Despre unchiul Fedea nu se putea spune că era prea-prea bocotan, dar la fel nu se putea spune că ar fi foarte-foarte siromah, nu era nici boltăgiu dar nici şuşăgaş nu era. Nici nu i se îndoiau şaranţurile podului sub greutatea grânelor, dar nici vântul nu-i şuiera„Învârtita de pe Iza” prin podul casei. Cu toate că avea iosag doar cât să-şi întoarcă spurcatul iapa, dar în schimb avea de toate.
Aveam opt ani când, întorcându-mă de la școală, la prânz, i-am spus mamei, bucuroasă, că mă mărit cu profesorul de matematică. Eram foarte hotărâtă. Avea păr negru, lucios și ochii albaștri, întunecați. Era distins, înalt și zâmbea frumos. M-a cucerit de la prima privire.
Mama a râs îngăduitoare, m-a mângâiat pe creștet și m-a lăsat să visez.
- La înălțimea vârstei de opt ani vezi lucrurile mai simplu! mi-a spus. O să crești și n-o să mai vrei să te măriți așa repede!
- De ce? E atât de frumos!
- Mai vorbim peste vreo zece ani!
Avea dreptate mama? N-avea? La opt ani nu mă interesa că proful de mate era mult mai mare și însurat pe deasupra, iar eu «mă încălțam pe dos ».
Îi era frică. Niciodată Gheonea nu-l mai chemase acolo. Și dacă nu era Gheonea..? Dacă venea Goiciu... ? Bestia aia de Goiciu. Cu ochii lui cenușii de lup fără milă și cu degetele galbene de tutun. Ciudat, i se părea întotdeauna că Goiciu fusese bărbat chipeș în tinerețe. Timpul trecea în liniște. Încercă să se gîndească la altceva. Să uite de frică. Începu să se însereze. Era toamnă tîrziu și totuși nu era foarte frig. Privea pe geam umbrele crengilor estompîndu-se în culoarea austeră a zidurilor facultății. Se gîndi la toți anii aceia, la... Ușa se izbi deodată de perete și Gheonea intră val vîrtej. Trînti o servietă pe biroul-catedră, trase un scaun și se așeză.
- Hei, hei, hei, tovarășu’ student, cum merge școala?
Intrarea bruscă a lui Gheonea îl trezi neplăcut din reverie.
Prima oară când am aflat câte ceva despre mine a fost într-o toamnă fără evenimente majore. M-am văzut cu totul și cu totul înafara mediului înconjurător normal. Eram mic, gras, știrb, cu urechi ridicole, păr moale și rar – o enormitate, și aceea spălăcită până la a deveni neimportantă. Cutiile cu lapte concentrat cu ajutorul cărora bona urma să scoată din mine un bărbat de excepție aveau desenate pe ambele fețe bebeluși surâzători cu ochi albaștri, dezvoltați conform ultimelor estimări mondiale. Orice statistică din lume ar fi dat dreptate indicilor mei reali: eram predestinat nulității – legumă.
- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă…
- Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu părul mare… Cum dracu-l chema?!
- Camil, Camil îl chema. Pune altceva!… Și mai toarnă-mi în pahar, nu vezi că-s pe sec! (Ce dracu’ face asta pe proasta? Cică a uitat cum îl cheamă… De parcă nu și-ar fi tras-o cu el. Mă crede tâmpit, ce mă-sa?! Și ea, și Mariejeanne, și japița aia de Brigitte… În fine, nemțoaica a fost de comitet, a făcut-o cu toți. Mai puțin cu Nino).Roxana se aplecă peste umărul său și-i turnă vodtcă.
Comentarii aleatorii