întîi a venit o maşină roşie cu o girafă la volan. fredonînd i live my life for you girafa a clipit cam obraznic pentru gustul meu - ce mai faci Mişule? nu i-am răspuns. cum să răspunzi unei girafe care îşi scoate capul prin plafonul maşinii are picioarele din spate înfipte în carburator şi dă din coadă prin ţeava de eşapament? oricum creierii îmi zumzăiau ca o piatră de polizor! fii atent Mişule mi-am zis, piatra asta se sparge nu e bine fixată pe ax, auzi cum bate. şi chiar s-a spart. atunci au venit escadrilele de licurici, parcă erau Stukas-uri în picaj.
Omului îi este frică de moarte, da, dar nu e la toată lumea în aceeași măsură. Îi deosebește gravitatea păcatului pe care îl au de dus cu ei dincolo… Și înțelegerea morții ca un prag mai înalt peste care trebuie să trecem în drumul spre mântuire… Pe omul pregătit nu-l sperie nici moartea, nu-l surprinde nici judecata cu traista goală. Nu m-am gândit niciodată dacă moartea este o pedeapsă. Important e să ne găsească pregătiți sufletește... Cel care cugetă la moarte, scapă de moarte, iar cel ce cugetă doar la plăcerile acestei vieți trecătoare, își câștigă moarte. Nu de moarte trebuie să ne temem noi, pentru că, în fapt, moartea este nemurire, ci de pierderea sufletului să ne temem. (Părintele Iustin Pârvu: O viață de mărturisitor)
Iuda: Doamne, dacă tot m-ai chemat, porunca Ta e lege pentru mine. Spune-mi pe cine trebuie să mai vând.
Dumnezeu: A venit vremea să cumperi, nu să vinzi.
Iuda:
Onorată instanță,
Știți cu toții că eu am fost trădătorul lui Isus. Știți, desigur, că eu sunt un avocat care face mereu un joc dublu. Astfel, într-o primă fază, am să vă dau toate detaliile despre acest acuzat:
A fumat, a băut, s-a drogat cu cești mari de cafea, s-a culcat cu mai multe femei, și-a urât aproapele, a mințit, a furat, s-a crezut mai mare decât Dumnezeu, a zis că și el poate face pământ, a zis că are tot timpul din Univers, a scăpat mereu de moarte, pardon, de des-ființare.
Zorii găureau încăpățânata cazemată plumburie a cerului iar luminile stâlpilor piereau monoton. Asfaltul strălucea straniu prin pojghiță timidă apărută peste noapte
Forfota lumii încă se lăsa așteptată când bărbatul primi nepregătit tăișul aerului în adâncul pieptului. Se opri o clipă în dreptul scării, își ridică inghesuindu-și sub barbă gulerul paltonului pensionat, tuși scurt, teatral, și traversă străduța creață din fața sa.
Avea un mers lent și apăsat, pesimist. Se opri brusc, în dreptul unui chioșc muribund sub imperiul ruginii.
- ‚Neața, poete! Matinal. Ca de obicei. Și după cearcănele tale, îmi spui că iar ai păzit noaptea.
Vânzătorul răse zgomotos ca după o strașnică glumă privind cum bărbatul numit „poet” își percheziționa frenetic buzunarele.
Comentarii aleatorii