Vântul turbat e o cauză nobilă de disecție. Un vânt turbat stătea într-un colț abscons al zilei rozându-și unghiile de ciudă. In alt colț al sălii de bal infantele își puneau în vedere nurii apocaliptici și mărgele antiangoasale cumpărate șiret de la precupețe cu funduri mari, cu fuste transparente, largi, sub care ne puteam ascunde concretul și siguranța de atâta poftită negăsire. Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse afară din bucătăria largă, afumată, unde soldați morți pe cai sărutau din buze, nevestele altora. Era cald și niciunsteag nu flutura în absolută bernă. Pasta din caserole era exact al dente, îmbibată în uleiuri râncede de niciofloare, iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce te adulmeca simetric cu lascivă dorință.
salvează-mă curg prin venele tăiate de fierul ascuns ruginit curg direct în pământ orezul mă soarbe cu tot cu noroi e ciudat cum încă mai visez aripile din lemn nesperiată urma să mă ridici cu ele peste sărăcia lucie să mă duci peste mări şi ţări să mă pui într-un trup de fată liniştită şi veselă
ridică-te soarele nu poate apune azi până nu te ridici cămaşa ta cadrilată se scufundă încet şi ţip hei nu ne vede nimeni încremeneşte clipa sub puterile mele timpul îşi pune garou îşi face respiraţe gură la gură singur nu ne vom pierde unul de altul ridică-te băiete
- Ziua bună, Bâzdoacă.
- O fi, Rămurele.
- Auzi, bre, dă-mi şi mie trei din alea în plic, ca la oraş, de le bagi în apă şi se fac calde şi maro, le dugheşti şi nu mai dormi trei zile.
- 3 în 1, cafea de aia?
- De aia, de aia, că mă omoară Toderaşu’ la cap.
- Câte vrei, bă?
Enrique Iglesias zbiară din difuzoare cât îl țin bojogii. Tinerii din autobuz își mișcă ușor capul în ritmul muzicii, babele se abțin să comenteze.
Car după mine o sacoșă de mere. Un lucru obișnuit, nu? Mere roșii, ionatan, dulci-acrișoare. 2 lei kilogramul. Ieftine și bune. Bărbatul care mi le-a vândut în piață avea ceva ciudat, însă. Punea merele pe cântar numai cu mâna dreaptă. La început, am crezut că are doar o mână, sau că era lovit la stânga. Dar, oricât de prudent ar fi fost el, am observat, atunci când a luat banii, că din mâneca stângă a pufoaicei de iarnă, îi ieșeau niște pene albe-gri, ca de gâscă leșească.
Vara era pe sfârşite, gospodinele începuseră să-şi facă giji pentru bugetul destinat zacuştelor, gogonelelor, verzei şi pepenaşilor de pus la murat, dar ei nu-i păsa, câtuşi de puţin, de vânzoleala aia care se repeta an de an.
Comentarii aleatorii