“Orb am fost si tu mi-ai redat lumina iubirii. Flamand am fost si tu te-ai dat ofranda saturandu-mi sufletul. Insetat am fost si tu mi-ai dat din preaplinul buzelor tale. Desbracat am fost si tu m-ai acoperit cu flacara trupului tau. Cazut am fost si tu m-ai ridicat. Pierdut am fost si tu m-ai regasit redandu-ma. Cum as putea sa uit toate acestea? De ce crezi ca nu esti decat o alta in lungul sir al iluziilor mele? De ce vrei sa pleci lasand lungul sir al lacrimilor tale sa-mi arda carnea? De ce ma parasesti lumina a zilelor tarzii? Toamna iernilor mele ma apropie de sfarsitul suferintelor. Pot parasi taramul zilelor cu tine in gand – icoana a iubirii mele. Te pot lua cu mine dincolo de pragul intunecat al uitarii dar frica imi e sa nu te pierd in labirintul Styxurilor nebanuite. Pot saruta urma aburului rasuflarii tale strecurandu-ma in nefiinta. Dar cum sa pot astepta eternitati la rand venirea ta? Cum pot depana eoni de uitare? Cum ma vei mai gasi printre tainuitele umbre ale nefiintei? Vor gasi ochii sufletului tau calea? Va gasi rasuflarea ta goliciunea buzelor mele? Copilă a zburdalniciei mele ultime. Trecut si viitor ascuns in causul palmelor mele batatorite. Plansul si surasul batranetilor mele se pierde in calea intoarsa a carnii tale. Ce sa fac pentru a nu te pierde? Ce sa fac pentru a nu te mai regasi? Ca sa fac cu putreziciune carnii mele ce striga in zadar scrumita de dorul visurilor tale nebunesti? Fie sa te regasesc pe drumul fara de intoarcere a amintirilor. Fie ca impietrirea incovoiata a trupului meu sa se prefaca in oul de inceput a lumii si tu sa ma gasesti si sa ma incalzesti la dogoarea sanului tau. Doamne! Fa-o fericita si adu-i uitarea cea fara de plata. Lasa valul timpului sa-mi ascunda trecerea si urmele mele in lutul zilelor sa se astupe cu nisipul altor doruri razletite.”