al treilea război personal

imaginea utilizatorului yester

urmează o durere ca după un oraș bombardat
între ruine se ridică fuior praful
zeitate rămasă
tot ce te copleșește curge
până undeva
de unde revine
viitură neagră de fluturi
nu știu cât de mult va fi soare
în venezuela
după cum nu știu ce număr port
la cămașă
se duc în poze cei ce m-au crescut cu zâmbet
și chin
mă întorc
cu fața spre pământ ca înspre oglindă
senzația mea liberă
îmi cântă acut despre vremurile acestea
când scriu
și nimic nu poate opri ploaia din
urechile mele
nici tocurile pocnind identice în noaptea tăcută

Comentarii

Ai revenit în forta.

Ai revenit în forta. sper s-o tii tot asa tot anul. si nu numai în poezie.
îti doresc un an nou plin de împliniri si cu multa sanatate.

da,

da, forța gravitațională:) Mulțumesc de urări Viorel! Un an mai frumos prin cele și cei ce te înconjoară, mai bun prin ce dorești și ce speri, mai binecuvântat prin ce faci! cu drag,
paul

Paul,

Paul, mi-a plăcut poezia ta şi, în mod deosebit, versurile ,,mă întorc / cu faţa spre pământ ca înspre oglindă''. Îţi doresc numai bine în noul an!
Petru

Petru,

Petru, îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului (vremurile și împrejurările)! Îți doresc, la rândul meu, un an plin de toate gândurile tale bune alături de faptele plecate din ele, numai bine, om bun! Mulțumesc de trecere!