Faţă de iarna caldă aşternută cearşaf
ca şi cum unii morţi ȋşi regretă moartea
ȋmi revin senzaţiile de ură şi iubire
sunt un copil aleg să-mi construiesc piramida ȋn existenţa zen

deşi mi-e dor să intru ȋn camera restricţionată
cu raze spectrale prin storuri
regăsesc vitalitatea şi zâmbetul matern ȋn zâmbetul meu din oglindă
când ating lucruri

uşa se deschide
tata păşeşte cu suferinţa refugiată ȋn agresivitate şi alcool
ȋmi deşiră perlele albe ale mamei ca ruptura legăturii de familie
atunci se formează şi mă transcende copilul cu a doua personalitate
care ȋn momente de singurătate dansează pe mormântul mamei
doreşte să mă ucidă pe gheaţa vieţii
de ce nu l-aş ucide eu.