de la o vreme nu ştiu ce se întîmplă cu mine
din ce în ce mai des nopţile îmi par o plajă cubaneză pe care aştept
un sprijin aerian ce nu mai vine
dimineaţa e un ataşat militar fără emoţie care aduce o scrisoare prin care
i se mulţumeşte mamei că fiul ei a luptat bine
totul se întîmplă de parcă n-aş fi prezent
le spun hei sînt aici
dar toţi vorbesc despre mine ca şi cum aş fi fost
ce viitor aveam în faţă
cum am plîns cînd am luat primul patru la mate în clasa întîi
ce memorie aveam de puteam să ţin minte fondatori de religii
am ajuns
unde după fiecare eşec oamenii nu vor să continue drumul înainte
totuşi încerc să-mi ridic privirea ca un om singur care trebuie să meargă tot mai departe
dar există o obişnuinţă de care nu pot scăpa
rareori numele mai păstrează ceva din mine
atunci când mă strigi nu mă prind de alţii
mi-e greu să-mi pun capul să dorm
chiar dacă ştiu că visele sunt în stare să-mi aducă părticele de viaţă extraterestră
pe sârma de uscat rufe
mi-am întins trupul şi ăla rupt în coate
este sabatul în care dormim
cu telefonul închis şi ferestrele zidite
de lume
fugim împreună
lângă un cal lângă un foc lângă apă
întâmplarea nu pune nimic între noi
decalogul
îmi spune cine urăşte mai mult
niciun animal nu ţine atâta supărare
lupii cu părul zburlit şi tot se pleacă lunii
fraţii mei duşi în căruţe cu gratii
Comentarii aleatorii