În seara aceea auzi cîteva bătăi în poartă. Bătea cu nelinişte, cu grabă, de parcă ceva s-ar fi întîmplat. Bătrînul nu se grăbi însă. Şezu cîteva clipe, parcă pentru a fi sigur că nu i se înşeală urechile. Era un sunet ale cărui amintiri se ascunseră de ceva vreme în subconştient, de ani buni nu mai urcase nimeni la căsuţa lui din deal. Şi era cale lungă de mers, mai bine de două ceasuri pînă la prima casă din sat. Ultima dată cînd el a coborît să dea ochii cu oamenii a fost toamna trecută. Acum nici nu s-ar mai încumeta să coboare. Îl cam lăsaseră puterile şi nici prezenţa sătenilor nu i se părea prea agreabilă. Unii chiar rîdeau de el, îl asemuiau unui pustnic, nu înţelegea nimeni opţiunea aceea stupidă de a se cocoţa în vîrful dealului.