drumuri tot mai înguste și mărginite peste tot numai cadavre de îngeri
doamne tu îmi decolorezi până și umbra
arătându-mi oceanul
plutesc într-o liniște fără spaimă
pântecul meu are epiderma prea subțire în traverse de roșu insuportabil
degeaba ignor râsul maimuțelor disprețul lor mă îmbolnăvește
coșmarul nu se încheie aici lasă mereu câte o deschidere
în ochiul străinului
prin el trec nopți în doliu prin mine zvâcnesc păsări
tăiate de muchia lunii
plâng în râsul meu
simt copilul strivit sub chipuri schimonosite
nu se va naște prea curând
nu va bea laptele verde
nu voi lăsa niciun cuvânt să-i crească în loc de dinți
întâi scrie bărbatul în osul lui
pater
dacă între sternul meu și inima lui va fi pecete moartea
atunci voi arde oracolul fără urmă de revoltă
lumea asta încolăcită ca un șarpe descuamat
își linge carnea cu poftă de gravidă
eu nu mă las lepădată în numele niciunei iubiri
am obosit să sculptez în trupuri alt și alt spirit
ca o dantelărie iluzoriu infinită
Comentarii
Sapphire -
Cu excepția finalului care îmi pare prea declarativ, mi-a plăcut poezia, și simt suflul acela pe care eu personal îl așteptam la tine. Ca detalii, e obositoare reluarea viitorului în "întâi va semna bărbatul în osul lui pater", după seria de trei din strofa precedentă, nu știu dacă poți găsi vreo altă soluție... Ai un typo, cred: "în ochiul străniului". Plăcută revenire.
Ela -
Bianca, mulțumesc pt atenționare typo. da, acele 2 versuri erau inițial parte din strofa anterioară lor. Așa desprinse, de fapt așa intercalate între sensuri cred că necesită un prezent. Nu viitor. Am găsit o soluție, care a dat adâncime și unui sens din strofa ce succede pater. Cumva am mizat pe declarativ la final. De aceea voi lăsa așa, măcar un timp. Revenind într-o altă vreme asupra ei, voi vedea atunci dacă atenuez declarativul. Bună vederea ta, azi. Merci.
Younger Sister -
Deși dureroasă și amară ca un tratament pentru vindecarea sufletelor prinse în noaptea acestui nou mal de siecle lectura acestor versuri imprimă un mesaj profund pozitiv ... Sfîșietor strigătul pe unde atît de înalte încît abea pot fi percepute al acestui copil care plînge în rîsul tău, Ela. Apocaliptică imaginea șarpelui care își linge carnea cu poftă, în timp ce spiritul ia forma altor și altor trupuri, de parcă timpul ar ciopli cu dalta mereu și mereu alte făpturi în zadar. Aș afirma aici că șarpele simbolizează atît spiritul lumii înclinat spre distrugere și automutilare dar mai percep un simbol, cel al lui Kali, cea care vindecă spre îndumnezeire. Ar mai fi vizibile și urme al lui Kali Yuga, tot un fel de vindecare, prin cunoaștere multimilenară, nefalsificată de perceptele și convenționalismul secolelor. Mi-au lipsit prezența ta, textele tale.
Ela -
Leea, mulțumesc, este o tămăduire prin purificare, așa cum bine ai văzut-simțit, finalul aduce acest sens al trecerii prin trupuri întru spiritualizare și îndumnezeire, desigur posibil prin înțelepciunea atemporală și universală, cu trudă asimilată și dincolo de orice iluzie/percept/convenție. Voi încerca să lipsesc mai puțin.