Vreau să vă anunț că am modificat situația Șantierului literar pe Hermeneia. Formula inițială era greoaie și consuma timp. În același timp conținea ceea ce eu consider acum o greșeală de principiu. Textele trimise în șantier își pierdeau categoria și subcategoria inițiale. Ceea ce era total greșit. În momentul de față toate textele de pe Hermeneia își vor păstra categoria și subcategoria decisă de autorul lor. Nimeni (inclusiv conducerea Hermeneia) nu va avea dreptul să modifice aceasta – deși dacă textele vor fi încadrate flagrant în mod greșit, atunci editorii vor putea opera retragerea textului din publicare -. Dar textele își vor păstra încadrarea. Șantierul literar nu mai este o categorie pe Hermeneia ci o etichetă. Bineînțeles că virtual vorbind textele vor putea fi găsite pe o pagină aparte: Șantier Literar Hermeneia. Acolo veți putea merge să le citiți și eventual să interacționați cu autorii acelor texte prin comentarii. Vă încurajez să participați la acest efort de corectare a textelor postate acolo. Eventuala îmbunătățire a calității acelor texte poate duce la îndepărtarea etichetei de Șantier literar pentru unele dintre ele. Textele de Șantier nu vor apare pe prima pagină și nu vor putea primi penițe. Nici măcar din greșeală.
Și pentru că veni vorba de penițe, a existat cererea ca autorii textelor să nu poată să acorde penițe de aur textelor proprii. În sfîrșit această problemă a fost rezolvată. Chiar dacă aveți sub comentariile personale opțiunea acordării penițelor, totuși acordarea peniței unui text propriu nu va reuși, chiar dacă este făcută din greșeală.
Un alt lucru pe care în sfîrșit l-am rezolvat este posibilitatea schimbării categoriei de încadrare a textelor. Acum orice membru Hermenei poate să schimbe categoria încadrării textelor sale. După schimbare va fi întîmpinat cu obligativitatea stabilirii noii subcategorii pentru textul respectiv. Astfel că dacă vei schimba categoria unui text din Poezie în Experiment vei fi nevoit să decizi și subcategoria (ColajPoetic sau Inovație sau etc..). Abia după aceea vei putea salva publicarea textului.
În final aș vrea să mai adaug faptul că observ din cînd în cînd autori de texte care se folosesc de posibilitatea de a introduce textele sub formă html dar care o fac fie greșit fie dezavantajos pentru forma redusă a textului care apare pe prima pagină sau în paginile diferitelor categorii de texte. Aș vrea să îi rog să acorde mai multă atenție acestui lucru și să verifice cu atenție rezultatul editării pentru că în caz contrar voi fi nevoit să le retrag (fără anunț prealabil) privilegiul de a folosi html.
Vă rog să mă anunțați dacă observați erori.
Comentarii
O întrebare: au existat autori
a.a.a. -
O întrebare: au existat autori care şi-au "împieniţat" propriile texte?!
raspunsul este ca a existat o
Virgil -
raspunsul este ca a existat o tentativa. respectivul a avut contul suspendat pe hermeneia cam o luna. datorita faptului ca este nevoie de o confirmare nu am avut erori din culpa. nici un om cu bun simt nu face asta in mod deliberat. (si nu imi spune ca se scrie niciun pentru ca am oroare de acest stil nou)
Eh,
a.a.a. -
Eh, nenea cu tentativa o fi fost având un orgoliu liric exacerbat :). În legătură cu "nici un" - e ca în cazul cu "î" sau "â", rămâne la cheremul celui care scrie, chiar dacă normele academice recomandă "niciun". Any wey, nu în toate cazurile se scrie legat (în treacă fie spus, aici: "nici unul, nici altul", chiar şi după mofturile academiei (desi logică e destulă, zic eu), "nici unul" se scrie dezlegat. Etc şamede.
Aprecieri pentru munca depusă pe partea tehnică a site-ului!
A. Unde aţi văzut dvs. că
Dorel -
A.A.A.,
Unde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
că n-am înțeles.
