mă gândeam deunăzi la visele proaspete ca un caş moale
unde nu e loc pentru injecţii cu moldamin şi căţele molda
sau moldoveni mioritici împrăştiaţi prin emisiuni radio
precum ecoul numelui meu de familie fără coborâre din trenul aseptizat
eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor
cu tălpile moi călcam peste tinereţe
prea ades priveam aparte atât în dreapta cât şi în stânga scenei
dar mai ales în sus spre cariatidele de la universitate
sau soarele în balans printre gene ca printr-un gard fără poartă
mai cobor un etaj
îi pot cuprinde pe toți dintr-o privire
zâmbete pahare strălucitoare mâncare bună
îmbrățișări muzică de petrecere
e dimineață mă trezesc strigând
o dimineață strașnică
așa cum universul ăsta nu a mai avut niciodată
frații mei dragi
frumoșii mei
s-au oprit
privirea lor obosită cere iertare
vecine de ce
știi că nu facem asta în fiecare zi
trăim zile triste și lungi
femeile noastre au părul alb și spatele adus
copiii noștri au crescut până dincolo
unde au și rămas
ce faci glasule iar eu sunt fericit
că nu poate să-l spună pe r
nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva
decât un glas
puțin dezamăgit de importanța
formei sacului din piele umplut cu pastă de om
cred că odată cu trecerea vine și întunericul
eu și prietenii mei umblăm mai rar prin istorie
binevenită ar fi o suferință adevărată
o moarte despre care mass-media să nu mai poată spune nimic
oamenii fără putința informării
să iasă din casele lor
să nu se mai întoarcă niciodată aceiași
te trezeşti dimineaţa
îţi spui că lucrurile se vor limpezi
apa se încălzeşte greu
porii se deschid pielea se dilată ca să te cuprindă cumva
urmează cc revival şi lotusul
ceaiul rămas de la tine se învârte în mijlocul platanului
şi trupul care miroase la fel peste tot
îmi spui că sunt un shiva rămas doar cu două braţe
pe celelalte le simt ca pe nişte iubiri amputate
cu ele pot muta străzile şi oamenii cât mai departe
mi se întâmplă să mă ridic in picioare când
trece prin faţa mea amintirea
e o meteahnă neînţeleasă de cei ce nu vorbesc
limba română dar pentru mine e lege
vipia verii mă urmăreşte cu lupa de când
am uitat acasă umbrela mi se face foame de
coleşa făcută în ceaunul de tuci
tentacolul uitărilor e tăiat brusc de amprentele mamei
ghemuite în seiful dintre coastele mele
ca să nu calc pe lucruri vitale înot
văd destinaţia clar moartea e undeva înainte la stânga
un burlan prin care va trebui să trec negreşit
Comentarii aleatorii