În camera din hotelul de pe malul Mãrii, e liniște. O dupã amiazã de Primãvarã caldã. Camera - de dimensiuni obișnuite. Fãrã nimic fantast (așa cum îmi apare ea, uneori, între somn și trezie).
Cine sa fie flamândul care traversează grăbit Transtevere
ronțăind de pe statui praful meteorilor?
Cine e oare femeia în negru duminical
călărind o bicicletă fară cadru spre o spovedanie secretă ?
Oare vezi soldatul din cazarma de pe Via Adriano
deprins cu săruturile morții
cum își șterge sabia înmuiata în roua dimineții?
Stalactitele vremii cern piața Campidoglio
umbre, străinul, nomad prin vestigiile unui imperiu
stins, caută drumul emulat de partea dulce-amară a lunii
peste Trevi, evitînd disputa gălăgioasa a marinarilor,
furia cuțitelor ivite la o ceartă legată de cine
știe ce pariuri din plictis, căutarea cănii de vin, potirul cu gust
de otravă cezară, căderile în vid după
atâta și atâta revelație a adevărului estetic, abisurilor
A doua zi Andrei se trezi dis de dimineață să hrănească iapa, se pregătea să meargă la oraș.
– Și Maxim vrea să meargă la oraș – apăru Mărioara în ușă.
– D'apoi eu știu dacă domnul doctor o vrea să vină cu mine la Sighet cu căruța – răspunse ironic Andrei.
– Sigur că vin cu tine Andrei! – se ivi și Maxim în ușă mișcându-și mâinile pe lângă corp ca pentru înviorare.
Lui Andrei, deodată, îi păru rău că-l luase gura pe dinainte.
– Mergeți de vă spălați, iar eu vă pregătesc ceva de mâncare, ca să nu porniți flămânzi la drum – zâmbi bucuroasă Mărioara, privindu-și frații care se pare ca nu-și mai purtau pică unul altuia.
În apartamentul strâmt, cu o singură cameră, pereţi soioşi şi un hol de intrare care arată ca după un bombardament nazist, Gicu şi Jana încearcă să se evite reciproc, sufocaţi de căldură. Blocul e situat într-un cartier mărginaş, construit în anii şaizeci special pentru muncitorii din combinat. Ea roboteşte prin bucătărie, în timp ce el soarbe un vin făcut cu siguranţă din pastile, cumpărat într-o sticlă de plastic de la moldovenii din aşa zisa piaţă „a ruşilor”. Toropit de căldură, ca o focă, cu burta pe dinafara pantalonilor scurţi de trening, lui Gicu parcă-i e lene să se mai întindă după sticla de vin. Ar striga-o pe Jana, însă şi de asta-i e lene... La un moment dat, prin mintea lui încetinită, un gând îşi face drum dând din coate.
Comentarii aleatorii