îmi beau yerba mate încet
obrazul pe masă aplec
lemnul vorbește
în limba lui de ascet
despre mîini nerăbdătoare și aspre
stropite cu ceară
tăieturi de cuțit
și piatră amară
într-un colț un ciob mă privește
ca un ochi de profet
mă ridic universul se-ntoarce
cu fața la mine din nou
povestea se-ascunde
în mirosul acela de lemn
și oțet
Apărea în visurile mele
ca un om venit din altă dimensiune lumească
un străin îmbrăcat într-o cămasă albă de in
lungă până-n talpa pământului
pe mâneci avea presărat prafuri de stele
şi-n ochi îi puteai zări tot albastrul universului
era diferit de toţi oamenii oraşului meu
şi de vieţile lor reale
mâinile lui albe aveau degete lungi
degete pe care le simţeam uneori mângâindu-mă
Când un bărbat iubeşte o femeie
iarba lui creşte
preţ de două inimi
atât cât
să-şi poată ascunde
bătăile
prin crudul cald al clorofilei
nici o talpă
n-ar cuteza s-o calce
doar sărutul
îşi spală-n rouă
mugurii nesparţi de buza primăverii
într-un colţ de lumină
ochiul tăcut
pândeşte
dansul divin al femeii gheişe
ah
ce n-aş da
să-l cunosc
să-l simt
să-i pot mângâia perfecţiunea
îți scriu cum scrii la despărțire
hotărât cu mâna caier de spaimă
firul – firul cu de la sine putere
alunecă printre degete
mângâietoare la despărțirea de caier
torcătoare de sine
roabă între buzele nopții
i-am tors vagoane de spaimă
le-am împletit în fire
le-am despărțit în pânze
vagoane de putere pe șinele sângelui
valuri de memorie clandestină
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării
dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
Comentarii aleatorii