în fiecare zi mă-mbrac în zăpadă
căldura ei e mai mult pasăre decât fulg
mă aplec intens peste limba română cu
degetele adânc înfipte-n urechi să nu mai aud
altceva
vântul trece a suta oară pe lângă mine
indiferent
niciodată acelaşi
viitorul se scoală ca un bătrân la poarta cetăţii şi
mă lasă să intru
Ies din casă fără să intru în lume
ies și mă pun deoparte și o urmăresc din priviri.
Poetul se uită la oamenii-chiftele
se uită la ei și vede un torent care nu îl privește.
Oamenii-chiftele se învârtesc ca unși
se învârtesc rostogoliți de viață
se învârtesc de pe o parte pe alta
se învârtesc indiferent
de câte doage lipsă au în dotare se învârtesc …
Ies din realitate fără să intru în vis
ies și mă pun deoparte și îi urmăresc din priviri pe
oamenii-chiftele mă uit la ei și văd un torent
acolo unde mi-e inima încurcată cu întunericul
mi se zbate o pleoapă
pe dinafară e-o lume pentru care am ales să fiu liber
copacul împinge rădăcinile sub ziduri
tot mai aproape de umbră
în freamăt de scrisoare întârziată
iubirea
nu s-a trezit din vis
îmi tulbură somnul cu picioarele
cautându-mă
filosofie pentru viaţă şi alte situaţii periculoase
întreba de-a lungul peronului
la chioşcurile cu dulciuri la ghişeul de informaţii
nimeni nu ştie nicăieri nu se ştie
totul este pentru ei personal
inclusiv femeia cu bagajul de mână
capul cu gât prea subţire în noapte
străină într-un oraş unde s-a născut
doar tăcerea
din prea multe lacrimi costisitoare
ca un privilegiu al celor cu motor personal
sau caroserie evident galbenă
întoarcerea acasă
presiunea atmosferică a singurătăţii
zilnic întârziată
se anunţă la megafoane în sala de aşteptare
Comentarii aleatorii