inima îmi numără stele duminică la prânz şi joi plouă sub patul meu rotund
s-a strigat bingo
la fiecare număr
mai mare şi mai înalt îmi pare cerul zero
poate fi egal cu un milion de şomeri desculţi numără zilele
în cor nu mi-a plăcut
niciodată să-mi cânt disperarea ca o liturghie roşie ar fi trebuit să îmi rămână sângele
şi după dezalcolizare
l-am întîlnit astăzi pe dumnezeu în ikea
căuta nişte scînduri pentru un dulap mai mare
şi nişte scaune
pipăia lemnul cu buricul degetelor
parcă citind vîrsta copacilor
ce ai face cu o oră dacă ţi-aş da-o
m-a întrebat fără să mă privească
mirosea a transpiraţie şi a motorină
o oră
am eu obsesia asta o oră e ceva prea puţin
ultimatum grabă criză moarte goană
sună a hemoragie de timp
după două sute de bluze cumpărate o sută de pantofi sandale cizme şi după multe cărţi filme melodii pe care le-a inhalat uneori a realizat cum este cu iubirea asta.
/tot ce contează este să îţi iei inima în dinţi de restul se ocupă nişte idioţi şi fac filme/
niciodată, dar niciodată să nu înfigeţi mărţişorul cu ură,
femeile au vascularizare în exces,
vor ţîşni picături de sînge ce se vor transforma în mărţişoare,
îngreunaţi veţi simţi nevoia de a le dărui.
femeile au un sistem de protecţie,
aşezat la nivelul buzelor,
ele zîmbesc, ele vorbesc,
rezervă: ochii ce emit uneori lacrimi.
cumpăraţi mărţişoare ieftine, cu ace neascuţite,
Comentarii aleatorii