- Maria?
- Da mămico!
- Incalță-te și fugi să iei o pâine și o legătură de mărar ca să termin mâncarea.
- Da mamico, imediat.
- Uite, ai aici cinci lei, vezi ai grijă de rest……
- Da mămico!
- Și ai grijă să nu te uite Dumnezeu pe undeva, uitându-te la vitrine…..
- Nu, nu…..vin imediat…..
- Hai, repede, că într-o oră trebuie să plec…….
Închise ușa în urma fetei. Copii erau cuminți dar și ea era singură. Nu putea să țină loc și de tată și de mamă, așa că prefera să-i țină din scurt. Mai bine o bătaie bună decât cine știe ce belele.
- Sărut mana tanti Aneta.
- A, bună Măriuca. Unde te duci?
- M-a trimis mama la complex să iau o pâine și mărar.
- Pot să te rog și eu ceva?
- Da tanti?
- Vrei să-mi iei și mie niște cartofi și pâine? Poți?
- Da tanti.
Căuta o undă de mișcare în gara singuratică; era în așteptarea unui dezastru revăzut în nopți de insomnie; dorea să simtă o boare din parfumul unei iubiri pierdute; își limita neîngăduita durere la o paloare a nepătrunsului său suflet; gusta din amintirea unor peregrinări clandestine în lumi secrete văzute alb-negru; construia noi labirinturi pentru o poveste despre al cărei creator nu știa dacă mai trăiește; credea că a dezlegat misterul unei crime comisă ,aparent, fără motiv; își afirma nevinovăția pentru victimele unei neînțelegeri și cugeta la necesitatea întoarcerii la o sală de așteptare de unde, de fiecare dat pornise într-o direcție ....
Închid ușa grea, de stejar, în urma vecinei. Îmi lipesc spatele de lemnul care îmi trece lesne prin piele, mi se lipește de coaste. E primul lucru străin în casa aceasta. Din picioare mi se desprind șerpi care alunecă pe parchetul vechi, lăsând dâre albe. E incredibil. Trebuie să descurc mai întâi fâșiile de amintiri, să adulmec mirosul atât de cunoscut, să îmi apropii palmele de mobila neagră, să-i simt respirația de-acum, pentru a putea să mă întorc întreagă în locul acesta.
Sunt singură. Îmi aud strigătele ascuțite, râsul cu rostogoliri, pașii mici lipăind pe covorul de iută, în carouri maron.
Cu o seară înainte ca el să...au făcut dragoste. În toate felurile. În toate chipurile...Până la poziţia misionarului când s-au regăsit pe valurile extazului. Durerea insuportabilă ce-l chinuia demult, dispăruse. Privirea ei, prin ploapele închise, simţea cum îl devoră .... Nu mai erau unul şi altul...se regăsiseră... o auzea fără ca ea să vorbească: eu sunt marea, tu eşti sarea...dizolvă-te-n mine.... şi atunci întunericul a explodat...cerul s-a aprins peste ei acoperindu-i cu o mantie imensă, ocrotitoare, plină de iubire... a început apoi să ningă cu fulgi pufoşi de timp străluminat iar spaţiul s-a despletit curgând de jur-împrejur...
Deşi indiciile îi persistau prea bine în minte, recunoscu destul de greu casa. Dacă nu ar fi promis că va veni negreşit, ar fi făcut cale întoarsă fără să forţeze poarta. Ar fi strigat de câteva ori, ca pentru sine, şi ar fi coborât dealul cu inima uşoară. Zdrobi sub tălpile pantofilor fructele ca nişte bobe de granat; cădeau dintr-un cireş prea înalt pentru a încerca cineva să i le culeagă. Crengile grele odihneau prieteneşte pe şindrila acoperită de muşchi. Pe alocuri, vălătucii lipsiţi de protecţia spoielii de sineală lăsau vederii lutarul mâncat de cari sau modelul nuielelor de alun.
Comentarii aleatorii