I-au spus Vezică. Accentul, bată-l vina! Vezi că te caută nu’ș cine, vezi că vin diseară pân’ la tine... Vezi-că-le astea la un loc i-au adus porecla. Și cu ea a rămas. Numele lui e Claudiu. Dar cine să-l mai țină minte? Nimeni nu l-a învățat să pronunțe cuvintele astfel, într-un fel al lui, care enervează pe unii și distrează pe alții. Dacă i se pare că îl sâcâi, urgent te expediază printr-un fermecător „mămălaș’?”.
Deschid ochii, nu văd nimic; încerc să-mi mişc mâna dreaptă şi ... nu reuşesc. Cred că sunt întins pe spate. Cu auzul vreau să desluşesc locul în care mă aflu... Vreau să mă ridic şi ... nu pot. Simt că am libertate de mişcare numai că ... nu pot. Cel mai rau mă deranjeaza ochii, nu inteleg dacă i-am deschis sau sunt închişi. Un singur zgomot mi-ar putea aduce o minimă orientare. Nu aud nimic, sunt în pământ.
La început îl priveau curioși însă cu timpul s-au obișnuit. Bătrânul era ca un mobilier de cârciumă: vechi, îmbibat cu miros de alge și apă de mare, ședea mereu la aceeași masă, privind către țărm, având în buzunar clasica sticlă cu rom. Îl observau copiii care se așezau lângă el atunci când părinții povesteau despre ultima furtună, despre ultimul vas cu pește întors, se înjurau, se îmbrânceau iar în timpul iernii dispăreau, cu copiii lor cu tot. Nu vorbeau cu el, și dacă ai fi întrebat pe oricare dintre aceștia, niciunul n-ar fi putut să spună exact de ce anume se întâmpla asta, poate pentru că bătrânul părea că nu vorbește, sau dacă o făcea era un soi de mormăială interioară.
Aproape că trăiau numai cu bere și pâine. Profitau și de faptul că Alex avea abonament la cantina studenților. Ea oricum nu mânca acasă și ai ei o priveau tot mai suspicios, mai ales tatăl, care devenise destul de curios și o întreba mereu unde se duce, de ce întârzie atât de mult, cu cine pierde nopțile în week-end-uri. Nu le răspundea, făcea pe misterioasa. Ce naiba căuta ea într-o familie de snobi, cu aere de mari bogătași și funcții mari prin ministere, care mai de care mai pompos botezate!? Îi ura cumplit, mai ales pe taică-său, grobian din fire și care, descoperindu-i jurnalul, își bătuse joc de ea și o făcuse intelectuală frigidă. Cum avea să facă ea bani? În stradă, că la catedră murea de foame și nu avea să se ocupe nimeni de creierul ei, ca de al lui Einstein. La ASE, ce Litere!
Țârâitul ceasului nu putea fi oprit cu o singură miscare de mână așa că trebuie să facă mai mult efort pentru a-l opri din țipat iar asta îl trezește. Se freacă la ochi și în drum spre bucătarie ia halatul devenit deja mic pentru a-i acoperi burta. Toarnă niște cafea și aprinde o țigară...
Am de semnat niște contracte importante azi așa că ar trebui să arăt bine, poate o să trec pe la frizer în drum spre sediu...sau mai bine îl chem direct acolo.
-Mama ei de burtă! Dar la 45 nu ar trebui să mă mai plăng...
În costumul Valentino de două mii de euro se urcă la volanul unui Porsche 911 Carrera S negru și pornește încet spre companie. Unii s-ar mira cum poate el să asculte trash metal conducând așa de lent... Nu depășea viteza legală.
Comentarii aleatorii