Virgil -
că n-am înțeles. Dorel, să înețeleg că guvernul României ar trebui să dicteze ortografia (sau grafia) pe care o folosesc românii? așa odată la 30 de ani. chiar nu ți se pare absurd? asta lăsînd la o parte faptul că A.A.A. are dreptate (așa cum știe de fapt o țară întreagă) că trecerea la caricaturizarea limbii române cu â în mijlocul cuvintelor a fost un moft stupid și o încercare a unor oameni fără șira spinării să demonstreze că mai pot face gimnastică. pentru că dacă nu ar fi fost așa de emasculați ar fi făcut-o în prin '60 sau prin '76, sau în '83. e cea mai oribilă aberație „academică”(după declararea limbii „moldovenești”). se pare că acolo la nord de Dunăre există o obsesie cu violarea... limbii.
Pâna sa ne preocupam daca se
Vio_B -
Pâna sa ne preocupam daca se scrie "nici un" sau "niciun" (desigur, important) cred ca trebuie sa aruncam o privire mai ales spre agramatisme deja celebre care devin, încet-încet, "reguli" în limba româna : "care-pe care", "nu se merita...", "am decât...", "te fac...", "romîn"...etc. Si ar mai fi multe exemple.
Bună ziua,
a.a.a. -
Bună ziua, d-le Cristea! Mă întreb dacă m-am exprimat eu greşit ori v-aţi grăbit d-voastră să mă urecheaţi, neînţelegând că, de fapt, avem puncte de vedere comune. Reiau ce am spus:
"Any wey, nu în toate cazurile se scrie legat (în treacă fie spus, aici: "nici unul, nici altul", chiar şi după mofturile academiei (desi logică e destulă, zic eu), "nici unul" se scrie dezlegat. Etc şamede." - aşadar, am spus "chiar şi după mofturile academiei "nici unul, nici altul" se scrie dezlegat. Chiar şi după mofturile academiei, nu "în ciuda mofturilor academiei". Poate că peiorativul "mofturile" v-a dus în eroare... Mie im se pare c-am fost destul de clar.
O zi bună!
Virgil, Eu nu te întreb dacă
Dorel -
Virgil,
Eu nu te întreb dacă în SUA fiecare scrie cum vrea, pentru că ştiu că şi acolo, ca în orice ţară civilizată (şi, mai ales, ca în ţările europene, care au o civilizaţie mult mai veche - căci ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul"? Existau ei? Iaca, nu!) există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia. Iar aceste instituţii sunt Academiile, ale căror decizii trebuie să aibă putere de lege. Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei. La noi, în 1860, s-a trecut, prin lege, la scrierea cu caractere latine. Legea a fost semnată de primul-ministru, pe numele lui Ion Ghica! Asta, ca să răspund insinuării tale privind datoria guvernelor de a se implica în problemele de limbă.
Dar să lăsăm asta! Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"? Păi dacă ar face aşa, ar fi depunctaţi la examene, poate chiar le-ar pierde! Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei? Dincolo de faptul că ar lua note mici, nu te-ai teme că unii l-ar eticheta drept agramat? Ca pe Elena Băsescu, care a devenit proverbială prin pluralul "succesuri"? (Legat de asta - un detaliu amuzant! Când fata Preşedintelui a dat pe gură acest plural, s-a găsit un individ care s-o apere, spunând că, de fapt, ea a folosit o formă care, pe vremea lui Alecsandri, era corectă! Poftim mistificaţie linguşitoare, mai ceva decât orice mistificaţie de pe vremea Cârmaciului! Păi biata fată nici nu ştie bine cine a fost Alecsandri şi cam prin ce cluburi de fiţe umbla!!!).
