Era o dimineata curata,fara pasari.Nicio miscare,niciun zgomt nu tulburau linistea in care visele lunecau usor,usor,spre trezie.
Benedict gemu incetisor.Trecea dintr-un vis inaltul,trecea din locuri neguroase,din umbra,in spatii mustind de culoare si parfum.Mirosea in visul ei ultim a iasomie.Cercuri violacee,spirale de un albastru crud,arabescuri in tonuri rosiatice,sfere aurii umpleau locul din vis in care se gasea,in care se rotea,mirat.Si zbura printre acele forme impalpabile.Plutea.
Rase-un ras mic..Isi aduse aminte ca bunica ii spusese odata:"Cand un copil rade in somn,viseaza ingeri."Oare cand fusese asta?In alta viata,in alt vis poate?Umbra ei adie in preajma.Benedict crede ca,abur cald,ea pluteste intr-un spatiu asemanator,intr-un spatiu vibrand.
Institutul Politehnic era dominat de beznă, mult mai adâncă decât în nopțile epocii de aur. Nici măcar bătrâna alee dinspre Dâmbovița nu era luminată, dar în cei aproape patru ani de studenție îi învățasem fiecare înclinare a dalelor care o alcătuiau, fiecare tufiș și arbore erau în locurile pe care le știam foarte bine. Îmbrăcat în kaki, cu haine de prelată militară, încălțat cu bocanci de armată, cu mușchii încordați, eram gata de luptă și am început furișarea până la Transporturi (de fapt, sediul Metalurgiei și Transporturilor care, conform unor ironii și chiar autoironii de campus, „erau pe stânga, iar Politehnica și facultățile ei pe dreapta”), în salturi mici, întrerupte de perioade de mers târâș.
În dimineața acelei multașteptate zile de sâmbătă, când urmau să sosească musafirii din Cluj, trenulețul care aparținea Căilor Ferate Forestiere, mai bine spus mocănița nu circula pe ruta Ocna Șugătag – Sighetu Marmației – Coștiui, astfel că Maxim împreună cu fratele său Andrei înhămară iapa și porniră spre Sighet cu căruța.
Când se apropiau de oraș, pe lângă ei trecură în goană două trăsuri.
Prima era condusă de însuși Petru Klontz, lângă care stătea fiul său Iacob, iar pe a doua, împrumutată pentru aceast eveniment de la notarul Cicea, o conducea Dumitru Iufurko, care de ani buni îl slujea credincios pe Klontz.
– Uite cu ce mărțoagă se duce mămăligarul să-și întâmpine musafirii! Ha-ha-ha!... râse cu furie Petru Clontz, în loc de ”bună dimineața!”.
Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog.
Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred...
Comentarii aleatorii