"Întotdeauna am evitat atenția directă a mulțimii..."
Întotdeauna am evitat atenția directă a mulțimii, întotdeauna am încercat să trec neobservat, să îmi suport existența departe de priviri iscoditoare… În primii douăzeci de ani am reușit, apoi a trebuit să mă privesc cu sinceritate și să recunosc că nu mă deranja atenția publicului în măsura în care m-aș fi așteptat, ba chiar –și aici recunosc cu stupoare- îmi făcea plăcere. Mă grăbesc, acum trebuie să încep cu începutul cu situația care m-a adus aici, va trebui să-mi mărturisesc întreaga vină care mă apasă și de care nu voi putea scăpa niciodată.
Unii oameni cred că marea mea pasiune este poezia, sau literatura, sau arta în general. Alții cred că este vorba de software sau de computere. Există și oameni care cred că mai degrabă este vorba despre biblie și teologie. În același timp alții sînt convinși că pasiunea mea rămîne istoria și științele politice în timp ce alții (printre care și profesorul meu de matematică din primul an de facultate – hello, domnu’ profesor Guță!) vor paria pe filozofie. De data aceasta am să vă surprind și am să vă spun că am și o iubire secretă pentru biologie. La urma urmei cum se explică nenumăratele mele ore (suplimentare) de laborator la microbiologie și genetică. În acest caz însă este vorba doar de o mundană disecție culinară.
E azi. Iar e azi. O fi bine? Posibil. Încă nu pot spune clar.
Mi-e rău. Foarte rău. Fizic. Nu suport umiditatea excesivă. Iar aici e jale. Pentru mine. Alții exultă. Pe plajă. Sezon. Relaxare. Distracție. Nisip fierbinte. Lene. Table. Integrame. Bere. Lopățele. Semințe. Valuri. Înghețată. Umbreluțe. Loțiuni. Nămol. Burtoși. Cotoare. Mucuri. Șezlonguri. House. Rom. Topless. Soare. Mult soare. Chirilă. Tudor.
Perfeect. Nu mă doaare. De la cearceeaf în drum spre… maare! Mă amuz. Cred.
Cartea de povești se uita la Mic și Mic se uita la carte.
Era foarte frumoasă, dar de când învățase să vorbească nu știa să zică decât un singur lucru:
- Citește-mă!
Ieri “citește-mă”, azi “citește-mă” și mâine tot “citește-mă”, până când băiatul fu nevoit să-i spună, amărât, adevărul:
- Nu vreau!
- Nu vrei, sau nu știi? Pentru că, dacă nu știi, ai putea să înveți, prostuțule! Toate se învață pe lumea asta, nici un om mare nu se naște copil învățat.
- Dar pe tine cine te-a învățat să vorbești? întrebă el; oprindu-se la “prostuțo”, fiindcă nu prea se potrivea.
- Pe mine ?
Pe mine tu m-ai învățat să vorbesc. Ai uitat?
Comentarii aleatorii