Până şi moşnegii satului întorceau capul după ea, cât despre flăcăi... nu era unul care să nu o fi măsurat cu privirea din cap până-n picioare. Unora, văzând-o, le sticleau ochii de pasiune, alţii uitându-se la ea nu erau în stare să-şi ascundă poftele, iar alţii doar o mângâiau cu privirea adorând-o ca pe o capodoperă a frumuseţii. Când trecea plutind prin sat, cu sapă în spinare, cu cosiţele negre căzute peste sânii frumos arcuiţi, într-o linie nici copilăroasă nici matură, flăcăii turbau privind-o. Seara se apropiau timid de portiţa ei vorbindu-i cu entuziasm despre dragoste, ea îi asculta tăcută cu capul puţin plecat. Nimeni nu a îndrăznit vreodată să o atingă, temându-se parcă să nu-i pângărească frumuseţea.

Un porumbel rătăcit în noapte i se așeză pentru o clipă pe creștet apoi, speriat, își reluă zborul fără țintă în întuneric; un salcâm se prăbuși trosnind și fâșâind înfricoșător la numai câțiva pași în urma sa, însoțit de înjurăturile tăietorului nocturn. Întâlni zeci de oameni ai satului; mânau grăbiți vitele la luncă, dar nici măcar un glas cunoscut, care să-i dezvăluie identitatea unei persoane apropiate. Amintirile se învălmășeau gâdilindu-i nările cu mirosurile toamnei; în realitate, nu simțea decât miros de frunză crudă.