Își muta corpul de pe un picior pe celălalt bălăngănindu-și mâinile grele ca niște haltere. Nu privea înainte de teamă ca trecătorii să nu observe că are privirea tulbure, deși oricine ar fi văzut imediat că nu era în stare nici să se mențină în linie dreaptă, darmite să mai și meargă coerent. Nu mai ținea minte unde fusese: la Monza, pe Splai, sau la Oceanul de rom, pe lângă Tineretului. Acum putea să deseneze ceva pe cer, nimeni nu se împotrivi când schiță câteva tușe, cu mîna liberă, deasupra capului, pe albastrul aproape imaculat al cerului. "Uite, vezi, ce pasăre mișto, ce cioc!" îi spuse tipei care trecu mai repede prin dreptul lui și schiță o grimasă de oroare.
înaintam prin această iarbă înaltă și totul se petrecea intens aveam viziunea unui culoar verde nesfârșit. unghiile galbene scormonind pământul în căutarea unui somn demult apus sângerau și mici cârtițe mă trăgeau înspre marginile timpului ca o gogoașă primordială gata să explodeze. căram o umbră îndoielnică, grunjoasă, mereu nemulțumită de graba trupului cerând un pas mai ritmic către o oază. prea oarbe degetele nu dibuiau calea mai strâmtă cu fiecare pas si roțile huruitoare ale unui zgomot persistent îmi scobeau sacadat podeaua timpanelor. uscăciunea ca un aparat dentar prost montat îmi zgâria continuu limba si numai cuvântul „apă” injecta dureri insistente în membranele flasce ale gândurilor odată rostit.
Mă trezesc plin de somn. Visam…Habar n-am ce. Am uitat. Oricum, era ceva plăcut. Cu o nuanță dulce-amăruie. Și cu niște culori vii care incendiaseră parcă cerul. Un cer…Nu găsesc fierbătorul. Ceașca stă, gata să cadă, pe marginea mesei de lângă pat. Mișcată, probabil, în somn când mă rostogoleam…Mă rostogolesc pe o pajiște inundată de soare. Cu iarbă zemoasă, plină de sevă. Abia mijită, dar puternică în dimineața asta de iarnă-primăvară…Frântură de vis. Cu lumina asta aiuritoare. Plină de culoare. Culori …A dispărut. Găsesc, în fine, fierbătorul, punga cu cafea, zahărul, lingurița…Lingurița într-o poziție de echilibru instabil. O prind înainte să cadă în chiuveta care, acum observ, are o crăpătură abia vizibilă, ce pare mai mult o zgârietură, dar nu e. Care, însă, se cască.
Nimeni nu a înţeles ce bolborosea asupritorul deşirat şi costeliv, însă de văzut au văzut cu toţii cum îi ieşeau din gură vipere. Şuierăturile lor ascuţite sunau prelung în urechile lor, iar pe urmă erau traduse în grai omenesc de către învăţătorul din satul vecin.
– Spune că ieri în apropierea aşezării voastre au fost împuşcaţi trei soldaţi. Dacă asta
s-ar fi întâmplat în localitate v-ar fi omorât pe toţi, dar aşa vor să-i spânzure doar pe aceia ai căror fii sunt partizani. Dacă nu îi divulgaţi pe părinţii partizanilor, o să vă ucidă pe toţi.
I se făcu la un moment dat somn. Un somn bun, copleșitor. Se ghemui pe cimentul pe care nu îl simți deloc rece, își căută o poziție comodă și adormi. Un somn lung, fără vise.
Transpiră puțin. Cînd se trezi nu mai era agitat. Încercă să se întoarcă cu fața în sus și în clipa aceea simți că se atinge de cineva. Tresări brusc speriat. Primul gînd îi zbură la mortul întîlnit ieri. (De fapt nici nu știa dacă poate vorbi în termeni de zile, de azi sau ieri. Acolo nu văzuse soarele sau un alt mod în care să determine trecerea timpului.) Gîndul că ar fi putut să doarmă lîngă bărbatul mort îl făcu să se scuture și să se îndepărteze repede.
Comentarii aleatorii