povestire

imaginea utilizatorului caminante

Mila Domnului

un fel de Înviere

Copila stătea cu obrajii în palme scuturându-se ca un bujor la fereastră, oftând înabuşit.
- Mămăiţă, m-a călcat maşina...
- Nu te-a călcat, mamaie, ai visat.
- Mămăiţă, am murit azi-noapte, ofta şi-i tremurau buzele ude de lacrimi. Şi le lua cu degetul din colţul ochilor şi le gusta de sare, lacrimile părea că încep să înveţe singure drumul către buze în căderea lor.
- N-ai murit fata mamii, o mângâia mămăiţa, oi fi având febră. Şi-i sufla părul din ochi, şi-i punea mâna noduroasă pe frunte. Copila se uita plină de interes la zgârieturile din palma aceea. Liniile abia se mai distingeau sub crusta de piele aspră, soarele îi asfinţise demult în căuş.

Proză: 
imaginea utilizatorului mordaunt

Duelul 1 (basm crud)

Ceva mai departe, pe mijlocul străzii, fusese săpat un şanţ adânc în diagonală şi bucăţile sparte de pavaj stăteau grămadă pe movilele de pământ de pe margini, amestecate cu aşchii de scândură şi resturi oxidate de ţeavă. Maşina ocoli capătul mai lat al şanţului, împrejmuit cu plasă şi trecu dincolo, urcând pe trotuar, luminând cu farurile asfaltul ciuruit de gropi.

Proză: 
imaginea utilizatorului Sapphire

Ultima Carte

- 1 -

Închid ușa grea, de stejar, în urma vecinei. Îmi lipesc spatele de lemnul care îmi trece lesne prin piele, mi se lipește de coaste. E primul lucru străin în casa aceasta. Din picioare mi se desprind șerpi care alunecă pe parchetul vechi, lăsând dâre albe. E incredibil. Trebuie să descurc mai întâi fâșiile de amintiri, să adulmec mirosul atât de cunoscut, să îmi apropii palmele de mobila neagră, să-i simt respirația de-acum, pentru a putea să mă întorc întreagă în locul acesta.

Sunt singură. Îmi aud strigătele ascuțite, râsul cu rostogoliri, pașii mici lipăind pe covorul de iută, în carouri maron.

Proză: 
imaginea utilizatorului Virgil

Spoiler

verile anei

Privi la ceas.
- Ți-e frică?
- Da.
- De ce ți-e frică mă?
- De dumneavoastră.
- Da’ ce sînt eu mă, Dumnezeu?
- Nu, nu sînteți... dar..
- Aaaa, deci nu sînt... Că numa’ boii ca voi cred în așa ceva. Da’ ce sînt eu, mă?
- Sînteți... ăăă, tovarășul locotenent major...
- Așa.... și deci?
- .....
- Deci?
- .... Nu știu..
- Ce nu știi mă?...
Băiatul privea aproape speriat. Parcă vroia să citească în ochii cenușii ai securistului un indiciu, ceva care să îi sugereze ce ar trebui să spună ca să nu îl întărîte și mai rău..
Gheonea însă dădu din mînă cu dispreț și se îndreptă spre fereastră. Privi o vreme pierdut pe geam. Sugea din țigara care îi sfîrîia între degetele galbene și își aminti de vernisaj.
- Deci, se întoarse brusc spre băiat, de unde îl cunoști pe Petrus?

Proză: 
imaginea utilizatorului Ottilia Ardeleanu

finiş de cursă

(pune-ţi o dorinţă ca şi atunci când mănânci ceva Nou!)

Dacă ar fi să dau bani la câţi cerşetori îmi ies în drumul spre casă, aş deveni eu însămi una dintre aceştia. Ai zice că e un nesfârşit presărat cu florile răului, cu tânguieli, cu handicapuri, cu renegaţi. Uneori, mă împiedic. Tot trupul mi se cutremură, alerg spre găsirea echilibrului, trecătorii se uită miraţi sau, mai degrabă, contrariaţi la mine, nimeni nu încearcă să-mi sară în ajutor. Continuu să gonesc împinsă parcă de amărăciune. Respir greu, sacadat, hainele mă strangulează.

Proză: 

Pagini

Subscribe to povestire