Cât de trist este oraşul
când moare o iubire
nimicul
se instalează
prin pupile
ca o interfaţă plină de sensuri
neplauzibile
sau de cele mai multe ori neînţelese
oamenii aleargă
în sensul opus al acelor de ceasornic
sperând
regăsirea
unei dimineţi trezite în doi
undeva
lângă poarta sărutului
masa tăcerii
ţine-n secret un infinit tăiat
cineva
mi-a spus ca acolo pe ultima treaptă
nimeni nu bănuia
într-o noapte de iarnă
avea să se nască
lordul banal
el era condamnat să viețuiască
într-un canal plin
cu tot felul de trucuri de supraviețuire
cum ar fi dacă pășești în el noaptea
și vrei să apuci ziua de mâine
să te-arunci pe spate dintr-o dată
ca norica nicolai
haide să dansăm şi dansăm
ne despletim aerul sobru
pe terasa aceasta noi doi şi vîntul
lăutarii cîntă nevăzuţi
haide să bem mult şi să bem
pîna cînd dimineaţa ne va orbi soarele
pînă cînd ne vor durea picioarele
să dansăm
haide să intrăm unul în celălalt şi intrăm
într-un ritual cu rotirea sferelor minţii
razele ne orbesc
dor sentimentele înţelegerea
după două sute de bluze cumpărate o sută de pantofi sandale cizme şi după multe cărţi filme melodii pe care le-a inhalat uneori a realizat cum este cu iubirea asta.
/tot ce contează este să îţi iei inima în dinţi de restul se ocupă nişte idioţi şi fac filme/
Când un bărbat iubeşte o femeie
iarba lui creşte
preţ de două inimi
atât cât
să-şi poată ascunde
bătăile
prin crudul cald al clorofilei
nici o talpă
n-ar cuteza s-o calce
doar sărutul
îşi spală-n rouă
mugurii nesparţi de buza primăverii
într-un colţ de lumină
ochiul tăcut
pândeşte
dansul divin al femeii gheişe
ah
ce n-aş da
să-l cunosc
să-l simt
să-i pot mângâia perfecţiunea
Comentarii aleatorii