Vara era pe sfârşite, gospodinele începuseră să-şi facă giji pentru bugetul destinat zacuştelor, gogonelelor, verzei şi pepenaşilor de pus la murat, dar ei nu-i păsa, câtuşi de puţin, de vânzoleala aia care se repeta an de an.
Aici a murit mireasa, la crucea ei muriră și 12 bărbați. Rochia albă, brodată cu paiete și iluzii s-a umplut de sânge. Prințul cu floare în piept a murit și el. Sunt ani buni de atunci. Accidentele nu sunt un produs al globalizării, al capitalismului, nici măcar al epocii vitezei. Accidentele sunt de când lumea și pământul, doamnelor și domnilor. În locul în care a dispărut pentru totdeauna, fără a mai afla ce înseamnă ”împreună, la bine și la rău”, cineva a înfipt o cruce. Carnea pământului – străpunsă de fier. Trupurile – străpunse de fiare. Crucea privește de pe marginea drumului, prin ochii lor – cele două poze decolorate, din ceramică. Privește și îi alege. Pe ei, pe cei care mor în accidente la fel de stupide, la fel de tragice.
nici chiar moartea nu poate sta în fața iubirii sau a urii.
"Va plăti! Dacă pot să-i sug sângele, o voi face. Dacă pot să smulg fiecare fibră din carnea ei, o s-o fac și pe asta. Ea trebuie să plătească pierderea, trebuie să sufere pentru ce mi-a făcut. Ea trebuie să moară. Nu! Asta ar fi prea puțin. De ce să scape atât de repede? Eu sunt cel care va suferi veșnic, eu sunt damnatul! Ea de ce să scape? Nu. Cât timp încă mai respir, dacă ceea ce fac eu se poate chema respirat, ea va suferi în fiecare clipă așa cum sufăr și eu. Iar dacă va fi posibil, chiar mai mult."
Stau amândoi în metrou unul lângă celălalt. Nici măcar nu se ating. Și-a scos o carte din geantă. Ea. Își ține echilibrul cu greu. În spatele ei, ar putea să-i citească peste umăr, dar îl împiedică pielea ei albă, ceafa dezgolită, pata mică, roșiatică ce se întinde până la umeri. Mâna lui care nu se apropie de gâtul ei. Gâtul ei, ceafa albă, pătată. Goală ceafa ei, mâna lui, degetele lui.
Ea citește. Când se eliberează un loc, ea se apropie lent. Sunt atâtea persoane în picioare, un singur loc liber. Iar ea a făcut doar un pas, cu paltonul ei lung, și toți s-au oprit ce caută femeia asta ciudată aici. Dacă ea vrea să se așeze, toți s-au oprit și așteaptă.
-Cinsprezece minute, anunţă şoferul cercetând ceasul de bord cu un picior afară.
-Vorbim mai târziu, ţinu ea să precizeze, deşi era clar că toată lumea trebuie să facă o pauză.
-Mă scuzaţi!
Verucosul îşi făcea loc printre pasagerii grăbiţi să iasă pe culoar ridicând atent mâinile să nu le rănească.
Rămase în urmă să-şi caute pachetul cu mâncare în geanta mică de voiaj. Prefera să o ţină la picioare; nu dorea să incomodeze şoferul cu o oprire lungă între staţii, doar pentru a căuta la bagaje.
Comentarii aleatorii