"2. Miss Management" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&quo
îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineața la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puțin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi și cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puțin ca să o vadă unde intră, la bancă, așa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobișnuit de subțiri, sânii mici, aproape inexistenți, dar distincția și-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.
...dar am găsit-o mai târziu în foaier, ascunsă printre costumele dispuse radial în jurul unei fântâni rustice, a cărei cumpănă se alungea spre cupola de sticlă. Era una dintre rochiile în formă de clopot, lipite de ghizdul circular, care se întrebau ascuțit cât de adânc este puțul. O doamnă în etate se apropiase de ea și ciripea, cu voce răgușită, despre eșec.
M-am întors din călcâie și m-am îndreptat spre fumoar. La intrare, din boturile căscate ale unor laioli de marmură, țâșneau două coloane unite deasupra în arcadă.
Cu toate astea, pumnul mi-a trecut pe lângă ureche.
Mi-a atins umărul, dezechilibrându-mă şi împingându-mă spre uşa băii.
Văzuse când întorsesem capul şi încercasem să mă strecor pe sub braţele lui şi s-a răsucit pe vârful picioarelor şi cu corpul aplecat şi rezemat de bar, şi-a făcut
vânt şi m-a izbit cu latul pumnului în bărbie, îmbrâncindu-mă în acelaşi timp cu umărul, în vreme ce se propulsa din bar cu cealaltă mână şi mă scuipa şi încerca să mă agaţe iarăşi când mă prăbuşeam şi să mă lovească încă o dată. Ultima mişcare îl descumpănise însă şi trebuise să se prindă de mine şi să mă respingă cu genunchii ca să rămână pe picioare.
Astăzi am mâncat bureți. Gabriela i-a găsit. Gabriela este vecina mea. Eu îi spun Gabi. Suntem prietene nedespărțite. Am fost să vedem un cuib de pasăre. Dar era gol. Și ne era foame. Gardul de la grădina lui nenea Sandu are șarampoi. Eu am crezut că „șarampoi” e un balaur negru. Dar era doar un copac tăiat, pe care se sprijinea gardul. Și, cel mai bun lucru, era plin de bureți. Apoi i-am mâncat. Nu pe toți, că erau prea mulți și n-am putut, dar am păstrat secretul ca să mai mâncăm și mâine. Aveau gust ca dopul de plută, dar, de foame erau buni. Erau negricioși, cu marginea galbenă. Am cerut apă, că ne era sete.
Comentarii aleatorii