povestire

imaginea utilizatorului marynna

Crucea miresei

reportaj

Aici a murit mireasa, la crucea ei muriră și 12 bărbați. Rochia albă, brodată cu paiete și iluzii s-a umplut de sânge. Prințul cu floare în piept a murit și el. Sunt ani buni de atunci. Accidentele nu sunt un produs al globalizării, al capitalismului, nici măcar al epocii vitezei. Accidentele sunt de când lumea și pământul, doamnelor și domnilor. În locul în care a dispărut pentru totdeauna, fără a mai afla ce înseamnă ”împreună, la bine și la rău”, cineva a înfipt o cruce. Carnea pământului – străpunsă de fier. Trupurile – străpunse de fiare. Crucea privește de pe marginea drumului, prin ochii lor – cele două poze decolorate, din ceramică. Privește și îi alege. Pe ei, pe cei care mor în accidente la fel de stupide, la fel de tragice.

Proză: 
imaginea utilizatorului Mihaylo

Aproapelui cu ură I

capitolul 1

1.
Se înserase de-a binelea. Soarele s-a ascuns demult după dealurile Dobrucii, printre frunzele tremurânde ale merilor crenguroşi din livadă.Începeau să clipească ușor luminile căsuţelor înşirate de-a lungul uliţei.
Deşi nu vedea mare lucru, Andrei Surduc continua să cosească legănându-se de pe un picior pe altul, înaintând uşor în ritmul şuierat al coasei, lăsând în urma sa o brazdă de iarbă tăiată, lată ca după doi cosaşi.
– Peticul aista de iarbă musai să-l dau jos orice-ar fi! – îşi spuse Andrei şi parcă încurajat de propriile-i cuvinte, începu să cosească mai cu spor.
– Taie coasa? – se auzi de undeva din livada vecină, vocea lui Vasile Pătcaş.
– Taie coasa câte-un pai, dar mai lasă şi la cai – răspunse-n glumă Andrei, neoprindu-se din cosit.

Proză: 
imaginea utilizatorului cvasiliu

Proiectorul

Ce este această mişcare a lucrurilor din jurul nostru şi a noastră însăşi printre lumini şi umbre dacă nu tocmai proiecţia tridimensională a unui film numit viaţă. Nu-i putem scrie scenariul, nu-l putem cinematografia şi nici măcar nu îl putem proiecta noi înşine. Suntem doar actori şi spectatori; fii ai unei imaginaţii fără limite ce ne poate urca şi ne poate zdrobi fără milă… Ce fragment din el ai alege dacă ai mai avea la dispoziţie doar o fărâmă de timp?; ce fragment ai aşeza în proiector? ce fragment ai dori să revezi pentru a-i închipui un alt final? Dragostea pierdută, chinta spartă, moartea fără adio? Întotdeauna exista speranţa că, revăzută pentru a mia oară, scena de dragoste se poate încheia cu o împăcare, ca până urmă partida – după multe încercări!

Proză: 
imaginea utilizatorului Ardagast

Șarpele de aramă (XIII)

În bucătărie scăpă de interogatoriul mamei, plecată să-l hrănească pe tatăl bolnav. Era greu să treacă ușor peste cearta cu Lacedemona, înainte de fuga ei cu băiatul patronului de la „Vinul Negru”. Se mulțumiră să privească împăcați șirul cănilor de lut din galantar și să alimenteze cu ciocălăi focul din soba de fier. Nici cu mama lucrurile nu erau simple.

Proză: 
imaginea utilizatorului Lesenciuc Teodor

Damnat

nici chiar moartea nu poate sta în fața iubirii sau a urii.

"Va plăti! Dacă pot să-i sug sângele, o voi face. Dacă pot să smulg fiecare fibră din carnea ei, o s-o fac și pe asta. Ea trebuie să plătească pierderea, trebuie să sufere pentru ce mi-a făcut. Ea trebuie să moară. Nu! Asta ar fi prea puțin. De ce să scape atât de repede? Eu sunt cel care va suferi veșnic, eu sunt damnatul! Ea de ce să scape? Nu. Cât timp încă mai respir, dacă ceea ce fac eu se poate chema respirat, ea va suferi în fiecare clipă așa cum sufăr și eu. Iar dacă va fi posibil, chiar mai mult."

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire