În sfârșit era mai liberă. Nu atât pe cât ar fi vrut el, dar cel puțin erau unul lângă altul în vârful patului. Deși afară era lapoviță și mașinile vâjâiau dintr-o parte în alta, în cameră era destul de cald și liniște, încât amândoi își permiteau să rămână dezveliți, în pijamale și șosete. O asculta citind diverse studii de caz pentru nu știu ce seminar. Avea o voce subțire ca de copil, dar felul grav în care ondula tonalitatea nu numai că îl fermeca, de parcă ar fi fost legănat de valuri, dar îl făcea să înțeleagă imediat despre ce era vorba. Chiar o întrerupsese de câteva ori să o întrebe câte ceva și să comenteze pe marginea cazurilor. Trecuse de douăsprezece și băiatul dormea în camera lui. Robert o ascultase o jumătate de oră, dar era prea obosit și ațipi cufundat în brațele ei.
Seara de iarnă aluneca încet către văi, ca un fluviu întunecat și greu, rostogolindu-se în cascade de pe crestele cenușii ale munților. Mai erau două zile până la Crăciun. Gerul mușca cu poftă din mormanele de zăpadă ce înconjurau pereții de bârne ai casei. Vitele fuseseră deja băgate în grajd, mulse iar laptele turnat în bidoane. Din odaie, printr-un ochi de geam, bărbatul privea, printre florile de gheață, la primele stele ale nopții. Singurătatea îi fusese un prieten bun în ultima vreme, mai ales de când, după moartea tatălui, se întorsese să locuiască în vechea casă părintească împreună cu mama sa. Era o casă mare, frumoasă, cu etaj, construită în stilul tradițional huțul, cu tavan de bârne, covoare de lână și perechi de coarne de cerb pe pereți.
M-a creat într-o noapte rece de iulie. Nu m-a terminat. Și-a promis însă că va reveni și mă va desăvârși. Până atunci m-a închis într-un caiet cu copertele galbene, confecționat într-o fabrică de hârtie din Bacău.
Comentarii aleatorii