mă așez lângă telefon
dar îmi dau seama că
nu mai am pe cine să sun

nu știu de când desenez în praful de pe măsuță
o corabie cercuri spirale păsări în
formă de 3 suflu și

corabia răbufnește-n perete
gata
a trecut

spiralele cercurile păsările sclipesc și se rotesc
mult timp în sus

deschid dulapul din el se revarsă stelele luna si soare cerul cu nori
din ce în ce mai aproape de pământ lanuri de in rapiță și maci
drumul spre oraș fumul de la oțelărie cu furnale cu tot micro XII
și zeul lui care-și scutură papucii întruna blocuri multe cenușii și al nostru ăsta
curge toată scara în sus până la etajul 2
și camera asta cu canapea fotoliu bibliotecă și o tonă de praf
din nou pe măsuța telefonului

pe pielea mea în fiecare por câte un om
îmi face semne disperate și se-neacă
repede repede

mai ține mult?

@Dumitru Ungureanu