Ne-am încheiat războiul cu scrâşnetu-i şi trânta
Ca o îmbrăţişare în care-aş fi murit,
Iar azi, în miez de pace, e frig şi pe pământ a
Căzut din mine fierul iubirii ruginit.
În fiecare rană – de-acum o cicatrice ! –
Se-ascunde-o amintire, iubitul meu duşman,
Mi-a evadat durerea din trup şi sunt ferice,
Dar într-o zi de doru-i descresc cât într-un an.
îmi beau yerba mate încet
obrazul pe masă aplec
lemnul vorbește
în limba lui de ascet
despre mîini nerăbdătoare și aspre
stropite cu ceară
tăieturi de cuțit
și piatră amară
într-un colț un ciob mă privește
ca un ochi de profet
mă ridic universul se-ntoarce
cu fața la mine din nou
povestea se-ascunde
în mirosul acela de lemn
și oțet
nebunul se priveşte în oglindă
şi zice
doamne uite un nebun
scapă-mă de el alungă-l în adîncuri
să nu mă mai privească în ochi
atunci oglinda se cască
îl soarbe ca o ventuză translucidă
se aude blip şi blop
dincolo de pojghiţa ei
nebunul priveşte înapoi
şi zice
doamne uite un nebun
iar dumnezeu rîde
întoarce clepsidra se uită pe fundul ei
şi silabiseşte
made in china
Cât de trist este oraşul
când moare o iubire
nimicul
se instalează
prin pupile
ca o interfaţă plină de sensuri
neplauzibile
sau de cele mai multe ori neînţelese
oamenii aleargă
în sensul opus al acelor de ceasornic
sperând
regăsirea
unei dimineţi trezite în doi
undeva
lângă poarta sărutului
masa tăcerii
ţine-n secret un infinit tăiat
cineva
mi-a spus ca acolo pe ultima treaptă
ţara celor o mie şi una de păcate
ţara oamenilor trişti
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la graniţe
de pe vremea împăratului roşu sau a împăratului verde
cine să ştie
poveştile amintesc de feţi-frumoşi de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecişinouă de oca la picioare
Comentarii aleatorii