O mamă cu un bebeluș în brațe nu se gândește niciodată la ea. Totdeauna pruncul are prioritate. O voce interioară îi șoptește toate dorințele puiului de lângă ea. Nu sunt necesare cuvintele. Scâncetele devin o simfonie.
Serafina și-a dat seama de acest lucru încă din ziua când a născut-o pe Runa. Fetița venită pe lume către seară, într-o clinică privată, a privit-o cu ochi veseli și între ele s-a instalat o înțelegere mutuală. Fetița folosea tonuri diferite pentru mâncare, pentru scutec, pentru somn. Serafina devenise expertă în scurt timp. O purtase nouă luni în pântece, fără probleme, născuse fără mari chinuri și se aștepta să o crească la fel.
În avionul de….privesc inscripţia de pe spătarul scaunului din faţă:
"Your life jacket
is under your seat"
Apăs pe butonul care face ca placa acestui spătar să devină măsuţă. Pe îmbrăcămintea de plastic gris a spătarului văd scris, cu pastă, un nume: Doina Sunday.
La câteva ore după sosirea în oraşul de destinaţie, mă aflu în faţa unei vitrine cu porţelanuri şi cristaluri. Am o senzaţie ciudată. Mă întorc. O văd în faţa mea. Doina? (rostesc). Şi ea mă recunoaşte deşi nu ne-am văzut niciodată….
Acu`, la vreme de iarnă – să tot fi fost ca la vreo două-trei săptămâni după Sf. Vasile -, lanul ce-l avea de străbătut Tăchiță Bădeanu, până la haltă, era adânc brăzdat cu plug purtat de tractor cu șenile de tanc. Pământul era înghețat bocnă, iar omătul, așezat suluri, era când înalt de un stat de om, când spulberat cu totul de intrai până la genunchi în șanțul arăturii împietrite. Viscolul făcea ca de la o zi la alta să nu se păstreze urmele vechi și dacă mai punem la socoteală și nelipsita ceață, înțelegem că era o adevărată aventură ca, pe timp de noapte, să poți ține direcția bună. În dimineața asta, așa cum îi dicta bioritmul lui, Tăchiță se trezi, își luă geanta de navetist pregătită de nevastă-sa și porni la drum, așa cum o făcuse de mii de ori.
Caut. Caut copilul, dacă l-am fost vreodată. Caut o jucărie, dacă am avut-o vreodată. Caut joaca, dacă m-am jucat vreodată. Aş vrea să vină bau-bau, să văd cine este. Şi de ce se tem copiii atât de mult de el. Fiinţa nevăzută cu care mama mă oprea de la năzbâtii. Aş vrea să fac o năzbâtie, să risc o pedeapsă. Să-i enervez pe toţi ai casei. Ce fantasmagorii ar mai putea inventa? Este cineva mai înfricoşător decât balaurul cu şapte capete? Decât zmeu’-zmeilor, paraleu’-paraleilor? Este cineva mai înfiorător decât Muma Pădurii? Decât Ghionoaia? Să încalc proporţiile inacceptate.
atunci văzui infanta.
era întinsă pe catifea verde între flori de lotus culese de samurai tineri
în parcul înconjurat de lacuri sărate .
ce bucurie să o vad în sfărșit moartă, eliberată de iubiri inceste,
avea pe buze zîmbetul unui sărut pentru caii albi priponiți în curte,
stapîna zicea ca e anul în care caii zboară peste ocean căutînd un loc
sa doarmă, dar foșnetul morții ei colosale nu ne lăsa sa ne odihnim,
infanta ridicată în capul oaselor căuta cu privirea cupa de vin otrăvit din mîna stăpînei..
Comentarii aleatorii