când n-am mai vrut să fiu om
timpul mi-era foarte rece
de atâta sufocare
nici vrabia n-a mai ciugulit
din locul unde am îngropat gânduri
tocmai când le-am dat de mâncare lupilor
mi s-a făcut dor de-un copac
nenorocirea nu a mai venit cu el în brațe
m-a îmbrățișat așa cum o face cu toți morții
în fiecare zi mă-mbrac în zăpadă
căldura ei e mai mult pasăre decât fulg
mă aplec intens peste limba română cu
degetele adânc înfipte-n urechi să nu mai aud
altceva
vântul trece a suta oară pe lângă mine
indiferent
niciodată acelaşi
viitorul se scoală ca un bătrân la poarta cetăţii şi
mă lasă să intru
uneori te întrebi la ce mai e bună o uşă dacă în spatele ei
nu e nimeni să o deschidă
să te invite în casă ca şi cum s-ar deschide coapsele unei femei
să discuţi despre timbre nedantelate perţa muzica anilor 90
despre plăci de rigips adezivi despre cît de greu e să cînţi live heavy metal
în general despre lucruri care să te convingă de faptul că încă nu ţi-ai părăsit trupul
ca un profesor de latină ce pleacă din sala de cursuri dezamăgit în timp ce elevii îi strigă
silva silvae la toamnă tataie
bat clopotele
ghioceilor
le-a trebuit o iarnă să se dumirească
de ce pe aici te împaci greu cu viaţa
în lanţ merg păsările până mi-astupă tot cerul
în care mi-a fost îngropată copilăria
ca şi când cineva i-ar fi frânt picioarele
şi nu i le-a mai putut pune la loc
de acolo un os de vis
fosforescent îmi aminteşte
cum făceau schimb luna cu soarele
mioritic
mă mai auzi
mă mai cunoşti
în mâinile astea ai ţinut hăţurile unui nărăvaş
în seara asta te așezi lângă mine și încerci
să-mi spui cât de frumos se jucau copiii
în fața blocului astă vară pe un ton care să-mi calmeze
fluctuațiile emoționale
desigur eu sunt absentă
îmi imaginez cum ar fi dacă tu m-ai vedea cu adevărat frumoasă
cu adevărat reală
cu adevărat femeia pe care să o strângi în tine
bucățică cu bucățică până la ultimul ciob
Comentarii aleatorii