vreau
la fel cum simt
umbrele schimonosite
ale lucrurilor
trecînd pe sub uși
vreau
să îți citesc pe buzele nemișcate
cuvintele
cu ochi adumbriți
ca niște salcîmi în haremul auriu
al apusului
vreau
să îți vad tresărirea
de pasăre îngrijorată
în prag nefiresc de toamnă
peste spinările încordate
ale dealurilor
vreau
să îți simt măcar o dată
trecerea rîurilor
prin văile adînci
ale gîndurilor
vreau
trezirea
îmi sprijin palma dreaptă pe o lămâie uriașă
în partea stângă de la marginea patului încolo
o mare de greață înfige-ți unghiile adânc
scoate la iveală izvorul de limonadă tămăduitor
iordanul se varsă în marea moartă spun sec
bine atunci îți voi spune adevărul ești eutih al doilea
încerc să ridic sprâncenele figura asta m-a scos din multe belele
sau poate ar trebui să râd să vadă că nu m-a făcut
sprâncenele refuză hai să coborâm în mare
o lămâie găsim noi pe undeva
trăiesc senzația că cineva fuge de mine
pe traseul zilnic nu mai disting nimic
decât punctul de plecare, o cârciumă pe la jumătatea drumului și destinația
aș putea să spun că văd o mie de chestii
multiplicând bicicleta unui trecător la nesfârșit
dar ce rost să umplu o zi
cu lucrurile altora
ploaia mi se întinde peste tot
casa e o baltă
în dimineața asta simt că cineva fuge de mine
și sigur nu sunt eu
prima injecție cu epinefrină. trei săptămâni de liniște
în care soarele n-a strălucit. au fost gânduri ca niște
ierbivore înfometate
traversând o pajiște arsă.
trei săptămâni
singuri cu suflul nostru calm și senin,
o plimbare de noapte
pe o stradă pustie din centrul vechi al orașului pe lângă bicicletele legate cu lanțuri
aproape senzuale, lustruite și strălucitoare,
așteptând.
*
șocuri care te scot din starea de groază,
după care se așterne o liniște compulsivă.
Comentarii aleatorii