Apărea în visurile mele
ca un om venit din altă dimensiune lumească
un străin îmbrăcat într-o cămasă albă de in
lungă până-n talpa pământului
pe mâneci avea presărat prafuri de stele
şi-n ochi îi puteai zări tot albastrul universului
era diferit de toţi oamenii oraşului meu
şi de vieţile lor reale
mâinile lui albe aveau degete lungi
degete pe care le simţeam uneori mângâindu-mă
ţara celor o mie şi una de păcate
ţara oamenilor trişti
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la graniţe
de pe vremea împăratului roşu sau a împăratului verde
cine să ştie
poveştile amintesc de feţi-frumoşi de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecişinouă de oca la picioare
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării
dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
Comentarii aleatorii