Diminețile suna în țară, întotdeauna la timp pentru a-l prinde pe Dorin înainte de a pleca la grădiniță, și-i asculta toate visele visate și mai ales pe cele imaginate, râdea ștergându-și lacrimile, uneori reușea chiar să strecoare un tati te iubește mult mult înainte ca Dorin să trântească receptorul țipând vin acuuuuuum maaaamiiii. Seara nu suna niciodată, își spunea că nu vrea să-l trezească din somn, dar știa bine cât de teamă îi era să audă vocea ei, calmă și puternică, întrebându-l ce castele a mai clădit pe plajele Barcelonei în ultimul timp. Era felul ei de a-l tăia periodic în același loc, atunci când vedea că s-a oprit sângerarea.
«Aşe îmi trebuia mie azi biserică cum îi trebuiesc lupului ocheri, bombănea unchiul Fedea stând în genunchi şi din când în când uitânduse cu coada ochiului spre ornicul de pe perete ce-l dăruiese bisericii Mnihai a Bodnarului. – Da parcă poţi desluşi de aici ţifrele de pe faţa ceasului? Şi ţaigărele-s subţiri ca nişte igliţe de ’mpletit ciorapi... Da de la zgârciobul de Mnihai a Bodnarului la ceva mai bun nici să nu te aştepţi. De ar vedea el ce horlog are domnul puliţişt. Zici că-i credenţ nu ceas! Iar când e punt ora ezactă, sare din ea un cuculete şi aşe de mândru cucăieşte de zici că eşti în Dumbrava Tătarului nu în odaia puliţiştului, iar calicu’ de Mnihai a Bodnarului dăduse bisericii – ia ţie Ilia ce mie nu-mi hia! Da şi popa îsta atât întinde căzania, de mi-or amorţit genunchii.
Benone Vasiliu a fost hamal în Gara de Nord din Bucureşti, o viaţă întreagă.
Bărbat frumos, înalt, cu ochi albaştri şi cu părul alb încă de tânăr, Beni avea o ţinută dreaptă şi impunătoare. Acest om care albise de pe la 16 ani avea o eleganţă, o distincţie chiar şi când căra bagaje, aer pe care-l păstra şi acum dându-ţi senzaţia de mare boier ajuns în sărăcie. Privit de la câţiva metri omul părea un adevărat Jean Gabin dar ceva mai arătos.
Comentarii aleatorii