ţara celor o mie şi una de păcate
ţara oamenilor trişti
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la graniţe
de pe vremea împăratului roşu sau a împăratului verde
cine să ştie
poveştile amintesc de feţi-frumoşi de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecişinouă de oca la picioare
haide să dansăm şi dansăm
ne despletim aerul sobru
pe terasa aceasta noi doi şi vîntul
lăutarii cîntă nevăzuţi
haide să bem mult şi să bem
pîna cînd dimineaţa ne va orbi soarele
pînă cînd ne vor durea picioarele
să dansăm
haide să intrăm unul în celălalt şi intrăm
într-un ritual cu rotirea sferelor minţii
razele ne orbesc
dor sentimentele înţelegerea
după două sute de bluze cumpărate o sută de pantofi sandale cizme şi după multe cărţi filme melodii pe care le-a inhalat uneori a realizat cum este cu iubirea asta.
/tot ce contează este să îţi iei inima în dinţi de restul se ocupă nişte idioţi şi fac filme/
Ne-am încheiat războiul cu scrâşnetu-i şi trânta
Ca o îmbrăţişare în care-aş fi murit,
Iar azi, în miez de pace, e frig şi pe pământ a
Căzut din mine fierul iubirii ruginit.
În fiecare rană – de-acum o cicatrice ! –
Se-ascunde-o amintire, iubitul meu duşman,
Mi-a evadat durerea din trup şi sunt ferice,
Dar într-o zi de doru-i descresc cât într-un an.
Tot timpul am visat
alb negru
de aceea pentru mine
moartea nu-i deloc urâtă
deloc logodnică
eu o văd
ca pe o melodie care nu doare
elegantă
imprevizibilă
fără compromisuri
poartă smoching
butoniere de scrum
la piept flori-ikebana
şi lumânări parfumate sub tălpi.
Comentarii aleatorii