Totul curge frumos mai puțin ultimul cuvânt. Dar fiecare cu gustul sau amintirile lui. De remarcat parcimonia limbajului, părînd a trasa cu diamantul pe o oglindă un cerc, construit în jurul versurilor: "când îmi aduc aminte de mine mă pescuiesc din oglinzi" Felicitări.

Metaforizarea – vălul transparent; dincolo de el – procesul simbolizării: degetul care arată. Cine privește la deget, e treaba lui. Ca atunci când, după ce ai traversat, cu o barcă, un râu, continui drumul cărând barca în spinare. Cine privește spre ceea ce se arată (și lasă barca în plata Domnului), câștigă. Ni se întâmplă o mulțime de lucruri pentru prima dată: să ne naștem, să scoatem primul strigăt, să iubim (pur, precum copii – rămâne, din asta „un pantof de copil”) etc.; dar, tot pentru prima dată (în viață) se întâmplă să și… murim (secera). De ce să nu privim dincolo de ce indică astfel de «simboluri»? Remarcabilă concizia textului. Nu poți nici să scoți și nici să adaugi ceva.

De multe ori este mult mai fertila starea, sa-i zic, de "pre-gestatie" chiar decat gestatia propriu zisa si, cu atat mai mult, nasterea. "Ca vinovat e tot facutul/Si sfant doar nunta, inceputul". Sau "pre-gestatia" din starea de "Bardo" ( "Cartea Tibetana a Mortii") in care, daca nu reusesti sa te "eliberezi", ai inca macar posibilitatea de a-ti alege viitoarea "matrice". Asa ca, zic eu, pe unde te invarti tu in ultimul timp (ti-am urmarit textele), este tocmai o astfel de cautare. Cat priveste cartea pe care o s-o scrii (sau nu) si chiar o s-o publici (sau nu) cred ca, pentru tine, conteza mai putin. Si "prefata" mea si mai putin. Ca cititor o astept

"mi-a cumpărat o pelerină fermecată mi-o aruncă pe umeri și brusc devin invizibilă. când îmi aduc aminte de mine" = proză "mă pescuiesc din oglinzi." = au mai zis și alții așa "în năvod doar un pantof de copil și-o seceră." = nu mă pot abține să nu mă gândesc, și ciocanu' ?