Stăm adeseori pe terasa mea de la etajul zece, eu, dramaturgul Florian, profesorul Pompiliu și filozoful Marcel. Ne uităm în gol pînă cînd privirea ni se face punte peste blocuri. Jos, pensionarii bat aerul cu brațele în semn de salut, se ridică o șchioapă de la pămînt, apoi cad amețiți la umbră, lîngă transformatorul de înaltă tensiune. Abia le mai zărim ochii, albăstrele ofilite de tăria văzduhului. Rîdem și ne alegem fiecare dintre noi un pensionar pe care să pariem. Pierdem pe rînd, niciun bătrîn nu ajunge viu în casa scărilor. Odată, unul a ajuns pînă la ghena de gunoi dar nu a fost fairplay, s-a sprijinit de gardul care împrejmuiește zona verde, ba chiar s-a ținut și cu dinții de iarbă.
„Dacă un orb și unul care poate vedea sunt amândoi în beznă, între ei nu există nici o deosebire. Când va sosi lumina, cel care vede o va zări, iar cel orb va rămâne în întuneric” - Evanghelia după Filip
încă o dimineaţă pierdută. notez în jurnalul de bord al comandorului erasmus de voluntari, rezervist şi veşnic înamorat de văduvele combatanţilor fără cauză.
în anul de graţie 2010, după Hristos, stau pe holul administraţiei finaciare, teleportat din corpul unui umanoid - în carcasa unui robot. iau primele probe de pe această planetă îndepărtată cu sute de ani lumină de planeta pământ. la ora nouă fix jandarmul de la poartă aduce micul dejun general, franzeluţa mini şi iaurtul, la fiecare ghişeu pe care tronează un carton cu inscripţia pauză de masă. ora zece trece direct prin mine, ca un manechin la o prezentare de modă.
Tolănit într-un leagăn printre perne, sprijină brațul de spătar, către o îngereasă cu două rânduri de aripi, din Ordinul Purificat al Virtuților. Aceasta îl privește pe sub gene, îi zâmbește și își umflă pieptul sub mantia lungă din păr de cămilă. Îi spune că-l va durea puțin. Șterge cu vată muiată în spirt, apoi înfinge acul în venă. Cerneala roșie pătrunde în trup și se împrăștie prin artere. El își întoarce capul, se strâmbă, ridurile dipuse radial în colțul ochilor ar trebui să o neliniștească pe servitoarea cu șolduri legănate.
-Destul îi spune
-Pleacă! îi spune
-Nu uita deseară să vii să mi te oferi!
Îngereasa cade în genunchi, își lipește fruntea de vârful piciorului său, își strivește buzele de mătasea papucului, prin care degetele se conturează vag.
13 iunie 2385
Centrul Orbital de Monitorizare
arhiva 044, Lt. Col. Jos Cahr
înregistrarea începe la 17.02 h
- Domnule Walters, cod 01! Repet: cod 01. Îl văd deja pe radar. Subiect ieșit din Est C 8.
- Estimare supraviețuire?
- Calculez, domnule.
- Dhri, estimare supraviețuire am întrebat!
- Ăăă, …85 de ore. Dar… domnule…
- Dar?
- E cu un câine. Marja de eroare ajunge la 20 de procente în acest caz. În plus sau în minus. Și, domnule, e colonie Beta, n-a mai ieșit nimeni de 4 ani de acolo…
- Dhri, ești tâmpit! Am interzis câinii pe toate Beta.
- Domnule, e cu un câine.
- La naiba! Unde a găsit ăla, mă, un câine, ce dracu’?... Ce face? Ce face în momentul acesta?
- Aleargă, domnule.
- Bine. Îi spunem „Ogarul”. Are deja vânător?
Comentarii aleatorii