Invazie

imaginea utilizatorului marynna

Meduze reflexive, transparente
își poartă coama
printre-atâtea gânduri
înecate.
În jurul meu sunt pești.
Mulți pești.
Cu buze-ntrebătoare
și întredeschise
se-nvârt de colo-colo
agitați.
Păzesc comori,
înghit alți pești,
se zbat, dansează,
se-nmulțesc.
Sunt tot mai mulți pești
în viața mea.
Unul lângă altul,
unul în altul,
împărțindu-și cu greu
oxigenul.
Pești tăcuți, gânditori,
luptători, lunecoși.
Pești-întrebări,
pești-răspunsuri,
pești-amintiri,
pești-iluzii.
În jurul meu sunt pești.
Atâția pești...
Și uneori mai sunt
meduze reflexive, transparente.

Comentarii

cred

Cred ca poezia ta e alunecoasa ca si pestii si meduzele dintr-insa. Dar intr-atat de mult, incat iti scapa printre degete.