Am o prietenă care îmi spune mereu, cu patimă aproape: Bianca, te rog, scrie ceva despre oameni fericiți. Fă-i să aibă o viață frumoasă. Fă-i să zâmbească în final, știu că poți.
Draga mea Diana, this one is for you.
- Pot trăi fără tine.
- Înțeleg. Și acesta ar fi un motiv bun să pleci.
- Bun, nu. Suficient, da. Necesar, probabil.
Sunt doi, știi. Doi, de partea aceasta. Încerc să le scriu istoria, vezi bine. Pornind de aici, unde concentrice. Încearcă să-ți imaginezi că în egală măsură trecutul și viitorul ar porni din același punct, s-ar propaga întâlnindu-se din nou, în din ce în ce mai multe puncte.
Să vezi ce lucru ciudat: se băteau două pisici în stradă, eram la fereastră, cu așa sunete- cum să dormi? E puțin cam tîrziu pentru fotografii, dar uite că nu se mai plimba nimeni la ora asta, vecinul asculta jazz, nu deschide niciodată ferestrele…A fost plecat multă vreme și tot mai crede că războiul nu s-a terminat. El zice că nici acum nu putem sta liniștiți, avem ceva înăuntru, care se tot mișcă, fără oprire. Dar nu numai că se mișcă, ci are un timp anume și un fel al lui, cum tot el zicea, nu poate să se întîmple ceva în casă fără ca șarpele de la colțul casei să știe. Putem face un lucru să oprim lupta aceasta, pe care numai el o vede, deocamdată.
Iuda: Doamne, dacă tot m-ai chemat, porunca Ta e lege pentru mine. Spune-mi pe cine trebuie să mai vând.
Dumnezeu: A venit vremea să cumperi, nu să vinzi.
Iuda:
Onorată instanță,
Știți cu toții că eu am fost trădătorul lui Isus. Știți, desigur, că eu sunt un avocat care face mereu un joc dublu. Astfel, într-o primă fază, am să vă dau toate detaliile despre acest acuzat:
A fumat, a băut, s-a drogat cu cești mari de cafea, s-a culcat cu mai multe femei, și-a urât aproapele, a mințit, a furat, s-a crezut mai mare decât Dumnezeu, a zis că și el poate face pământ, a zis că are tot timpul din Univers, a scăpat mereu de moarte, pardon, de des-ființare.
„Copilul știa că lumea e stăpînită de necuratul, că Aridnîkul cîrmuiește toate; că pădurile sînt pline de duhuri, care-și pasc acolo marha : cerbii, iepurii și căprioarele; că prin păduri lăinicește veselul Ciuhaister , care poftește pe drumeți la joc și sfîșie pe mauce ; că în pădure trăiește glasul securii. Mai sus, pe depărtările nedei sterpe, maucele își încing nesfărșitele lor hore, iar printre steiuri de stînci se ascunde Sotea…”
(Mihail Koțiubinsky – „Umbrele strămoșilor uitați”)
- fragmente din prima copie, aşadar, la prima mână -
Peste ochi îmi cade smoală. Un vârtej urcă prin călcâie, prin gambe şi stomac, către ceafă. Mi-e graţă, frig şi degetele încep să-mi tremure. Teama îmi capsează vocea.
- Nu pot, Paula.
- E dificil, dar niciodată nu ai fost atât de angrenat în... Inspiră brusc, ţine aerul douăzeci de secunde. Încearcă să... Închide ochii. Eşti în...
- Nu p...
- ...în bucătărie. Uită-te la geam. E deschis? Închis? Mai plouă?
- Este... e un geam. Încă... Nu ştiu. Nu pot!
- Trebuie! Mai fă un pas, spune-mi dacă... spune-i lui tata dacă mai plouă.
- ...
Comentarii aleatorii