Vreau o cafea. E cinci deja și azi n-am băut decât o ceșcuță înainte de cursul lui Bocea. Mă uit prin agendă și-mi dau seama că nu mai am niciun prieten pe care să-l sun când îmi vine. E puțin trist, dar refuz să mă gândesc, așa că mă ridic și plec. Pardoseala scârție, afară e o ceață groasă, nu o simt. Cum ar fi să-mi iau catrafusele și să mă car naibii undeva unde chiar nu știu pe nimeni, unde nu trebuie să salut pe nimeni din politețe ca după să-i spun de frumusețe în gând. Aș face globetrotting.
Ilaria încercă să-și potrivească pașii cu ai băiatului. Mergeau alături de vreo douăzeci de minute și când nu se mai sincronizau, ea avea ciudata senzație că nu o să le meargă bine. Era doar o superstiție. Pentru că oricum nu le mergea bine.
Îi acceptase invitația de a pleca împreună la dans, deși nu știa prea multe despre el. Doar că îl cheamă Oli. De fapt, lumea răutăcioasă îl striga : Oli, chiorul! Ilaria a condamnat dintotdeauna răutățile gratuite ale lumii! Și poate de aceea, îi acceptase invitația. Nu știa de la ce venea Oli. Poate de la Olivian, sau poate de la Oliver. Nici nu avea importanță.
Acum veniți dvs. să-mi spuneți ce este suferința. Fără să știți ce înseamnă să-ți vinzi cărțile pentru a-ți cumpăra o cafea care, într-o dimineață cu vânt mult și înghețat te trezește din somnolența disperării, punându-te brusc în fața unei lumi ahtiată după erori. Fără ca vreodată dvs. să fi trecut un pod al unui oraș (înghesuit și afumat, în care peste 100.000 de oameni, băgați la grămadă în blocurile ca niște faguri uriași, își poartă crucile zilnic) și să vă fi gândit la un moment dat că Noica a dat în mintea lui Jules Verne.
Copila stătea cu obrajii în palme scuturându-se ca un bujor la fereastră, oftând înabuşit.
- Mămăiţă, m-a călcat maşina...
- Nu te-a călcat, mamaie, ai visat.
- Mămăiţă, am murit azi-noapte, ofta şi-i tremurau buzele ude de lacrimi. Şi le lua cu degetul din colţul ochilor şi le gusta de sare, lacrimile părea că încep să înveţe singure drumul către buze în căderea lor.
- N-ai murit fata mamii, o mângâia mămăiţa, oi fi având febră. Şi-i sufla părul din ochi, şi-i punea mâna noduroasă pe frunte. Copila se uita plină de interes la zgârieturile din palma aceea. Liniile abia se mai distingeau sub crusta de piele aspră, soarele îi asfinţise demult în căuş.
...dar am găsit-o mai târziu în foaier, ascunsă printre costumele dispuse radial în jurul unei fântâni rustice, a cărei cumpănă se alungea spre cupola de sticlă. Era una dintre rochiile în formă de clopot, lipite de ghizdul circular, care se întrebau ascuțit cât de adânc este puțul. O doamnă în etate se apropiase de ea și ciripea, cu voce răgușită, despre eșec.
M-am întors din călcâie și m-am îndreptat spre fumoar. La intrare, din boturile căscate ale unor laioli de marmură, țâșneau două coloane unite deasupra în arcadă.
Comentarii aleatorii