Trimis-a vodă Călimah pe doamnă-sa Caliopa și pe coconi de Ovidenie, la Mănăstirea Hilița, unde este o icoană a Maicii Precista făcătoare de minuni, pentru închinăciune și evlavie. Iar acolo, chiar în trupul mănăstirii, pălit-a pe Caliopa doamna îndrăcire mare, cu spume la gură, de nu putea slomni o vorbă, cît s-au spăriet toți căci erau acolo cu dînsa și să mira ce să-i facă.
A mânca vine poftind. Să zicem…
Budincă de macaroane, frișcă și sos de ciocolată, înghețată de mentă, salată a la boeuf, salată de icre fără ceapă, rață pe varză călită, plăcintă cu dovleac, albă că zăpada, cozonac fierbinte cu cacao și nucă, coajă de pâine de țest, fund de brânză proaspătă, nesărată, scoasă din sedila, cireșe, vișine, struguri negri, sorbet de lămâie, piersici moi cu sâmbure roșu, ciorbiță de vițel cu smântâna, etc, șamd.
*
Ieri m-am mușcat de mucoasa obrazului drept. Mă doare de crap. Am fost hulpavă. O nerușinată.
Am în geantă un trandafir. Un trandafir roșu, uscat. De fapt, acum e grena, vânăt. Ca și cum ar fi fost sufocat. Merg repede. Aș vrea să merg din ce în ce mai repede. Străbat peronul de la metrou, șerpuiesc printre oameni și duc în geantă o fantomă.
Se gândea tot mai mult la fotografia de nuntă a gazdei, la soțul ei negricios cu început de chelie și mustața subțire ca spicul de grâu lovit de tăciune. Alături de ea, în floarea vârstei, cu chipul oval și bărbie tăioasă, el ar fi trebuit, printr-o destindere a trăsăturilor și o îmblânzire a privirii care exprima, singular, gândul acelui moment, să apară diferit față de realitate .
Direcția în care privea trăda distanțarea de mireasă și mai ales de buchetul ei de flori ridicat prea sus pentru a intra în cadru. Părea să se fi ridicat pe vârfuri pentru a fi mai înalt. Fruntea i se încruntase obosit iar buza de jos i se răsfrângea într-un geamăt de durere.
Trecea în fiecare zi prin fața unei case din piatră, cu balcoane purtându-și ornamentațiile de fier forjat așa cum pomii își poartă primăvara promisiunea florilor. Seară după seară, pasul învățase apropierea înaintea ochilor, și cadența lui se rărea pe măsură ce casa creștea, cenușie. I se părea, de la o vreme, că și strada are alt aer în fața acelei case, parcă mirosea a liliac și a struguri negri totodată; zgomotele se înfundau în zidurile ce se prelingeau unele într-altele. Nu zărise nici o linie dreaptă, casa avea o formă oarecum ovală, cu fațada ondulată, ușa boltită, ferestrele clipind din piatră. Până și acoperișul, atât cât putea el să îl vadă, se amesteca, la ceasul la care trecea el pe-acolo, în albăstriul cerului.
Comentarii aleatorii