Sună. E undeva pe lângă ea, nu, visează… Unde e? Întinde mâna pe jos. Alarma?
- Alo? Da… da… eu sunt. Tată? Bună, tată! Da, păi… cât e? ah, doișpe… se mai întâmplă… Cum?... Azi. Bine… Tot acolo?… Mă bucur să te-aud. Vara trecută ți-am zis că plec, să mă chemi până atunci dar n-ai zis nimic…și nu te-am mai sunat de Crăciun… Ai observat? Da… Vin, pe mai târziu atunci… Nu, n-ai observat Da, da….
Deşi afară era încă întuneric de nu puteai să-ţi dai seama dacă e dimineaţa de joi sau e dimineaţa de vineri, deşi cucoşii încă nu cucurigaseră, unchiul Fedea deja înjura de mama focului toate pietrele ascuţite de pe Drumul Târgului, peste care călca cu picioarele desculţe.
"3. Temnița selectă a retrăirilor și regretelor" din volumul de debut "Să îndeplinim
... strivită pentru totdeauna de talpa zgrunțuroasă a bocancilor săi de militar.
Să mai simtă încă o dată mirosul de cafea tare, nu poșirca cu apa și cu aripioare de gândaci roșii pe care Firfirică le răspândea în celulă, dupa ce le împraștia cărnița printre măselele stricate. ”Domnu’ e servit cu chou a la crème și cu iepure fezandat și sos de iman baialdi. Fazanul e deficitar, îi lipsește ceva. La Paris, la Chez Martine, dacă prinzi așa ceva poți să îi dai ospătarului cu tava în cap. Sau la Eger, lângă Budapesta. Totul poate să fie impresionant de bine gătit, un singur fir de păr de câine sau de pisică dacă ai găsit în pește, chelnerul revine cu o tavă pe care aduce un satâr, un cuțit și o drujbă, dintre care tu nu ai decât să alegi. Prost să fii să spui nu.”.
Aproape spre seară, lăsând la o parte mândria, Petru Klontz se duse acasă la Anna Surduc să-l invite pe profesorul Stănescu la el, chipurile să vorbească despre organizarea vănâtorii la care urma să meargă a doua zi.
– Ei atunci să mergem! spuse profesorul și-l întrebă pe Maxim dacă vine și el până la Klontz.
– Pe mine vă rog să mă scuzați, dar vreau să-l ajut pe Andrei că nu-și mai vede capul de treabă, se scuză Maxim.
Andrei nu avea nici o treabă la care să-l ajute, dar știa bine că Petru Klontz nu ar fi încântat dacă ar fi mers acasă la el.
– Nici eu nu merg papa! spuse hotărâtă Beatrice.
– Cum așa? sări ca ars Klontz. Dar se poate să nu veniți domnișoară?... Nu e departe.
– Nu vrei să te preumbli puțin pe ulița satului? o întrebă profesorul.
- Dă-mi mâna, Hua, îi spuse Minyong fetei care abia avea curajul să privească spre prăpastia ce se întindea la câţiva paşi de ei. Nu-ţi fie teamă, eşti cu mine, cascada asta mă cunoaşte de când eram de-o şchioapă! Poteca este într-adevăr strâmtă şi foarte abruptă, dar nu mai avem mult până la baza cascadei şi, crede-mă, nu o să-ţi pară rău că ai acceptat să cobori cu mine spre trupul ei limpede de ape!
Comentarii aleatorii