Să-ţi povestesc o întâmplare. Eram student în anul al doilea la Filologie şi am avut un examen scris cu celebrul profesor Dimitrie Macrea, autor al unui la fel de celebru "Dicţionar al limbii române moderne". Cine lua minimum 8 la scris, putea să nu se mai prezinte la oral. M-am pomenit cu 8. Dar, fiind eu cel mai bun student din grupă la gramatica istorică şi ştiind ce ştiu, am protestat (susţinut şi de asistentă) şi am intrat la oral, ca să-mi măresc nota. Profesorul m-a ascultat, a ascultat şi ce zice asistenta despre mine, dar nu mi-a dat decât 9, atrăgându-mi atenţia că fac greşeli de ortografie. Am încercat să-i demonstrez că nu e adevărat, susţinând că e mai corect cum am scris eu sintagmele cu pricina (care, după un timp, s-au şi scris cum susţineam eu). Profesorul (care în anul următor mi-a dat zece, amintindu-şi, cu un zâmbet, de incidentul anterior) mi-a dat un sfat pe care nu l-am uitat nici azi: "Niciodată să nu ai idei personale în domeniul ortografiei, pentru că poţi fi luat de incult; chiar dacă publici un studiu în care susţii o anume idee, n-ai voie s-o pui în practică decât atunci când ea a fost validată de Academie, printr-un nou îndrumar ortografic). Eu am înţeles, astfel că şi atunci când nu sunt de acord cu anumite norme (cum ar fi, de pildă, variantele libre "cireşe"-"cireşi", de care râde până şi nea Gică, un ţăran care are grijă de casa mea de la ţară atunci când eu sunt la oraş), le respect. Cum aş putea să depunctez un elev care scrie "Am cumpărat un kg de cireşi"? M-ar reclama şi ar câştiga, ba chiar ar putea să reiasă că eu n-am habar care e forma corectă (sau care sunt formele corecte).
Prin urmare, vorba maghiarului francofil: "A bon entendeur salut!" (cu un accent grav pe A!).
- Dorel,
Virgil -
- Dorel, ce legătură are ce întrebam eu cu “ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul” “? Tu chiar nu îţi dai seama că întrebări din acestea patetice şi prăfuit-naţionaliste sînt acel penibil păgubos care ţine România într-o înţepenire jalnică comparabilă cu ţări africane sau alte republici bananiere?
- “există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia” – Iartă-mă dar asta dacă nu este o aberaţie atunci este o prostie. Nimeni nu poate legifera aşa ceva. Limba este o entitate vie. Dar chiar dacă ar fi să presupunem că este adevărat ce spui, tu chiar crezi că este normal ca odată la 30 de ani, o aşa zisă academie de trei lei care s-a prostituat pe toate părţile cu puterea comunistă (deci n-a avut nici măcar o brumă de verticalitate morală decenii la rîndul), să schimbe “legea” după un moft politic? Dragul meu, dacă acesta este adevărul atunci o astfel de “lege” este imorală şi atunci este dreptul fiecărui om, dat de Dumnezeu, să se opună şi să încalce o lege imorală. Acest lucru este suficient de clar discutat în istoria filosofiei juridice.
- “Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei.” – Dragul meu, iartă-mă dar acest mod napoleonian, dictatorial de a vedea lucrurile este nu numai old-school dar este şi fundamental greşit. A gîndi în aşa fel este a îmbrăţişa o mentalitate moartă. Nimeni, in his right mind, nu mai poate gîndi în secolul 21 aşa. Poate pe vremea lui Mussolini sau Stalin dar nu acum.
- Ceea ce s-a întîmplat la 1860 a fost un act tiranic, dictatorial. Orice istoric îl consideră astăzi pe Cuza un dictator. La fel ca şi pe Ataturk. Nu există nici un dubiu în această privinţă. Chiar dacă aşa, de la distanţă, nouă ni se par unele din decretele lor ca fiind bune. Problema este că au fost dictatoriale. Iar dictatura în orice context este imorală. Tu nu faci decît să îmi confirmi opiniile. Dar chiar dacă acum, după 150 de ani, sîntem puşi în faţa faptului împlinit, justifică oare asta a continua în acelaşi mod dictatorial, aberant? Şi unde ne vom opri? Peste 20 de ani “academiuţa” asta va emite o altă “lege”? Iar guvernul va fi “îndrituit” să o forţeze pe gîtul românului de rînd? Tu chiar nu îţi dai seama că asta este sclavagism intelectual? O imoralitate. Acest cerc vicios trebuie să se oprească odată. Academia trebuie să fie o instituţie ştiinţifică nu juridică. Iar ştiinţa operează cu abordarea empirică. Observă, descoperă, analizează realitatea. Nu o decretează. Dacă ar fi cum susţii tu atunci care mai este în esenţă diferenţa dintre Miliţie şi Academie? Cred că Socrate s-ar răsuci în mormînt să te audă. Sau probabil că ai fi şi tu printre cei care îl condamnă pentru că nu se supune “autorităţii cetăţii”. Nu, un intelectual nu trebuie să fie o marionetă a jocurilor politice. Iar academia română a fost şi continuă să fie asta.
