A fost odată o vrăjitoare tânără şi aparent extrem de fragilă. Mijlocul ei era subţire să o cuprinzi cu palma, iar toată ziua cânta. Ar fi dansat de dimineaţă până seara, apoi tot ar fi reuşit să zboare pe mătură noaptea întreagă. Avea magia în sânge. Cum începeau sclipirile primelor stele, cum o atingea în simţire prima rază de luna pe dată se transforma. Uita tot ce îşi propusese ca o fată normală, fără puteri deosebite.
În mod firesc ar fi trebuit să fie rea, însă era jumate -jumate şi bună şi rea. Pur şi simplu nu putea lua o hotărâre definitivă.
Iarna era blândă, razele soarelui încălzeau fețele noastre luminoase și bârnele podului de lemn de peste Ialomița. Ne strânsesem la marginea satului, lângă casa pădurarului.
Eram vreo 15 inși, flăcăiandri, floarea cea vânjoasă și curajoasă a cetățenilor (pe atunci, încă tovarășilor) localității zdrobite de întinderea câmpiei și ciulinilor ei. De ce ne strânsesem, nici noi nu știam prea bine. Trebuia să facem ceva, era Revoluție sau fusese, numai ea și noi nu, iar sângele ni se încinsese, aprig.
Era un cer despre care nu povestise nimeni până atunci. Te apăsa greu ca un tavan cu grinzi din lemn de brad. Ploaia a venit firesc. Deasupra ta, frâmghii rezistente suspendate din cer coborau insistent. Te mângâiau pe gât, ţi se încolăceau şi îţi propuneau salvarea.
Dintr-un bloc putred şi gri, mirosul de igrasie îţi perfora nările şi îţi sfredelea în cap. Te gândeai că pacea asta care îţi era servită pe tavă, întunericul ăsta găunos, nu avea să ducă decât la moarte.
Simţeai că eşti un fluviu care curge prin tine însuţi şi te devastează. Te refugiai înafara ta. Te priveai de sus, erai un simplu om.
Nu e lata ca e lunga, dar nici lunga sa ne-ajunga...
Ieri, pe când ieșisem în curte să mă soresc, am văzut cerul plin de fluturi ce se zbenguiau prin aer fără teamă și fără grijă. Unul s-a așezat chiar pe mâna mea și când m-am uitat mai bine am văzut niște înscrisuri pe aripile lui și cu migală am deslușit în slovele scrise taman povestea pe care vreau să v-o zic și vouă. Până să mă dumiresc și să mai văd și alte povești, fluturii plecaseră pe la alte case așa că am rămas numai cu astă poveste. Nu știu dacă v-o place, dar vă rog să-mi spuneți când oi termina ca să știu, și alta dată să nu mă mai uit după toate nimicurile și minunile.
Comentarii aleatorii