Sînt patriot? Nu știu. Iubesc România? Da. O urăsc? Da. Îmi pasă de ea? Uneori. Mă doare pentru ea? Totdeauna. Visez în românește? Nu visez. Vorbesc românește? Cred că da. Disprețuiesc pe români? Da. E o generalizare? Da. E corectă? Nu. Chiar disprețuiesc pe toți românii? Nu. Mi-e dor de România? Uneori. Mă afectează România? Nu. Aș vrea să mă întorc în România? De ce? Fac ceva pentru România? Da. Se merită? Nu știu. Ce înseamnă a fi român? Nu mai știu. Sînt mîndru că sînt român? Nu știu. Mă doare România? Da. Are sens ce scriu aici? Nu știu. Ce înseamnă istoria României pentru mine? O enigmă. Ce cred despre România? Că există. Ce cred despre viitorul României? Nu cred nimic. E frumoasă România? Nu e femeie. Îmi pare rău că am plecat din România? Nu. Îmi pare bine? Da.
Ceva ne apropie continuu de Dumnezeu: convingerea că ajutând zilnic un amărât vom fi răsplătiți pe măsură. Ideea ca mergând la biserică constant, nelipsind la nici o slujbă, spovedindu-ne și împărtășindu-ne după ce am ținut fiecare post, rostindu-ne rugăciunile după canon, la fiecare masă, dimineața și seara – ne face să credem că avem perspectiva Porților Cerului deschise. Aceste practici ne dăruiesc clipe, minute, ore, zile, ani, viață în plus.
1.Ce înseamnă arta pentru dumneavoastră?
Nu pot decât să mă gândesc la spusele lui Al. Paleologu, din Spiritul şi litera : Câtă literatură atâta viaţă. (Nu invers), asta având în vedere preocuparea mea, din păcate deloc gregară. Dar lărgind semnificaţia a ceea ce simt pentru artă, pot spune că ea este ceva ce poate fi perceput ca o urmă a divinităţii în om. De ce spun asta? Pentru că rareori există oameni care o iubesc (mă refer la ea) şi să nu fie încântaţi. Pentru mine arta seamănă cu Dumnezeu. 2. Unii spun ca orice face un artist, se numeşte artă. Ce ne poţi spune legat de această afirmaţie?
Dincolo de atitudinea „revoltată” și plină de valoare literară în care m-au adus „nevinovatele” glume adăugate scrierilor mele, voiesc să spun că site-ul Hermeneia.com, atunci când l-am descoperit, mi-a apărut ca un mare și ales „salon” literar.
Aici nu mi s-a părut să fi fost chemați invitați speciali. Era binevenit oricine dovedea că poate scrie ceva poezie și oricine era dotat cu măsura respectului reciproc și a bunului simț.
Thomas Morus stabilește în Utopia sa patru trebuințe fundamentale ale omului: foamea, dorințele sexuale, urinarea și defecarea. Varlaam Șalamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenițân, dar mai puțin cunoscut la noi și aiurea, analizează, ca medic și pușcăriaș de Gulag, aceste trebuințe în condițiile extreme ale spațiului concentraționar. Dorința sexuală este prima care dispare la deținuții Kolâmei (abstinența asceților de toate felurile demonstrează și ea acest lucru; așadar, domnul Freud ar putea să-și facă bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). În lipsa hranei, urinarea și defecația ajung să fie nevoi tot mai rare în lagăr. Doar foamea persistă și te poate duce până la canibalism.
Comentarii aleatorii