Aceasta este o carte scrisă fară o limbă precisă.Un fel de revoluție fară participanți, manifeste puse la uscat sub albul de zinc pictat post-post modernist. Narațiunea (cere teoria), începe bulversant:
"Ca un nebun, muream linear după paravane cognitive".
Si acum să trecem la miezul lucrurilor: Diagonala are avantaje asupra
A fost odată o vrăjitoare tânără şi aparent extrem de fragilă. Mijlocul ei era subţire să o cuprinzi cu palma, iar toată ziua cânta. Ar fi dansat de dimineaţă până seara, apoi tot ar fi reuşit să zboare pe mătură noaptea întreagă. Avea magia în sânge. Cum începeau sclipirile primelor stele, cum o atingea în simţire prima rază de luna pe dată se transforma. Uita tot ce îşi propusese ca o fată normală, fără puteri deosebite.
În mod firesc ar fi trebuit să fie rea, însă era jumate -jumate şi bună şi rea. Pur şi simplu nu putea lua o hotărâre definitivă.
Încercase, de câteva ori, să ajungă la sertarul de sus din corpul-turn al mobilei din sufragerie, dar era încă prea scundă - la opt ani avea trupul unei fetiţe de vreo cinci-şase anişori – dar absolut toate tentativele se terminaseră prin inevitabile căderi, destul de dureroase.
Nu renunţase, uita repede durerea şi nici vânătăile de pe pulpe sau braţe, urme provocate de muchiile mobilierului vechi, dar impecabil lustruit, nu reuşeau să estompeze dorinţa copilărească de a atinge acel obiect negru - argintiu care lucea, uneori, în mâinile aspre ale bunicului.
- fragmente din prima copie, aşadar, la prima mână -
Peste ochi îmi cade smoală. Un vârtej urcă prin călcâie, prin gambe şi stomac, către ceafă. Mi-e graţă, frig şi degetele încep să-mi tremure. Teama îmi capsează vocea.
- Nu pot, Paula.
- E dificil, dar niciodată nu ai fost atât de angrenat în... Inspiră brusc, ţine aerul douăzeci de secunde. Încearcă să... Închide ochii. Eşti în...
- Nu p...
- ...în bucătărie. Uită-te la geam. E deschis? Închis? Mai plouă?
- Este... e un geam. Încă... Nu ştiu. Nu pot!
- Trebuie! Mai fă un pas, spune-mi dacă... spune-i lui tata dacă mai plouă.
- ...
Trage aer adânc în piept, întoarce capul spre ea și o apucă de mână…
Degetele ei înghețate parcă ardeau în contact cu palma lui, iar în ochii ei se vedeau cristale de gheață, tristețe și dezamăgire, dar îl priveau direct în adâncul sufletului parcă sfâșâind tot ce le stătea în cale.
Încet, el face un pas în spate iar ea îl urmează, îndreptându-se amândoi către șoseaua care pornea spre un nou capitol.
-Știi, nici măcar nu mi-ai spus numele tău.
-O să ți-l spun, Ingrid. Dar nu acum. Acum trebuie să ne gândim la ce vom face.
Comentarii aleatorii