Eu cred că Vladimir a înscris un cerc în prima strofă, de fapt o simetrie inversă, dacă îi pot spune așa – libertatea/deschiderea închisă, sau imposibilitatea/inutilitatea ei în lipsa limitelor (nu discut natura lor, este evidentă, cred), din primele 2 versuri vs. închiderea deschisă, ,,sfârșit deschis în oglindă”. Aceeași capcană, același no escape al poeziei autorului. Probabil și eu am fost excesiv de coerentă :)… Strofa a doua păstrează aceeași tehnică, extinsă atât la nivel imagistic, cât și ideatic. Este interesantă, aș spune conclusiv, un mic paradox în sine, ușor de vizualizat și acceptat în consecință, însă tocmai prin fascinația imaginii provoacă nevoia înțelegerii, iar în momentul ăsta, cel puțin pentru mine, devine mai greu de asimilat. Strofa a treia am apreciat-o îndeosebi, însă sunt reticentă în fața de comparației finale. O găsesc forțată și chiar lipsită de veridicitate, deși se înscrie în termenii oarecum gingași, dacă nu catartici din registrul folosit în construcție (să mai remarc o dată starea totalmente opusă reușită tocmai pe baza registrului de care vorbeam? : ). Sigur că este un crescendo în poezie, nici nu cred că s-a vrut o ambiguitate în privința asta, parcă e și o tentă de psalm, culminând cu un soi de ,,evrika”, sau cu o aflare-naștere. După care nu poate urma decât prăbușirea. Finalul îmi este cumva cunoscut, bineînțeles ca aparținându-ți, dar asta nu are importanță:). De apreciat cum, deși cel puțin ca și tehnică și chiar ca locuri și expresii poezia ta nu mai surprinde, ca stare, complexitate a ideii și atmosferă rămâne puternică, izbitoare chiar, mulând volens-nolens trăirile cititorului.