plouă triumfător în orașul
cu edificii multicolore
cu baruri jegoase
cu depozite uriașe de alimente și șobolani
cu biblioteci secrete pentru toate femeile singure din lume
cu bănci falimentare, mincinoase
cu biserici monumentale, mincinoase și ele
plouă și se inundă canalizările
și se strică clopotele
și se întorc oamenii în umbrelele lor ca în niște chilii
și se inundă strazile și etajele
și turnurile și catedralele
și eu , cocoțată undeva , pe un rest de poem
savurez toamna asta atât de necesară
a trecut destul de când nu ți-am mai scris
între timp m-am mutat într-o căsuță mică
cu pereți albi și ferestre deschise mereu
două mâini împreunate căuș în care seara
se așază ca o femeie lăuză
acum doar văzul mai stă de veghe
îţi vorbesc despre și despre
tu zugrăveşti cu degetul văzduhul
ești prea frumoasa pentru o icoană îmi spui
uite sprîncenele! de unde atâta mirare în arcuirea lor
părul neacoperit buzele neînvăţate la tăcere
genunchi dezveliţi ca sîmburii ieşiţi dintr-un fruct
cândva
dădeam visele la o parte cu mănuşi albe ca pe nişte cortine grele
întunericul îl ascundeam sub rochii
făceam dragoste cu holograme
şi vieţile prin care treceam
la gât le purtam ca pe nişte perle
*
vedeam dragostea dansând în jurul meu
în eşarfele ei ca în triunghiul bermudelor mă rătăceam
dispăream luni la rând
întorcându-mă cu răni din cele mai frumoase
cu răni ca nişte trofee de vânătoare
şi pielea ca o mantie îmi părea tatuată cu stele
e simplu să mă omori frate necunoscut
chip cioplit de samaritean
fă-ţi un pustiu de bine sunt o pată de culoare nehotărâtă
indigo cu tendinţă spre violet
închide dintr-o dată cartea pe care o citeşti şi voi deveni fluture
cu aripile răstignite pe două pagini
Comentarii aleatorii