cînd viața sugrumă toată tristețea într-o clipă
nu mai contează ce a fost pînă la ea sau ce va fi după

fiecare noapte e o răsuflare ușurată
ce poartă cu ea credința în acel loc numit acasă certitudinea că a mai trecut o zi un insuportabil joc existențial
o numărătoare oarbă de zile și nopți fără de mamă

atunci ne ocupăm cuminți locurile în rînd
ca și copii de grădiniță cînd învață cum să reacționeze în caz de incendiu
fiecare cu boala și slăbiciunea lui își potolește frica își inhibă dorul își stăpînește foamea
cît să nu fugă din loc să nu își piardă conștiința
a fost o luptă fără întreruperi lîngă acel care se ascunde în tine și nu te părăsește
mi-ai fi spus că este dumnezeu aș fi mărturisit că ai dreptate

aveam cîteva cuvinte în rezervă cu care să încep dar le-am uitat
țin minte doar cum am fluturat din mînă
uitînd în urmă un la revedere fericit și mulți ochi nostalgici
afară era lumină iarbă umedă furnici țepoase fluturi cu două fețe oameni transpirați
asfalt pictat în două nuanțe succesive umbră-lumină umbră-lumină umbră-lumină
filme liniștite în care sîngele nu făcea inima să bată mai tare
nu țesea spaimă în vertebre
și prieteni mai mult noi dar nu știu cît de adevărați
eu îmi spălam ochii îmi tot spălam ochii și simțurile nu ațipeau

așadar nimic nu-mi putea face mai mult rău decît un fruct necopt
ce atîrna în aer între nouri
forma lui se contopea cu formele lor
absurdă combinație ce echivala cu o doză de iad
eficientă un scurt însă chinuitor timp
dacă dorința era mai puternică decît logica
esențială logică în toate planurile mentalului și fizicului uman
atunci și acum

totul începuse cu ipocrizia închipuită
firesca trădare energia negativă îngrămădită într-un fruct
ca pe timpurile lui adam și eva
reluate într-un design mai nou
filmat de sus
da timpurile se înlocuiesc se substituie nu știu ce fac
dar seamănă unele cu altele ca mama cu pruncul născut
comunicînd o altă istorie ce-și află originea departe
fluviul aici

eu simțeam singurătatea ca pe o mușcătură de insectă în spate
ca pe un ciob de sticlă sub unghia de la picior
stam pe aceeași piatră de la răspîntia drumurilor și așteptam
așteptam un pelerin însingurat sau chiar singur
un hipopotan cu fundiță roșie
o vidră în nuanțe de roz
sau măcar un om apropiat și drag
mai ales un om apropiat și drag

cu care să vorbim să rîdem să tacem
să adunăm vise în castele de nisip
și să privim cum le ia încet apa

simțeam singurătatea ca levomicetina pe limbă
simțeam frica pe care nu am înfruntat-o la timpul ei
în urzica vie în uleiul încins în fructul verde din fundul grădinii
așa mi se îmbiba în piele în argintul de pe piele
o gustam de pe degete o aruncam pe fereastră îi dam drumul pe apă
de ce să mă înspăimînte imobilitatea dinspre șira spinării vertebrele încleștate armatele de furnici și dragostea
de ce
dacă ea tot rămîne
în altele pe care nu le atingi rămîne

este despre cum vorbești fără să se simtă cum respiri
este despre cum înoți fără să iei apă în gură
este despre acea balanță pe care înainte și înapoi nu cîntăresc nimic
este despre acel echilibru din mine care persistă
în fiecare cîștig decizie corectă om greșeală pierdere
eu sunt zgomotul care nu te lasă să dormi
eu sunt liniștea care te adoarme
pasărea legată de copac
copacul răsturnat în cer
cerul culcat pe pămînt
și tot restul lumii
ascuns într-o scorbură de șarpe
într-o gaură mică și neagră de șarpe
în care aruncăm toate nedreptățile speranțele mărețe dezamăgirile
venin adunat în rădăcinile pomului
depozitat în fructul verde

ia-mi palmele în mîinile tale
scoate-mi toate așchiile bizare
lasă-mi obseala să doarmă pe umărul tău
apa rece îmi ajungea pînă la glezne pînă la genunchi pînă la abdomen pînă la sîni
și mă aruncam cu totul valurilor și nu mă gîndeam atunci la cîți au murit de înec
la cine a putrezit în adîncul prefăcut acum în nisip și săruri
și nu știu nici acum ce e mai grav
să te îneci să arzi sau să fii îngropat în pămînt

și deodată frunzele au încetat să bată
păsările dansau în spirale pe cer
nu reușem să fotografiem cu văzul măcar o formă
ne rămînea doar plăcerea clipei de acum
eram conștienți de asta
și nu știu cum dar pentru o clipă sau mai multe eram fericiți

închid ochii sunetele încîlcite ne unesc
și nu mai contează nici numărătoarea oarbă de zile și nopți cuvintele pierdute o minută minus de fericire
filmele de groază fructul verde imprudența
timpurile care renasc absența dureroasă
singurătatea amară
recele din tine ce-ți descuamează trupul de frică
ființele în care te regăsești
frumusețea ultimativă
închid ochii sunetele încîlcite ne unesc
nimic altceva nu mai contează

a fost o luptă fără întreruperi lîngă acel care se ascunde în tine și nu te părăsește
mi-ai fi spus că este dumnezeu aș fi mărturisit că ai dreptate