Omenirea ajunsese în anul 2890 la un asemenea nivel de dezvoltare încat sistemul solar era împînzit de călătorii intra, interplanetare si intergalactice, prin generarea controlată de găuri negre. Oamenii de stiinta ai vechii Americi au reușit să producă în 2008 în pîntecele munților Stîncoși primele găuri negre, 700 de ani mai tîrziu aceasta a generat o nouă formă de transport, abandonînd trenurile, autovehiculele și vapoarele expuse azi, numai în muzee. Astfel, ciocnind atomi la viteze inimaginabile cu ajutorul unor dispozitive atașate pielii, fiecare pămîntean, putea călători, unde dorea el, împreună cu orice dorea. Raza putea fi infinit de mare, transportul depinzînd de existența unei surse de energie direct proporționale.
Domnişoarele din lumea bună, adică din familii înstărite, fie că părinţii lor aparţineau nobilimii, fie că s-au îmbogăţit, nu contează cum, banii şi aurul acopereau toate celălalte neajunsuri, erau considerate de către fetele ale căror părinți își câștigau pâinea conform cuvintelor prin care Creatorul l-a blestemat pe om: „Cu osteneală să te hrăneşti în toate zilele vieţii tale!...”, cu alte cuvinte despre fiicele minerilor, butinarilor și țăranilor, ca fiind leneșe. Altfel nici nu se putea.
Ce cuvînt frumos nostalgia..
e derivat din nevralgia care vine din franțuzescul
deraiaj care vine din germanul fucxfermachtghespil.
acum că visăm amîndoi pe muchie de prapastie te leg
de cănița de tablă spoită de țiganii din stepă,
așa vei putea regurgita nestingherită fară să uzi epidiascopul.
Iți fac proiecții cu vise, încep cu un vis feroviar,
soldați în gară și colonelul în izmene, beat mort,
cîntă fals trăiască patria.
Revoluția degenerează ablativ în ritmul unui marș vesel.
In alt vis ești o zeiță verde și eu un cal docil.
Mă călarești exuberantă cu o grație
perfectă iar eu ma înroșesc simțind sexul tău fierbinte
lipit de spinarea mea transpirată. Capăt desigur fîn exquisit
și bucațele de zahar de la Capșa dar nu pot
Ne întâlneam pe maidan, după şcoală, la o miuţă. O atmosferă strânsă cu grebla, prinsă de piciorul copilăriei ca melcul lipit de fântână ne umezea ochii, trăgând după ea câteva visuri absurde, cum ar fi - să ajungi într-o zi la lotul naţional. În după amiaza aceea cerul era buzumenit de nişte nori musculoşi, pe sub pielea lor măslinie alergând şarje electrice, ca nevăstuicile prin întinderea cu clăi de paie de dincolo de izlaz, rămase din anii trecuţi. Aveam ca îndatoriri importante pe langă lecţii, păscutul unor amărâte de oi, capre, vaci, raţe şi unii, chiar scroafa cu purcei.
În acea zi, dealurile submontane erau oglindite pe cer. Norii luau forme vaporoase, modelaţi de lentoarea vântului. Oamenii aflaţi la coasă pe terase păreau a săruta orizontul cu veneraţie faţă de vremuri de mult apuse, când zeii încă nu erau uitaţi sub praful amintirilor. Arşiţa pârlea frunzele şi alunga peştii în mâl. În sat, animaţia prevestea întunecarea minţilor şi vălmăşagul ideilor. Paloarea chipurilor împrumuta ceva din frica de întuneric a copiilor. Clopotele vuiau prelung, aparent fără motiv. Căruţele cu roţile lor de lemn stârneau praful uliţelor. Animalele gemeau de căldură, oamenii îşi fereau tălpile de asfaltul fierbinte. Purtaţi de valul irezistibil al zvonului, mergeau către centru fără a-şi abandona uneltele.
Comentarii aleatorii