Unii oameni cred că marea mea pasiune este poezia, sau literatura, sau arta în general. Alții cred că este vorba de software sau de computere. Există și oameni care cred că mai degrabă este vorba despre biblie și teologie. În același timp alții sînt convinși că pasiunea mea rămîne istoria și științele politice în timp ce alții (printre care și profesorul meu de matematică din primul an de facultate – hello, domnu’ profesor Guță!) vor paria pe filozofie. De data aceasta am să vă surprind și am să vă spun că am și o iubire secretă pentru biologie. La urma urmei cum se explică nenumăratele mele ore (suplimentare) de laborator la microbiologie și genetică. În acest caz însă este vorba doar de o mundană disecție culinară.
întîi a venit o maşină roşie cu o girafă la volan. fredonînd i live my life for you girafa a clipit cam obraznic pentru gustul meu - ce mai faci Mişule? nu i-am răspuns. cum să răspunzi unei girafe care îşi scoate capul prin plafonul maşinii are picioarele din spate înfipte în carburator şi dă din coadă prin ţeava de eşapament? oricum creierii îmi zumzăiau ca o piatră de polizor! fii atent Mişule mi-am zis, piatra asta se sparge nu e bine fixată pe ax, auzi cum bate. şi chiar s-a spart. atunci au venit escadrilele de licurici, parcă erau Stukas-uri în picaj.
În acea zi, dealurile submontane erau oglindite pe cer. Norii luau forme vaporoase, modelaţi de lentoarea vântului. Oamenii aflaţi la coasă pe terase păreau a săruta orizontul cu veneraţie faţă de vremuri de mult apuse, când zeii încă nu erau uitaţi sub praful amintirilor. Arşiţa pârlea frunzele şi alunga peştii în mâl. În sat, animaţia prevestea întunecarea minţilor şi vălmăşagul ideilor. Paloarea chipurilor împrumuta ceva din frica de întuneric a copiilor. Clopotele vuiau prelung, aparent fără motiv. Căruţele cu roţile lor de lemn stârneau praful uliţelor. Animalele gemeau de căldură, oamenii îşi fereau tălpile de asfaltul fierbinte. Purtaţi de valul irezistibil al zvonului, mergeau către centru fără a-şi abandona uneltele.
Mirmidonii se legaseră cu brâul jurământului s-o asasineze pe Irizia şi să fure Şarpele de Aramă pentru a-l aduce în Ţilimuni, unde fiecare îşi ridica un altar pentru propria jertfă. Bolnav de aceeaşi crudă curiozitate, se amestecase în mulţime şi se lăsa pradă imaginaţiei fachirice care transforma, ca şi în mintea altora, iarmarocul într-un târg al ciudăţeniilor. Mai grav era că, aşa treaz cum era -de când plecase în călătorie, nu băuse nimic şi se ferea să comunice altfel decât prin semne- totul părea veridic.
Stau în cadă şi-mi reazem capul de faianţa rece. Apa e călie dar gândul unei pneumonii nu mă mai sperie. Pe la cinci trebuie să vină Alina; de o săptămână, de când mi-a confirmat şi cel de-al treilea medic că am cancer, în fiecare zi îmi aduce prăjituri; muribunzii sunt privilegiaţii societăţii.
Comentarii aleatorii