n-ar fi fost mai bine să fie toti lăsaţi să fie un pic ciudați?
Ticuța se apleacă asupra lui Adam plimbându-și pletele peste fața lui. Acesta inspiră adânc și-o strânge mai aproape de-o parte și de alta a lui, începând să se unduiască în ritmul ei pe banca rece. Ticuța își plătea datoriile examenului de oase pe care-l trecuse cu brio iar el savura momentul din plin, cu pleoapele închise. Ticuța îl privește cum respiră sacadat. Nu e prima dată când se urcă în brațele cuiva pe o bancă în parc. De fiecare dată fețele lor o făceau să creadă că să fii femeie e un act divin. Trebuie să fii femeie, trebuie să săruți, trebuie să dezmierzi și să faci chiar mai mult. De-asta avea sâni, de-aia încă-i erau tari. Se apropie de el, de ce și-ar nega situația, de ce și-ar nega genetica. E femeie, asta n-are nimic cu codurile morale.
În timp ce coboram din nava extratereștrilor, cu cheia franceză sub sarafan, năclăită de sângele marțienilor, făcând „pff” pen` că-mi venea bretoana în ochelari, mă oprii brusc, ca un skeletron, clasa XX. Poză: gâtul ușor întins, perfect alb, bărbița-nainte, B.B. pe umăr, cu țeava-i lungă sclipind în soare, una bucată piele fluturând, un surâs glacial, aruncat peste umăr, către spațiul tandru unde profilul ei, de fecioară chineză, se bulucea între ramele perfect mate, săltate cu-n bobârnac fin de vârfu` degetului.
- D’Una!..
- Neo!...
Un scaiete saltă peste o scăfârlie verde, pisată. Scăfârlia rânji:
- Hy, babe!
- Bitch!.. Și B.B. lătră scurt, scuipând moartea…
telefonul a sunat de mai multe ori. n-aveam chef să răspund. m-am întors de pe o parte pe alta, bucurîndu-mă de căldura plăcută de sub pilotă. cineva era încăpățînat. m-am uitat. 6 missed calls, număr necunoscut, de șmecher. dau să sun înapoi, căutînd în minte cea mai picantă înjurătură, cînd sună din nou. ascult trei acorduri din tubular bells, mike oldfield 1973, varianta ringphone apoi dau verde intempestivului. aflu cu stupoare că mi-au arestat un poem. mama lor de nenorociți! ce dracu le făcuse ăsta micu?!. nici gînd să aflu la telefon, cică să mă prezint de urgență la comisariat.
Personal, nu avea nimic împotriva societății. Doar așa, în general, global, cum spunea, simțea un fel de nelămurire, ca și cum, redus la dimensiunile unei cutii de chibrituri, s-ar fi învârtit pe discul unui pick-up. În fiecare dimineață, cu excepția duminicilor, pleca pe jos la serviciu, un chioșc amplasat la un km de zona unde locuia. Mergând, se gândea la trecutul și viitorul său. Detașat, plictisit. Era cam singurul trecător la ora 5.30. Troleibuzele luminau când și când silueta ce aluneca pe lângă stații; oameni obosiți, țâfnoși, sătui de muncă se certau pe tema salamului. În prima parte a acelei ciudate plimbări, pe Daniel îl dureau ochii, îi ardeau de nesomn și băutură.
Bătrânul Petre Klontz turba de furie. Se plimba ca un lup prins în cușcă negăsindu-și locul, scuipa printre dinți și înjura încontinuu:
– Paștele mamii lui de mămăligar zdrențăros!... O să plătească el pentru asta!... Cu vârf și îndesat... cu viața o să plătească!... Toți cei din familia Surduc o să plătescă pentru tot ce mi-au făcut!... Cu mine se pun ei?... Cu mine, cel mai înstărit gospodar din sat?... Le arăt eu lor!...
– Ce-i cu tine bărbate?... De ce nu intri în casă?... Nu e frumos să lași musafirii în casă și tu să ieși afară, îl mustră nevastă-sa.
– Acolo-i boul de fiu-tău, sunt musafirii lui!
– Apoi măi bărbate tu ești gazda casei! Hai că musafirii întreabă de tine.
Comentarii aleatorii