Legenda costumului roșu
------------------------------------
- Mamaie, poți și tu să zici o poveste, așa, ca mine?
Da’ să mi-o zici altfel.
Bunica zâmbi întrebător:
- Alfel, cum?
- Altfel, nu albastră!
- Bine! răspunse ea și se pregăti să depene o poveste nemaiauzită de copil vreodată… Cunoscută doar de lemnele ce trosneau vesel în sobă, aruncând cu scântei unele în altele.
- Micule, dar tu știi de ce e roșu costumul lui Moș Crăciun?
- Cum să nu! răspunse copilul.
- Deci nu e cazul să o iau de la începutul începutului!
- Ba da, mamaie, să o iei de la începutul începutului, că mie îmi place să țin minte tot! o rugă Mic, arzând de nerăbdare…
În dimineața aceea își spusese că trebuie să facă, în sfârșit, ceva, dar nu știa dacă e, într-adevăr, necesar sau poate să mai aștepte. De câteva zile se gândea la asta și nu se putea hotărî. Se plimba gânditor prin grădină, era primăvară și florile explodaseră în pomi, o maree de alb, dar el avea senzația ciudată a cuiva care a mâncat o plantă căreia trebuia, de fapt, să-i respire parfumul.
Undeva greșise și nu știa unde anume, ezita între alternative la fel de neclare, întrebându-se dacă, la urma urmei, acestea nu duceau la același rezultat.
întîi a venit o maşină roşie cu o girafă la volan. fredonînd i live my life for you girafa a clipit cam obraznic pentru gustul meu - ce mai faci Mişule? nu i-am răspuns. cum să răspunzi unei girafe care îşi scoate capul prin plafonul maşinii are picioarele din spate înfipte în carburator şi dă din coadă prin ţeava de eşapament? oricum creierii îmi zumzăiau ca o piatră de polizor! fii atent Mişule mi-am zis, piatra asta se sparge nu e bine fixată pe ax, auzi cum bate. şi chiar s-a spart. atunci au venit escadrilele de licurici, parcă erau Stukas-uri în picaj.
Părea adormit când, întins sub spărtura din tavan, lăsase zgomotul supărător să inunde încăperea.
Sprijinit de tejghea, patronul părea să-şi tragă sufletul după un efort considerabil. Strâmbându-se la fiecare înghiţitură de bere amară, Druţu cerceta încordat mogâldeaţa învăluită în mantaua grea.
Odată, unchiul Fedea se duse în satul vecin la înmormântarea unui fost prieten de-al său. Şi cum era el curios din fire, vrând să vadă şi să audă tot, îşi făcuse loc cu coatele până ajunse lângă sicriu, printre neamurile care îşi boceau răposatul.
Trase unchiul Fedea vreo trei cruci, şopti o rugăciune pentru sufletul mortului, după cum cere datina creştinească şi ciuli urechile la predica preotului care predica despre cât de deşartă este viaţa omului, ca şi frunza pomului, că anii trec şi omul cu fiecare zi se apropie de groapă şi din tot ce adună nu ia nimic cu el pe lumea cealaltă.
– Gândeşte-te omule şi te împacă cu Domnul în anii tinereţii tale, căci la bătrâneţe...
Comentarii aleatorii