trec dintr-un mormânt ín altul
dintr-un cerc în altul
ascultând cântecul
rănii mele imense
care se înalță
cu fiecare picur
pământul se micește
sub talpa mea
cerul se face un făt
iar sângele meu tace
chiar atunci
când strigă cerul
născându-se în ochii mei
în care nu se mai vede
nicio urmă de nor...
până la urmă rămâne doar un
jar albastru străbătut de vene roșii
un timp vor mai dansa flăcări sub
pulberea din ce în ce mai albă
o vreme se vor putea citi câteva
cuvinte care singure produc suficientă lumină
apoi vor dispărea jumătăți de semne dar
tot va fi de ajuns
chiar și când vor rămâne litere stinghere una
singură măcar una din cuvânt
se vor putea reconstitui vieți întregi
păduri umbroase călătorii magistrale
toate iubirile poveștile o mie și una
așa cum un singur os recompune
există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
fiindcă eram copil aveam ochii deasupra
vedeam prea limpede
dincolo de nori
a venit ploaia şi bunica m-a luat de mână
la stupină
am călcat în noroiul lipicios până la glezne
ochii mi-au alunecat în jos când gustam
prima oară miez de fagure
prea dulce
încetişor
sprâncenele mi s-au îngroşat
din păpădie în păpădie şi botez cu botez
steluţele s-au prins în rădăcini
ochii mei nu mai aveau loc pe cer
acum când plouă caut degeaba
umbrela neagră şi mare a bunicii
hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
Comentarii aleatorii