Personajul principal este servit cu şampanie. Un domn de vreo şaizeci de ani, probabil foarte bogat, nu-şi refuză mica plăcere a dimineţilor de pe strada Pacific, la numărul şase, în barul anonim cu vedere la un trotuar măsurat de ragazzele pe care noi nu le vedem, și n-avem decât să-l credem pe barmanul proprietar când înjură pe italieneşte departamentul de moravuri uşoare. Dar domnul e o prezenţă deosebit de agreabilă!
Înainte de Mary, intră parfumul ei. Parfumul, singur, n-ar spune nimic, dacă n-ar fi al ei. Şi invers, poate. Are vreo cinzeci de ani, o rochie lungă din satin de culoarea ciocolatei şi flori necunoscute la pălărie, iar noi deja ne închipuim că e prima iubire a domnului agreabil.
salvează-mă curg prin venele tăiate de fierul ascuns ruginit curg direct în pământ orezul mă soarbe cu tot cu noroi e ciudat cum încă mai visez aripile din lemn nesperiată urma să mă ridici cu ele peste sărăcia lucie să mă duci peste mări şi ţări să mă pui într-un trup de fată liniştită şi veselă
ridică-te soarele nu poate apune azi până nu te ridici cămaşa ta cadrilată se scufundă încet şi ţip hei nu ne vede nimeni încremeneşte clipa sub puterile mele timpul îşi pune garou îşi face respiraţe gură la gură singur nu ne vom pierde unul de altul ridică-te băiete
Acesta este un studiu și o concluzie la care am ajuns în urma lui, un studiu pe mine. Acum sînt convins că de fapt nu există nimeni și nimic în exteriorul meu. De fapt nu există nici ceea ce eu percep ca fiind exterior. Nu exist decît eu; eu și celălalt eu. Pentru că de fapt asta a fost marea mea descoperire. Existența celuilalt eu care este la fel de eu ca și mine. De fapt este eu dar nu este același eu ca și mine. Nu știu cînd a apărut sau de ce. Nu știu dacă a apărut înaintea mea, odată cu mine sau după apariția mea. Mai ales că și acest lucru ar fi dificil de stabilit de vreme ce nu știu nici dacă eu am apărut vreodată sau dacă așa am fost întotdeauna. În orice caz acest eu pe care l-am descoperit este cel care îmi provoacă această senzație a exteriorului.
O zărise în tinereţe, cu mulţi, mulţi ani înainte, după căutări febrile, o descoperise acolo unde nu s-ar fi aşteptat, într-un colţ de lumină, în văzul şi la îndemâna tuturor, asaltată de pretendenţi, agasată de insistenţe, unele obraznice, altele excesiv de timide, răvăşită de încercările repetate de agresare a intimităţii, obosită, dar în acelaşi timp furioasă, gata să sfâşie orice şi pe oricine.
Când Dumitru intră în odaia lui Klontz, acesta începu să-i vorbească pe ocolite, conducând discuția spre ceea ce dorea să-i spună.
– Ascultă-mă cu atenție te rog! De nouă ani, de când stai la mine mi-ai devenit mai drag decât fiul meu! Am făcut tot ce am putut să te scap de oaste, iar acum cred că a sosit timpul să te așezi la casa ta, să fii propriul tău stăpân și gospodar, să ai pământul tău, caii tăi, vitele tale... tu nu vrei asta?...
– Ha-ha-ha! izbucni în râs Dumitru. Ca să devin un așa gospodar ar trebui să mai slujesc vreo nouăzeci de ani.
– Nu Dumitre! Poți deveni foarte repede, numai dacă îți dorești asta... totul depinde de tine!
– Păi, dacă depinde de mine... sigur că vreau! – zâmbi Dumitru.
Comentarii aleatorii