Nu îmi mai aduc aminte oamenii, mobila, casa în care am crescut. Bradul mare de la poartă, căruia îi rupeam mugurii, îi striveam între dinții de lapte... Și strada, care m-a atras întotdeauna. Când ies în stradă oamenii parcă ar lepăda un rând de piele. Se dezbracă de casele lor, de obiceiurile lor, când ies în stradă oamenii caută răspunsuri.
Moartea se plimba prin fața primăriei și se plictisea de moarte avînd în vedere că în interior oamenii mureau de plictiseală, îi plăcea oarecum să stea pe acolo, se simțea importantă. Se învîrtea, se uita la lumea care trecea, uneori se materializa într-un bătrîn obosit, uneori într-o adolescentă și șoptea numărul de ani rămași ai trecătorilor. 5, doamna blondă platinată, extrem de frumoasă, cancer ovarian, dar nu încă, era trist dar erau și povești mai triste. 45 : alergător de cursă lungă. Doamna noastră mică, slabă, cocoșată purta ochelarii pe vîrful nasului și pășea calm, degajată. A auzit numărul rostit de către vînzătorul de ziare, însă l-a ignorat, ca pe orice frîntură de conversație care o inhalezi accidental pe stradă. Doamna va trăi mult, băbuțele trăiesc pentru totdeauna.
Un Audi negru a schimbat banda, a trecut pe mijlocul drumului, între maşini şi a frânat cu putere, claxonând. Dintre intestine mi-a scăpărat un chibrit. M-am oprit şi am aşteptat ca durerea să se calmeze.
Prin geamurile uriaşe, împestriţate de reclame ale fast-food-ului benzinăriei, se zăreau mai multe siluete înşiruite la mese, aplecate şi fluturând din mâini, cu capete înguste şi alungite, furate de reflexele maşinilor în geamuri.
(…)Am trecut strada, am mers prin faţa blocurilor turn, apoi am făcut la dreapta şi mi-am continuat drumul pe o străduţă laterală întunecoasă.
Deşi afară era încă întuneric de nu puteai să-ţi dai seama dacă e dimineaţa de joi sau e dimineaţa de vineri, deşi cucoşii încă nu cucurigaseră, unchiul Fedea deja înjura de mama focului toate pietrele ascuţite de pe Drumul Târgului, peste care călca cu picioarele desculţe.
În camera de hotel. Pe malul Mării. Adorm târziu în noaptea de sticlă lichidă cum numai unele nopți întârziate din vară în toamnă pot exista și în care luna își face de cap. Adorm târziu și mă aflu în acea stare "între". Între vis și realitate. Care Realitate? Între o Realitate și Alta. În care lucrurile capătă o pregnanță deosebită a celui de al treilea Real, la fel de real ca și celelalte două. Mă trezesc în lumina magnetică, de mercur, a lunii ce taie o cale precis delimitată în apa calmă, vag vălurită …Calea - drum fără sfârșit - văzut în perspectivă în apa Mării.
Comentarii aleatorii