Nu știu cum să vă zic, dar a fost odată un om mare care voia să fie mic. Toți oamenii mari visau să fie și mai mari, iar unii copii se străduiau să se țină după ei, de aceea când, îi întrebai despre un lucru sau altul, înmulțeau totul cu trei. Nu înțeleg de ce doreau să fie, să aibă, să poată... orice, acum mai mult decât niciodată. Doar omul despre care nu știu cum să vă zic voia să devină din bogat mai sărac și din mare mai mic.
I-ar fi plăcut cel mai mult să fie precum o furnică. Așa că s-a dus la ea, plin de frică. Furnicuțo, mă gândesc că poate ai vrea să fii și tu, într-o zi, Cineva! Dar furnica nu îi răspunse, după cum ați ghicit, iar omul nostru plecă necăjit...
Își aminti plăcerea de a lenevi diminețile. Știa prea bine că nu poate profita de singurătate; se apropia ora medicamentelor; durerile neostoite creșteau în intensitate. Pesemne greșise unuia dintre cei trei copii de se gândea la momentele conștientizării greșelilor, când simțise în suflet dezamăgirea, umilința altcuiva. Doar unele greșeli. Privi prin vitraliul murdăriei ferestrei afară, la conturul coroanei bradului. Se temuse de plantarea lui în curte. Acum, datorită înălțimii, își permitea să arunce umbra undeva departe, peste gard.
Voi nu ştiţi cine au fost comuniştii, mă. Voi nu ştiţi nici ce idioată e lume asta, asta pe care o vedeţi şi care aşa a fost, din toate timpurile. Acum ce v-aţi adunat aici ca la circ, credeţi că dacă am venit de la balamuc nu ştiu ce spun? Sau nu am conduită, nu am ţinută, cum zic ăia care se înghesuie să arate că sunt feţe subţiri pe la televizor. Dar nu sunt, mă! Nu sunt, aşa cum poşirca asta a mea din pahar nu e Havanna Club. Ssst. Să nu ne audă cineva. În tot locul este cineva care ascultă. A fost odată când şi pentru mine curgea lapte şi miere. Când tăiam, tot la câteva luni, viţelul cel gras. Fătat în curtea mea, în poiata mea şi pe care, he...he, cică n-aveam voie să-l tai şi să-l mânc.
Anei îi plăcea să se ghemuiască printre vise, ca un câine al nimănui în culcuşul săpat în nisip. Culcuş ce urma să-i ţină cald sau răcoare, după anotimp. Visele nu au anotimp, au doar speranţă, iar nisipul nu are vise; câinele poate să aibă, uneori.
Visele pot fi de zi şi de noapte. Le creezi sau îţi creează, câteodată,.. coşmaruri.
Comentarii aleatorii