Deschid ochii. Lumina zilei mă învăluie, aurie. Pipăi cu degetele de la picioare, lenjeria răcoroasă de satin. Asta îmi aduce o stare de confort aproape narcotizantă. Zâmbesc. Presimt ca voi avea o zi perfectă. Atât cât poate fi de perfectă o zi de una singură.
- Așa îți începi compunerea ?
- Cine spune că-i compunere?
- Nu o să ai niciodată succes!
- Dispari! M-am gândit deseori la noțiunea de minciună. Am citit mult în ultimul timp și foarte amestecat, și…
- Vrei să scrii comercial? Atunci scrie ce vor ceilalți să audă! Nu are importanță ce vrei tu! În librării rămân banii lor! Asta contează!
-Ploaia asta …
Clintise perdeaua afumată şi cerceta printre şiroaiele căzând din ochiul cerului, clipocind nisipos după dojana dulce a nopţii, într-un alambic de aramă murdar de borhot. Hohotea o lume a vatei de gheaţă peste casele cu acoperişuri pleoştite şi ferestrele de abur murdar, după vânzoleala dimineţii prin noroaiele mahalalei.
Scheuna printre pomii ofticoşi în trâmba de limpezime în acelaşi timp cu acel căţel neputincios, fără ochi, târât de ape în şanţul ce făcea un ocol larg cârciumii.
Astăzi m-am trezit mai devreme decât în restul zilelor de vacanță. Și-am ieșit afară. Nu era nici cald, nici răcoare. Am vrut să prind fluturi: și albi, și negri, și multicolori. Am luat paleta de muște, și un borcan de opt sute de grame cu filet. I-am găurit capacul. Mă uitam pe fereastra de la balcon. Vroiam să-mi măsor norocul. Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi. Am ieșit să prind câțiva. Vreo trei, mai exact. „Asta o să fie mai ușor decât să mănânci vată pe băț la bâlci”, mi-am zis. Eram amețită din cauza luminii. Eu suport destul de greu căldura.Vedeam fluturi peste tot. Păcat că erau floricele albe, de câmp. După un timp a zburat unul pe langa mine. Am alergat după el și l-am prins sub paletă. Îl lovisem ușor de teamă să nu-și piardă polenul și să moară.
Ingrid îşi dă seama că va trebui să privească lucrurile din jurul ei altfel. Vladimir se afla acolo într-o situaţie oarecum asemănătoare dar cu un punct de vedere cel mai probabil diferit. Va trebui să încerce să descopere modul în care el comunica cu sinele, pentru ca totul sa fie bine, sau măcar sa aibă o continuitate. Într-un fel, totul este de fapt o șaradă. Ştie ca nu trebuie sa o privească la modul acesta, dar din acest moment, pentru ea lucrurile s-au schimbat. Oricât de mult ar fi încercat tot nu mai reuşea sa îşi dea seama ce anume a împiedicat-o sa raţioneze îndeajuns de clar astfel încât a ajuns în acel punctul. Dar până la urmă ceva bun tot a ieşit din asta. L-a întâlnit pe Vlad.
Comentarii aleatorii