poezie generală

imaginea utilizatorului nicodem

ţel

mi se întâmplă să mă ridic in picioare când
trece prin faţa mea amintirea
e o meteahnă neînţeleasă de cei ce nu vorbesc
limba română dar pentru mine e lege
vipia verii mă urmăreşte cu lupa de când
am uitat acasă umbrela mi se face foame de
coleşa făcută în ceaunul de tuci
tentacolul uitărilor e tăiat brusc de amprentele mamei
ghemuite în seiful dintre coastele mele
ca să nu calc pe lucruri vitale înot
văd destinaţia clar moartea e undeva înainte la stânga
un burlan prin care va trebui să trec negreşit

imaginea utilizatorului Lentib

oniromahie

vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric

soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine / fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii

vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă

imaginea utilizatorului aziza ruhy

cu un acvariu în minus

dimineaţa,
o vergea de lemn între capetele căreia sunt întinse
căutările

împânzite căutări de oameni ambulanţi,
la marginea capitalei,
grăbiţi să scuipe soarele din ei
pentru o halucinaţie rece
la pachet cu
prima şi ultima lovitură

nimic nou
câţi n-au mai trăit aşa
şi totuşi e un strat atât de subţire încât fiecare
se zbate între coardele aceleiaşi bălţi

imaginea utilizatorului Trinity

K.2

K.2.

pot trece fericirea precum ața prin ac
buzelor crăpate în deșert
cuțitului proaspăt scos din rană

crucea mea dintre omoplații tăi se ridică
un obiectiv turistic
de care se izbesc păsări albe
de care se reazemă în coate cerul

dar când iubirea-mi ia totul
uit cu câte funii te leagă de el pământul
uit să vorbesc limba din care dau alții, neîncetat
și–mi umplu sandalele cu cenușă
din glezne ce nu-mi aparțin

imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

zăbovind cu o imagine

chipeşa asta din fotografie e mama
tocmai ea se şterge pe şorţ de gustul pâinii
ascultăm focul din vatră umbrele noastre
se năpustesc pe ziduri ieşite din poveşti
capete de zmei au închis toate zânele

noi pornim în frunte cu mama să le salvăm
prin mărăcinişuri pe câmp prin pădure pe oriunde
putem să facem câte-o faptă bună urmăm fluierul de cuvânt
ca pe un instrument de magie care ne dă curaj

Pagini

Subscribe to poezie generală