Motto
Se dedică domnului poet, prozator și critic literar Tudor Cristea
Cu modestie, Radu Părpuță
Ion Creangă avea un cucoșel pe care îl chema Fasolă. Tare mult mai ținea povestitorul la el! Îl păzea ca pe ochii din cap să nu-l mănânce mâțele, că erau vreo cincisprezece și nu prea avea ce să le dea de mâncare. Acest cucoșel i-a slujit povestitorului drept prototip literar al cucoșului năzdrăvan din povestea Punguța cu doi bani.
Podul, cu bârnele și stâlpii lui de susținere pictați în cărămiziu de razele soarelui în devreme apus iernatic, apărat acum temeinic de vajnicul Mitică-Gonzo și ai lui, îmi ieșea încet din memorie. Aveam, deja, gândul în altă parte. Trebuia să ajung în București, acolo unde era, după cum se striga la televizor și radio, mare nevoie de mine. Mi se părea că trebuie neapărat să mă prind de roata istoriei, care se învârtea demențial în acele zile, fără teamă de forța ei centrifugă, că nu mi-aș fi iertat în tot restul vieții neimplicarea sau ascunderea dupa bârnele unui pod prea neimportant și prea apropiat.
Ei bine, nu! a zis ea şi eu deja mă plictisisem trăgând cu ochiul prin gaura cheii la scălămbăieturile lor sinistre ce deveniseră de la un timp ritual îmbrăcat în lapte şi miere încă de la început de fapt de când îi cunoscusem şi am devenit astfel vecini de apartament sub acoperiş acolo la mansardă unde razele soarelui încing tabla în zilele călduroase de vară şi simţi cum picură paparudele prin acoperiş când vrea să plouă şi nu mai plouă iar dansul lor nu te mai satisface nici măcar din punct de vedere estetic pentru că bozii atârnaţi în faţă şi-spate au murit degeaba mai apar şoldurile lor arămii plânse în mătasea sudorii frunzele veştede te fac să bănui că dincolo… de aceea mai trag cu ochiul din când în dând fuga la gaura cheii ca un divertisment aşteptând să văd cine ştie ce miraj din soarele lichid…
Monahismul există în creștinism iar deasupra acestuia stă doar viața îngerilor. În monahism puterea si siguranța sunt atât de mari, încât dacă cineva, adăpostindu-se în el, va devni călugăr și-și va păstra alegerea fără să dea înapoi, nu va suferi niciodată vreo pagubă din partea diavolului… Expresia absolută a urmării lui Christos este renunțarea la lume și la tot ce este trecător, alegerea sărăciei voluntare. Călugărul este omul care caută siguranța și protecția, concentrate între zidurile mânăstirii, și care, ca și Dumnezeu, se află în război continuu cu diavolul. (A.R. Marinău)
Am evadat un timp, ca să-mi dau seama. Furoul franţuzoaicei, zbierătele, bătăile în pereţi, lălăitul de dimineaţă, băile, liniştea, bucătăria, mireasma de mort a frigiderului, canadianul. Jean-François. Prima sărmăluţă. Râsul. A trecut anul, ca şi tăcerea. Înveţi să te baţi cu toţi şi mai ales cu tine. Şi nu e nimic mai real decât o plecare cu sufletul dezbrăcat, la vedere, fără duplicitate sau joc de glezne. Aş vrea să spun că am crescut şi am aflat ce e iubirea, nu. N-am nicio idee. Am avut momente când am presupus c-am nimerit-o, în sfârşit, şi mă făleam grozav. Nu. Iubirea e o dorinţă susţinută de neîmplinire. Am găsit asta într-o carte, ca motto. E un tip de iubire, da, cel mai sfâşietor.
Comentarii aleatorii