poezie generală

imaginea utilizatorului Cristina Moldoveanu

elegie 0101

cântec pentru el şi ea

trebuie să existe ceva ce pot atinge direct
precum pruncul de un an loveşte cu pumnul oglinda
stau la ultimul etaj sub al nouălea cer
de fericire
cântă-mi să adorm killing me softly
mâine dimineaţă îmi voi tapa şi pudra părul
ca o demimondenă din secolul douăzeci
floare rară la balul vampirilor

imaginea utilizatorului yester

balada ploilor pierdute 2

bacoviană

și trec ca o gheață pe râu
sunt singur cu ochii zdrobiți
mașinilor tot mai murdare
le zic: să trăiți!

un pat obosit becul spart
îmi intră în suflet comod
iar tu te apropii a sfoară
la capăt cu nod

eu nu sunt iubit nici urât
hârtiile arse o spun
doar trec printre semeni aiurea
cu ochi de nebun

mormane de nori mă lovesc
orașul e astăzi posac
sub tălpi mă împinge iubito
ca pe un gândac

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

pe deal au înflorit salcâmii fără alergările noastre

ne certaserăm
urât
veniseşi în genunchi
nu nu cereai iertare nici îndurare
pentru cele câteva răni vizibile şi nenumăratele nevăzute clocoteam
aş fi putut da drumul cuvintelor de pucioasă
încinse ar fi sfârâit pe timpanele tale pe pielea care
mi se făcea şerpi pe şira spinării când se lipea de mine
nişte canibali trăiau în pântecul meu cât un pumn de grâu
sălbăticisem timpul dintre noi părea epuizat te târai
şi hainele nu-ţi mai erau haine mi se părea că eu sunt lumea

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

fără pereche

ţi se pare aşa de vulgar să priveşti singurătatea direct în ochi
s-o întrebi ce poartă sub tâmple ţi se pare o grosolănie să o admiri cu voce tare
se lasă privită cum vrea ea din unghiul care i se potriveşte cel mai bine
din care te ispiteşte cu picioarele ei lungi
atâţia ochi avizi se întreabă ce vârstă are singurătatea nu are vârstă
nu are riduri nu are vergeturi nici nu trebuie să ţină dieta dukan
bărbaţii i-au făcut curte iar femeile au rămas singure

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

toamna o altă femeie ce simte

că trec avioanele şi se dărâmă ca unul dintre turnuri şi oamenii din ea se sperie, mai întâi se îngălbenesc ca o pudră de frunze strivite soldăţeşte, ţipă ca păsările în roată deasupra stârvului, unii în picaj îşi dau drumul în libertate, întorcându-se în pământ seminţiile, alţii îşi sună rudele, fac poze de groază cu celularul, spun ultimul te iubesc, unul în faţa celuilalt, celălalt în faţa altuia, altul în faţa unuia, spun te iubesc în faţa telefoanelor, în faţa camerelor de supraveghere, în faţa oglinzilor, în faţa monitoarelor şi lumea se transformă într-un ecou te iubesc şi într-o und

Pagini

Subscribe to poezie generală