Foame. Foame ca în iad. Apă. Măcar apă. Nu, nici apă. Apă totuși. Liviu era pe-afară. Nu mai plângea. Flanela nu era așa de groasă, dar nu mai plângea. Uneori îl mai lua Fănel în brațe să tacă. Își lipeau obrajii umezi și reci. Părul netuns le ținea de căciulă. Liviu tăcea când îi simțea respirația caldă și palmele lipite pe spate. Îi trecea neastâmpărul. Înăuntru se lăsa întunericul. Nu-i venea să aprindă lumânarea încă. Pe pervazul casei părăsite, unde locuiau toți trei, în colțul dinspre pat, i se păru că vede o bancnotă. Era numai o bucată de ziar vechi în care învelise niște bomboane acum o săptămână. Nu mai rămăsese niciuna. Se uită la mâinile goale și-i trecu prin minte cum se dădeau toți trei pe derdeluș în picioare, astă iarnă. Le simțea mâinile mici într-ale ei.
Abia mă trezisem și mi se părea că tavanul este mult mai sus ca de obicei, că albastrul peretelui din stânga făcuse rocada cu orange-ul din dreapta.
“Mai e camera mea?!” mă întrebam ca un om care dormise într-un alt pat iar dimineața totul îi era neobișnuit și nu știa unde se află. Pot să presupun că așa te simți și după ce mori și te găsești în grădina îngerilor unde totul este...cum este.
După o zi plictisitoare am intrat într-o cârciumă. Undeva la subsol. O orgă de lumini amețitoare. Din cele care se rotesc constant. Cu diverse culori și nuanțe. Fleșuri care te aiuresc. M-am așezat la bar. Am cerut ceva. O vodcă, un whisky, o tequila…Nu mai știu ce. Vream să mă amețesc de-a binelea. Să văd altfel lucrurile.
Vânătorul Gracchus zace nemişcat. Mediul înconjurător este o aluzie la posibilitatea morţii sale….Într-o oarecare măsură este totuşi şi în viaţă, luntrea sa funerară luând-o pe alt drum - o mişcare greşită de cârmă l-a dus într-un timp căzut din ore. Deşi a vrut să trăiască numai prin munţii săi natali, se află acum în faţa unui ecran. Călătoreşte după moarte prin toate ţările lumii care se mişcă în jurul său. Le face semne altora şi ei, chipurile. îi răspund. „Comunică”. Are senzaţia că se află el însuşi dincolo de ecran, alături de alţii, bătând mereu treptele unei vaste scări de onoare care străbate toate aceste ţări ale lumii urcând, coborând, luând-o la stânga, la dreapta, fără să stea o clipă.
Comentarii aleatorii