Mergeam de-a lungul drumului, fără să știu de ce, și ziua mea se apropia de o amiază fierbinte. M-am așezat la umbra răcoroasă ce atârna ca faldurile unei rochii printre crengile unui arbore. Iar în momentul când mă cufundam în brațele odihnei, l-am văzut: un nebun rătăcit, ars de soare și cu păru-ncâlcit, cu buzele strânse pecetluindu-i sufletul înfricoșat și trist, cu ochii albaștri arzând precum un foc izbucnit pe neașteptate, căutând Marea Dragoste. L-am ademenit cu un strop de apă rece, iar el mi-a vorbit despre sine.
Gâfâi. Inima mi-a ajuns în gât. Am fost, la un moment dat, ultimul din pluton. Acum câțiva m-au depășit cu o tură. Este ultima mea șansă. Niciodată să nu te grăbești. Ajungi mai repede acolo unde nu vrei. Un cui se înfige în inimă. Gâfăi. Inima …Nu. Ba da. Nu asta vreau. Vreau…Am vrut. Ce am vrut? Capul îmi plesnește. Gâfâiala nu se mai aude. Nu o mai aud. S-a mutat în rărunchi, în picioare, în tot corpul. Întregul care sunt eu…Nu mai gâfâi. Fibrele se contractă-decontractă spasmodic. O lumină imensă…Explozie. De întuneric luminos. Încetinesc ritmul. Ritmul mă încetinește. De ce? Ultima șansă? Pe dracu'! Cine vorbește? Și de ce?… Se destinde. Simt cum începe să se destindă. Cine? Alergarea care, încă sunt Eu. Eu? Nu. Eu sunt cineva din afară care mă privește alergând. Mecanic. Am vrut-o.
Poate nu o să vă vină să credeți, dar eu, autorul acestor rânduri am fost condamnat la moarte!
Da, la moarte! Sună îngrozitor, nu?...
Stăteam în boxa acuzaţilor şi nu-mi venea să cred urechilor acuzele pe care le rostea avocatul acuzării, la adresa mea:
«Onorată instanţă, acesta este omul pe care l-a făcut Dumnezeu din noroi, iar el s-a răzvrătit împotriva Lui călcând singura poruncă pe care o primise, iar pe urmă în loc să-I ceară iertare Creatorului său s-a ascuns de faţa Lui, fapt pentru care Dumnezeu l-a blestemat şi l-a izgonit din grădină Sa.
Acesta este omul care şi-a ucis din invidie fratele şi când sângele acestuia striga către Dumnezeu, el a răspuns arogant: «Sunt eu păzitorul fratelui meu?».
M-am trezit şi m-am frecat la ochi, îndelung.
Nu văd nimic cu ochiul drept.
Nu m-am lovit, nu mă doare, nu-l simt, nu văd.
Cui să mă plâng? Fraţii toţi mi-au murit, la naştere sau ceva mai târziu dar toţi, după cei ce ne-au făcut.
Am divorţat şi de a treia soţie dar şi de medicul de familie.
Sunt pensionar dar şi muncesc. De ce mai muncesc? Dar de ce să nu muncesc? Măcar pentrucă pot şi că aşa demonstrez că nu este adevărat că nu se găseşte de muncă.
Am să merg la oftalmolog dar azi este sâmbătă...Am să merg la un cabinet cu plată.
De ce să merg la un cabinet cu plată când am plătit o viaţă pentru a avea asistenţă medicală şi plătesc şi acum.
E mai aproape un cabinet particular.
-Bună ziua, aş dori o consultaţie.
-Luaţi loc. Vă costă 50 de lei.
Învățasem cine sunt. Pentru cei mai mulți oameni, realitatea este experimentală. Cu mine însă, cel puțin în anii de copilărie, a fost altfel. Satul meu, muntele, râul, pădurea. Casa mea. Părinții, ceilalți copii din sat.
Comentarii aleatorii