1. Întâlnire cu litera A
2. Buldogul francez
3. Povestea lui Bișon
4. Prima despărțire
5. "Eu sunt Degețica"
6. Arcul degețicăi
7. A doua despărțire
8. Scara
9. Pe aripi de lebădă
10. O familie ca-n povești
11. Fata cu nasul roșu
12. Micul Gentleman
13. "Dragă Hans…"
14. Un strop de Iubire
15. Bucuria…Jocului
16. Un kilogram de emoții
17. Lecția
18. Învățăturile celor unsprezece lebede
19. Noapte bună, Mama
Partea a II-a
20. Mic cel verde
21. Neghiniță
22. Origami
23. Oamenii în zbor
24. Planeta fără litere
25. Semaforul de pe asteroidul B-612
26. "Roșu- puteți trece!"
27. Revenirea
28. Șarpele de Supă
Amar. De la vinul de aseară. Cearcăne. Tot de la ăla. Cântar. O sută douăzeci și patru. Groaznic. Nu, nu asta. Sentimentul. Dospirii. Deși în casă e grig. Frig, am vrut să zic. Deși, e și Grig. În cealaltă cameră. Își face o țigară. D-aia. Așa zice el că o să fie fericit. Mereu. Grig e numai piele și os. Ar vrea să fie altfel. Ca mine. Și eu aș vrea. Ca el.
Niciodată nu ești mulțumit cu ceea ce ai. Dar, până la urmă, ce avem? Mai nimic.
A, nu! Există ceva. Din belșug. Diversitate. Probleme.
Începu să strige, să cheme, să implore, chiar să amenințe. Nu se mai auzi însă nimic.
Începu să creadă că a avut o halucinație. Dar era imposibil. Vocea fusese atît de reală iar sperietura din care nici acum nu-și revenise de tot nu se putea să fi fost doar rodul unei simple halucinații.
Imploră din nou:
- Unde ești? Răspunde! Spune, cine ești? Hei! Alo! Dar liniștea rămase de mormînt.
Simți dintr-odată paradoxul acelei situații. Cu cîteva clipe mai înainte fusese paralizat de ideea că cineva în mijlocul acelui coșmar îi vorbise. Acum ar fi dat orice să îl întîlnească. Aproape că uitase pînă și de faptul că nici nu știa unde se află. Mai strigă de cîteva ori și se dădu bătut. Se uită în jur și îl cuprinse un alt sentiment de panică. Se rătăcise.
1. La noapte vine prietenul meu richard, cel cu ochii albaștri. Vine aici numai dacă vrea ceva, să îi aduc cafea într-o sticlă, să îi dau un tricou al fratelui meu, un sandwich pe care i l-am pregătit dinainte; ar vrea el să-i fac loc în pat. Bate în geam, pentru asta îi trebuie mult curaj, pe strada principală este un restaurant deschis tot timpul. Cine l-ar vedea în fața geamului, ar crede că e un hoț. Dar el nu se furișează, vine greoi, cum îl știu, își dă seama că fetele care fumează pe terasa restaurantului nu se uită la el. Pare trist. Nu stă mai mult de cinșpe minute, îmi strînge mîinile sau îmi promite că va aduce înapoi ce i-am împrumutat. De obicei, citesc pînă cînd vine el, mare lucru nu poți face în casa asta goală.
Destul de în etate, să tot fi avut vreo optzeci de ani, Jănică Dascălu nu avea o școală anume. Cânta pe nas în strana bisericii vechi, de lemn, care luase foc nu se știe cum prin patruș-trei (pare-se bombardată de ruși). Îl puteai vedea, apoi, duminică de duminică, și în cea nouă, de piatră. Aceasta fusese ridicată mai încoace cu banii adunați, bătând țara, de Majuru – în tinerețe plutonier de jandarmi pe la București - care a și devenit, după aceea, epitrop (așa îi scrie astăzi pe crucea de la căpătâi lui Nicu Pintilie).
Comentarii aleatorii