La unu și un sfert a.m., ultimul autobuz spre Piața Franței a plecat deja din stația de la Universitate.
― Dacă tot l-am pierdut și nu mai trebuie să mă grăbesc, te conduc acasă și de acolo iau un taxi.
― Ajungem în trei minute. După liceul Enescu, exact treizeci de pași la stânga. E pe-aici vreun coș de gunoi în care să-mi arunc țigara?
― Stinge-o cu tocul. Poți?
― Arată-mi cum să fac. Îmi place când mă înveți chestii din astea.
Se apleacă, degetele lui în jurul gleznei mele, țigara se stinge sub apăsarea micii suprafețe de metal. Apoi, deschizând poarta de fier a școlii, așteptând să intru:
― Margareta?...
― Azazello?
– Petre, vin jăndarii! spuse intrând în odaie nevasta lui Klontz.
Klontz vru să iasă în întâmpinarea lor, însă ușa se deschise înainte să ajungă la ea și în odaie intră căpitanul Țiller urmat de doi sergenți.
– L-ați găsit?... întrebă Klontz neliniștit.
– Pe cine? zâmbi căpitanul către profesorul Stănescu.
– P-p-pe Maxim... se bâlbâi Klontz.
– L-am găsit! Spuse căpitanul fixându-l drept în ochi.
Klontz se străduia din răsputeri să rămână calm, însă tremurul ușor al buzelor și paloarea din obraji îi trăda neliniștea, vroia să pună o întrebare care să nu-l dea de gol, dar nu reuși să prununțe decât un singur cuvânt, care răsună ca o sentință în propriile sale urechi:
– Și?...
– Și o să veniți cu noi domnule Klontz! răspunse ironic căpitanul.
Într-o împărăție, despre care s-au scris atât de multe povești, încât niciuna nu se mai știe, trăia, mai degrabă pe lângă decât în palat, o fetiță de împărat. O fetiță cuminte, care toată ziua se îngrijea de cuvinte.
Acolo creșteau cuvintele peste tot, era o grădină pururi înfloritoare, nu puteai să asiști indiferent la spectacolul trist al unei flori care moare. Unele poezii sunt și azi atât de catifelate de la cât de mult au fost cuvintele mângâiate.
Dar nu există poveste mare, sau mică, fără o vrăjitoare care unei fetițe cuminți să nu-i poarte pică. Vrăjitoarele astea fac tot ce știu ca să îți transforme sufletul nevinovat într-un loc urât și pustiu. Vă închipuiți, deci, la inima-i găunoasă și lipsită de milă, cât de mult putea să aibă ea o inimă de copilă.
E azi. Iar e azi. O fi bine? Posibil. Încă nu pot spune clar.
Mi-e rău. Foarte rău. Fizic. Nu suport umiditatea excesivă. Iar aici e jale. Pentru mine. Alții exultă. Pe plajă. Sezon. Relaxare. Distracție. Nisip fierbinte. Lene. Table. Integrame. Bere. Lopățele. Semințe. Valuri. Înghețată. Umbreluțe. Loțiuni. Nămol. Burtoși. Cotoare. Mucuri. Șezlonguri. House. Rom. Topless. Soare. Mult soare. Chirilă. Tudor.
Perfeect. Nu mă doaare. De la cearceeaf în drum spre… maare! Mă amuz. Cred.
Bătrânele îşi plecară capetele şi înaintară. Înfipseră bastoanele în ţevile-suport din colţurile ringului, apoi păşiră pe suprafaţa de gresie şi se opriră în faţa bărbaţilor.
Nasturii sacourilor se desfăcură, cămăşile foşniră trase pe braţe, încheieturile noduroase se flexară sub bretelele maiourilor umezite de sudoare şi piepturile slăbănoage, tivite cu păr rar, se umflară, clătinând din pielea flască a pectoralilor.
Comentarii aleatorii