În particular, Trică Tălălău - care n-avea un ochi și de aceea i se spunea Chioru lui Tălălău - era un om tare de treabă. Vara muncea cu ziua pe unde apuca să le astupe gura alor săi, că avea o casă de copii. Acu, nu era vorbă, casa-i (din chirpici) nu întrecea ca mărime cantonul Chefereului, de la barieră.
Adesea, aflat în curaj, și la două sute de rom - ăla era, povestea asistenței formată din bețivii satului (Cărbune, Racliș, Bostacă, Bariz, Prună, Mechea și Bodoagă) că, odinioară, fecior la tat-su când era, apuca de coarne taurul nărăvaș, ce sărea prin bătătură, și-l izbea de pământ de-i trecea numaidecât cheful de împuns ori de zburdat.
Lunea abia făcuse ochi. Și, ca de fiecare dată, de sub pleoapele ei, parcă tot Iașiul inundase Podu Roș închegându-se în acei treizeci de metri pătrați din fața stației de autobuz. Metastaza lui ianuarie, eterna oră fixă și euforia secundarului îl calcă lesne în picioare pe Aristotel cu tot cu etica lui și, implicit, îmi liniștește și mie orice pornire sau deprindere civică. Inferența-i simplă –ori calc pe oase fără discernământ, ba chiar cu nesimțire, ori deger cu simțire și nu mai ajung nici să mă iscălesc pe foaia de prezență a seminarului constipat în antipatia profesorului.
Tolănit într-un leagăn printre perne, sprijină brațul de spătar, către o îngereasă cu două rânduri de aripi, din Ordinul Purificat al Virtuților. Aceasta îl privește pe sub gene, îi zâmbește și își umflă pieptul sub mantia lungă din păr de cămilă. Îi spune că-l va durea puțin. Șterge cu vată muiată în spirt, apoi înfinge acul în venă. Cerneala roșie pătrunde în trup și se împrăștie prin artere. El își întoarce capul, se strâmbă, ridurile dipuse radial în colțul ochilor ar trebui să o neliniștească pe servitoarea cu șolduri legănate.
-Destul îi spune
-Pleacă! îi spune
-Nu uita deseară să vii să mi te oferi!
Îngereasa cade în genunchi, își lipește fruntea de vârful piciorului său, își strivește buzele de mătasea papucului, prin care degetele se conturează vag.
"3. Temnița selectă a retrăirilor și regretelor" din volumul de debut "Să îndeplinim
... strivită pentru totdeauna de talpa zgrunțuroasă a bocancilor săi de militar.
Să mai simtă încă o dată mirosul de cafea tare, nu poșirca cu apa și cu aripioare de gândaci roșii pe care Firfirică le răspândea în celulă, dupa ce le împraștia cărnița printre măselele stricate. ”Domnu’ e servit cu chou a la crème și cu iepure fezandat și sos de iman baialdi. Fazanul e deficitar, îi lipsește ceva. La Paris, la Chez Martine, dacă prinzi așa ceva poți să îi dai ospătarului cu tava în cap. Sau la Eger, lângă Budapesta. Totul poate să fie impresionant de bine gătit, un singur fir de păr de câine sau de pisică dacă ai găsit în pește, chelnerul revine cu o tavă pe care aduce un satâr, un cuțit și o drujbă, dintre care tu nu ai decât să alegi. Prost să fii să spui nu.”.
Omenirea ajunsese în anul 2890 la un asemenea nivel de dezvoltare încat sistemul solar era împînzit de călătorii intra, interplanetare si intergalactice, prin generarea controlată de găuri negre. Oamenii de stiinta ai vechii Americi au reușit să producă în 2008 în pîntecele munților Stîncoși primele găuri negre, 700 de ani mai tîrziu aceasta a generat o nouă formă de transport, abandonînd trenurile, autovehiculele și vapoarele expuse azi, numai în muzee. Astfel, ciocnind atomi la viteze inimaginabile cu ajutorul unor dispozitive atașate pielii, fiecare pămîntean, putea călători, unde dorea el, împreună cu orice dorea. Raza putea fi infinit de mare, transportul depinzînd de existența unei surse de energie direct proporționale.
Comentarii aleatorii