sînt supărat pe vorbitorul de limbă engleză care spune acoperişul gurii cerului gurii
de parcă sînt obligat să-mi ţin cuvintele între pereţi tavan şi podea
cuvintele mele vor să înveţe merii să cânte
păsările să înflorească vor să fie
dansatorul şi-n acelaşi timp simfonia
fuselajul şi corpul
pentru asta se cere cer gurii unde să aibe loc
zborul joaca duodecimelor
îmbujorată a deschis ochii mari
mi-a zâmbit ca unui somnoros copil bucălat
simțeam fericirea injecție cu lumină
făcută de o asistentă cu buze roșii și halat scurt
mă întrebam dacă mai visez sau poate sunt
prins într-o poveste de-a bunicii
costița sfârâind și ochiul auriu și ceaiul și
bătăile din piept nu lăsau să zacă
îndoiala în cameră mirosea
a ploaie cu boabe de struguri
mângâieri necontenite îmi striveau simțurile
ne priveam în ochi fără sfială
foamea de ea intensă a ei fără limite
Dacă o femeie se naşte femeie se spune că nu se mai poate schimba nimic.
Purtam căiţă precum Cănuţă om sucit. Mânuţa mică roşie ca mâna unui măcelar, cercul alb de lumină din jurul frunţii.
Când eram aproape femeie m-am aşezat pe pământul gol şi am desenat norii roz-albii. Nimeni nu a intervenit, ploaia a fugit din ochii mei. Fluturii cap de mort au polenizat florile de măr. De atunci au crescut mai multe fructe ale pământului. Cine să mă creadă dacă încă mai zâmbeam?
în zilele frumoase
stăteai cu braţele pe după gâtul meu
în imaginaţia ta eram un bărbat imens
îngenuncheat la marginea patului
nu ca şi când m-aş ruga pentru mine aşa cum o fac pentru tine
Comentarii aleatorii