A expune Africa în câteva rânduri e totuna cu încercarea punerii unui elefant într-o cutie de chibrit. Imaginea în cauză nu ar trebui să ne poarte gândul neapărat la un eşec, deoarece nu a zis nimeni ceva de mărimea cutiei. Cititorul trebuie să înțeleagă munca sisifică ce va urma, astfel el trebuie să cunoască de la început anumite aspecte importante sau şi mai importante. Şi plecăm de la un fapt foarte concret. Probabil cei mai mulţi au semnat un act important la viaţa lor. Toţi vor recunoaşte că nu pot garanta că toate semnăturile arată la fel, chiar dacă s-a vrut același lucru. Că tremura mâna mai mult sau mai puţin cu gândul la viitor e partea a doua, dar cel în cauză era conştient de responsabilitatea acelui moment. De aceea Sisif-ul scriitor al textului de faţă, trebuie iertat întrucât nu poate promite că dacă ar fi nevoit prin mijloace schingiuitoare să rescrie acelaşi text ar reuşi fără tehnologia salvatoare a copy-paste-ului. Dincolo de acest aspect egoist, cititorul trebuie să fie conştient că dacă ar trebui să asculte relatarea unui eveniment ocular, evenimentul ar deveni „evenimente” raportate la numărul persoanelor povestitoare, chiar dacă e vorba de acelaşi. Sisif-ul de faţă, gândindu-se şi la acest aspect, a încercat o transpunere obiectivă a realităţi dar nu garantează pentru ea. Şi peste toate acestea, trebuie evidenţiat şi aspectul „I was here”. Traducerea: dacă un african doreşte să ştie cum arată un fulg de nea cauţi repede o imagine şi i-o întinzi. Tu vei fi însă conştient că el nu va şti niciodată senzaţia pe care fulgul ţi-o oferă când se aşază în palma ta. Nu va înţelege ce înseamnă să-l simţi în palmă, să-i priveşti fiecare părticică mustrat fiind de gândul că, indirect, temperatura corpului tău îl va distruge. Cititorului îi va reveni astfel singurul drept, acela de a privi acest text ca pe o imagine.
Comentarii
- mult -
a.a.a. -
Cam multe cuvinte şi analogii pentru a ne spune, în fapt, câteva idei elementare despre experienţa directă, cunoaşterea mijlocită/ nemijlocită şi nerepetabilitatea unui fenomen.
Atenţie la punctuaţie! De revizuit câteva virgule buclucaşe.
- /// -
a.a.a. -
Şi aş scrie "cutie de chibrituri..." - n-aduce nimic nou formatul actual, poate doar zâmbete sau sprâncene ridicate.
:)
Radu Nef -
Mulţumesc pentru comentarii!
@Adrian A. Agheorghesei: Voi revizui! Îmi pare rău pentru ele. Mi-au scăpat.
@Raluca Blezniuc: Mulţumesc! Sunt la început...
@Cristina Ştefan: E o teoretizare... Orice imagine pe care o expunem e subiectivă. Un text nu poate fi o fotografie perfectă. Şi aparatele de fotografiat mai dau greş cu focalizarea. Să nu mai vorbim de fiinţele imperfecte...:)
- ptr Cristina -
a.a.a. -
Cristina Ştefan, aş vrea să aflu de la tine, cu subiect, predicat şi toate cele, ce este interesant şi inovator la acest text... Şi, numai dacă se poate, explicaţia să fie clară ca o apă de munte, pentru că eu sunt mai greu de cap.
partea a doua
bobadil -
eu sper că partea a doua este exploziv mai bună pentru că de felul meu sunt un optimist
pentru că în opinia mea acestă primă parte este un text care nu este filozofie (nici măcar chioară) nici proză, nici eseu nici povestire, nici măcar un articol nu este
ce este, habar n-am
însă știu sigur că este un text foarte slab Adrian este uneori atât de îngăduitor
- textul, fulgul, aurul şi petrolul -
a.a.a. -
Cristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
- ... -
a.a.a. -
Raluca, tu nici măcar nu ai priceput că Cristina a pomenit de "inovator", iar eu mă adresam Cristinei, nu autorului. Ar fi o greşeală din partea mea să mă bag în discuţii cu oameni care nu au înţeles corect nici textul, nici intervenţiile mele, dar vor puţină atenţie.
