În sfârșit, m-am încălzit puțin. Nu îndrăznesc să mă mișc, de teamă să nu pierd echilibrul acesta fragil de căldură. Ar fi fost bine să fie Vlad aici. Cred că e prima dată în foarte mult timp de când mi-e dor de el. De obicei, e mult prea aproape. Sufocant. În toți anii aceștia apropierea ne-a fost ca o cangrenă mușcând încet din amândoi și unindu-ne incurabil.
- Hello, baby.
- Bună, iubito.
E stupid, știu, dar i-aș lua vocea în palme și aș sorbi-o. Nu i-am spus asta niciodată. Dacă i-aș spune-o acum, în mijlocul nopții, aș avea o scuză.
- Îmi pare rău că te-am trezit.
- E ok, sugar.
- Nu mi-ai mai spus demult așa.
încă o dimineaţă pierdută. notez în jurnalul de bord al comandorului erasmus de voluntari, rezervist şi veşnic înamorat de văduvele combatanţilor fără cauză.
în anul de graţie 2010, după Hristos, stau pe holul administraţiei finaciare, teleportat din corpul unui umanoid - în carcasa unui robot. iau primele probe de pe această planetă îndepărtată cu sute de ani lumină de planeta pământ. la ora nouă fix jandarmul de la poartă aduce micul dejun general, franzeluţa mini şi iaurtul, la fiecare ghişeu pe care tronează un carton cu inscripţia pauză de masă. ora zece trece direct prin mine, ca un manechin la o prezentare de modă.
Despre unchiul Fedea nu se putea spune că era prea-prea bocotan, dar la fel nu se putea spune că ar fi foarte-foarte siromah, nu era nici boltăgiu dar nici şuşăgaş nu era. Nici nu i se îndoiau şaranţurile podului sub greutatea grânelor, dar nici vântul nu-i şuiera„Învârtita de pe Iza” prin podul casei. Cu toate că avea iosag doar cât să-şi întoarcă spurcatul iapa, dar în schimb avea de toate.
Nu ştiu când s-a stins lumina, dar instantaneu m-am îngrozit, nu vedeam pe nimeni, nu auzeam nimic, nici măcar respiraţia nu mi-o mai auzeam. Primul gând a fost acela că am murit, dar deodată s-a luminat totul, ca atunci când revine lumina electrică după o pană de curent în noapte. Şi încep toate aparatele să-şi reia cursul de unde s-au oprit, frigiderul să zbârnâie, televizorul să redea emisiunea de ştiri, calculatorul să-şi lumineze ecranul.
În vara aceea, frații Chiriacuț au terminat amundoi deodată profesionala. Arcade și Manole nu erau nicidecum gemeni, ba chiar între ei era o diferență de aproape doi ani, numai că așa hotărîseră ai lor, să-i dea împreună în clasa întîia. Acum, proaspăt “unși” în meseria de vagonar (absolvind specialitatea “lăcătuși reparații vagoane” a singurului grupului școlar CFR din Moldova), au trebuit să aleagă, pentru a intra în cîmpul muncii, între gara din Brașov și cea din Constanța. Doar acestea mai aveau posturi neocupate, pe cele din super-populatul nord al țării bătîndu-se alții cu ani înainte. Bineînțeles, mirajul Litoralului – despre care doar auziseră (ei, care erau șapte frați la părinți, nepermițându-și nimic mai mult) -, i-a făcut să opteze pentru Constanța.
Comentarii aleatorii