Citit. Plăcut. Compilat. Nu în «cod mașină» ca să văd, apoi, dȃnȃnd «dump» de memorie (operativă) ce-a iesit. Ci direct în «rețeaua (aia a mea) neuronală» - similară cu a noastră, a tuturor - în care «discretul» tinde spre «tau-ul» «alefurilor» lui Cantor al mulțimilor «subtile». Despre care, puțini dintre noi, suntem conștienți pentru a le pune la lucru, avȃnd «minți deschise» - din «interior» spre alte «realități», mai profunde, pe care le putem percep prin ceea ce alchimia zice că ar fi un «simț interior»; care poate conduce la o «imaginatio vera» și nu la una, absolut iluzorie, de care «hartiștii» fac, adesea uzul abuzului în «producții» ce se înmulțesc «infinit numărabil» curgȃnd din niște «automate stohastice»….Stop! Dar, totuși, nu mă pot opri să nu dau un exemplu: «STEAMPUNK-ul», ultimul răgnet în materie de «inovare» în artă din America aia care… așa și pe dincolo…. Marin Preda în „Cel mai iubit…”, spune, undeva, prin glasul lui Petrini, că i-ar plăcea să fie nemuritor. Dar cȃnd se gȃndește că nu știu care lepră de director/subdirector/activist (nu-mi mai amintesc exact) ar deveni și el simultan nemuritor, preferă să moară (cȃnd îi va veni ceasul). O treabă legată de psihologie îmi vine acum în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe (vezi Deleuze). Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. Evident, e absurd și într-un caz și în altul. Singura treabă care-mi pare a ține de luciditate și nu de „rațiune” sau „înțelepciune” este de a nu regreta nimic din trecut (mortul de la grupă nu se mai întoarce) și a nu îți dori nimic pentru viitor. Ci să trăiești, în fiecare clipă prezentă, din plin. Pentru că numai așa: „dacă aici ar răsări un parc o iarbă și o bancă zorii n-ar mai cântări decât trupurile noastre adormite” Sau, cum se povestește: Gurjdiev se plimba o dată împreună cu discipolul său Uspenski, pe o stradă plină de «oameni» care mișunau în plină zi. Și Uspenski, într-un moment de «insight», exclamă: Ce dracu dorm ăștia tot timpul?! Ți-aș da o peniță. Dar zice lumea ca-s subiectiv. Și n-am curajul răspunderii. Pt. că știi bine că mor de dragul părerii care-o are lumea despre subsemnatul. Așa că nu se «cum(se)cade». Gorun