- de ajuns -
a.a.a. -
Raluca, tu ori nu cunoşti proprietatea cuvintelor, ori ai carenţe comprehensive. Chiar nu poţi să discerni într-o polemică argumentată şi violenţă? Plus de asta, de dragul de-a zice, aici nu e dispensar. Dacă te ţin curelele literare, bine, dacă nu, nu mai postezi. Simplu. Şi, mă rog, de când eşti tu crucea roşie a site-ului? Eu zic să-ţi vezi de treburile tale şi să încetezi să pui foc. Eu am comentat textul şi comentariile la text, tu ce rost ai aici? Punct.
Adrian A. Agheorghesei
Radu Nef -
"Dacă te ţin curelele literare, bine, dacă nu, nu mai postezi. Simplu". Comentariul dumneavoastră mă face să mă gândesc la primele zile de şcoală, când aţi învăţat să scrieţi. Garantez că aţi reuşit de prima dată. Sau poate nu a fost nevoie să mergeţi...
E uşor să criticăm de dragul elitismului, dar de ce nu ajutăm?
Profund recunoscător Ralucăi. :)
- Radu -
a.a.a. -
Radu Nef, de ce, voalat, vă victimizaţi? Şi de ce sunteţi nerecunoscător? :) V-am ajutat din plin, încă din primul comentariu - dpmdv, textul trebuie şters. Apoi, scrieţi altul. Dar să fie proză, poezie, eseu, articol, impresie etc... Orice, dar nu toate deodată, pe axă filosofică. Filosofie are deja caracter ezoteric, de ce să s-o complicăm şi mai mult, liricizând-o? Ăsta e sfatul meu.
Şi nu, n-am reuşit să scriu din prima, pentru că nu-mi ieşea rima :).
Cu respect Adrian A. Agheorghesei
Radu Nef -
Am partea mea de vină. Ridic mâna! Mulţumesc pentru ajutorul voalat! Problema e alta... Trecând peste faptul că sunt la început, cred că literatura are un pic de matematică în ea, în sensul că dacă spun că x+2=3 înseamnă că x=1. Ştiu asta, dar trebuie să demonstrez. So, ar fi de mare folos dacă, reamintind faptul că sunt la început, comentariile ajutătoare ar veni şi cu puţină îndrumare.
Cu acelaşi respect,
- ... -
a.a.a. -
Radu, propun sa ne tutuim. Ştii, dacă postai o poezie onestă, prin care îţi exprimai un sentiment, ca tot omul, probabil că mă abţineam de la intervenţii. Sau, dacă nu o făceam, intram cu un comentariu de genul "nu mi-a plăcut". Şi punct. Dar tu ai postat ceva încadrat la, atenţie, "cogito - filosofie". Şi dacă în literatură nu întotdeauna 1+1=2, în filosofie e altă treabă. Acolo trebuie să fii foarte exact. Şi tu nu ai fost. Atât.
Succes pe mai departe!
observații:
Virgil -
observații:
- „cutie de chibrit” sună aiurea, chiar agramat. nu înțeleg de ce autorul textului se încrîncenează să o păstreze. nu înțeleg ce vrea să demonstreze.
- textul este sub-numit „partea I”, deci nu o introducere sau un prolog. ca parte întîi dintr-un întreg nu spune nimic. e un fel de scărpinare de dragul scărpinării fără să te mănînce nimic. implicația logică (sau presupunearea, cel puțin) este că și celelalte „părți” vor avea aceeași consistență. în cazul acesta începutul e de prost augur. pe bune.
- a spune „ încercarea punerii unui elefant într-o cutie de chibrit” ca apoi să avertizezi cu aer sudo-isteț cum că „deoarece nu a zis nimeni ceva de mărimea cutiei” e realmente ridicol. o cutie de chibrituri are dimensiunile unei cutii de chibrituri. chiar dacă vrei să o numești „de chibrit”. pe bune, e infantilă toată glumița asta. cu atît mai mult cu cît textul se vrea „filosofic”. eu aș recomanda autorului, dacă mi se permite, să se ia mai puțin în serios dar în același timp să fie mult mai exigent cu ce scrie sau cum scrie. poate nu ar strica the old fashion citire cu voce tare a textului înainte de postare. așa cu un ochi (și ureche) critice.
