică lent din piatra ponce
atunci stăteai cum stau casele cu tufe în podea
pragul de sus al secretelor
te scotea în lume
îți întindea o cană fermecată
beai ani și te strâmbai
pentru tine moartea era un balon uitat
îl miroseai bolnav de petunii

imaginea utilizatorului celestin

Oră de dirigenţie

pe cale de-ntoarcere am să pun pământ bătăturilor
drumul nu-i uşor de parcurs
mă simt obligat oarecum să îngrop
şansa luată de pe sufletul păsării

nici azi nu mă vindec
teama mă leagă de noapte
şi-mi dă foc
la ceasul al doisprezecelea
după cîntatul cocoşului
răsăritul mă despică de la buze ca si când mi-ar da o pastilă cu forţa
îmi mai trebuie cel puţin o viaţă
poate la anul pe vremea asta voi trece proba de zbor

imaginea utilizatorului aquamarine

magie, noapte de martie

I

în centurile van allen îngerii s-au culcat.
cu capul pe umerii noștri, pasărea disperării
cu toate penele lipite de corp, omoară cu ciocul ei sângerând tot ce a rămas.

dragostea pentru frumos leagă furia la capete cu noduri strânse.
configurații care se pierd
la cea mai mica atingere
se transformă în
străzi pe care îngerii negri dorm. păsări învelite în ambalaje
argintii își poartă ciocurile pline de sânge cu mândrie.

dedesubt,
gurile de canal. poți să întrebi, ce anume
bântuie străzile
astea

Pagini

Subscribe to poezie generală