azi am împins cu palmele în pânze albe căutându-te până când
am orbit şi lipsa ta mi-a părut o casetă pe care e imprimată
la nesfârşit aceeaşi tăcere
apoi ţi-am dezgropat oasele din memorie şi
le-am aşezat lângă mine pe jumătatea goală a patului dar nu a încetat să fie frig
dimpotrivă
tunelul s-a adâncit în mine
lumina s-a ascuns şi mai departe
vocile s-au întors să îmi şoptească
să mă ţină în delir
Erai frumos
cu umerii laţi după care împădureai poveştile cu stafii,
cu părul lung, împletind felinare şi ceaţă,
erai frumos pe timp de frică şi foame,
dar cum puteai fi altfel în ochii mei mici?
Erai curajos când mireasa moartă te-a purtat o noapte
prin satul părăsit, prin fântâna cu oase,
spre trenul cu copite,
erai curajos în plânsul mov al mamei,
în genunchii mei ca două inimi roase;
muncesc pe nimic
tot ce câştig dau înapoi celui care pretinde că se îngrijeşte de mine
lumină căldură comunicare pentru toate astea trebuie să plătesc
de parcă aş avea vreo vină că trebuie să văd să simt să transmit
orice mişcare orice vis mi se impozitează
mi se impune un credit bancar pentru restaurarea amintirilor
mă văd silită să renovez mai multe dorinţe lăsate în paragină
iar pentru asta trebuie să fac un împrumut altă dobândă de achitat
muncesc pentru nimic
nu-mi rămâne nimic pentru ceea ce s-ar chema să trăiesc
Comentarii aleatorii