dac-ai ști
dac-ai putea sã auzi...
printre ramuri zbaterea timpului
în văzduh de granit fumegă lemnul ce-a mai rămas din case
vaier, neputință și teamă
mirosul rugurilor arse
pe strãzi desfundate, zgribulitã în poncho-ul ei învechit, Vrãjitoarea
Fix ora şapte pe pod. Roşcovanul fix în ochii mei. Cu bliţ, cu euforie cu tot. Întorc privirea spre dreapta, brusc mă încrunt în timp ce-mi face cu ochiul printre copaci. Îmi pun o mână cozoroc, dar până când?! Dacă s-ar putea conduce numai cu picioarele! Sau cu gândul... Ar fi cam riscant.
«Nu-mi pare rău că mă duc,
Da-mi pare rău după plug,
După plug și după boi,
După părinții-amândoi,
După plug, după rotile,
După dragile copile...»
(dintr-un vechi cântec de cătănie din Maramureș)
I
De sfântul Ispas, curtea lui Ion Negrea se umplu de oameni.
- Ziua bună, Bâzdoacă.
- O fi, Rămurele.
- Auzi, bre, dă-mi şi mie trei din alea în plic, ca la oraş, de le bagi în apă şi se fac calde şi maro, le dugheşti şi nu mai dormi trei zile.
- 3 în 1, cafea de aia?
- De aia, de aia, că mă omoară Toderaşu’ la cap.
- Câte vrei, bă?
- Ce faci Ioane? Unde ai fost sâmbătă?
- Unde să fiu, bre? Aicea.
Omul ridică din umeri nepăsător și se uită undeva în stânga umărului meu.
- Cum aici? Te-am căutat. Am bătut și acolo la ușă, nimic.
- Da’ ce vroiai bre cu mine? Oi fi dormind.
- Ei, dormeai. Am venit și mai târziu. Nu ai fost aici. Vroiam să-mi speli mașina.
Își ridică nepăsător un braț, căutând parcă să atingă ceva nevăzut, după care se uită mirat la mine. În cele din urmă, mâna îi poposește stânjenită pe un picior.
- Nu-mi dai și mie niște bani? Nu mai am nici o țigară.
- Nu ți-am spus că nu-ți dau pentru țigări? Ce ești greu de cap. Lasă-le încolo, nu te uiți la tine cât ești de slab, țigările îți lipsesc.
- Bine, bre. Auzi, când vii să nu te prind că mi-o aduci fără plinul făcut! Că deseară am întâlnire.
Comentarii aleatorii