Unii oameni cred că marea mea pasiune este poezia, sau literatura, sau arta în general. Alții cred că este vorba de software sau de computere. Există și oameni care cred că mai degrabă este vorba despre biblie și teologie. În același timp alții sînt convinși că pasiunea mea rămîne istoria și științele politice în timp ce alții (printre care și profesorul meu de matematică din primul an de facultate – hello, domnu’ profesor Guță!) vor paria pe filozofie. De data aceasta am să vă surprind și am să vă spun că am și o iubire secretă pentru biologie. La urma urmei cum se explică nenumăratele mele ore (suplimentare) de laborator la microbiologie și genetică. În acest caz însă este vorba doar de o mundană disecție culinară.
Când Maeștrii Viselor au început să apară, a trebuit să învețe când și cum să intre înlăuntrul nebănuitelor voastre dorinți neșoptite, în adâncul neîntinat al memoriei colective, să învețe să asculte în egală măsură glasul șoptit al inimii și țipetele răvășite ale intelectului, să vegheze pentru a vă trimite vise așa cum aveați înainte. Pentru că voi vă înconjuraserăți de întuneric, vă puneau pe tâmple, în timp ce visați, felinare mici cu lumină albăstruie, îndulcind contururile camerelor austere, întorcându-se adiere pe ochii închiși.
Pereții sunt văruiți cu un verde palid; lîngă ușă stă o asistentă cu părul roșu.
Nu vă supărați, se fac vizite azi?
Asistenta nu ridică ochii spre ea.
Mă scuzați, am întrebat dacă se fac vizite azi.
Ce vrei, domnișoară?
Să văd pe cineva.
Și cine te oprește. Intră.
.....Pe drumul principal al cătunului X, din comuna Y, se derula un eveniment mai rar decât Crăciunul și mai surprinzător decât orice moft al naturii. Două mașini identice se strecurau sârguincios printre construcțiile de chirpici și celofan.
La capătul uliței, roțile din față ale dubiței se încăpățânară, intrând, pe jumătate, în gura flămăndă de noroi.
-Paștele mă-sii, bolborosi grăsunul din dreapta șoferului, frecându-și fruntea proaspăt pricopsită cu un cucui. Vrei să-mi spargi scăfârlia, nerodule, de mă bagi în parbriz? De ce-ai frânat așa?
-Păi n-am frânat, ne-am împotmolit! Am întrat în mocirlă.
-Mda, și acu’ ce facem? Cum ajungem?
-Păi am cam ajuns. S-a terminat strad... ulița. Deci, de-aci băgăm autopasu’.
Motorina și uleiul de motor îi intraseră adânc în porii pielii astfel că întotdeauna părea că nu și-a spălat mâinile. Tata era obosit. În seara aceasta părea altfel.
Se lăsase întunericul. M-am așezat lângă el pe prispa casei. Și-a dus mâna la buzunarul de la cămașă și și-a scos o țigară cam mototolită. Niciodată n-o aprindea mai înainte de a o fi presat bine între degete. Și acum făcea același lucru. Mirosul de tutun se răspândi repede în aer. Uneori mă alintam pe lângă el și-mi accepta jocul, zâmbind. Acum n-am îndrăznit. Tata uitase să se joace oare? Sau doar avusese o zi grea? Între timp apăruse și luna. Cărăbușii de mai zburau neastâmpărați prin aer.
Comentarii aleatorii