Parte din ele am reuşit să le vând, Suflete! Nici nu mai ştiu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un mulţumesc.
La un moment dat, văzându-mi vecinii că şi-au scos legumele şi fructele la poartă, mi-am zis: hai să încerc şi eu, deşi, natura pe mine m-a înzestrat cu altceva.
Afară ploua de puteai să-ți bagi degetele-n ochi. Nu că asta cu degetele e din aia cu întunericul. Atunci ce rămâne de făcut?... Reluăm:
Afară ploua cu găleata (așa e bine!). Unchiul Fedea, cu desaga pe umăr, de parcă l-ar fi încovoiat patru draci, alerga de rupea pământul spre mica haltă de la marginea orașului, ce avea și o sală de așteptare. Înăuntru nu se afla suflet de creștin, doar un evreu cu o pălărie mare, neagră pe cap, îmbrăcat într-un costum negru, cămașă albă cu cravată tot neagră, cu niște ochi mici și iuți, ce parcă încercau să se ascundă în spatele ochelarilor mici și rotunzi cu niște lentile foarte groase. Ce îl miră pe unchiul Fedea erau părul lung, creț de culoarea mătăsii de porumb, când porumbul încă are dinți de lapte și perciunii extrem de mari.
Astăzi am mâncat bureți. Gabriela i-a găsit. Gabriela este vecina mea. Eu îi spun Gabi. Suntem prietene nedespărțite. Am fost să vedem un cuib de pasăre. Dar era gol. Și ne era foame. Gardul de la grădina lui nenea Sandu are șarampoi. Eu am crezut că „șarampoi” e un balaur negru. Dar era doar un copac tăiat, pe care se sprijinea gardul. Și, cel mai bun lucru, era plin de bureți. Apoi i-am mâncat. Nu pe toți, că erau prea mulți și n-am putut, dar am păstrat secretul ca să mai mâncăm și mâine. Aveau gust ca dopul de plută, dar, de foame erau buni. Erau negricioși, cu marginea galbenă. Am cerut apă, că ne era sete.
Mi-e somn. Mai sunt trei ore până la vizită. Patul îmi intră în oase, vreau acum un hamac, o pală de vânt și un bărbat așteptându-mă în apă. Culori. Dacă închid ochii, mâna îmi devine nor de ploaie, amestecând portocaliu în tușe albastre de cer, șiroind verde, roșu aprins și violet peste galbenul acoperișului de stuf.
Motto: Cu fiece poveste eu încerc să-ți spun
Cum să alegi în viață drumul bun.
Despre ce să mai vorbim dac-ar fi să povestim? Despre prinți? Despre prințese? Zâne care viața-ți țese? Cosânzene? Feți-Frumoși? Impărați mai pântecoși? Cai cu aripe-nstelate? Zmei faloși sau solzoși? Despre babe urâcioase, răpciugoase și buboase? Sau pitici foarte mici? Ori castele încețoșate cu fantome preumblate? Poate despre....... Ei? Ce-ați zis? Cum? Inca nu v-ați decis? De n-aveți nimic de zis, vă propun... să..... da acum...... Haideți să pornim la drum!
Comentarii aleatorii