Desigur că Bușilă era un personaj plăcut tuturor. Avea un fel al lui de luminofor domestic. Tot ce prindea i se lipea de degete. De acuta lui dorință, oarecum patetică, de a fi plăcut. Și aceasta, trebuie să mărturisim, ne impresionează până în doza de sprite. Mai avea și aerul acela gregar, deținător al adevărului absolut, cum de altfel îl au și găinile. Ce mai! Era fermecător de dăștept. Poate un pic prea frumos, dar Bușilă Minodor nu punea accentul pe aspectul exterior. El căuta pietre filosofale.
Doi copii galbeni bat mingea în parcare. Maşinile se feresc la fiecare şut. Doar mîţele ascunse printre roţi tresar şi miaună. La geamuri bătrînii privesc agitaţia, scuipă în sîn, unii înjură. Impasibili, copiii galbeni lovesc mingea şi ţipă cu putere. Doi copii roşii se alătură copiilor galbeni. Babele ies la geamuri, înlocuiesc moşii saturaţi de atmosferă albastră. Babele nu au dinţi, molfăie cuvintele cu greutatea plumbului ce îl purtau în măsele.
salvează-mă curg prin venele tăiate de fierul ascuns ruginit curg direct în pământ orezul mă soarbe cu tot cu noroi e ciudat cum încă mai visez aripile din lemn nesperiată urma să mă ridici cu ele peste sărăcia lucie să mă duci peste mări şi ţări să mă pui într-un trup de fată liniştită şi veselă
ridică-te soarele nu poate apune azi până nu te ridici cămaşa ta cadrilată se scufundă încet şi ţip hei nu ne vede nimeni încremeneşte clipa sub puterile mele timpul îşi pune garou îşi face respiraţe gură la gură singur nu ne vom pierde unul de altul ridică-te băiete
Comentarii aleatorii