A fost odat’ un om ciumeg, cu două
perechi de neuroni (de struţ sau crap),
dar ce noroc (vă jur pe roşu vouă)
când moaşa l-a scăpat, gentil, în cap;

căci scris era, pe buza lumii sterpe,
să fie cool, şi plus de asta, el
s-a tras din push-up-ul lui Euterpe
şi din saliva lui Aristotel.

Şi laser frate! a crescut în bilă
cât alţii-n brand, peltic, condescendent,
cu intelect din lapte de acvilă,
axiomatic, ras, şi-omnipotent.

Apărea în visurile mele
ca un om venit din altă dimensiune lumească
un străin îmbrăcat într-o cămasă albă de in
lungă până-n talpa pământului
pe mâneci avea presărat prafuri de stele
şi-n ochi îi puteai zări tot albastrul universului
era diferit de toţi oamenii oraşului meu
şi de vieţile lor reale
mâinile lui albe aveau degete lungi
degete pe care le simţeam uneori mângâindu-mă