Ceva ne apropie continuu de Dumnezeu: convingerea că ajutând zilnic un amărât vom fi răsplătiți pe măsură. Ideea ca mergând la biserică constant, nelipsind la nici o slujbă, spovedindu-ne și împărtășindu-ne după ce am ținut fiecare post, rostindu-ne rugăciunile după canon, la fiecare masă, dimineața și seara – ne face să credem că avem perspectiva Porților Cerului deschise. Aceste practici ne dăruiesc clipe, minute, ore, zile, ani, viață în plus.
Discuţia pe care am început-o cu Marga a plecat de la un punct de vedere oarecum îngust şi, mai mult sau mai puţin, personal. Simt nevoia să lărgesc contextul. Pentru aceasta îmi permit să reproduc un text al lui Daniel Sur. El a apărut, fiind promovat de mine, în NOEMA vol. IV, nr. 1, 2005, pp.171 – 178 ( a se vedea www.noema.crifst.ro) , în cadrul rubricii „Altă generaţie”. (Îmi cer scuze pentru semnele aiurea care apar chiar pe prima pagină; ele se datorează unor incidente de pe serverul site-ului şi vor fi remediate curând, odată cu apariţia volumului X, 2011, care deja a ieşit de sub tipar). Textul respectiv a fost preluat din revista online Egophobia, cu acordul redacţiei şi al autorului.
Cine sapă groapa altuia…
Tudor Cristea se cheamă !
Iată ce ne-a fost dat să citim într-o bună zi, de sub pana unui om care n-a tradus un rând în viaţa lui, doar că s-a specializat în franceză predând limba asta la puşcăriaşi, de unde o fi învăţat argoul… românesc. Şi cum noi n-am tradus cartea la care se referă el în argo-slangul lui, utilizând noi o franceză curentă, uzuală dar literară, pe care el n-o mai ştie, s-a supărat foc şi a scris, pe un ton ex catedra demn de o cauză mai bună, un articolaş în care face şi desface legile şi regulile traducerii. În care, de fapt, demonstrează că habar n-are ce este aceea o traducere…, dar că se pricepe să arunce cu noroi în cei care se străduiesc să promoveze valorile româneşti prin traducere !
Comentarii aleatorii