- “Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"?”, “Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei?” – Din fericire nu am ales calea asta. Dar argumentul tău este fundamental greşit. Pentru că eu nu am promovat nicăieri nerespectarea sau încălcarea faptului împlinit. Noi nu ne putem schimba trecutul. Oricît de nenorocit ar fi el. Aşa cum nu ne putem schimba părinţii sau strămoşii. Dar aceasta nu este o justificare pentru a ne lăsa maltratat prezentul, sau pentru a nu ne apăra de decizii tîmpite sau dictatoriale în viitor. Faptul că strămoşii sau noi am trăit ca robi acum 20 sau 150 de ani în urmă nu justifică să o acceptăm şi acum.
Şi apoi răspunsul tău este greşit pentru că nu se referă la problemă. El nu vrea decît să găsească scuze pentru perpetuarea unei aberaţii tiranice. La întrebarea ta îţi răspund cu o întrebare: Şi ce va face profesorul sau elevul, sau românul acela, dacă peste 15 sau 20 de ani, sau poate peste 10 ani, sub o altă conducere, academia schimbă macazul şi spune că â este “ilegal”? Se apleacă românii încă o dată şi se lasă penetraţi şi de această academică înţelepciune de moment? Unde se opreşte această spirală aberantă? Chiar nu vezi că pe asta au mizat toţi cei care au încălecat şi abuzat România de la Cuza pînă la Carol, Antonescu, Ceauşescu ş.a.m.d.? Capacitatea românului de a sta cu capul în jug, de a accepta ca o oaie, să fie tunsă, măcelărită, îndobitocită, etc.
Iar exemplul cu profesorul tău din facultate nu a făcut decît să confirme aserţiunea mea de mai sus cu privire la supuşenia slugarnică a intelectualului roman. Din care cauză intelectualul român (şi asta recunosc, este o foarte drastică generalizare) nici nu are un loc la masa discuţiei cu mai marii cetăţii în România. Pentru că în afară de supuşenie fricoasă (şi anti-intelectuală, dacă mă întrebi pe mine) şi aere elitiste care nu se amestecă cu plebea, nu a avut niciodată nimic altceva. De aceea omul de rind, poporul român, nu are nici un fel de încredere în intelectualul român. Şi asta nu o spun eu, o spun statisticile. De aceea românul cînd e întrebat în cine are cea mai mare încredere nu pune pe primul loc Academia ci Armata şi Biserica, cele mai anti-intelectuale şi anti-democratice entităţi sociale. Jalnic. Şi că tot veni vorba despre profesori, Pruteanu nu a fost profesor? Nu a fost filolog? El de ce nu a gîndit aşa? Editura Humanitas este probabil una dintre cele mai mari case de carte din România. Ea de ce consideră că nu e nevoită să respecte această “lege”?
În ce priveşte americanii, nu îţi fă probleme. Deocamdată generaţia “voastră” de adolescenţi, generaţia de sub oblăduirea academiei, vorbeşte în proporţie de 50% engleza americană deja. N-am auzit însă de nici un adolescent american să rupă ceva în româneşte. Tu m-ai întrebat de 1500. Eu te întreb de 2050. Moare limba română (sub atacul manelismelor şi al anacronismelor intelectuale) şi baba (academia) se piaptănă cu î din a şi alte prostii care transformă limba română într-un relicvariu.
Dar asta e. Cum zice proverbul, fiecare pasăre pre limba ei piere. ;)
Hm! Văd că nu ne înţelegem,
Dorel -
Hm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
Sigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.