Grigore al lui Petrache Carsu stătea să facă 45 de ani și (încă) nu fusese însurat vreodată. În copilărie pățise o poveste care avea să-l marcheze pentru tot restul vieții. Băiețaș de șapte-opt anișori, când era, tată-su, Petrache, a ținut morțiș – pentru că îl iubea ca pe ochii din cap - să-l urce în tractorul ce-i ara ogorul, așa, “ca să se tragă și el”. Și cum voia ca pământul său să fie arat până în buza râpei ce-i mărginea grădina, a insistat la Valer al lui Mutu din Costești să mai tragă o brazdă. Gândea că aceasta înseamnă încă doi saci buni de păpușoi la toamnă. N-a făcut câțiva metri tractoristul nostru, că namila fieroasă se și prăbuși în râpa pe fundul căreia curgea un firișor de apă. Poate să fi fost ca de șchioapă de adânc, dar faptul că înțepenise în mâl cu roțile în sus și cu cei doi prinși sub atâta amar de greutate făcea ca fiecare secundă să fie importantă pentru salvarea lor. Acu era drept: pe Petrache mai tare îl durea de copil. Așa că minute bune s-a chinuit să ridice de tractor din partea unde era Grigore. A strigat, au mai venit și alții, și într-un bun sfârșit l-a scos. Ținut de picioare (cu capul în jos) și apoi suflându-i-se aer pe gură, copilul își reveni. Valer al lui Mutu, scos abia după vreun sfert de ceas, era mort ca toți morții. Nu mai spunem ce jale a fost după aceea în sat, că și acesta era tânăr, abia se liberase din armată. După această întâmplare Grigore deveni timid și retras, și așa era și acum, chiar dacă trecuse aproape 40 de ani de atunci. Toată viața lui nu s-a apropiat de nici o muiere, cu toate că era umblat prin lume; lucrase o bucată bună la CFR, dar acum, de-o vreme, devenise șomer... Aspazia, dată fiind starea ei, a fost chiar încântată când i l-a ploconit unchiu-su. Avu doar pornire să râdă când se prezentă pe nume. Grigore îl chema și pe câinele ce dormita mai tot timpul în cușca de la vale de casă. Rămase doar cu pornirea, pentru că s-a străduit să facă figură frumoasă. Încrezătoare în trăincia legăturii, o săptămână întreagă de aici încolo a stat cu mesele întinse. A invitat toate rudele lui Grigore, dar și vecinele ei, chiar și de la a 15-a casă. După o samă de pahare, și de vin și de tărie, Aspazia îl prezenta muieretului pizmaș și îl pupa zgomotos. Ăstuia, rușinos și slab de înger (de fapt, gălbejit și slab era el de-a întregul), îi venea să intre în pământ. Apoi mi ți-l dansa, învârtindu-l pe sub mână, cu rolurile bărbat-muiere inversate... Cam după o lună, Grigore se angajă la gater, tot acolo unde lucrase cel de-al treilea bărbat al Aspaziei. Cu toate că-i știa povestea, decisese să o ia cu acte. Pe cinstite, acum o leacă tot îl strângea în spate la ideea seriei masculine predecesorale ce-o mierlise în mariaj cu ea. Pe el, oare, ce-l aștepta?... Să fi trecut, poate, cam vreun an de când se luaseră. Grigore lucra în continuare la gater. Pleca cu noaptea în cap și venea pe înserate. În gură nu punea pic de bătură, așa că nu intra în nici o crâșmă și venea întins acasă. Mânca și apoi adormea numaidecât. Mulți spuneau că munca la tăiat bușteni era mai istovitoare chiar și decât cea din mină. Aspazia nu era tocmai mulțumită că el cădea întocmai ca bobocul, dar nu prea avea ce face. Ea trebăluia tot prin gospodărie, după care făcea de mâncare și îl aștepta...
* **
Precis astăzi s-a întâmplat ceva, că uite, era de-acum aproape nouă și al ei nu venea. În celelalte seri nu prea trecea nici de șase seara. Cum era vreme de toamnă târzie, afară era întuneric, ă-hă, demult. Din când în când, Aspazia sălta colțul perdelei din bucătărie, de unde vedea o bucată bună pe stradă, și scruta temătoare cam până la al treilea stâlp în care ardea un neon. Apoi, toropită de somn și oboseală, adormi îmbrăcată întinsă pe canapeluța din bucătărie. Visă că un grup de bărbați, toți îmbrăcați în negru, duceau pe umeri o raclă pe un drum glodos. De undeva se auzeau cântece bisericești, dar în jur nu zărea picior de preot. Ăștia cu racla înaintau încet către poarta ei. Ea nădușea, iar inima dădea să-i spargă pieptul... Nu știe cât trecuse când bruște bătăi în ușă o făcu să sară speriată. Era scorpia de Eleonora, vecina, care (parcă satisfăcută) o chemă repede afară că tocmai i-l călcase o mașină pe Grigore. Buimacă rău, Aspazia o luă pe drum la vale, conducând-o mai mult picioarele, că ea nu mai gândea. Într-adevăr, în fața porții lui Matei Gâdea, într-o baltă întinsă de sânge zăcea lat Grigore. Acum își aminti că, numai cu trei zile înainte, câinele – bătrâior, dacă stă să se găndească - schelălăise fără vreun motiv evident. Apoi, noaptea urlase îndelung a pustiu. De fapt, până la urmă, Aspazia înțelesese că nu era vorba de nimic altceva decât că-și prevestise sfârșitul.
*
* *
Până să apară și bărbată-su a mai trecut ca un ceas. Trebui musai să încarce un TIR cu cherestea pentru Constanța-Port. La sfârșit, patronul, un sirian, dădu fiecărui pălmaș câte 50 de dolari. Bucuros din cale-afară, doar era primul ciubuc făcut în viața lui, Grigore, cum păși pragul cerdacului, îi puse “verzătura” în mână Aspaziei, ca pe cine știe ce mare trofeu. Habar n-avea prin ce tocmai trecuse ea...