Era un cer despre care nu povestise nimeni până atunci. Te apăsa greu ca un tavan cu grinzi din lemn de brad. Ploaia a venit firesc. Deasupra ta, frâmghii rezistente suspendate din cer coborau insistent. Te mângâiau pe gât, ţi se încolăceau şi îţi propuneau salvarea.
Dintr-un bloc putred şi gri, mirosul de igrasie îţi perfora nările şi îţi sfredelea în cap. Te gândeai că pacea asta care îţi era servită pe tavă, întunericul ăsta găunos, nu avea să ducă decât la moarte.
Simţeai că eşti un fluviu care curge prin tine însuţi şi te devastează. Te refugiai înafara ta. Te priveai de sus, erai un simplu om.
Bătrânele îşi plecară capetele şi înaintară. Înfipseră bastoanele în ţevile-suport din colţurile ringului, apoi păşiră pe suprafaţa de gresie şi se opriră în faţa bărbaţilor.
Nasturii sacourilor se desfăcură, cămăşile foşniră trase pe braţe, încheieturile noduroase se flexară sub bretelele maiourilor umezite de sudoare şi piepturile slăbănoage, tivite cu păr rar, se umflară, clătinând din pielea flască a pectoralilor.
Cartea de povești se uita la Mic și Mic se uita la carte.
Era foarte frumoasă, dar de când învățase să vorbească nu știa să zică decât un singur lucru:
- Citește-mă!
Ieri “citește-mă”, azi “citește-mă” și mâine tot “citește-mă”, până când băiatul fu nevoit să-i spună, amărât, adevărul:
- Nu vreau!
- Nu vrei, sau nu știi? Pentru că, dacă nu știi, ai putea să înveți, prostuțule! Toate se învață pe lumea asta, nici un om mare nu se naște copil învățat.
- Dar pe tine cine te-a învățat să vorbești? întrebă el; oprindu-se la “prostuțo”, fiindcă nu prea se potrivea.
- Pe mine ?
Pe mine tu m-ai învățat să vorbesc. Ai uitat?
Limba română este ca o duminică… Ei, ce vrea să spună poetul aici?” întreabă profesoara. Elevul însă întîrzie să răspundă. Era unul dintre aceia cărora profesorii le spun “brînză bună în burduf de cîine”. Totuși răspunsul n-ar fi fost o problemă pentru el. Atunci de ce nu răspunde? O tăcere nepermis de lungă amenința să strice bunul mers al lecției.
“Hai, Mihăiță!” zice profesoara, apelînd inconștient la acest diminutiv. Era un mesaj ascuns de simpatie, știut fiind că la această vîrstă toți copiii sînt îndrăgostiți un pic de profesoarele tinere și frumoase, cum era ea, la fel cum bolnavii simt o tandrețe mocnită față de surorile ce-i îngrijesc.
Comentarii aleatorii