Acum locuiește singur. Casa pe care o avea în partea de sud a orașului i s-a părut prea mare, după ce soția lui a plecat luînd și mare parte din lucrurile lor. Îi convine acest bloc cu trei etaje, apartamentul mic de la parter. Domnului Dragu îi plac geamurile joase, cîteodată iese în fața scării, unde vecinii lui stau de vorbă sau joacă șah; nu are timp să îi salute, cu toate că nu pare a se grăbi undeva. Abia dacă știe cum îi cheamă. Sunt oameni bătrîni cu toții, ca el, îi vine să spună, cu tricouri bej sau verzi cu guler, unii cu pantalonii descheiați, alții cu ghete și iarna și vara. Toată scara se scufundă în tăcere și întuneric pe la 9-10. Domnul Dragu ține lumina aprinsă pînă tîrziu, dar la fel face și singurul tînăr din bloc, fotograful de lîngă el.
"Contemplate mirate la dottrina
chi s'asconde sotto il velami
degli versi strani"
Dante - "Divina Comedie"
"Only the present, the now, and the here are real. Everything past is unreal, everithing future is unreal, everything imagined, absent, mental, notional, general, every Universal, whether a concrete Universal or an abstract one, is unreal….Ultimately real is only the present momement of Dependent Origination Law" - 'A short treatis of Logic (Nyäya-bindu) ' by Dharmakïrti with its commentary ('Nyäya-bindu-țïkä') by Dhrmamottara.
*
Aceiași așteptare. Ca înaintea unui eveniment deosebit care trebuie sa se întâmple. Ști care se va întâmpla, dar nu știi când și unde, în ce fel.
„Faci ce faci și tot aici ajungi!” și-a zis.
Se vedea iar acolo și vorbea neîntrerupt, de parcă fusese mută într-o viață anterioară. Buzele renunțaseră la starea de repaus. Le-a simțit mișcându-se când s-a apropiat un boschetar pitic, s-a uitat mirat și apoi a făcut drum înapoi.
- Parcă tu ești sănătos să umbli pe căldura asta în parc. Dă-mi și mie! Dă-mi! silabisi ea fără noimă. „Mai am patru. Crezi că-ți dădeam?” a spus de data asta în gând, cu ură.
- Duceți-vă...și nu mai continuă, căci nici ea nu știa unde să îi mai trimită.
S-a așezat pe prima bancă pe care a văzut-o, a scos o țigară, iar pe celelalte trei le-a băgat în buzunar cu grijă, rupând una.
Povestea continuă…
-Şi tu, care din personaje ţi-l arogi?
„E-o undă de ironie aici”...
-Vezi tu? Basmul ăsta e rupt din sufletul meu,dar...
„Dar”?
-… Dar a strâns tot ceea ce mi-e străin, acum, şi de care m-am debarasat. Nu-i neapărat necesar să mă pun în pielea unui personaj, nu-mi caut un model şi, în momentul de faţă, nu sunt nevoit să fac faţă vreunei crize datorită vârstei. Cel mult, e legată de trecutul meu zbuciumat, dintr-o lume ascunsă, când la suprafaţă eram tot timpul radios, proaspăt şi pozam o naivitate dezarmantă.
-Eu unul nu-mi complic viaţa în felul acesta.
-Te pomeneşti că te-ai săturat şi tu de viaţă. O simplifici până la zero acum, când ai nevastă şi copii! Şi după cum te ştiu, nici acum nu te ocolesc femeile.
-Ei, să fim serioşi! Nu doarme încă.
-E beznă…
„Mă simt așa de bine, acum că te-am cunoscut, spune domnul cu pălărie. Nici nu știi cît mă bucur. Te simt acum ca pe propria palmă, nici o ridicătură surprinzătoare, totul e așa neted și plăcut, cunoscut. Păcat numai că nu te pot vedea clar din cauza acestor lumini, sunt prea multe și prea puternice. Sunt niște becuri cețoase, parcă te văd așa, îndepărtîndu-te, ca și cum ai fi în fața mea la o masă și masa s-ar face din ce în ce mai lungă, tu ai ajunge undeva departe. Îmi pierd șirul, știu, dar înțelegi tu ce vreau să spun, da, nu face nimic. Vreau să-ți spun ceva interesant, ceva care să te atragă atît de mult, încît să mă asculți uimită și să nu ai curajul să te ridici să pleci.
Comentarii aleatorii