din mâini
sunetul învinge gravitaţia
pe mulţi îi surzeşte
sala de concert îmbrăcată în roşu
coloane de fum degajate de clape
amplifică sentimentul
suntem vecini cu universul
promite să nu facă zgomot
măsoară scena amenajată pe nuferi
cu paşi imaginari împrumută
apă de-acasă
animale neliniştite
pe colina de marmură
începutul furtunii un fus
cu vârful în jos lumina orbeşte
pe cheiurile portului ceața mirosea a gutuie
ne plimbam doar ne plimbam ecouri de sticle sparte
tu pierdeai trenuri lungi și roșii
eu mă gândeam la scriitorii care mor tineri
cineva pescuia sau era o iluzie
din norii uscați supura lumina
erai atât de fragilă erai atât de aeriană
încât hainele nu te puteau reține
oamenii călătoresc mai mult cu sufletul
am spus suflându-mi nasul
m-ai privit cu un aer pierdut de mamă
nu știai că mă strâng din tine și plec târziu
atât de târziu încât poți fi jefuită
Elian
îmi e dor de tine
aş vrea să-ţi simt obrazul pe pântec
şi să-mi spui
iată clipa mea de odihnă şi nu de păcat
mi s-a făcut urât acolo sus în perete
cu degetul arătător peste buze
adesea mi te închipui
înspre ţara soarelui răsare
înalt frumos singur şi trist domnul meu
vii către mine
în urma ta doar drumul mătăsii
eu ană zidită-n tafta
Comentarii aleatorii