Dragii mei oameni,
curând tavanul va ninge pioneze roşii,
nu mai ninge demult cu lână rotundă,
nu mai ninge aşa cam de atunci de când unii ne-am dus la dracu-n pranzic,
iar alţii ne-am atârnat de piciorul lui Dumnezeu.
pipăiam noaptea şi noaptea era ca o linişte cu gura mea
deschisă intram în oameni şi oamenii erau oraşe
cu închisori intime şi prizonierul era gardian şi gardianul era
director şi directorul era rege şi regele era ucigaşul
şi cel care ucidea era prizonierul
şi mie mi s-a făcut deodată frică
şi îmi pipăiam liniştea
şi era ca o noapte cu gura mea deschisă
noaptea îşi cară electronii
dintr-o parte în alta,
aproape că poţi să auzi.
ţin apăsat şi sângele rămâne cuminte înăuntru.
lama cu triplă protecţie pluteşte în tăcere în chiuvetă.
lumina televizorului se împrăştie prin cameră.
totul e pus pe mute.
la televizor guri sparte cu piatra în direct
jandarmi trişti care plâng stins în dube şi
trimit sms-uri şi mângâie ecranul telefonului când nu îi vede nimeni şi
lumina televizorului proiectează tăceri pixelate
pe tavan.
Comentarii aleatorii