...Poate că ar fi trebuit să mai treacă ore bune pănă să conștientizeze țeapa pe care o luaseră. Patru perechi de ochi lustruiau pereții, fără ca să se intersecteze între ele. Nici una dintre aceste perechi de ochi holbați și amețiți de alcool nu era dispusă să-si citească în celelalte propria rușine și teamă. Era singurul lucru care încă le mai ținea în lumină.
După discuții purtate în surdină, apoi reluate mai tare și condimentate cu tuse de apropo, după mai multe ocoluri încununate cu amabilul „pot să vă mai aduc ceva?”, ospătarul, dezlegat probabil de patron, se apropie de masa celor patru. Își drese vocea teatral.
Monahismul există în creștinism iar deasupra acestuia stă doar viața îngerilor. În monahism puterea si siguranța sunt atât de mari, încât dacă cineva, adăpostindu-se în el, va devni călugăr și-și va păstra alegerea fără să dea înapoi, nu va suferi niciodată vreo pagubă din partea diavolului… Expresia absolută a urmării lui Christos este renunțarea la lume și la tot ce este trecător, alegerea sărăciei voluntare. Călugărul este omul care caută siguranța și protecția, concentrate între zidurile mânăstirii, și care, ca și Dumnezeu, se află în război continuu cu diavolul. (A.R. Marinău)
Nu numai în casa Annei Surduc toți se pregăteau pentru a primi cum se cuvine musafirii din Cluj, ci și acasă La Petru Klontz, care dorea să-i primească ”boierește”, cum îi plăcea lui să spună. A năimit-o pe Maria Korjeva, cea mai renumită socăciță care pregătea mâncarea pentru toate nunțile, botezurile și alte evenimente din viața satului să pregătească ospățul pentru care tăiase un tăuraș de șase luni, cinci găini și un purcel de lapte. Ba mai chemase și lăutarii din Bocicoiul Mare, că ăștia de la noi nu știu decât ”Hopa tropa pe podele” dar muzicanții din Bocicoi știu să cânte Ceardaș, Polca, Mazurca și Vals, exact ceea ce le trebuie unor domni, că doar n-o să țopăie fata profesorului Stănescu din Cluj ”țupa-țupa Văsăli” ca o căpriță, cum țopăie fetele noastre.
O vale rîpoasă cu vegetație sălbatică, mărăcinoasă, mărginește drumul denivelat, plin de bolovani, care coboară spre satul de unde puține coșuri mai scot fum.
Doar turla bisericii proaspăt renovată anunță călătorii că și în condițiile în care te vei aventura să părăsești drumul cu pretenții occidentale, tot vei ajunge la o așezare de creștini, pașnică, civilizată. Satul nu se deosebește prin nimic de alte sate vecine, rămase pustiite în urma exodului noilor generații către alte meleaguri mai prospere. Doar cîinii hoinari și cîte-o pasăre de curte rătăcită, populează ulițele deșerte.
Din adâncurile neînțelese ale sinelui, din timp și din hăuri necuprinse de trăiri, cutremurate de întrebări și fierbinți cuvinte, ascuțite ca un stilet, îmi deschid tolba cu săgeți otrăvite spre a le arunca din arcul meu de novice vânător.
Comentarii aleatorii