descifrez iar şi iar
mesajele lăsate dincolo de şoapte de sunete
o ceaţă ţesută din umbra lucrurilor viitoare
mă ademeneşte şi alerg de dimineaţa
şi până noaptea târziu pe buza prăpastiei
îmi spun uneori auzindu-mi ecoul
sacadat în urma mea poate este ultima răsuflare
revine şoapta aceea prelungă ca un suspin
o coadă de cometă în urma mea încă de la naştere
întotdeauna are alt înţeles
străfulgeră durerea interiorul un abis
în care adorm o rană deschisă
prin care crivăţul mă strigă pe nume
mă biciuieşte în somn

în curând ultimul suspin se va îmbrăca într-un trup
mai alb decât visul crengilor însângerate de ger
semnul că îndurarea va contempla din cer prima zăpadă

liniştea se va înmuia ca o lacrimă
şi se va prelinge pe faţa arsă de febră a nopţii