uneori mă întreb ce fac statuile noaptea
icoanele cînd nu le privește nimeni
școlile cînd nu mai facem copii
sau hainele cînd facem dragoste
mă întreb
ce fac gloanțele cînd se termină războiul
cărțile cînd adormim
bicicletele cînd vine iarna
sau fîntînile cînd apa nu mai iese din pămînt

mă întreb căteodată
ce fac sărbătorile cînd muncim
numele cînd le uităm
tăcerea cînd începe ziua
sau timpul cînd nu îl mai măsoară nimeni
mă întreb ce fac literele cînd nu mai avem cuvinte
sufletul cînd nu mai avem trup
sau frunzele cînd nu mai există pădure

mă întreb ce fac lacrimile cînd rîdem
inima cînd nu mai iubim
sau focul cînd se sting flăcările
ce face nisipul cînd îl spală valurile
soarele cînd adormim
sau gîndul cînd ne cotropesc visurile

uneori o văd
fără să o pot cunoaște cu adevărat
singură
puțin aspră
aproape la fel de frumoasă
ca dragostea
ce nu o poți avea
privindu-mă
de dincolo de singurătate
totdeauna cu un pas
înaintea mea
zîmbind ambiguu
ca și cum ar avea răspunsul
la toate acestea
chiar dacă ele au din ce în ce
mai puțină importanță
pentru mine