Costi: … ai mai descoperit ceva?
Fane: Ce să descopăr?
Costi: Păi despre dragoste. Din cartea aia, de-i zicea „Despre dragoste”. Ai mai descoperit ceva?
Fane: Să-ți spun drept m-am împotmolit.
Costi: Aaaa… ți-am spus eu!?... Nu e de bine. Mai bine o lași. Da’ cum te-ai împotmolit?
Fane: M-am împotmolit la o frază.
Costi: Ce frază?
Fane: Cică zice „În dragoste să îți urmezi inima.” Cum vine aia?
Costi: Bazaconii!! Ți-am spus eu că e plină de bazaconii. Ți-am spus să te lași de dragoste că ajungi rău.
Fane: Cum adică?
Costi: Păi nu vezi?! Te sucește de cap. Nici nu pricepi? Dacă îți urmezi inima e bai mare.
Fane: Cum așa?
Costi: Îți spun eu, bai mare!
Fane: Păi de ce?
Costi: Păi la început devii mai molatec. Ți se împăienjenesc ochii, se împleticesc picioarele și o iei așa…
Fane: Cum așa?
Costi: Păi așa…
Fane: Așa cum?
Costi: Păi așa… o iei așa domol… prin porumbiște și nu te mai întorci. Ai văzut cum a luat-o calu’ lui Berilă după ce-o căzut cablu’ de la calea ferată pe el? Păi cam așa o iei; ca el.
Fane: Ei, pă sărăcie?!
Costi: Te găsesc ăia după cîteva zile prin vreo rîpă sau pe vreun povîrniș la rîu, cu hainele ude și cu ochii albi. Privind gol…
Fane: Vai! Ptiu sărăcie! Chiar așa?
Costi: Chiar așa.
Fane: Să moară?
Costi: … Să moară!
Fane: Ptiu! Da’ tu de unde știi?
Costi: Păi de unde? Acu și tu... Știu. Știu că știu. Am umblat și am văzut. Așa că lasă tu inima în pace. Că așa se ajunge de rîpă...
Fane: Da’, știi, tot n-am priceput o treabă..
Costi: Ce n-ai mai priceput mă? Ce e așa greu?
Fane: Ziceai că dacă te iei după inimă ajungi într-o rîpă de te găsesc ăia undeva la rîu.
Costi: Da, așa e. Ajungi rău. Și ce n-ai priceput?
Fane: Păi oamenii ăia care te găsesc la rîu...
Costi: Da, ce-i cu ei?
Fane: Oamenii ăia... cum ajung acolo?...

scena întîi

scena a doua