Primul lucru pe care și-l amintea era întunericul. I se păru neobișnuit să se trezească și să fie întuneric. Un întuneric beznă și senzația aceea de ciment rece sub el. În momentele acelea se gîndi că e posibil să fie victima unui coșmar. Închise ochii la loc și încercă să adoarmă și să viseze. Și chiar adormi. Deși era frig. Cînd se trezi din nou era tot acolo. Singurul lucru schimbat era o lumină slabă, difuză plutind ca un abur în jur. Iar locul pe care dormise era chiar ciment. Lumina era așa de slabă încît nu vedea la mai mult de un metru sau doi în jur. Nu îi venea să creadă. Îl cuprinse o spaimă cumplită. Ce căuta acolo? Unde era patul, și camera, sau casa? Fusese răpit? Era o glumă? Un coșm... nu, coșmar nu era. Trecuse de întrebarea asta.
«Nu-mi pare rău că mă duc,
Da-mi pare rău după plug,
După plug și după boi,
După părinții-amândoi,
După plug, după rotile,
După dragile copile...»
(dintr-un vechi cântec de cătănie din Maramureș)
I
De sfântul Ispas, curtea lui Ion Negrea se umplu de oameni.
(povestiri din cartierul de nord – din seria “la colonelu”, fragmente)
îmi place de Mişu. are iniţiativă. de cîteva zile a adus în barul colonelului o tablă de şah. într-un fel s-a şi justificat la o partidă cu Marcel – uite băi boule o metodă antidepresivă şi antialcoolică, vezi, de zece minute te gîndeşti la o mutare şi în timpul ăsta nu ai mai gustat din pahar. bine, nu e valabil şi pentru Mişu. pentru că Mişu poate să bată pe oricine chiar dacă stă şi cu două pahare de votcă în mînă. şi chiar stă! uneori are mutări geniale şi cu cît bea mai mult cu atît se mişcă mai repede - e2-e4 pac, f1-f4 pac, d1-f3 pac, f3-f7 mat! Marcel are o anumită lentoare în mutări. stă cu degetul mare şi arătătorul deasupra unei piese de parcă ar vrea să apuce aerul şi să-l scuture de coadă pe sub nasul nostru.
Era un biet suflet de femeie curățit de valurile singurătății. Se călise cu vedeniile și ispitele întunericului, cu zgomotele amplificate de propria tăcere și cu teama crescândă față de bunătatea veninoasă a celorlalți. Îi respecta contemplarea liniștitoare, privind în gol cufundat în gânduri. Tresări surprins de pașii unui trecător care-și arunca absent privirea în curtea verde. Admiră, pe rând, cerul vâscos, norii de vată de zahăr, purpura apusului și tușul nopții învelind șomoiogul de patimi cu plăcerea rece de rouă.
n-ar fi fost mai bine să fie toti lăsaţi să fie un pic ciudați?
Ticuța se apleacă asupra lui Adam plimbându-și pletele peste fața lui. Acesta inspiră adânc și-o strânge mai aproape de-o parte și de alta a lui, începând să se unduiască în ritmul ei pe banca rece. Ticuța își plătea datoriile examenului de oase pe care-l trecuse cu brio iar el savura momentul din plin, cu pleoapele închise. Ticuța îl privește cum respiră sacadat. Nu e prima dată când se urcă în brațele cuiva pe o bancă în parc. De fiecare dată fețele lor o făceau să creadă că să fii femeie e un act divin. Trebuie să fii femeie, trebuie să săruți, trebuie să dezmierzi și să faci chiar mai mult. De-asta avea sâni, de-aia încă-i erau tari. Se apropie de el, de ce și-ar nega situația, de ce și-ar nega genetica. E femeie, asta n-are nimic cu codurile morale.
Comentarii aleatorii