Eu am lăsat acolo casa mea străbună

imaginea utilizatorului vultur

Eu am lăsat acolo casa mea străbună
să străjuiască noaptea cerul plin de stele
pădurile adânci cu fagi din Valea Bună
în amintirea veșnică a mamei mele

Eu am lăsat acolo meri și peri în floare
ogrăzile cu pruni zemoși de pe Spinete
albastru cer senin și turma de mioare
copilaria mea și fetele cochete

Eu am lăsat acolo în morminte sfinte
să curgă-n viitor mereu prin noi destine
pe toti strămoșii buni ai mei de mai-nainte
ce-i pomenim la sărbători cum se cuvine

Eu am lăsat acolo școala mea primară
învățătorii mei transpuși în cimitire
și bâlciul care-n fiecare nouă vară
de S'ânt Ilie trece iară-n amintire

Eu am lăsat acolo păsări cântătoare
prin crânguri și livezi de pruni să ciripească
și felul cum la fiecare sărbătoare
știa măicuța iară să ne primenească

Eu am lasat acolo raiul prea devreme
plecând spre zările cu vise-naripate
și-am eșuat în nesfârșite teoreme
cu ipoteze false și gândiri abstracte

Comentarii

primo: regulamentul prevede ca novicii pot posta un text la doua zile, nu viceversa; secundo: un text cu aceleasi "calitati" ca si celalalt... "Eu am lăsat acolo școala mea primară învățătorii mei transpuși în cimitire" nici ca puteati gasi un verb mai neinspirat!

...dimpotriva! eu cred ca verbul e inspirat. contextul e nepotrivit. ar merge de minune intr-un eseu despre, sa zicem, transpunere.

concitadin

dle Mihail, imi pare rau ca inca nu ne-am întalnit in fapt si drept, ci doar virtual pe aceste partinitoare site-uri literare! cred ca ar fi benefic, pentru amandoi, un schimb de opinii vis-a-vis de ceea ce scriem, mai ales ca intalnirea noastra e una fizic posibila. astept un semn din partea domniei voastre pe mailul: nincumircea@hotmail.com. ma gandesc la initierea unui cenaclu literar local. pun la dispozitie spatiul pentru manifestarea lui. poate, mai tarziu, cine stie, va aparea si o revista pe care o pot sustine financiar. astept un semn din parte domniei voastre.