Legenda costumului roșu
------------------------------------
- Mamaie, poți și tu să zici o poveste, așa, ca mine?
Da’ să mi-o zici altfel.
Bunica zâmbi întrebător:
- Alfel, cum?
- Altfel, nu albastră!
- Bine! răspunse ea și se pregăti să depene o poveste nemaiauzită de copil vreodată… Cunoscută doar de lemnele ce trosneau vesel în sobă, aruncând cu scântei unele în altele.
- Micule, dar tu știi de ce e roșu costumul lui Moș Crăciun?
- Cum să nu! răspunse copilul.
- Deci nu e cazul să o iau de la începutul începutului!
- Ba da, mamaie, să o iei de la începutul începutului, că mie îmi place să țin minte tot! o rugă Mic, arzând de nerăbdare…
Nu am încercat niciodată să îți scriu despre nopțile mele aici. Stau cu fereastra deschisă și îi ascult pe tataie și pe mamaie vorbind pe bancă, afară. Aud de fapt doar vocea lui, puternică, gravă ca pământul și, din când în când, vocea ei, aproape o iluzie, moale și învăluitoare. Mușc dintr-un măr verde, cald încă. Întuneric, iar întunericul îmi aduce întotdeauna aminte de zăpadă. De tataie trăgându-ne cu sania, seara târziu, pe mine și pe soră-mea. Ne înfășura picioarele într-o pătură, pregătită de mamaie, iar noi ne strîngeam una pe alta în brațe și ne imaginam că sania noastră e trasă de un uriaș. Mă întrebam de ce nu lasă umbrele noastre urme în zăpadă. Îmi înghețau mâinile întotdeauna.
Azi mi-a zis un barbat adevarat, pe care poate il voi vedea intamplator, nu esti demna, minti si esti sarita de pe fix. M-a mai facut cineva mincinoasa, la un moment dat, si altcineva comica. Apoi mi-a mai spus cineva ma hartuiesti. Altcineva mi-a spus ma sperii. Eu sunt o femeie care imi incep ziua inconjurata de apa, multa apa. Platesc cat nu face consumul acesta pana si administratorul mi-a zis doamna consumati cat centrala nu e normal. Paralelele mele se intalnesc intr-un punct se saluta si merg mai departe fara sa-si aminteasca vreodata ca s-au intalnit.
Era un cer despre care nu povestise nimeni până atunci. Te apăsa greu ca un tavan cu grinzi din lemn de brad. Ploaia a venit firesc. Deasupra ta, frâmghii rezistente suspendate din cer coborau insistent. Te mângâiau pe gât, ţi se încolăceau şi îţi propuneau salvarea.
Dintr-un bloc putred şi gri, mirosul de igrasie îţi perfora nările şi îţi sfredelea în cap. Te gândeai că pacea asta care îţi era servită pe tavă, întunericul ăsta găunos, nu avea să ducă decât la moarte.
Simţeai că eşti un fluviu care curge prin tine însuţi şi te devastează. Te refugiai înafara ta. Te priveai de sus, erai un simplu om.
Comentarii aleatorii