În particular, Trică Tălălău - care n-avea un ochi și de aceea i se spunea Chioru lui Tălălău - era un om tare de treabă. Vara muncea cu ziua pe unde apuca să le astupe gura alor săi, că avea o casă de copii. Acu, nu era vorbă, casa-i (din chirpici) nu întrecea ca mărime cantonul Chefereului, de la barieră.
Adesea, aflat în curaj, și la două sute de rom - ăla era, povestea asistenței formată din bețivii satului (Cărbune, Racliș, Bostacă, Bariz, Prună, Mechea și Bodoagă) că, odinioară, fecior la tat-su când era, apuca de coarne taurul nărăvaș, ce sărea prin bătătură, și-l izbea de pământ de-i trecea numaidecât cheful de împuns ori de zburdat.
*
Holul policlinicii, îmbâcsit de substanţe medicale şi străjuit de canapele de vinilin roase, nu reuşeşte să acopere mirosul de piatră umedă, lemn vechi şi tămâie pe care-l porţi în nări.
A fost odată un creion ce se simțea foarte singur.
Era bine ascuțit, dar, dintre toate creioanele din cutia lui, numai el nu putea să scrie.
Nu reușea să lase nicio urmă pe foaie.
Și copiii îl dădeau de colo, colo, fiindcă nu era bun de nimic.
Odată, creionul nefolosit îl întrebă pe cel cu vârful galben:
- Cum este când desenezi, îți place?
Iar creionul galben îi răspundea fericit:
- Da, îmi place mult. Aș desena toată ziua numai raze de soare...
Apoi creionul nefolosit îl întreba pe cel roșu:
- Dar ție ce îți place să desenezi?
- Mie îmi plac la nebunie inimioarele, petalele de flori și acoperișurile de case.
Creionul albastru se lăuda cu cerul și cu marea pe care le colora ca nimeni altul.
Era liniște în compartiment. Trenul gonea. Dealuri. Iarnă. Seară. Karol era nostalgic. Tânăra îl privea din când în când. Era ceva normal. Se plictiseau. Urma Iza. Una dintre ele. Poate mai urca cineva. Poate nu. Confortul era bun. Drumul era lung.
- Scuză-mă că te întreb…!
- Spune! (răspunse ea)
- Până unde călătorești?
- Galați!
- Mergi la rude?
- Nu! Mă întorc la facultate!
Duminică seara, în curtea Annei Surduc se petrecea mai ceva ca la nuntă. Bătrânul lăutar Ionci trăgea cu arcușul pe strunele viorii ba câte o polcă, ba câte un ceardaș iar studenții dansau cu fetele din vecini care fuseseră invitate la petrecere.
Bătrânul Magas golea pahar după pahar ciocnind ba cu profesorul Lupu, ba cu profesorul Stănescu.
– Bine l-ați mai jucat pe Klontz, crucea cui l-a închinat de nemernic! sincer se bucura Magas. Dar nu înțeleg de unde ați aflat de planul pe care la țesut ca un păianjen otrăvitor?
Comentarii aleatorii