1.Ce înseamnă arta pentru dumneavoastră?
Nu pot decât să mă gândesc la spusele lui Al. Paleologu, din Spiritul şi litera : Câtă literatură atâta viaţă. (Nu invers), asta având în vedere preocuparea mea, din păcate deloc gregară. Dar lărgind semnificaţia a ceea ce simt pentru artă, pot spune că ea este ceva ce poate fi perceput ca o urmă a divinităţii în om. De ce spun asta? Pentru că rareori există oameni care o iubesc (mă refer la ea) şi să nu fie încântaţi. Pentru mine arta seamănă cu Dumnezeu. 2. Unii spun ca orice face un artist, se numeşte artă. Ce ne poţi spune legat de această afirmaţie?
partea întîi - sau despre cum poți începe cu stîngul
Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă.
Ceva ne apropie continuu de Dumnezeu: convingerea că ajutând zilnic un amărât vom fi răsplătiți pe măsură. Ideea ca mergând la biserică constant, nelipsind la nici o slujbă, spovedindu-ne și împărtășindu-ne după ce am ținut fiecare post, rostindu-ne rugăciunile după canon, la fiecare masă, dimineața și seara – ne face să credem că avem perspectiva Porților Cerului deschise. Aceste practici ne dăruiesc clipe, minute, ore, zile, ani, viață în plus.
O mare nedumerire m-a cuprins răsfoind anul acesta agenda de festival când din paginile destinate concursurilor a lipsit poate cea mai spectaculoasă secțiune, cea de canto. Cum e posibil ca un mare impresar și manager artistic, precum Ioan Hollender, director al unei prestigioase instituții muzicale și culturale din inima Vienei să închidă ochii la o astfel de absență, când ar fi fost poate cel mai nimerit moment de a selecta noi talente, deschizând porțile unor cariere lirice. Și totuși...
Dincolo de atitudinea „revoltată” și plină de valoare literară în care m-au adus „nevinovatele” glume adăugate scrierilor mele, voiesc să spun că site-ul Hermeneia.com, atunci când l-am descoperit, mi-a apărut ca un mare și ales „salon” literar.
Aici nu mi s-a părut să fi fost chemați invitați speciali. Era binevenit oricine dovedea că poate scrie ceva poezie și oricine era dotat cu măsura respectului reciproc și a bunului simț.
Comentarii aleatorii