Și acum - despre "Inclupatul" Bârligiu.
Domn-inginer, mă copile…hai cu mine. Îl privesc surprins. Bârligiu se ridică greoi. Își ia din cuierul-pom pelerina cauciucată. Frunzăresc raportul de la sonde (tocmai a fost transmis la întreprindere; se transmite de două ori pe zi: dimineața, la ora 5 și seara, la ora 8. De la întreprindere, la trust; de aici, la minister. Invariabil, în fiecare zi - ca un ritual). Îl închid în sertar. Încui. Pun cheia la locul ei, sub birou - s-o găsească brigadierul de schimb, dimineață. Îmi iau canadiana. O îmbrac din mers.
"2. Miss Management" din volumul de debut "Să îndeplinim dorințele prostscrișilor&quo
îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineața la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puțin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi și cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puțin ca să o vadă unde intră, la bancă, așa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobișnuit de subțiri, sânii mici, aproape inexistenți, dar distincția și-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.
Când eram vodă la Moldova...
Se certe ungurii și leșii...
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieșii,
Cu măscărici și lăutari.
Mihai Eminescu, Umbra lui Istrate Dabija-voievod
Fost-a Istrate Dabija-Vodă om de țară, bun, iară bețiv. Be vin mai mult din oală roșă decât din pahar de cristal, scrie Niculce la letopiseț, zicându că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar. La beția lui pre mulți îi da la armaș să-i spânzure. Iar dacă se trezea, nimica nu știa, nici mai întreba; ci-i luase sama toți și, când orânduia ori pre cine la armaș ori la popreală, îi slobozea, căci știau că adăuza nimica nu era.
Dimineața foarte devreme. Ger. Două lucruri pe care le ura cu toată ființa. Dintotdeauna.
Gara. Aproape pustie. Cîțiva oameni țopăiau încercînd să-și alunge frigul, în sala mare. O singură casă de bilete luminată. Nimeni dincolo de geamlîc.
Ce bine că își cumpărase loc de la agenție. Închise ochii. Simți o usturime caldă pe marginea pleoapelor în clipa cînd se atinseseră. Își strînse umerii în blana de oaie cu vag miros de tăbăcărie. Picioarele începuseră să îi înghețe. Lovi cizmele una de cealaltă fără prea mare folos. Deodată clipocitul metalic dezacordat al „Valurilor Dunării” în difuzoare îl trezi din moțăială. Trăgeau garnitura.
Ușa se deschise brusc și o pală de frig trecu prin sală.
Își aminti plăcerea de a lenevi diminețile. Știa prea bine că nu poate profita de singurătate; se apropia ora medicamentelor; durerile neostoite creșteau în intensitate. Pesemne greșise unuia dintre cei trei copii de se gândea la momentele conștientizării greșelilor, când simțise în suflet dezamăgirea, umilința altcuiva. Doar unele greșeli. Privi prin vitraliul murdăriei ferestrei afară, la conturul coroanei bradului. Se temuse de plantarea lui în curte. Acum, datorită înălțimii, își permitea să arunce umbra undeva departe, peste gard.
Comentarii aleatorii