Vis de vis
depăşim caii somnului
cu şeile goale
la sosirea dimineţii

Sângele urcă şi coboară coline;
ştie drumul
se grăbeşte,
e încă departe de galopul nebun.

Inima-l struneşte din zăbale
ca pleoapele să cuprindă cerul
şi cu lacrimi de ploi,
să ude pământul rumen
fugărit de vânt.

Apoi ca o trecere prin câmpie
lasă amintirea în gândul femeii,
la început un plâns,
un nechezat departe
la cotitura râului sălbatic
unde trece un pod
şi ajungem la dăruirea
trecutului din noi.

La sfârşit fiecare caută
în curbura timpului
norocul orb.