la noi în oraş toate femeile sunt preocupate să slăbească
îşi împrumută reţete schimbă dietele din trei în trei
luni aleargă pe malul mării cu pantofi uşori de la aceeaşi firmă
se îmbracă la fel au fix acelaşi aer mătăsos matinal fandosit
fac în mers cu mâna celor care îşi închipuie că sunt într-un maraton
iar pe străzi se depune o tăcere fină o pudră de gânduri care nu vor să se dea
în vileag aerul comunitar se îndeseşte cu ele se sufocă oamenii abia mai
ocolesc orice formă de femeie înfiptă ca steagul în poarta primarului
pot să presupun că stâlpii de pe dig sunt ace înfipte într-o epidermă de elefant
nu pot să-mi închipui că ar putea vindeca cotul râului
nici că podul este un deget al oraşului pe care apa să-l muşte
când are o criză de epilepsie
un lucru este sigur
realitatea respiră altfel în tentaculele ficţiunii
ventuzele ei intră adânc scormonesc umorile
şi îmi amintesc brusc
dulapul aşezat pe uşa lipsă dintre camere
spatele lui dezmembrat prin care intram şi ieşeam
dintr-o lume în alta
Nu se mai întorc vremurile în care
cerul era locul unde cojeai lumina cu palmele pline de palme,
cu ochii tăi, numai cu ei, numai ai tăi,
când lucrurile nu trebuiau explicate, despărţite, umplute cu sens,
când toate rănile nu purtau nume de oameni şi oameni, erau doar bube
se pupau şi treceau.
Comentarii aleatorii