14.13. Mihai îşi scoate capul de sub dantela de spumă a valurilor şi se întoarce cu tot trupul în direcţia plajei încercând sa ghicească unde se află prosopul roşu pe care Irina se tolăneşte la soare. S-a ridicat cu câteva minute înainte de lângă ea pentru a nu răspunde la o întrebare iritantă şi brutală, a intrat în apa ce începuse să se răcească şi a înotat fără ţintă, într-o încercare deşartă de a-şi amorţi sufletul. Oare iubirea nu este asemănătoare înotului? se întreabă. Ba da! Nu ajungi să îi cunoşti limitele niciodată! Chiar dacă eşti tentat să crezi că ai ajuns la capătul puterilor, întotdeauna găseşti un strop de putere pentru a-ţi mişca braţele şi picioarele în încercarea de a mai înainta alţi câţiva metri deşi malul este încă foarte departe!
În camera cu douăzeci și patru de paturi, plus cabina profesoarei, a intrat tovarășa aceea blondă, cu părul numai sarmale-n foi de varză. Avea o mapă maro în mână și ținea pixul ca pe o prelungire a arătătorului, gesticulând larg, în timp ce ne-a spus răspicat că toată lumea trebuie să se adune la ora patru la rond. În costumul de pionier. Apoi a plecat să anunțe în toată colonia că se pregătește un eveniment de excepție.
Khora. Khora era micuță și liberă. Ceda totul fără pretenții, fără grija următorilor ani din viață. În școală fusese un spirit independent și remontant, își făcuse un obicei din a-și contrazice profesorii și persoanele care nu-i plăceau. Înțelepciunea populară a triumfat, ne-am asemănat și ne-am adunat deși rațiunile științifice legiferau respingerea polilor de semn identic. Khora scria versuri absurde și i se publicau.
Ultimele nopţi cu zăpadă m-au dus cu gândul la o perioadă din viaţă de care n-am mai vrut să-mi amintesc şi pe care credeam că o înmormântasem de mult. Dar parcă cineva îşi întinde uneori mâinile prin noi şi cotrobăieşte în cuferele vechi, răvăşindu-le, încât, fără să vrem, ne întoarcem pe linia ferată a memoriei. De parcă Dumnezeu doreşte mereu să ne aducă aminte de ceva.
Nici moartea nu mai e ce a fost… și nu care cumva să îndrăzniți să-mi spuneți mie că nu e așa, sau să începeți să-mi îndrugați verzi și uscate, că pe aici sau pe dincolo, că eu unul… Da ce să mai zici de circul din ziua de azi, pe care ei îl numesc înmormântare?... Păi așa arată o înmormântare?… Așa ca o… hai să fim serioși! Uite, acum două săptămâni trecu în lumea drepților Grigore a Lupului – gospodar, cum nu era altul în sat, odihnește-l, Doamne, în iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!... Și uite așa stă Grigore întins pe masă, afară-i zi de seceriș, el se hodinește ca un boier, iar ai lui, aleargă ba în stânga, ba în dreapta, o hărmălaie nene și un tărăboi ca la balamuc, de parcă-i luase foc casa. Până la urmă toți au dat fuga la oraș!
Comentarii aleatorii