”Pleacă-ai noştri/ Vin ai noştri/ Noi rămânem tot ca prostii” (Din flklorul mioarelor)
*
Dan Puric face distincţia între „Naţiune” şi „populaţie”. Naţiune: ceea ce există adânc în fibra unui neam. Dacă vreţi „Matricea stilistică” în termenii lui Blaga. Populaţie: ceea ce trăieşte vremelnic într-un topos geografic vidat de tradiţia rădăcinilor.
Voi ridica acum o problemă a istoriei recente a Naţiunii noastre devenită populaţie cu unele reminiscenţe, la modă, superficiale, „creştin-ortodoxe”.
Cred că literatura există fără reguli, în afara greșelilor evidente de gramatică
(exclud semnele de punctuație)
Cred că un site de literatură are nevoie întâi de literatură, ăsta trebuie să fie prime focus.
Altfel, cum spunea Bukovski, am facut prea multi poeti si prea putina poezie.
În schimb am făcut reguli, tot e bine nenea Charles, alții n-au făcut nici măcar atât.
Și mai zici că ai trăit în LA? Of, of...
Ca urmare a unui dialog purtat cu Snowdon King alias Ionuț Caragea
1.
Una dintre cele mai mari plăceri ale adevăratului matematician și/sau fizician-matematician, este descoperirea "singularităților". Acestea îi provoacă un fior, ași spune, "orgiastic" (i.e. dionisiac și nu apolinic). Dionisiacul - in acest caz - tine de intuiția matematică a stabilirii premiselor (citește: axiomelor) unei teorii si nu de logica apolinica a demonstrației (cum susține Intuiționismul [1]). O adevărată revărsare de adrenalină spre creier - am zice astăzi - sau o ridicare instantanee a șarpelui (energetic) Kundalini din chakra "Muladhara" (care se găsește între organele sexuale și anus), până în "Sahasrara" (care se află în creștet), cum afirmă Tantrismul.
o știam de mult. aproape din copilărie. de la început ochii aceia au spus "te iubesc". dar gura ei n-a rostit niciodată aceste cuvinte. doar tremura ușor, când o luam de mână sau ne jucam, până cădeam unul peste celălalt, în iarbă, la școală sau aiurea. apoi, anii au trecut, fiecare s-a dus în lumea lui.
nu știu de ce, dar mereu am păstrat ceva din ea, un gând, o idee, un zâmbet, și, mai ales, amintirile: nopțile întregi în care stăteam de vorbă, zile și zile, în care, uitând să mănânc, o căutam și o luam în brațe, fără a-i spune nimic. umărul pe care boceam, când vreo ea nu mă iubea etc, etc..
apoi, m-am apucat de scris. poezie. cu dragoste, cu ură, cu pasiune, cu tot ce vreți.
partea întîi - sau despre cum poți începe cu stîngul
Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă.
Comentarii aleatorii