Simţea în casă mirosul pâinii aburind sub ştergare albe, dar nu avea poftă de mâncare după dezgustul de propria fiinţă provocat de priveliştea descompunerii din căruţa trasă de calul galben.
Zorii găureau încăpățânata cazemată plumburie a cerului iar luminile stâlpilor piereau monoton. Asfaltul strălucea straniu prin pojghiță timidă apărută peste noapte
Forfota lumii încă se lăsa așteptată când bărbatul primi nepregătit tăișul aerului în adâncul pieptului. Se opri o clipă în dreptul scării, își ridică inghesuindu-și sub barbă gulerul paltonului pensionat, tuși scurt, teatral, și traversă străduța creață din fața sa.
Avea un mers lent și apăsat, pesimist. Se opri brusc, în dreptul unui chioșc muribund sub imperiul ruginii.
- ‚Neața, poete! Matinal. Ca de obicei. Și după cearcănele tale, îmi spui că iar ai păzit noaptea.
Vânzătorul răse zgomotos ca după o strașnică glumă privind cum bărbatul numit „poet” își percheziționa frenetic buzunarele.
Acum locuiește singur. Casa pe care o avea în partea de sud a orașului i s-a părut prea mare, după ce soția lui a plecat luînd și mare parte din lucrurile lor. Îi convine acest bloc cu trei etaje, apartamentul mic de la parter. Domnului Dragu îi plac geamurile joase, cîteodată iese în fața scării, unde vecinii lui stau de vorbă sau joacă șah; nu are timp să îi salute, cu toate că nu pare a se grăbi undeva. Abia dacă știe cum îi cheamă. Sunt oameni bătrîni cu toții, ca el, îi vine să spună, cu tricouri bej sau verzi cu guler, unii cu pantalonii descheiați, alții cu ghete și iarna și vara. Toată scara se scufundă în tăcere și întuneric pe la 9-10. Domnul Dragu ține lumina aprinsă pînă tîrziu, dar la fel face și singurul tînăr din bloc, fotograful de lîngă el.
Până şi moşnegii satului întorceau capul după ea, cât despre flăcăi... nu era unul care să nu o fi măsurat cu privirea din cap până-n picioare. Unora, văzând-o, le sticleau ochii de pasiune, alţii uitându-se la ea nu erau în stare să-şi ascundă poftele, iar alţii doar o mângâiau cu privirea adorând-o ca pe o capodoperă a frumuseţii. Când trecea plutind prin sat, cu sapă în spinare, cu cosiţele negre căzute peste sânii frumos arcuiţi, într-o linie nici copilăroasă nici matură, flăcăii turbau privind-o. Seara se apropiau timid de portiţa ei vorbindu-i cu entuziasm despre dragoste, ea îi asculta tăcută cu capul puţin plecat. Nimeni nu a îndrăznit vreodată să o atingă, temându-se parcă să nu-i pângărească frumuseţea.
Comentarii aleatorii