La capătul orașului cineva mîngîie brațul unui fotoliu. Gura lui vorbește, ochii lui urmăresc un lucru prin cameră, mîna lui mîngîie țesătura aspră. Il cheamă peter. O umbrelă zboară prin cameră, se întoarce spre dreapta, se închide, se lovește cu vîrful de perete, revine deschisă, ca gura unui pește.
Mă scuzați.
Nu face nimic.
Imi pare sincer rău.
Dar nu face nimic. Nu se poate să vă pară sincer rău.
Dar îmi pare.
Atunci mă scuzați.
Acesta este un studiu și o concluzie la care am ajuns în urma lui, un studiu pe mine. Acum sînt convins că de fapt nu există nimeni și nimic în exteriorul meu. De fapt nu există nici ceea ce eu percep ca fiind exterior. Nu exist decît eu; eu și celălalt eu. Pentru că de fapt asta a fost marea mea descoperire. Existența celuilalt eu care este la fel de eu ca și mine. De fapt este eu dar nu este același eu ca și mine. Nu știu cînd a apărut sau de ce. Nu știu dacă a apărut înaintea mea, odată cu mine sau după apariția mea. Mai ales că și acest lucru ar fi dificil de stabilit de vreme ce nu știu nici dacă eu am apărut vreodată sau dacă așa am fost întotdeauna. În orice caz acest eu pe care l-am descoperit este cel care îmi provoacă această senzație a exteriorului.
"2. Miss Management" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&quo
îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineața la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puțin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi și cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puțin ca să o vadă unde intră, la bancă, așa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobișnuit de subțiri, sânii mici, aproape inexistenți, dar distincția și-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.
- Păi dacă Dumnezeu este în afara timpului, atunci de ce nu intervine pentru a dispărea prin cauzalitate toate atrocitățile ce sunt prezente în istoria omenirii? Spuse tânărul, în timp ce își privea fix unghia arătătorului care îi intrase puțin în carne. Ceva în gen Hiro Nakamura ar fi o joacă de copii pe lângă ce poate face El, nu? Mai spuse aplecându-se puțin, ca pentru a - și dezmorți corpul.
- Eu cred că Dumnezeu a ales cea mai bună dintre variante și nu pentru istoria omenirii, ci pentru istoria Universului, altfel nu mi-ar conveni deloc ideea ca El să fie Dumnezeu, iar în timp ce conversa, din complezență, omul trecut de 40 de ani se întinse după ceașca de cafea, o luă, sorbi puțin, după care îl cuprinse un sughiț discret și avu impresia că tocmai depășise o zi obositoare.
Eutanasiez oameni. Nu ştiu dacă s-ar putea numi chiar oameni. Ar fi mai acceptabil să-i numim legume. Unii nu şi-au mai mişcat nimic de ani de zile... Vor spune mulţi că termenul legumă e prea dur, însă după toată experienţa pot spune că mi-ar fi şi mie greu să diferenţiez între un mort şi o legumă. Aparatele ar fi singurele care mi-ar veni în ajutor, cum îi ajută şi pe ei de altfel. Ne-legumele ar spune că ucid şi m-ar întreba, năzuind după o morală, dacă mai am conştiinţă.
Comentarii aleatorii