Nu știu cum să vă zic, dar a fost odată un om mare care voia să fie mic. Toți oamenii mari visau să fie și mai mari, iar unii copii se străduiau să se țină după ei, de aceea când, îi întrebai despre un lucru sau altul, înmulțeau totul cu trei. Nu înțeleg de ce doreau să fie, să aibă, să poată... orice, acum mai mult decât niciodată. Doar omul despre care nu știu cum să vă zic voia să devină din bogat mai sărac și din mare mai mic.
I-ar fi plăcut cel mai mult să fie precum o furnică. Așa că s-a dus la ea, plin de frică. Furnicuțo, mă gândesc că poate ai vrea să fii și tu, într-o zi, Cineva! Dar furnica nu îi răspunse, după cum ați ghicit, iar omul nostru plecă necăjit...
Totul a început în momentul în care Mitică a primit bizarul mesaj pe telefonul său mobil. S-a holbat vreo două minute la ecranul de culoare albastră, apoi le-a zis celorlalți:
-Bă, bă, ia opriți, bă, muzica și veniți încoa!
Cei cinci, chercheliți bine, au stins plictisiți casetofonul din care răsunau manele și s-au strâns roată în jurul lui.
-O gagică? întrebă Corcodel, apoi, nemulțumit că la petrecerea formată ad-hoc nu-i nicio fată, continuă: zi-i să vină pe-aici.
-Nu mă; vino să vezi ce zice ăsta!
Țiganul nu terminase decât patru clase, dar se credea în stare să citească cu voce tare. Își drese glasul, își trosni gâtul, luă telefonul în mână și se porni să grăiască:
-Sunt un ge, ge, gepid mic și rău și te-am lu, luat în co, co, co, colima, mator.
Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog.
Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred...
“ A greși este uman, dar te face să te simți divin”
TRANSCENDERE
Fie că trăiesc, fie că mor, eu sunt. Eu pătrund în tine și reapar dincolo de tine; pier în tine și cresc în tine...Eu acopăr pământul; fie că trăiesc, fie cã mor, eu sunt.... nu pot fi nimicit. Am pătruns ordinea....Am devenit stăpânul ordinii.....Răsar din trupul ordinii....
Va reuși cineva să ințeleagă tot ce s-a întâmplat? Va fi cineva care să creadă? Va fi reluată povestea mea? Indoială reziduală? Nostalgie? Etapă de tranziție? Mesajul...o mână întinsă?....Cui?
Se lăsase noaptea. O noapte senină și liniștită ca sufletul unui copil. Satul dormea în îmbrățișarea dealurilor ce-l înconjurau. Peste tot era liniște. Până și apa adormise în pârâul care șerpuind, îl împărțea în două. Stelele se scăldau vesele în apa limpede sub peretele stâncos al Dealului Alb care se înălța impunător deasupra satului, iar luna se prefăcu în punte de argint, necălcată de picior de om, peste pârâu.
La poalele Dealului Alb, în locul unde pârâul se despărțea de stâncile sale, evreii își construiseră o sinagogă, pe care pravoslavnicii din sat au denumit-o ”Galilee evreiască”. Tocmai de la această ”Galilee” pornea o potecă abruptă care urca până în vârful dealului.
Comentarii aleatorii