Corecturi
Maria - Doina -
O mână de ajutor:
Greșit/ corect
va știi/ va ști
așează/așază
îi reveni/ îi va reveni/ îi revine
Despre virgule s-a mai spus. Și despre cacofonii (pentru ca...).
Consider nepotrivită formularea "importante sau şi mai importante".
La nivel de argumentare: cred că nu ai fost suficient de coerent, ai unele salturi, iar raționamentele, pe alocuri, nu dețin toate elementele unui raționament logic.
Apreciez corectitudinea comentariilor.
- năzbâtii -
a.a.a. -
Cristina, ai început să divaghezi şi duci discuţia în palme date sau primite. Eşti atât de importantă, încât te urmăresc peste tot şi abia aştept să comentezi un text, ca să-ţi pot da palme, nu? Sau cum? Nu poţi polemiza fără s-o iei personal? Atât de obişnuită eşti să ţi se pupe mâna la orice spui, prin alte părţi? Eu zic să încetezi cu paranoia asta!
Deocamdată, eu văd că nu ai adus absolut niciun argument valid pentru textul ăsta pe care-l ţii în braţe, iar eu am adus o pagină. Şi încep să cred că ori nu mi-ai citit comentariul, ori nu l-ai înţeles..Şi mai văd pe cineva care, cumva prin gura altora, vrea să mă convingă de faptul că literatura şi filosofia ajung să se confunde, pentru că, vezi doamne, filosofii au scris literatură mare, şi invers. Şi nu văd scopul acestei prostioare. Şi cu oameni care nu mă înţeleg sau pe care nu-i pricep eu nu prea discut.
- ultimul -
a.a.a. -
Cristina, filosofia imanentă e filosofie, iar literatura, literatură. Că ele se combină, că se intersectează până la un punct, că pot face un hibrid interesant... astea-s altă treabă. Dar a confunda, la propriu, filosofia cu literatura numai pentru a-ţi atrage un argument e un gest semidoct.
"cel mai bine te prinde infailibilul si plinul de sine" - la asta nu răspund. Dar sper să fie ultima dată când îmi daţi la palmă aşa, ca o educatoare de pension.
eu zic sa ne calmam.
Virgil -
eu zic sa ne calmam.
am facut si ce nu ar trebui sa fiu nevoit sa fac (nu de alta dar exista riscul sa o iau razna daca ajung sa o fac in orice situatie). am citit comentariile de mai sus ca sa fac ordine in scandal. pentru ca atunci cind vad ca doi comentatori se iau de par si un editor hermeneia este admonestat iar regulamentul este considerat nerespectat..... ceva, ceva inseamna ca nu e in regula. si iata ce am descoperit:
- regulamentul este chiar foarte bun dar nu a fost respectat.
- cristina este cea care prima a facut un comentariu despre comentariul lui adrian - lucru profund descurajat pe hermeneia și, iata, ca s-a dovedit ca am dreptate sa il descurajez. pentru simplul motiv ca oamenii nu il pot pastra la modul civilizat ci incep sa atace ad hominem (fie caracteristici personale ale celuilalt comentator, fie educatia, virsta, nu mai stiu ce abilitati, caracterul, pozitia pe hermenia, etc.
- deci, desi practic eu am permis astfel de discutii intre comentatori de dragul dialogului literar, filosofic, intelectual, etc... daca nu il puteti pastra fara sa va atacati partenerul de discutie nu îl mai începeți ca să nu fiu nevoit să procedez disciplinar.
Va rog sa imi spuneti daca ceva din ce am scris aici nu este inteligibil sau nu puteti respecta.
P.S. vreau sa precizez (daca mai este cazul) ca, din ratiuni functionale, editorii si moderatorii Hermeneia pot aborda un comentator (printr-un comentariu) atunci cind aceasta este necesar. Deocamdata nu am intilnit vreun caz cind cind cineva din consiliul hermeneia ar fi abuzat de aceasta in mod nejustificat.