De unde vin,
nu mai este nimic;
am avut grijă să distrugem tot,
pe cât e omeneşte posibil.
Nu mai strigaţi, nu mai tăceţi!
nu mă mai răsucesc înăuntru după chipul şi asemănarea sângelui,
doar păsările – negre antene – mai pot asculta naufragiile
fără milă.
Am obosit atât de tare încât ştiu
că se poate trăi cu durere şi singurătate
la fel de bine sau rău ca atunci,
acum când nu mai aşteaptă nimeni
nimic.
după o noapte de dragoste
în aceeași casă cu fereastra închisă etanș
ne-am acoperit unul pe celălalt
de când ai plecat ninge
câțiva vecini m-au ajutat să dau zăpada din poezii scrise
pentru doar câteva exemplare de iarnă
prin care ți-ai făcut urme
ca o lupoaică în căutare de vise
Comentarii aleatorii