poezie generală

imaginea utilizatorului emiemi

povestiri de leagăn

această uluitoare tristeţe se aşează peste mine ca pielea unui berbec jupuit

aşadar merg pămîntul sticleşte fiecare grăunte de praf e un mort
fiecare zăpadă căzută o blană

aşadar merg un mers fără urme ca hansel cu buzunarele goale după ce a dat totul lui grettel
poate voi ajunge la casa din pădure poate voi ajunge la pădurea altei case
cine ştie

imaginea utilizatorului Bott

Edecarul lui Ilizarov și burlacul de pe Prut. Singurătate de cursă lungă.

Spitalul 40 de ani.

După ce dumnezeu s-a lăsat pe mâna unui copil
iar copilul - pe mâna unei traume
trauma - pe mâna unui traumatolog
traumatologul - pe mâna unui taumaturg
taumaturgul - pe mâna unei mâini de metal
mâna de metal - pe mâna unei mâini de ghips

după ce edecarul lui Ilizarov
și-a dat mâna cu burlacul de pe Prut
iar fragmentele s-au sudat între ele
constituindu-se într-un singur os

abia din acel moment umbra ta
a început să prindă carne
și să crească din umbră -

singurătate de cursă lungă.

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

lămâia din paharul de ou

femeia cu mustaţă de la mansardă stă picior
peste picior cu bigudiurile de plastic roz ore
în şir. viaţa i se învârte ca mosorul pe maşina
de cusut. doarme îmbrăcată în capot cu flori în
camera cu tapet înflorat şi carpetă second hand
imitaţie de iarbă tomnatică. fierbe ceaiul de tei
şi macaroanele de post la reşou sau cu fierbătorul.
îşi spală părul cu şampon cu extract de urzică.
o dată pe lună merge la magazinul central să vadă
modele noi de rochii apoi citeşte fotografie de grup

imaginea utilizatorului anna

toamna, o santinelă ce-ţi păzeşte conştincioasă anii

o primeşti în casă alături de toate
celelalte spaime ale tale
te străduieşti să iubeşti fără să iubeşti
te gândesti că oricât ar fi de frumos un vis
nu te poate hrăni în fiecare zi

atunci iei lucrurile aşa cum sunt
nu le mai urăşti
urăşti doar zarva pe care o fac cuvintele
atunci când nu te mai ţin drept
când te încovoaie
când toate toamnele tale stau aliniate
ca nişte santinele

când clipa devine transparentă ca un melc
iar timpul trece subtil
din ceasul vechi
în retină

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

părea că ninge

odinioară am ridicat case de chirpici pentru fiecare amintire
dar au venit apele îngheţul apele
chiar şi haina sperietorii din livada cu meri
s-a decolorat

totuşi mă întrebi ce s-a întâmplat şi cum mă simt
aş răspunde ceva aiurea
cum ar fi vai doamne sau la naiba cum să mă simt
dar mă abţin suntem prea singure soarele asfinte şi nu e nicio glumă

Pagini

Subscribe to poezie generală