O învălmăşeală de…
Fără umbră de iubire,
Aşchii ale oaselor de pui
Care îţi intră în inimă, în stomac, în minte
Îţi acoperă urechile cu întuneric.
Un ego mai crescut decât aluatul bunicii
Tractat cu sfori în praf,
Praf fără stele, fără lună,
Praf de puşcă,
Pe care l-ai putea arunca în apă
Învăţându-l să înoate.
O sfâşiere de carne vie,
Cu unghii încleştate dureros,
O agresivitate cu arhitectură plăcută,
Un descântec cu smoală şi beţe de chibrit,
O urmă de viermi pentru momeală,
peste tot unde merg văd ochi xenofobi. dimineaţa mă ia şi mă zvârle din casă,
mă urc în jeep şi plec la starbucks. vântul ascuns după plopi se ia după mine ca un
câine după stăpîn. la buford drive colţ cu millcreek crossing e o mare confuzie.
cineva dintr-un lexus îmi spune că trântită pe jos o scândură plină de cuie stă cu
limba scoasă la lume. pînă vine poliţia îmi cresc două junghiuri pe muşchii şezutului
iar la picioare am clei. în urma confuziei iau şi-un tichet.
la capătul răbdării abandonez timpul şi mă pun să scriu acest poem despre
întunericul vine din aripi de vultur
mă face cât o mierlă speriată într-o spărtură de
timp misogin aşezat în faţa unei femei
la curbura unui cer frânt de sentimente
firul ierbii abstrus derivează cu argumente tăcerea
voaluri-voaluri de mireasă acoperişuri înzăpezite
peltic vântul coboară puntea în ovaţiile mării
tentată să te situez aşa de aproape înalţ
o cazemată de scoici în jurul cuvintelor tale
care se poartă aşa de călduros cu mine
cu faţa îngropată în pernă
tăcerea nu are destul cer
ameţesc în povestea de dragoste spusă cu capul în jos
singura clipă pe care o pot scoate afără din umbră prin şoaptă
e numai iubirea
o văd îmbrăcată în rochiţa ei roşie
la doar câteva zile după primul sărut
zâmbesc
cu o parte din lucruri rămase pe rafturi
zilele mele sunt ca nişte haine împachetate în grabă
iubesc
numai cuvintele spuse din inimă îşi întorc capul spre mine
ce ţi-a plăcut mai mult pe
pământ răspund
pijamalele
ating din greşeală pielea unei fiinţe
obsedate de ultimul zâmbet
cu vederea spre mare
picioarele nu simt gravitaţia
aripile te fac om
dacă nu primeşti
vântul suportă distanţa
nu se compară cu sentimentul de viaţă
iubim acelaşi arhetip de femeie
sărim două trepte deodată
îngeri cu deja vu
ne simţim bărbaţi plini de viaţă
nimeni nu vede umbre deşirate
Comentarii aleatorii