Scrumiera mătuşii P era argintată ca şi oglinda veche aşezată pe raftul de sub fereastră; era o scrumieră cu o pescăriţă dezbrăcată care trăgea năvodul de chiştoace şi scrum cu braţele şi, cine ştie, poate vreun peştişor de aur urma să apară pentru trei dorinţe esenţiale în viaţa oricui.
În camera cu douăzeci și patru de paturi, plus cabina profesoarei, a intrat tovarășa aceea blondă, cu părul numai sarmale-n foi de varză. Avea o mapă maro în mână și ținea pixul ca pe o prelungire a arătătorului, gesticulând larg, în timp ce ne-a spus răspicat că toată lumea trebuie să se adune la ora patru la rond. În costumul de pionier. Apoi a plecat să anunțe în toată colonia că se pregătește un eveniment de excepție.
Odată, unchiul Fedea o păţi rău de tot.
Văzând o turmă de oi se gândi să-l sperie un pic pe cioban şi ascunzându-se în tufişuri, urlă întocmai ca un lup. Spre nenorocirea lui, ciobanul îl zărise cum se furişa printre tufişuri şi asmuţii câinele asupra lui:
– Şo pe lup!... Ru-u-u-pe-e-ei fâşu’ mă!...
– A-a-a-a-a!... se auzi din tufişuri, un răcnet sfâşietor, de-l trecură pe cioban fiorii.
Sprinten ca un veveriţoi, unchiul Fedea se căţără spre vârful unui mlădios stejărel. Văzându-l în deplină siguranţă, în vârful stejărelului, ciobanul vru să cheme câinele la oi, dar deodată din tufişuri, se auzi un «tr-r-r-r-rosc!», un «A-a-a-a-a!...» şi mai sfâşietor decât primul, un «Ă-ă-ă!» înnăbuşit şi un «ha-r-r-r-r-r» de toată frumuseţea.
Linia ferată trecea de o sută de ani prin capătul lanului Fădoreștilor. De acasă până acolo, Maria lui Fădor, văduvă acum, făcea cu căruța, mânând caii la pas, aproape o oră. Când pleca la prășit ori secerat, și-i lua cu ea pe toți cei șapte copii, dintre care vreo patru nu erau mai mari decât ulcelele, iar trei, zburătăciți binișor de-acuma, începeau să deprindă trebile câmpului și animalelor. Treziți cu noaptea în cap, nicușorii mârâiau somnoroși și urcau încetișor în căruță, urmând să mai doarmă o bucată pe drum. Chiar făcuți cu doi bărbați, amundoi plecați pe cealaltă lume, băieții nu se separau nici într-un fel și, ajutându-se unul pe altul, nici nu-și mai dădeau seama ce copilărie chinuită au.
Am venit cu soţia la invitaţia lui Dan şi a Aureliei; au vrut să ne anunţe că se căsătoresc şi ne-au propus să le fim naşi; am băut şi am sărbătorit. Pe la două, două şi ceva noaptea, am aţipit. M-am dus în sufragerie şi m-am întins pe canapea; când m-am trezit, lângă mine, erau ăştia pe care nu-i cunosc, doi bărbaţi şi o femeie.
Comentarii aleatorii