Toate bune şi frumoase, mrejile şi farmecele copilăriei, până când m-am ridicat şi eu fată de vreo treisprezece ani. Atunci au început să construiască la noi în sat barajul. De la el mi se trag toate necazurile, spuneam eu adesea cu amărăciune. Viaţa nu a mai fost la fel, iar moartea s-a mutat să secere de la oraş cu nemiluita printre bătrânii sau oamenii mai tineri din sat.
Ne întâlneam pe maidan, după şcoală, la o miuţă. O atmosferă strânsă cu grebla, prinsă de piciorul copilăriei ca melcul lipit de fântână ne umezea ochii, trăgând după ea câteva visuri absurde, cum ar fi - să ajungi într-o zi la lotul naţional. În după amiaza aceea cerul era buzumenit de nişte nori musculoşi, pe sub pielea lor măslinie alergând şarje electrice, ca nevăstuicile prin întinderea cu clăi de paie de dincolo de izlaz, rămase din anii trecuţi. Aveam ca îndatoriri importante pe langă lecţii, păscutul unor amărâte de oi, capre, vaci, raţe şi unii, chiar scroafa cu purcei.
– Unde te las? îl întrebă Andrei pe Maxim, când ajunseră în oraș.
– Orinde, unde te oprești și tu! Trebuie să trec pe la o cunoștință, iar pe urmă trec pe la spitalul orășenesc să mă interesez dacă pot face practica la ei.
– Spune-mi unde să te aștept, sau poate te întorci acasă cu trenul?
– Nu, nu mă aștepta! Mă voi întoarce mâine, dacă nu chiar poimâine, am mai multe de rezolvat.
Andrei băgă mâna în chimir de unde scoase câteva bancnote împăturite și îi întinse lui Maxim.
– Ia-i, o să-ți prindă bine!
– Nu trebuie Andrei! – încercă să-l refuze amabil Maxim.
– Ia-i te rog, că eu pentru tine i-am ținut! – spuse aproape rugător Andrei.
– Îți mulțumesc Andrei! Îți mulțumesc foarte mult!
– E, fii pe pace!... – dădu din mână Andrei.
– Ei, atunci la revedere!
Tolănit într-un leagăn printre perne, sprijină brațul de spătar, către o îngereasă cu două rânduri de aripi, din Ordinul Purificat al Virtuților. Aceasta îl privește pe sub gene, îi zâmbește și își umflă pieptul sub mantia lungă din păr de cămilă. Îi spune că-l va durea puțin. Șterge cu vată muiată în spirt, apoi înfinge acul în venă. Cerneala roșie pătrunde în trup și se împrăștie prin artere. El își întoarce capul, se strâmbă, ridurile dipuse radial în colțul ochilor ar trebui să o neliniștească pe servitoarea cu șolduri legănate.
-Destul îi spune
-Pleacă! îi spune
-Nu uita deseară să vii să mi te oferi!
Îngereasa cade în genunchi, își lipește fruntea de vârful piciorului său, își strivește buzele de mătasea papucului, prin care degetele se conturează vag.
Comentarii aleatorii