Vă amintiți click-ul perfect? Atît de natural încît nu necesită cuvinte pentru a fi explicat, nu necesită nici măcar reglări de pupilă. Există însă o midriază psihologică, o dilatare a pupilei reflexă. Un click crîncen ca un cîrcel pe creier, un fel de bombă neuronală care distruge bariere. Cam așa e cînd întîlnești potențialul perfect, setul de cromozomi perfecți. Marius (să-i spunem așa, că e la îndemînă, și un Cătălin ar fi plagiat eminescian) probabil a fost lovit de aceleași trăiri, dar fiind bărbat și imatur de obicei, exteriorizările sunt restrînse la interjecții întrerupte de tăceri.
Era un biet suflet de femeie curățit de valurile singurătății. Se călise cu vedeniile și ispitele întunericului, cu zgomotele amplificate de propria tăcere și cu teama crescândă față de bunătatea veninoasă a celorlalți. Îi respecta contemplarea liniștitoare, privind în gol cufundat în gânduri. Tresări surprins de pașii unui trecător care-și arunca absent privirea în curtea verde. Admiră, pe rând, cerul vâscos, norii de vată de zahăr, purpura apusului și tușul nopții învelind șomoiogul de patimi cu plăcerea rece de rouă.
Locuiesc pe marginea gândurilor voastre. Voi le vedeți margini, eu am învățat să mă așez în vârful picioarelor pe câte un gând, capătul i se pierde printre râsete hohotele risipesc rădăcinile abia atunci plonjez. Maestrul mă mai prinde uneori făcând tumbe în apele nevăzute adânci răsărind dintre malurile amintirilor voastre. Nu-i nevoie să țiiiipi îmi iau cuminte ghemul meu de vise, înfășor toate rebuturile aruncate de voi în uitare, mă strecor - mai prind uneori și dureri înghesuite la masa din spate în barul în care vă beți luminile licărindu-vă așteptările.
M-am hotărât să scriu in tren. Știu, nu e ca și când ai scrie acasă, așezat comod în fața calculatorului, cu o cafea/bere și o țigară la îndemână. Și totuși, e foarte simplu. Îți cumperi un caiet, liniat sau în pătrățele demarcate albastru, un pix sau, dacă ești norocos, un creion, mecanic sau normal, de care o fi (creionul este superior, pentru simplul motiv că alunecă pe hârtie mai încet decât pixul, lăsând timp gândului să se deșurubeze în tihnă).
Cand ai deschis gura, pamanturile s-au intrebat unele pe altele unde le-au fugit apele. Te intreb daca mananc dizgratios iar tu imi raspunzi ca imi vezi limba stergandu-mi buzele, adica: sufar de boala cutremurului, ca un sobolan intr-o cusca ale carei gratii sunt departate atat cat sa nu poti iesi. Sau intra. Ti-ai adus aminte si mi-ai spus: sufar de cutremur de cusca de sobolan sau de cutremur de buncar. Si ti-ai mai adus aminte ca vrei pe luna: vreau pe luna - ai zis - acolo nu pot muri de cutremur.
O zi pe luna
Vreau pe luna
Acolo poti muri de prea mult zbor
Comentarii aleatorii