semnal
Eu doar semnalez că acest gerontocrat pe numele lui gorun manolescu zis sixtus este pe cale să acapereze spațiul acestui site cu mașinațiunile dumnealui care sunt cu adevărat nesfărșite.
Eu îmi doresc în schimb să citesc pe H mai multă literatură, chiar și politică dar să fie literatură, decât aceste gunoaie. Domnul Manolescu până acum cel puțin mie nu mi-a dovedit că este în stare recent să lege prea multe cuvinte inspirate laolaltă și în loc să facă o pauză așa cum facem cu toții atunci când ea, muza noastră, ne-a părăsit, el trage cu aceste făsăieli în noi de parcă am fi toți proștii dumnealui.
Huo, deși știu că mă repet.
partea întîi - sau despre cum poți începe cu stîngul
Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulți să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacție”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Și asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Așa ceva ascunde, cel puțin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependență iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica și în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început și nu se va sfîrși cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenți ne-am crede. Am lăsat așadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul și arșița o vreme, să văd dacă mai suflă.
Inițial cînd am oferit penița de aur era noapte la mine. Noapte tîrziu. Și nu prea mai eram în stare de explicații. Mai ales cînd era vorba de un poet precum Emilian Pal. Dar, poate am greșit. În orice caz, acesta este unul din acele texte pentru care îmi pare rău că nu pot oferi două penițe sau o peniță de platină. Pentru că merită. Și nimeni nu cred că mă poate acuza de favoritisme sau prietenie cu privire la Emilian. A fost o vreme cînd am fost prieteni dar vremea aceea a trecut. A făcut și a spus mult prea multe lucruri neprietenoase cu privire la mine.
Thomas Morus stabilește în Utopia sa patru trebuințe fundamentale ale omului: foamea, dorințele sexuale, urinarea și defecarea. Varlaam Șalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenițân, dar mai puțin cunoscut la noi și aiurea, analizează, ca medic și pușcăriaș de Gulag, aceste trebuințe în condițiile extreme ale spațiului concentraționar. Dorința sexuală este prima care dispare la deținuții Kolâmei (abstinența asceților de toate felurile demonstrează și ea acest lucru; așadar, domnul Freud ar putea să-și facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea și defecația ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă și te poate duce până la canibalism.
O mare nedumerire m-a cuprins răsfoind anul acesta agenda de festival când din paginile destinate concursurilor a lipsit poate cea mai spectaculoasă secțiune, cea de canto. Cum e posibil ca un mare impresar și manager artistic, precum Ioan Hollender, director al unei prestigioase instituții muzicale și culturale din inima Vienei să închidă ochii la o astfel de absență, când ar fi fost poate cel mai nimerit moment de a selecta noi talente, deschizând porțile unor cariere lirice. Și totuși...
Comentarii aleatorii