Dincolo de livezile cătunului nostru, de unde începe păşunea ce se întinde până la pădurile Cornetelor, se înalţă semeţi, strălucind sub soare într-o armonie de roşu şi verde cireşii bătrânului Busuioc.
Unii dintre ei, bătrâni, cu crengile rupte de furtuni, alţii mai tineri, înalţi ca stejarii cu coroanele mari şi cu câte o sperietoare de păsări răstignită în vârf. Poamele lor roşii îmi atrag privirea, îmi fac cu ochiul, mă ademenesc, mă cheamă, mă strigă...
Îmi propun să nu mă uit într-acolo, dar nu rezist mult timp şi mă uit pentru că nu se poate altfel.
Mă uit doar şi înghit în sec, la fel cum probabil, se uită şi înghit în sec şi alţi copii.
M-a creat într-o noapte rece de iulie. Nu m-a terminat. Și-a promis însă că va reveni și mă va desăvârși. Până atunci m-a închis într-un caiet cu copertele galbene, confecționat într-o fabrică de hârtie din Bacău.
(povestiri din cartierul de nord – din seria “la colonelu”, fragmente)
îmi place de Mişu. are iniţiativă. de cîteva zile a adus în barul colonelului o tablă de şah. într-un fel s-a şi justificat la o partidă cu Marcel – uite băi boule o metodă antidepresivă şi antialcoolică, vezi, de zece minute te gîndeşti la o mutare şi în timpul ăsta nu ai mai gustat din pahar. bine, nu e valabil şi pentru Mişu. pentru că Mişu poate să bată pe oricine chiar dacă stă şi cu două pahare de votcă în mînă. şi chiar stă! uneori are mutări geniale şi cu cît bea mai mult cu atît se mişcă mai repede - e2-e4 pac, f1-f4 pac, d1-f3 pac, f3-f7 mat! Marcel are o anumită lentoare în mutări. stă cu degetul mare şi arătătorul deasupra unei piese de parcă ar vrea să apuce aerul şi să-l scuture de coadă pe sub nasul nostru.
Doi copii galbeni bat mingea în parcare. Maşinile se feresc la fiecare şut. Doar mîţele ascunse printre roţi tresar şi miaună. La geamuri bătrînii privesc agitaţia, scuipă în sîn, unii înjură. Impasibili, copiii galbeni lovesc mingea şi ţipă cu putere. Doi copii roşii se alătură copiilor galbeni. Babele ies la geamuri, înlocuiesc moşii saturaţi de atmosferă albastră. Babele nu au dinţi, molfăie cuvintele cu greutatea plumbului ce îl purtau în măsele.
De dimineață am avut o inimă rea. Adică simțeam în piept o ceață nehotărâtă. Dacă e albă sau gri. La școală am băieți în clasă. Nu sunt prea deștepți. Adică nu la note ci așa în general. Uneori sunt răi. Învățătoarea a întârziat la oră. Nu știu de ce. Dar m-am plictisit așteptând-o. Când mă plictisesc îmi vine să oftez. Și am început să alerg și eu prin clasă.
Comentarii aleatorii