Sixtus -
Noapte-zi de cer cu lună
Inima mea este ne-bună
Câ-i amu ca prinsă-n ger
Împușcată de mister
În maramă de inele
Alb cer nins cu negre stele
Tu noroace-nenoroace
Datu-te-a Domnul încoace
Că nimica nefăcându-i
Numa' ochiu’ întorcându-i
Prin maramă strecuratul
Sfânt balsamu-i picuratul
Bocetul de frunte-ncinsă
Înviat în umbra-i ninsă
Negre raze săgetând
Plâns de gând în somn curgând
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Asta nu cred ca e un poem nou, oricum, daca e postat, e de comentat, nu? dar ca sa comentezi asa ceva ar trebui sa incepi cu noaptea de sanziene si apoi cine stie unde ar trebui sa termini. Gorune, tu ce vrei de la mine? :-) Uite pentru ca mi-ai aruncat manusa, eu iti voi dedica un poem. Nu e nou (poemul) dar e adaptat. Cu drag, Andu
Sixtus -
Ai nasul fin, Boba. E un text mai vechi. Refăcut însă așa cum „văd” azi lucrurile. Și mai sunt și altele (noi) care așteptă să le vină rȃndul. Ȋn același „stil”.
Nelu Jorz -
O construcție lexicală, exploatând un ludic al paradoxului, susținută admirabil de de cele patru versuri din final(cu un plus pentru ultimul vers) sau, poate, pregătind spațiul liric pentru acestea. Consider că ar trebui "rezolvate" acele patru versuri, în monorimă, care strică versificația. Cu amiciție,
Sixtus -
Cred că mai e nevoie să ne întoarcem, din cȃnd în cȃnd, la «origini». Fără a deveni «protocroniști» păgubitori. Ca de exemplu, că noi eram «creștini» îmcinte să fim cteștini sau alte aiureli și mai și de genul acesta. Dompotrivă, «originile» de care aminteam comunică, se pare, osmotic cu ale altora de pe alte meleaguri.